Aleşii îşi fac televiziune de stat!

Până în 22 decembrie 1989, singura televiziune din România, cea de stat, transmitea două ore de program pe zi. Două ore umplute cu telejurnalele de seară şi de noapte, cu o emisiune de cântece patriotice sau cu un recital de poezie contemporană în care tovarăşul şi tovarăşa erau mereu prezenţi, şi cu câte un film, produs de cinematografia românească, în care omul de tip nou era în centrul subiectului.

Cam de pe la începutul anilor ’80 se întâmpla asta, căci, să recunoaştem, vreo zece ani până atunci, televiziunea avea o altă faţă. Vizitele în China şi, mai ales în Coreea de Nord, au condus la apariţia şi adoptarea celebrelor „teze din aprilie ale PCR“. Când venea în vizită la noi câte un tovarăş din ţările prietene sau frăţeşti, ori secretarul general pleca peste hotare, în cele două ore de program cu chiu cu vai se strecura şi câte o ştire neutră. Îndobitocirea prin televiziune devenise o preocupare a idelogilor comunişti gen Dumitru Popescu-Dumnezeu.

După 1989, TVR a continuat să-şi mai facă o perioadă de cap, manipulându-ne consecvent şi într-un mod ordinar, prin prorocirile eşalonului doi al răspopiţilor Ion Iliescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu. Să ne amintim doar de cele două veniri ale minerilor în Bucureşti ori de propaganda FSN-ului îndreptată împotriva celor ce nu mâncaseră ca şi poporul salam cu soia, dar se întorceau acasă să-şi ia înapoi pământul, fabricile şi uzinele confiscate de regimul comunist.

Odată cu apariţia televiziunilor private, lucrurile s-au mai schimbat pe ici, pe colo, însă, în esenţă, au rămas la fel. E adevărat, s-a făcut pasul de la singura televiziune la trusturile sau televiziunile locale, numai că, acestea s-au împărţit în două tabere: Una, care proslăveşte Puterea, până la îngreţoşare, şi alta care apără Opoziţia, de parcă aceasta ar fi cea mai năpăstuită de pe faţa pământului. Şi una, şi alta îşi cunosc interesele, după celebra zicală din folclorul nou „Aţi minţit poporul, cu televizorul“.

De parcă toate acestea nu ar fi deajuns, dinspre Parlamentul României se zvoneşte că, până în primăvară, va apărea o nouă televiziune, generic intitulată „Zgonea TV“. Una prin care deputaţii şi senatorii să treacă de trei ori pe zi şi să abereze toate prostiile din lume, în speranţa că poporul îi va crede, iar ei vor rămâne vesnic în Parlamentar, prin predarea ştafetei la copii sau nepoţi. Altfel spus, se doreşte o televiziune ca şi a lui Diaconescu, în care se va vorbi mai puţin despre dispariţia Elodiei, dar mai mult despre mareţele realizări USL.

Deosebirea dintre televiziunea poporului Dan Diaconescu şi televiziunea poporului Valeriu Zgonea este că una era privată, iar cealaltă va fi de stat. După modelul lansat de Dan Diaconescu, cu emisie dintr-o garsonieră, şi televiziunea preşedintelui Camerei Deputaţilor va emite, pentru început, dintr-o debara de vreo 200 de metri pătraţi, situată la mansarda Parlamentului.

Un răspuns la “Aleşii îşi fac televiziune de stat!”

  1. Virgil Costea spune:

    Programul de 2 ore, care nu convenea nimănui, cuprindea în scurtul timp şi informaţii – ca întotdeauna, de altfel, în timpul regimului „bolşevico_comunist” – despre realizările economice ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate – actualii pensionari muritori de foame, cei norocoşi ieşind deja din sistem pe cale naturală, înainte de vreme. Aceste realizări nu se mai găsesc de 24 de ani în programele TV-urilor „libere”, pentru că nu se mai întâmplă… Cele două ore de program au făcut parte dintre măsurile de economisire luate în ultimii 5-6 ani de „comunizm”, o „perioadă specială” când România, sub conducerea politică de la acea vreme, a realizat obiectivul istoric, fără egal, al dobândirii independenţei şi suveranităţii depline, pe care a lăsat-o…postdecembriştilor, adică nouă…tutulor. „Îndobitocirea prin televiziune” (şi nu numai) nu a fost o preocupare a „ideologilor comunişti” ci este, în mod evident, o acţiune concertată a TV-urilor „libere” de azi, dar şi a şcolii, cu efecte foarte vizibile, mai ales în zona presei unde tot felul de inşi, cu deprinderi intelectuale precare şi mestecând câteva clişee şi poncife achiziţionate cu pâlnia, trag mereu istoria şi/sau realităţile curente pe…strada Academiei…Situaţia este cu atât mai limpede, dobândind caracter de fenomen, cu cât, iată, massmedia (şi nu numai) s-a împrospătat masiv cu o maree de astfel de…dobi…pardon!, absolvenţi…În rest, „să auzim numai de bine!”

Lasă un răspuns