Descentralizarea, mai e mult până departe!

Baronii locali au primit o grea lovitură din partea Curţii Constituţionale, cea care a constatat neconstituţionalitatea Legii descentralizării. În unanimitate, judecătorii Curţii au gândit şi au decis în acelaşi mod, fapt ce a iritat o bună parte a clasei politice de la noi. USL a fost cea mai surprinsă de măsura luată, dovadă că unii dintre liderii acesteia s-au arătat de-a dreptul consternaţi de decizia CCR. Unii consideră că votul exprimat vineri de Curte se datorează sută la sută lui Traian Băsescu, acestui preşedinte „malefic“ care, la sfârşitul anului trecut, era sceptic în privinţa proiectului de lege gândit şi promovat de USL.

Bineînţeles, de bucurat s-a bucurat Opoziţia, cea care se situează de partea preşedintelui şi are interesul să blocheze toate iniţiativele pesediste şi liberale, inclusiv pe cea privind regionalizarea.

Dincolo de speculaţiile de natură politică, să remarcăm că, în principal, CCR a decis neconstituţionalitatea Legii descentralizării, constatând inadvertenţe în ceea ce priveşte competenţele transferate, dar şi statutul juridic al bunurilor. În cazul competenţelor, judecătorii Curţii au constatat că, în anumite situaţii, unele au fost menţinute şi la nivel central, şi la nivel local, ceea ce ar conduce la o suprapunere de competenţe, iar în alte cazuri măsurile au generat mai degrabă centralizarea acestora. În ceea ce priveşte bunurile, CCR a constatat că acestea nu au un statut juridic clar, întrucât legea reglementează transferul bunurilor din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a autorităţilor locale, respectiv din cea privată a statului în cea privată a autorităţilor locale.

Mai pe româneşte spus, Legea descentralizării propusă de USL a fost ticluită să servească interesele baronilor care, în prezent, conduc consiliile judeţene, iar în viitor, pe cele regionale. Sau a fost o încercare de a se forţa mâna judecătorilor CCR în acest an electoral. Un fel de ghiveci în care pui şi vinete, şi ardei, pentru că ne place la toţi, dar nu şi roşii, pe care nu toţi le suportă într-o combinaţie de acest fel. Altfel nu se explică de ce juriştii Puterii nu au observat inadvertenţele sesizate de Curte. Tot la fel de adevărat e faptul că simpla prezenţă a lui Traian Băsescu – să nu mai vorbim de declaraţiile sale, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două luni pe această temă – prilejuieşte tot felul de suspiciuni.

Una peste alta, nu putem constata decât că USL, cu o prezenţă în Parlamentul României de 70 la sută, a mai ratat un proiect politic din multele ce şi le-a propus. Dacă la un asemenea procentaj nu eşti în stare să te impui, atunci această guvernare nu pare decât o glumă bună, spusă seara la un pahar cu vin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*