Odysseas Elytis este pseudonimul literar al lui Odysséas Alepoudhélis, aromânul născut pe 2 noiembrie 1911, la Heraklion, în Creta și care a fost un scriitor poet, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1979. Motivația Juriului Nobel pentru acordarea acestui important premiu a fost următoarea: „…pentru poezia sa, izvorând din fondul tradiției grecești și punând în lumină, cu puternică senzualitate și o intelingență lucidă, lupta unui om modern pentru libertate și activitate creatoare”. Odysseas Elytis a fost ultimul din cei șase copii ai lui Panayotis Alépoudhélis și al Mariei Vranas, ambi originari din insula Lesbos. În 1914, familia Alépoudhélis, care erau mici industriași și deținea o fabrică de săpun, s-a mutat la Atena și a transferat sediul companiei sale la Pireu. La Atena, Odysseas a absolvit liceul și a audiat cursuri la „Facultatea de Drept”, fără a finaliza. În 1935, urmând sfatul unor prieteni apropiați, printre care și Giorgos Seferis, Elytis a publicat o poezie în paginile revistei „Nea Grammata” (Νέα Γράμματα). Primele două volume de versuri ilustrează dragostea sa față de peisajele grecești și Marea Egee.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1940, este mobilizat cu gradul de sublocotenent și participă la luptele din munții Greciei și din Albania împotriva invaziei italiene; în 1941 se îmbolnăveşte şi e trimis în spatele frontului. Este numit Director al Radiodifuziunii greceşti (1945) și se dedică din 1946 exclusiv literaturii (debutase din 1940 cu volumul „Orientări”). Între 1969 şi 1974, anii dictaturii militare, se autoexilează în Franţa. Reîntors în patrie îşi continuă activitatea literară bucurându-se de un prestigiu pe care, dintre contemporani, doar Giorgios Seferis şi Iannis Ritsos l-au avut. Continuă să scrie și să traducă, părăsindu-ne pe 18 martie 1996, la Atena.
Din opera sa menționăm următoarele volume de poezie: „Orientări” (1939); „Primul soare, Variații pe o rază” (Soarele Întâiul; 1943); „Cântec eroic și de doliu pentru sublocotenentul pierdut al Albaniei” (1946); „To Axion Esti” (1959); „Six and One Regrets for the Sky” (1960); „The Sun the Heliator” (Soarele Însoritul; 1971); „Monograma” (1972); „Arborele foto și a paisprezecea frumusețe” (1972); „Ronul iubirii” (1973); „Răslețele” (The Otherworldly; 1974); „Semnale” (Cartea Semnelor; 1977)”; „Maria Nefeli” (1978); „Trei poeme cu un steag al oportunității” (1982); „Jurnalul unui aprilie invizibil” (1984); „Krinagoras” (1987); „Micul Nautilus” (Micul marinar; 1988); „Elegiile Oxopetrei” (1991); „La vest de tristețe” (1995). Opere în proză și eseuri: „Adevărata fizionomie și îndrăzneala lirică a lui Andreas Kalvos (1942); „Hârtii deschise” (colecție de texte; 1973); „Pictorul Theophilos (1973); „Magia lui Papadiamantis” (1975); „Referință la Andreas Embirikos” (1977); „Publicul și privatul” (1990); „Cale privată” (Cale privată; 1990); „În alb” (colecție de texte; 1992); „Grădina Iluziilor” (1995). Mai sunt traducerile și trebuiesc amintite: „A doua scriere” (1976); „Sappho” și „Apocalipsa după Ioan (1985). Și poate vom găsi o pagină în cartea noastră de istorie literară a românilor să îl omagiem pe poetul aromân al ramurii de măslin Odisseas Elytis.
În 2024, autorităţile din Grecia au inaugurat în centrul Atenei un muzeu în onoarea lui Odysseas Elytis (1911-1996), unul dintre cei mai importanți poeți moderni ai săi și laureat al Premiului Nobel în 1979. Printre obiectele expuse în „Casa lui Elytis”, o clădire cu două etaje din Plaka, în centrul istoric al capitalei elene, se numără biroul, mașina de scris, fotoliul, fotografii și cărți în diverse limbi, precum și numeroase picturi și colaje realizate de el. Muzeul a fost inaugurat de ministrul Culturii, Lina Mendoni, în prezența premierului Kyriakos Mitsotakis. Membru al așa-numitei „generații a anilor ’30”, o mișcare a intelectualilor greci care a marcat literatura și artele grecești în secolul al XX-lea, Odysseas Elytis a reușit să „descrie, pe fundalul tradiției grecești, cu forță senzuală și clarviziune, lupta omului modern pentru libertate și creativitate”, după cum a afirmat Academia Suedeză la acea vreme. Poemele sale laudă natura și lumina care pătrunde în insulele grecești și în Marea Egee. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără „Axion esti”, un imn al „dreptății” și al luptei, pus pe muzică de celebrul compozitor grec Mikis Theodorakis și cântat de toți compatrioții săi. Odysseas Elytis este al doilea laureat al Premiului Nobel din țară, după poetul George Seferis în 1963.
Cred că poezia
„Cred că poezia, la un anumit nivel de plenitudine,
nu este nici optimistă, nici pesimistă.
Ea reprezintă mai degrabă o a treia stare
a spiritului, unde contrariile încetează să existe.
Nu mai există contrarii deasupra unui anumit
nivel de altitudine. Astfel poezia seamănă
cu însăşi natura, care nu este nici bună,
nici rea; ea pur şi simplu este. Astfel poezia
nu se mai supune obişnuitelor
distincţii cotidiene”. (Odisseas Elytis)
