Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Libertatea „măștilor”, nu libertatea noastră…

Nu, nu ne-am „eliberat”… Pentru că nu noi am scăpat de măști… Nu noi le-am luat de firele-căpăstru pentru a le smulge măcar în simbolice gesturi de nerăbdare… Pentru că pentru cele de nesupunere suntem prea bătrâni, prea osteniți… Ba,


Sinecura cultural-secularizată…

Și totuși, nu ar trebui să evidențiem mai întâi contribuția etnicilor germani la dezvoltarea culturală a spațiului românesc abia apoi să fluturăm și fișa neștiută a rolului comunității evreiești la „cizelarea” spațiului german?… Spațiul german cultural de la el de


Un roman în șapte emoții…*

Nu, nu sunt doar povești despre iubire, despre suferință, despre bucurii, despre dezamăgiri… Căci atunci ar fi doar o descriere aproape sinoptică a unei vieți oarecare, paralizată între amintirile de printr-un simplu oriunde… Aici sunt povești de iubire despre toate


Un Cuza putem fi, Națiune!

Important nu este doar să avem un partid geamăn formațiunii lui George Simion în Parlamentul de la Chișinău… Trebuie ca acest lucru să se petreacă într-un timp util rostului existenței unui arc de partide naționalist-unioniste izvorâte din aceeași matcă… Și


Troglodiții stereotipurilor lingvistic-deformatoare…

Aparent par doar niște stereotipuri… Nevinovate… Și nepărtinitoare, firește… Clișee și șabloane non-afective, inventate, împrumutate, rostogolite între tot mai numeroșii, nu „nefericiți”, ci de-a dreptul troglodiți, puși în situația de-ași umple vidul lor mental de informare, documentare, analiză și raportare


Vaccinați în contra libertate…

Nu, nu este vorba despre uniformizarea valorilor… Pentru că, atâta timp cât încă ne mai raportăm la noțiunea de valoare, vorbim despre entități distincte ce nu pot fi măsurate, cântărite, alungite ori secționate pe limitele, intențiile și conceptele „Procust” ale


Speța anti-națională a unei justiții-dinozaur…

Nu, nu Laszlo Tokes a câștigat… Nu este nici pe departe victoria lui prin pseudo argumentele juridic-descriptive… Nu este nici măcar o victorie pe seama lipsei de prezență, de minimă reacție a justiției noastre, ci o sancțiune la adresa României,


Nici măcar pe muchia unei pietre tombale…

Deja nu mai este vorba doar de un alt monument pe care ni-l fură veneticii din patrimoniul național… Nici de o plăcuță memorială… Și nici de o inscripție stradală… Acum asistăm la rescrierea forțată a istoriei… Numită și restaurare pentru


Cultura, ultima redută…; sau nu?…

Nu, nu va fi o facilitate… Nici pentru operatorii culturali, nici pentru spectatori… Va fi doar un bilet spre lumea de mâine, cea a anticipației scriitoricești de mai ieri, a felului în care pilonul de rezistență culturală (ca formă a


„Miuța” de dinaintea ultimului minut…

De am ajunge direct în iad, să ardem acolo pentru potlogăriile pe care le-am permis și acceptat aici, ar fi bine… Că am arde, și repede, și fără să mai fim muștruluiți pe ungurește, ori învârtiți pe țepușele de treceau