Sigur, cele două nu se exclud… Ba, în noile contexte, strategii, înțelegeri, ele se întrepătrund, se condiționează deja cu un mod de „a fi”, a priori fără nici o legătură cu războaiele, armistițiile și, uneori, chiar felul păcilor de altădată. Și nu ar fi nici paradoxal, și nici măcar bizar, să vedem eșecul Statelor Unite în „negocierea” păcii din Ucraina… Un eșec calculat… Chiar programat… Calculat pe masuri, resurse, cantități… Negociat cu „abacul” negustorilor evrei (sigur unii – pentru Ucraina, sigur și ceilalți – în numele unchiului Sam și, vorba „rabinilor”, poate și în numele rușilor!), un abac ce va sta în mâinile unor negociatori ai păcilor care, în fapt, niciodată nu vor mai ține, nici măcar simbolic, porumbeii păcii… Iar totul va fi calculat, dijmuit, retras și realocat, doar dimpreună cu Rusia… Pentru că nu doar prada de război se împarte, ci și cea a păcii… Ba, ultima chiar pe mult mai multe decenii decât prăzile de război, care, sunt ele „imediate”, dar se și disipă repede… Prăzi ce se vor împărți (aloca) doar cu voia Moscovei… Și asta nu pentru că unchiul Sam nu prea a mai reușit în ultimele decenii să negocieze nici măcar armistiții formale, cu atât mai puțin acorduri semnificative de pace (fiind poate mai preocupat să o șteargă mereu din teatrele de război, lăsând în urmă și arsenalul, uneori și proprii oameni, dar mai ales „prăzile”), pe când, Rusia, întotdeauna a făcut „pacea” luând, dar, mai ales, și lăsând „ceva” în urmă… Și nu „urme”, ci prezențe greu de înlăturat fără alte și alte revoluții, redeșteptări… Și care s-au întins poate chiar pe mult mai multe decenii decât au însumat toate „fugile” unchiului Sam…
De fapt, astăzi, mai fierbinte decât războiul în sine (care vine, pârjolește, se disipă) se dovedește a fi frontul negocierilor de pace. Într-un calcul rece, tot mai glacial, mai dur, mai lipsit de orice empatie, inuman chiar, iar asta se întâmpla dinspre toate părțile, inclusiv din perspectiva celor agresați… Pentru că, nu numărul morților, nu sângele lor stă fundament al semnării oricărei înțelegeri (doar să fie pace, nu?!), pacea în sine ajungând un „mesager” al împărțirii și reîmpărțirii… Căci sunt vremuri în care nu porumbeii, ci însăți pacea a ajuns un simplu voiajor…
Și nu trebuie să ne ascundem după vorbe… Este evident că lumea s-a schimbat… Din rău în mai rău… S-a schimbat ori s-a lăsat schimbată, fără a riposta, nu mai contează… Avem în fața ochilor noștri, și în fața Istoriei, rezultatul… Acela în care, deja, nu va mai surprinde nimic pe nimeni… Nici mișcările „pe tablă”, nici blaturile fățișe… Blaturi ce au luat locul trădărilor de altădată, dar fără a fi, măcar atât!, mai puțin sângeroase… Și nu, nu va surprinde, nu va revolta pe nimeni dacă SUA se va retrage din negocierile de pace, luându-și însă ce și a dorit… Ce și-a programat, ce și-a alocat ca necesar economic… Iar locul „unchiului Sam”, dacă se va retrage, va fi preluat de următorul devorator al prăzilor de pace. Probabil, de către Turcia, căci miza a fost ridicată, nu doar prin poftele de prăduială a ceea ce se poate lua din Ucraina, ca „pradă de pace” prin dreptul de reconstrucție post război, pe care îl va clama și Ankara, ci și ca șansă (cu adevărat istorică, chiar imperial istorică!) de a mai muta câteva poziții strategice pe tabla de șah. Pentru că, dacă „unchiul Sam” se va retrage vreodată din NATO (variantă tot mai vehiculată chiar de către Statele Unite), locul său nu va fi luat nici de Franța, nici de Germania! Nu ca „pradă de pace”… Între statele europene, dacă se va pune problema „care pe care”, alocarea „șefiei” NATO se va face doar printr-un conflict european… Și nu doar între „cei mari” din UE, între cei mari până mai ieri și care devin (și nu doar în UE) tot mai mărunți, ci și între țările satelit ale sferelor de pseudo putere europeană.
Astfel, singura care va putea să-și asume „de pace”, ca sintagmă „de facto” (!), și oricum, strict prin acceptul Rusiei (care își va mai lua, dacă nu încă o felie ca „prada de pace”, în mod cert, cel puțin una în numele unui viitor, de jure, drept de pace) va fi Turcia… Restul țărilor europene, paneuropene și proxime UE, nu contează… Nici măcar ca state adulmecând precum jivinele în călduri această „pradă de pace” de pe urma Ucrainei… Pentru că acest război, dar, mai ales, implicarea Europei în el, evident pentru a-și lua partea (Bruxellesul!) nu a răsturnat nicidecum tabla de șah a următoarei ordini mondiale, ci doar a măturat de pe ea piesele care nu mai contează. Și nu, nu doar acelea care oricum nu au contat niciodată!…
