Niciodată nu am crezut în statistici. În procentele sau în cifrele seci care încearcă să ne demonstreze că realitatea se află în spatele acestora. Dimpotrivă, nu de puţine ori am socotit că ele nu sunt altceva decât încercări de manipulare şi de distragere a atenţiei de la nu ştiu ce situaţie apărută peste noapte şi care persistă în mentalul colectiv. De cele mai multe ori, realitatea este atât de evidentă, până şi pentru neaveniţi, încât mă întreb cui servesc minciunile sau adevărurile spuse doar pe jumătate?
Spre exemplu, din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că românii îşi rezervă, în medie, 90 de minute pe lună să meargă fie la un film, sau teatru, fie să viziteze o galerie de artă. Tot o oră şi jumătate pe lună este dedicată ascultării radioului, în timp ce pentru convorbirile telefonice pe mobil sunt rezervate, în medie, 39 de minute pe zi.
Dacă nu aş trăi în această ţară, poate chiar aş crede inepţiile astea. Dar aşa, cum să accept că, lunar românii merg măcar la un film, la o piesă de teatru ori vizitează un muzeu sau expoziţie în condiţiile în care în toată ţara nu există mai mult de cincizeci de cinematografice clasice, iar teatre mai funcţionează în doar câteva câteva oraşe din provincie. Să-mi fie iertat, dar există milioane de oameni, chiar şi dintre cei din generaţia tânără, care nu au călcat în viaţa lor într-o sală de teatru sau nu ştiu ştiu care e diferenţa dintre simeze şi siameze.
La fel stau lucrurile şi în privinţa cititului, chiar dacă datele statistice sunt mai apropiate de realitate. Copiii, cu vârste cuprinse între zece şi 14 ani, îşi rezervă 26 de minute pentru lectură, tinerii până la 25 de ani, doar 19 minute, iar restul locuitorilor nu citesc mai mult de 10-12 minute zilnic. Şi aici ar fi de discutat, ţinând seama că numărul analfabeţilor creşte de la o zi la alta ori de faptul că mulţi români nu au citit nici măcar Capra cu trei iezi sau Harap Alb. Au auzit de ele, dar nu au avut curiozitatea să le citească. Să nu mai amintim de faptul că un procent important nu mai cumpără ziare, acestea fiind pe cale de dispariţie, ca să nu mai vorbim de reviste de specialitate ori cărţi.
Aş vrea să fiu contrazis şi să mi se demonstreze, pe bune, că lucrurile stau altfel decât le-am prezentat eu. Altfel, poate ar fi momentul unei noi revoluţii culturale. Alta decât cea trăită de mulţi dintre noi, în anii ’80.
Lasă un răspuns