Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Când dușmanul dușmanului tău este poate mai mult decât prietenul prietenului meu…

Fie și al unuia, nu definit istoricește, nu împărțind valori și aspirații comune, ci strict al unei necesități conjuncturale dată de repoziționările de pe tabla de șah a noilor „noi ordini mondiale”… Pentru că, de fapt, aceasta este situația felului


Devalizarea țării (și) prin „exporturile” din rezervele strategice de stat…

Le-ar fi vândut direct și pe astea… Le-ar fi falimentat, le-ar fi adus în zona insuficienței ca stocuri, le-ar fi subevaluat, le-ar fi lăsat să mucegăiască, să putrezească… Orice pentru a avea motivele necesare fundamentării înstrăinării lor… Să scape de


De la „prada de război” la „prada păcii” oportuniștilor…

Sigur, cele două nu se exclud… Ba, în noile contexte, strategii, înțelegeri, ele se întrepătrund, se condiționează deja cu un mod de „a fi”, a priori fără nici o legătură cu războaiele, armistițiile și, uneori, chiar felul păcilor de altădată.


„Ziua Eliberării”: repunerea câinilor turbați ai războiului înapoi în lesele lor…

Nu doar despre bunăstarea economiei unchiului Sam este vorba în planul taxelor vamale inițiat de Trump, ci, într-un mod hibrid am putea spune, „Ziua Eliberării” poate deveni și o acțiune de tip „Ziua Z” (prima benefică de la încheierea celui


CSAT – „Linia Maginot” de apărare a altora, nu a noastră…

În mod evident, CSAT a devenit doar un (alt) consiliu de supraveghere a țării… Nu pentru eventuala ei apărare, viitoare, imediată sau, deja, hibrid „temporală” (sic!), ci, de asigurare a punerii în aplicare a deciziilor venite dinspre colonialiștii UE… Atât!


Raptul resurselor rare: gaze, grafit, magneziu, cupru…

De fapt, despre asta este vorba în programul de reziliență a României prin PNRR… Sau și despre asta… Despre îndatorarea și înrobirea țării, pentru proiecte pompos desemnate ca fiind esențiale, strategice, de netrăit fără ele, pentru alocarea de fonduri bine


Numărând zilele prigoanei românilor din Ucraina: drumul dintr-un acasă străin spre un acasă deja înstrăinat…

Sigur, dacă ne place să visăm frumos, în loc să acționăm, ori măcar să întrebăm de la obraz partenerul strategic care este partea noastră de beneficii de după acest război, la care am fost obligați să cotizăm, atunci putem spune


Despre speranță, ca energie primordială a lumii, cu speranță, ca șansă a soluțiilor…

Da! Temerară abordare este aceea în care te dedici, din prima filă a cărții chiar, „decodificării”, fie și eseistic, nu doar a ideii, ci a însăși noțiunii de speranță… Dar, cunoscând deja volumele lui Floare Mihali Petrov, era inevitabil, aproape


Calul câștigător (nici măcar „troian”) al tablei noastre de șah, al colțului nostru de masă, al „pătrățelelor” noastre maritimo-fluviale…

Dar unde, unde suntem noi?… Unde sunt guvernanții, unde sunt diplomații, unde este politica noastră, deja nu doar externă, de urgență extremă chiar, ci a interesului autohton aproape încălecat… Pentru că, sunt vremuri în care se trasează sferele de influență


Condamnarea juridică „pe viață”: decizii nu doar pentru „acumul” unor alegeri, ci, practic, pentru viitor…

Adică, până la dovedirea de către „reacționari” electorali de astăzi a îndreptării lor și a dovedirii bunele maniere comportamental-supuse pentru a fi, eventual, „reevaluați”… Pentru că nu putem ignora faptul că toate respingerile de candidaturi de către forcepsul BEC-CCR au