Cu câteva zeci de ani în urmă, când găinile îi fătau pui scânteiați, Ion Cristoiu afirma, în deșănțatul jurnal numit „Evenimentul zilei”, că România nu are nevoie de Basarabia, fiindcă s-ar căptuși cu încă o minoritate – cea rusă – mai mare decât cea maghiară și, vezi Doamne, ar fi imposibil de ținut în frâul tricolor. (Se poate verifica această afirmație în colecția gazetei cu pricina). Acest bulibașă de „presă”, care abia începuse să bată drumul spre sălile de lectură ale Bibliotecii Academiei Române spre a se dumiri ce este cu istoria și ce se poate face cu ea, a lăsat urme grețoase și peltice în scriitura multor fătuci și fătălăi care, între timp, au ajuns katzi și cațe pe la diverse televiziuni neobosite în a demoniza România, încă nelgbtzată pe măsură și nici încăpută definitiv în gheare sioniste desăvârșit malefice. Se prea poate să nu fiu crezut – nu contează, să mi se rupă și pixul dacă este cazul – dar deloc nu pierd timpul cu „dezbaterile prezidențiale”, maximă mascaradă întru manipularea proștilor. Încet și sigur, m-am debarasat de violența lingvistică, cel puțin, a unui Ion Stanomir (?!?) – care ne somează că n-ar trebui să mai scoatem nici o vorbuliță în contra partidă cu vinovăția, până în oasele urmașilor-urmașilor noștri în veci, pricinuită de holocaustul atât de comercializat, astăzi, care ni se pune la nesfârșita notă de plată; a unui Ion M. Ioniță, care ne avertizează că n-ar trebui să invocăm drepturile noastre istorice asupra Bucovinei septentrionale, ținutului Herța, sudului Basarabiei și Insulei Șerpilor, fiindcă și ungurii stau la gard gata să ne ceară Ardealul; minte de neisprăvit, eclozat din mantaua infectă a cristoiului de deal și de vale. Nu mai vorbesc de veșnic tânărul și fericele Adrian Cioroianu, care a compromis, prin lipsă de minimă coloană vertebrală, orice funcție, orice demnitate, orice bun simț. Apropo: cei mai toxici adversari ai liberalilor se dovedesc, cu neîntrecută mojicie, tocmai cei care au lins blide liberale. Reveni-vom pe această idee.
Am bătut Basarabia în lung și-n lat. A fost prima „țară” în care am călătorit după 1989. Și ultima, înainte de a da covidul peste noi. Am cununat, la Chișinău, o pereche de tineri care deprindeau tainele jurnalismului la București. Am cunoscut multă lume de dincolo de Prut. Mulți, români pur-sânge, de înaltă ținută: Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ionel Căpiță. Dar și ipochimeni de felul unui Andrei Sangheli, care se jura că nu și-a tras, din ajutoarele primite din România, nici măcar un carandaș. Cu unii am vorbit direct. Pe alții, i-am… ascultat, citindu-le cărțile. Ion Druță rămâne cea mai cumplită dezamăgire. O corcitură cu har, însă josnic de infectă. Model, poate, inegalabil al ticăloșiei…
Înaintea turului din 4 mai – care avea a aduce doar prezident, nu și mălai, chit că nu lipsesc ploile – am văzut întâlnirea electorală a lui Crin cu alegători de la Chișinău. Părea să anunțe o ispravă „prin noi înșine”, cum spuneau liberalii, cândva. N-a fost așa, ci doar prin ei, basarabenii, și N. Dan. Ce să mai zic? Istoricul Gheorghe Brătianu, care a fost pe frontul eliberării Basarabiei, ca apoi să sfârșească tragic la Sighetul Marmației, sau poetul Radu Gyr (doar două exemple) au fost, pesemne, în dibla „sfrijitei Vineri” de dincolo de Prut, niște… soroșiști avant la lettre. Cu alte cuvinte, Maia Sandu – căreia, cândva, eram să-i fiu cât pe ce șofer de ocazie – îmbrățișează românismul precum se îmbrățișează apele Dunării cu cele ale Nistrului în largul Mării Negre.
Mai poți spune ceva? Poate doar că Ion Druță, cel cu limba latină care se trage din limba moldovenească, nu numai că n-a murit de tot, ci mai poartă și fustă… Sigur, Maia Sandu – cel puțin pentru mine – chiar nu-i totuna cu România de dincolo de Prut. Este doar o dizgrațioasă ilustrare a mancurtului idiot, viclean și milog. Un homo sovieticus veritabil. Trist, tare trist, dar adevărat. Numai că acestei Vidre i-a venit vremea să i se taie toate poftele de mărire și înșelăciune… Ca și întregii ei cohorte de șnapani. Moldova și-a dat obolul ei în contul a două mediocrități falimentare. Dacă aș fi fost de dincolo de Prut m-aș fi întrebat, înainte de 4 mai, cu cine ar fi votat, dacă ar fi fost să fie, Alexandru Moșanu, Ion Ungureanu, Ion Vatamanu, ba, cu gândul, m-aș fi dus și mai departe, la A. Mateevici, Pan Halippa, Ion Inculeț, Ștefan Ciobanu. M-aș mai fi gândit, fie și o clipă, și la ostașii români care își dorm somnul de veci la Țiganca, Tighina, Lărguța, Bălți, Chișinău. Alte mii și mii nici nu au cruce la căpătâi… Ce să mai lungim vorba: cu părere de rău, poate a venit vremea să mai fie despovărat și bugetul țării…
Lasă un răspuns