Arhive autor: Mihai Ogrinji

Între mici istorii și o oarece istorie…

Cu câteva zeci de ani în urmă, când găinile îi fătau pui scânteiați, Ion Cristoiu afirma, în deșănțatul jurnal numit „Evenimentul zilei”, că România nu are nevoie de Basarabia, fiindcă s-ar căptuși cu încă o minoritate – cea rusă –


Între șatră și kibbutz…

Să te crucești, nu altceva: N. Dan este împins, de toți „elitiștii” de la noi și de aiurea, să devină Km 0 al României… Are cap, are față, are alură, are replică să fie președinte al României? Exclus. Pare mai


Oglinzile sângerânde a ceea ce au putut săvârși niște cumpliți ocupanți…

Vă îndemnăm să călătoriți, fie și cu gândul, pe la mormintele românilor care au murit pentru țară. Mulți sunt îngropați, fără cruce, în afara țării. Altfel spus, n-au nici morminte. Ca și cum ar fi fost ai nimănui. Cu puține


Chiar nu ne mai pasă de nimic?…

Nu prea este dată să ajung pe la Palatul Voievodal „Curtea veche ” din București și să nu dau peste câte un grup de turiști străini. De regulă, vestici, de felul lor, aici incluzându-i și pe cei din… Orientul îndepărtat


Cartea ca un munte propriu…

„Tânărul medic român Traian Nasta este trimis de profesorul său, Stoicescu, neurolog de faimă internaționalā, să consulte un pacient în clinica psihiatrică. Este vorba de un scriitor dizident pe care autoritățile l-au supus unui „tratament” cu neuroleptice în exces pentru


Din beție te trezești…

Carul numit România este împotmolit în mijlocul drumului. Drum național, drum județean, drum european? Dumnezeu știe. Tot așa cum românii de altădată, cei cu capul pe umeri, știau că dacă le rămânea atelajul înțepenit în miezul șleaului schimbau boii și


Frank-Walter Steinmeier, Maia Sandu și românii…

Circulă pe net, parcă la întrecere, tot felul de referiri la componența etnică a Basarabiei (pentru unii – Republica Moldova de astăzi). Doar două exemple. „O tapiserie diversă: Compoziția etnică a Basarabiei în 1930”, spune una dintre postări. Și spârcâiala


Între maimuță și amețeală… (opinii)

S-a consumat peste un deceniu și jumătate de când am participat – fericită întâmplare – la un congres de balneologie petrecut tocmai la Bogota (Columbia). Acolo, „în plen”, delegația italiană l-a ridicat în slăvi, între alții și altele, pe B.


Gustave Eiffel și „Podul de flori”…

Rămâne de neuitat ziua de 6 mai 1990. Desigur, în mintea și inima celor care nu-și vor abandona niciodată identitatea românească. În acea duminică, în câteva momente de neînchipuit, între Moldova din dreapta Prutului și Moldova din stânga lui –


Când toți câinii îți mănâncă din traistă…

Trag nădejde că Podurile de flori de peste Prut, din 6 mai 1990, au rămas încă vii, într-un fel sau altul. Cu toate că un cântec moldovenesc glăsuiește că „ce-a fost verde s-a uscat…” Nu pot să cred însă că