Arhive autor: Victor Nafiru

Să nu ne îmbătăm cu şnapsul nemţilor!

Dreapta pregăteşte lansarea la apă a noului preşedinte al României. Deşi până în noiembrie mai sunt doar câteva luni, desemnarea candidatului nu pare o treabă chiar atât de uşoară. Deocamdată, nu există un nume concret, ci doar presupuneri care îl


Am mandatul meu, sunt fericit!

Premierul României a fost huiduit la festivitatea de premiere a Turneului BRD Bucharest Open. Preşedintele Federaţiei Române de Tenis a considerat de bun simţ să aducă mulţumiri celor care au ajutat la organizarea turneului. La pomenirea numelui lui Victor Ponta,tribuna


La Crăciun se taie porcul, iar la Paşti, mielul. Bine că nu e invers!

Se tot spune că, până în 1989, învăţământul românesc a fost unul performant, recunoscut ca atare în lume. Că, în România se făcea şcoală, nu ca acum, şi că pe vremea aceea învăţai şi de frica pedepselor pe care le


Statistici, statistici…

Niciodată nu am crezut în statistici. În procentele sau în cifrele seci care încearcă să ne demonstreze că realitatea se află în spatele acestora. Dimpotrivă, nu de puţine ori am socotit că ele nu sunt altceva decât încercări de manipulare


Bă, ai mei sunt mai buni decât ai tăi!

La douăzeci de zile de la producerea tragediei din Munţii Apuseni, politicienii continuă să se contrazică în privinţa celor care ar fi trebuit să intervină pentru salvarea victimelor, fiecare încercând să dea vina pe cel din tabăra adversă. Fiecare încearcă


Talentul de a denigra!

De câte ori se întâmplă o nenorocire în ţara asta, apar tot felul de indivizi puşi pe despicat firul de păr în patru. Aşa zişii atotcunoscători, care întorc problema pe toate feţele, încercând să dezgroape morţii şi să ne arate


Săli de sport, la toată lumea!

Liviu Dragnea se dovedeşte un vicepremier de toată nădejdea, care, chiar şi atunci când pare îngenuncheat, se ridică şi îşi mână în luptă idealurile puse în slujba baronilor. Dragnea este tipul politicianului care nu se dă în lături de la


Descentralizarea, mai e mult până departe!

Baronii locali au primit o grea lovitură din partea Curţii Constituţionale, cea care a constatat neconstituţionalitatea Legii descentralizării. În unanimitate, judecătorii Curţii au gândit şi au decis în acelaşi mod, fapt ce a iritat o bună parte a clasei politice


Gafă sau minciună? Aceasta-i întrebarea!

Una dintre ultimele informaţii semnate de echipa de comunicare a premierului se referă la faptul că, în a treia zi de Crăciun, Victor Ponta a luat masa la Săvârşin cu Majestatea Sa Regele Mihai. Pentru a fi şi mai convingători,


Aleşii îşi fac televiziune de stat!

Până în 22 decembrie 1989, singura televiziune din România, cea de stat, transmitea două ore de program pe zi. Două ore umplute cu telejurnalele de seară şi de noapte, cu o emisiune de cântece patriotice sau cu un recital de