Arhive autor: Vasile Lechințan

Nunțile la români

Faptul că principalele cuvinte referitoare la nuntă sunt de origine latină dovedeşte vechimea acestei datini de civilizaţie la români. La noi în sat, ţăranul nu zicea nuntă, ci ospăţ, totul se referea şi se pregătea pentru ospăţ, cuvânt din latină


„A lui Iuănu gin Uliţă”…

Spectacolul cel frumos al nunţilor de altădată era aşteptat de tot satul. Oamenii aveau nevoie de măreţie umană, de frumosul civilizaţiei şi datinilor din străbuni, de la mic la mare. Adică, de la mine, mic, la bătrânii care-şi vedeau tinereţea


Nunţile de demult…

Ce comoară minunată de obiceiuri de nuntă a adunat marele folclorist şi academician bucovinean Simion Florea Marian (1847-1907), la iniţiativa Academiei Române din 1885. Se vede că am avut odinioară oameni mari şi o ţară nedebusolată, care ştia ce vrea,


Elogiu vieţii de la ţară…

Într-o lume urbană, precum cea de astăzi, în care, cu fiecare pas, dai de sentimentul neautenticităţii, de cele ale perisabilului, înstrăinării, sărăcirii românilor, răutăţii, înşelării, impasibilităţii diabolice, trădării, nefericirii, naufragiului, este firesc să revenim, în amintirea noastră, la fericirea de


„Romanul istoric” al satului copilăriei

Printre documentele Comisiei de Împăciuire din anii `50-`60 din Silivaşu de Câmpie se află şi o decizie a Sfatului Popular comunal, din 1 august 1958, care intra în vigoare după un termen de cinci zile de la publicarea ei, fiind


Liniştea sufletească a satului…

Ce fericire mare era pentru mine, toamna, venind la amiazi de la şcoală cu traista cu cărţi, caiete şi penarul de lemn în spate (atunci nu erau ghiozdane, cel puţin pentru mine) şi trecând pe lângă badea Iuăn al lui


Legenda cetăţii „Continitului”…

Într-o sară de iarnă, nu mă înduram încă să merg spre casă de la moară, că era un frig de crăpau pietrile – îmi povestea nănaşul Iuonu Miii -, un bătrân ne-a spus o poveste de pe vremea când veneau


Silivaşu de Câmpie: monografia unui sat…

Încă din adolescenţă culegeam material pentru monografia satului meu natal, Silivaşu de Câmpie. Însemnările le făceam pe un caiet cu linii, mai multe erau întâmplări reale de demult, dar şi câteva poveşti/basme auzite de la nănaşul Iuănu Miii (Ioan Furnea),


O lume morală şi de linişte sufletească…

De ce oamenii din lumea satului copilăriei mele îşi puteau păstra fondul de umanitate nealterat, până la adânci bătrâneţi? Unul dintre simplele secrete era că trăiau într-o colectivitate, de unde nu te puteai sustrage numai dacă îţi acceptai condiţia de


O lume morală şi de linişte sufletească: satul copilăriei mele…

O autentică linişte sufletească, afund ancorată în covata de relief în care dăinuie de milenii o civilizaţie, fără cumplitele dezrădăcinări de la oraşe, avea viaţa oamenilor de demult din satul copilăriei mele, Silivaşu de Câmpie. Nici nu-ţi puteai închipui atunci