În orașul Buftea (jud. Ilfov), pe malul lacului, sunt situate „Studiourile Cinematografice”, cunoscute după 1989 și ca „Studiourile Media Pro”. Ele au reprezentat în perioada de maximă activitate unul dintre cele mai importante studiouri de producție cinematografică din Europa Centrală și de Est. Studiourile Cinematografice Buftea au fost înființate între anii 1950 și 1957 de către doctorul Petru Groza, din ordinul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, la îndemnul fiicei sale, Lica Gheorghiu, actriță și mare iubitoare a cinematografiei. În anul 1959 au fost date în folosință cinci platouri de filmare, un studio de sunet, un laborator de prelucrare a peliculei, un corp de clădiri pentru filmări combinate și o suprafață de câteva zeci de hectare de teren pentru filmări exterioare. Datorită îmbunătățirii tehnice și artistice aduse utilajelor și proceselor de producție de către inginerii și tehnicienii din Buftea, „Cetatea cinematografică” a devenit o rivală de seamă a studiourilor europene de nivel mediu. În 1966 s-a creat un decor complex pentru filmul „Serbările galante”, în regia lui René Clair, care a fost folosit și modificat pentru realizarea mai multor pelicule ca „Dacii”, „Haiducii”, „Bătălia pentru Roma” și „Mihai Viteazul”. Între anii ̓60 și ̓90 s-au produs aici peste 500 de filme (apogeul producției fiind atins în anul 1980, când s-au produs 32 de filme), dintre care câteva au adus aprecieri internaționale la festivalurile de film de la Cannes: „Scurtă istorie”, în regia lui Ion Popescu-Gopo, cu premiul Palme d̕ Or pentru scurtmetraj (1957), „Pădurea Spânzuraților”, în regia lui Liviu Ciulei, care a câștigat premiul pentru Cel mai bun regizor (1965), „Răscoala”, în regia lui Mircea Mureșan, ce a luat premiul pentru debut (1966) și „Cântecele Renașterii”, regizat de Mirel Ilieșiu, care a câștigat trofeul Palme d̕Or pentru scurtmetraj. La Studiourile Cinematografice Buftea au debutat regizori ca: Iulian Mihu și Manole Marcus (în 1959 cu filmul „Viața nu iartă”), Dan Pița și Mircea Veroiu (în 1972 cu filmele „Nunta de piatră” și în 1974 cu „Duhul Aurului”) și Mircea Daneliuc (în 1975 cu filmul „Cursa”). După revoluția din 1989, numeroase săli de cinema și-au închis ușile, iar producția cinematografică a scăzut dramatic, însă, printr-o licitație publică realizată în anul 1998, studiourile au fost preluate de „Grupul Media Pro” deținut de Adrian Sârbu care a readus la viață potențialul de producție.
Vârful de lance este reprezentat de anii 2000 când la Buftea a venit Franco Zeffirelli, celebrul regizor al capodoperei Iisus din Nazaret-Jesus of Nazareth (1977). Special pentru el s-a construit Casa „Z”, decoruri interioare uimitoare care reflectau în cele mai mici detalii apartamenul divei. A urmat Costa Gavras cu filmul „Amen” (2002); apoi „Modigliani” (2004) – regia Mick Davis; „The cave” (2005) – regia Bruce Hunt; „Joyeux Noël” (2005) – regia Christian Carion; „Blood and chocolate” (2007), etc. Începând cu filmul „Amen”, regizat de Costa Gavras, a fost restituită faima fostelor studiouri și s-a dat startul producției a peste cincizeci de filme internaționale ca: „The cave”, „Assassination Games”, „An American Haunting”, „Joyeux Noël” (nominalizare franceză la Premiile Academiei Americane de Film și Globurile de Aur), „Bunraku”, „Blood and Chocolate”, „The Whistleblower”, „The Timber” și „Sex Traffic” (film câștigător al premiilor British Academy of Film and Television Arts, respectiv BAFTA). Printre starurile cinematografiei internaționale care au jucat în aceste producții și nu numai au fost: Donald Sutherland, Josh Hartnett, Monica Bellucci, Oliver Martinez, Dolph Lundgren, Franco Zeffirelli, Sissy Spacek, Woody Harrelson, Cuba Gooding Junior, Jean-Claude Van Damme și Demi Moore. În anul 2000, „Grupul Media Pro”, împreună cu „Media Pro Pictures” și „Central European Media Enterprises”, a produs primul serial autohton, „La Bloc”, și prima telenovelă românească, „Numai iubirea” (2004). Studiourile Media Pro, preluate de Central European Media Enterprises din anul 2009, realizează în prezent producții de televiziune, videoclipuri, spoturi publiciare, ședințe foto, dar și evenimente (private și corporate).
„Studiourile Media Pro” dispuneau de 40 de hectare de teren pe malul lacului Buftea, de 19 platouri de filmare pentru televiziune și pentru producții cinematografice, patru bazine pentru filmări subacvatice, ateliere de producție pentru decoruri, atelier de creație, recuzită și costume, departamente de efecte speciale și de postproducție. În incinta studiourilor s-a realizat în anul 2003 decorul „Strada franceză” pentru filmul „Modigliani” ce prezintă o stradă din Franța anului 1920, mai târziu fiind modificată în stil londonez al secolului al XVIII-lea pentru producția „Sweeney Todd”, între anii 2004 și 2007 s-au construit opt reședințe moderne în care s-au filmat telenovele ca „Daria, iubirea mea”, „Inimă de țigan”, „Numai iubirea”, dar și seriale ca „Băieți buni” și „Om sărac, om bogat”, iar în anul 2012 s-a creat decorul Satul western pentru filmul „The Timber”. La sfârșitul anului 2015, „Studiourile Media Pro” din Buftea au fost cumpărate de omul de afaceri și regizorul Bobby Păunescu. Odată cu anchetarea lui Adrian Sârbu în diferte dosare, Studioul Cinematografic, simbolul orașului Buftea a intrat pe o pantă descendentă, iar salvatorul anunțat, Bobby Păunescu, un magnat pasionat de industria cinematografică, nu a dat semne că s-ar implica în dezvoltarea acestora. După ce a schimbat denumirea studiourilor din „Media Pro” în „Bucharest Films” (Studiourile de Film București), acesta a devenit partener de afaceri cu Donald Kushner. Acesta, devenit „proaspăt” proprietar al „Studioului de Film București”, a declarat: „Suntem onoraţi să extindem Studioul de Film București, adăugând un nou management și finanțarea necesară. Vom avea acum posibilitatea de a reduce costurile de producție, fără a compromite calitatea. Așteptăm cu nerăbdare să spunem bun venit cineaștilor din întreaga lume”. Bobby Păunescu, proprietar al „Studioului de Film București”, a adăugat: „Studioul de Film București este foarte drag inimilor noastre. Așteptăm cu nerăbdare să împărțim facilităție de top cu alte producții. De la departamentul nostru de SFX – singurul complex din Europa Centrală și de Est care are aceste facilităţi in-house, până la recuzită și costume, postproducție și VX, noile noastre studiouri combinate cu diversitatea locații din România – vom oferi cineaștilor producții finale la costuri eficiente, dar de înaltă calitate”.
România rămâne unul dintre cele mai rentabile locuri de filmare din Europa, cu echipaje cu experiență și o diversitate de locații extrem de atrăgătoare, de la munți și dealuri verzi până la malul mării și zonele nisipoase. Studiourile „Castel Film” de la Izvorani (jud. Ilfov) au preluat o parte din producția cinematografică a țării. Chiar și în Ardeal se pun bazale unor noi studiouri cinematografice. Primarul Emil Boc a anunţat că din anul 2013 au început lucrările la „Centrul de excelenţă pentru industrii creative“ pe bani europeni, cunoscut şi sub denumirea „Buftea de Cluj“, situat în cartierul clujean Lomb.
Totuși, ambiția „Studioului de Film București” este să facă un parteneriat cu Hollywood-ul (USA) și să creeze un oraș al filmului în București – un nou brand cultural, un centru cinematografic creativ, care investește în viitorul industriei cinematografice. În luna martie 2019, se anunța în presă că procesul de reabilitare a platourilor de la Buftea este aproape de final, după aproape patru luni de lucrări.
„După aproape patru luni de eforturi umane și financiare considerabile, procesul de reabilitare al platourilor de la Buftea este aproape de final. La ora actuala acestea sunt pregătite de filmare în proporție de 90 la sută”, ne spun reprezentanții „Studiului Cinematografic Buftea” pe pagina proprie de Facebook. Potrivit lor, a fost refăcută instalația electrică și au fost înlocuite cablajele furate, s-au rebranșat la rețeaua de electricitatea, s-a refăcut instalația de alimentare cu apă, s-au schimbat ușile de acces, s-au înlocuit podele deteriorate, s-a curățat și igienizat sistemul de antifonare sonoră, iar centrala termică proprie a intrat în reparații capitale. „Edificiul funcționează la capacitate maximă. În curte s-au asfaltat parțial aleile, iar când condițiile meteo ne-o vor permite toate clădirile Studioului vor intra în reparații majore”, mai spun reprezentanții celui mai mare studio de film din România. Ca actor am petrecut destul de mult timp în incinta acestor studiouri, participând la filmarea serialelor de televiziune, dar și a reclamelor comerciale și a filmelor artistice. Amintirea acelor minunate echipe de profesioniști care au coordonat activitatea acestui colos cinematografic mă face să resimt un real gol sufletesc atunci când constat lipsa de activitate actuală din zona cinematografică în aceste spații altădată magice. Și pentru că speranța moare ultima, încă sper într-o revigorare a activității Studiourilor Cinematografice din Buftea – reper artistic și istoric al județului Ilfov – și revenirea acestora la eficiența și valoarea de altădată.
Peste Țara Moldovei se întinde încă amintirea marelui voievod Ștefan cel Mare, ca un nemuritor de seamă al neamului românesc. Stejarii plantați pe vremea lui în vatra unor sate stau încă de strajă cu fruntea în soare, ca și cetățile de piatră veșnicite în timpul său. Ţinutul Neamţului este unul în care „prezenţa“ lui Ştefan cel Mare îi dovedită prin atestări documentare, dar există şi legende, care „vorbesc“ despre lucruri şi fapte petrecute în vremea voievodului. Una dintre acestea este „Povestea Fântânii lui Ștefan cel Mare” din satul Pietrosu, comuna Oniceni și este una încărcată de mister și semnificație în istoria românească. Această fântână, situată în Ținutul Neamțului, nu doar că a fost atestată documentar, ci și înconjurată de legende care îi conferă o aură specială. Legenda spune că: „După ce voievodul Ştefan i-a biruit, la Podu’ Înalt, pe turcii veniţi câtă frunză şi iarbă, între dealurile din Oniceni a construit o tabără, un fort de apărăre, odihnindu-şi aici oştile, vreme de câteva săptămâni. A tăiat pădurile, dar cum era nevoie de apă pentru oşteni şi cai, a amenajat o fântână mare. Ea dăinuie de atunci“. Aceasta este legenda care o spune oricine din Oniceni. De altfel, prima atestare documentară a localităţii datează de pe vremea lui Ştefan cel Mare, din 10 ianuarie 1467, când este pomenită ca hotar al unui sat. Apoi, este este menţionată într-un act din 17 februarie 1483, tot al voievodului, care dădea în stăpânire jumătate din Oniceni verilor Giurgea Oniceanul şi Ion Oniceanul, boieri de la care aşezarea şi-a luat numele. Istoria locală mai pomeneşte de faptul că, în trecut, zona puţului, nefiind îngrijită s-a transformat într-o mare mlaştină. Apoi, înainte de Primul Război Mondial, a fost asanată, izvorul a fost reamenajat, fiind realizată o construcţie pentru protecţie şi montată o placă de marmură, primind astfel denumirea oficială de „Fântâna lui Ştefan cel Mare“. Totuși, nu avea să reziste prea mult, fiind distrusă în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, în 1944, de trupele sovietice ajunse şi prin aceste locuri. Abia în 1970 a fost din nou reamenajată, ocupându-se de acest lucru parohia comunei şi localnicii. A fost realizat un bazin pentru captarea apei şi un foişor din lemn acoperit cu tablă, fiind construită şi o cruce din beton. Că oamenii ţin la istoria locului o demonstrază şi faptul că la Oniceni, de ceva ani, se desfăşoară, în luna iulie, un festival intitulat chiar „La Fântâna lui Ştefan“. Zona nu este pe lista monumentelor din judeţul Neamţ, cel mai probabil din cauza lipsei unor indicii cu valoare de certitudine istorică, fiind declarată doar arie protejată de interes local.
