Să te crucești, nu altceva: N. Dan este împins, de toți „elitiștii” de la noi și de aiurea, să devină Km 0 al României… Are cap, are față, are alură, are replică să fie președinte al României? Exclus. Pare mai degrabă o calchiere a poveștii cu gloaba dusă la târg, ca să fie făcută de rușine. Sigur, lumea nu va râde de el, ci de România. Și nu poți să nu te întrebi: chiar numai de atâta să fie în stare această țară care, totuși, a rămas în picioare și pe vremea când democrația sărise bine din tezaurul Greciei în parlamentele Vestice? N. Dan confirmă, cu prisosință, o veche zicere prăsită și pe plaiurile mioritice: la noi, olimpicii se nasc genii (?!) și sfârșesc ca promisiune. Promisiune pentru cine, pentru ce? Nu sunt pe partea științelor fixe, dar, garantez că râvnaciul NeDan nu este un lăstar viabil din preajma lui K.F. Gauss ori J.G. Darboux – nu mergem mai la vale în timp și spațiu –, cum nu este posibil să-l așezăm nici pe lângă iluștrii Gh. Țițeica, Gh. Vrânceanu, Grigore C. Moisil sau Grigore Gheba, ca să revenim mai pe lângă casa noastră.
Este suficient să urmăriți privirea rătăcită spre pustiu a NeDan-ului ca să-i zăriți azimutul pierzaniei de care este în stare. Dar și Nadir latent, dacă vreți să ne amintim și de Ion Barbu. Din nefericire, NeDan nu înseamnă nici cultură, nici operă științifică, nici performanță administrativă, nici credință, și nici altceva care să-l îndrituiască întru poftirea puterii supreme a țării. Tot așa cum România adevărată nu-i totuna cu „elitiști” de rasa unor Pleșu, Liiceanu, Papahagi, Cornea, Tănase, Dinescu, Blandiana, Mungiu-Pippidi, Fritz, Patapievici, Paleologu, Tismăneanu și toți ceilalți care sug beneficii din ugerele soroșiste. Degeaba inteligențe multe, dacă atât de puțini sunt cei cu caracter (l-am parafrazat pe M. Eminescu, fiindcă tot a fost declarat „2025 anul Eminescu”)… Pe de altă parte, lucrarea „diasporei” noastre, în deșelată măsură, întrece toate întunecimile posibile. Exilul, care altădată ținea de principii și virtuți, a devenit, de mai multă vreme, o tristă migrație dirijată de steaua mațului. Că prostia este mai cumplită decât foamea, asta este altceva, pentru o altă ocazie.
Peste o săptămâna ni se va spune – în stilul lui Băsescu, Baconschi și ceilalți asemenea – că iar am fost… ciuruiți. De data asta de un ipochimen ce distilează desăvârșit ideea de minoritarism în devălmășie, călare peste turmă. O „turmă” care ar merita, fără nici o îndoială, un alt destin dacă cârmacii n-ar fi, pur și simplu, niște cârnățari.
Nu mi-l doresc președinte pe NeDan, tot așa cum G. Simion, un fel de „Răzvan și vadra”, este o maximă rușine fie și numai că a intrat în această hărmălaie pentru cea mai înaltă demnitate a țării. Inutil de adăugat: este rudimentar, grobian, fără cultură, fără înzestrare spirituală, cu un inadmisibil comportament specific coviltirului. Este ambalat de ruși pe post de matrioșcă; normal, trebuia, legal, exclus din competiția electorală. Rusia – de care PSD nu și-a desprins ombilicul niciodată – este, din nefericire pentru omenire, imaginea fidelă a cârdășiei numeroaselor compromisuri pe care, mai cu seamă Vesticii, le-au executat în propriul și nesimțitul lor folos. Americanii, prin Trump, de data asta, sunt cel mai iresponsabil exemplu, din păcate… (…) Dincolo de toate acestea, sfârșitul nu-i aici… Țara asta, plină de prostiți, dar și de proști cu ghiotura – de au dat afară și din țară – au răzbit vremuri și mai grele. Nu însă prin cei fără căpătâi, desigur. Fiindcă România nu este, slavă Domnului, nici șatră, nici kibbutz. Numai că, deocamdată, cu iarba uscată, vorba lui I. Neculce, arde și iarba verde…
Lasă un răspuns