Arhive autor: Alex. Bochiș Borșanu

Pe mine să nu mă propuneți! (Pamflet de sezon)

Tabloul I La Palat, Președintele se plimbă nervos prin cabinet. În jur domnea o agitație cum nu se mai văzuse de la ultima remaniere, când trei miniștri au fost demiși înainte de a afla că fuseseră numiți. Țara avea nevoie


Valorile perene ale omului

– arhitectura nevăzută a existenței umane – De-a lungul istoriei, omenirea a cunoscut transformări spectaculoase. Imperii au apărut și au dispărut, ideologii s-au succedat cu repeziciune, iar progresul științific și tehnologic a schimbat profund modul de viață al oamenilor. Totuși,


România la răscruce: între stagnare, reformă și șansa unei noi dezvoltări…

România traversează una dintre cele mai complexe perioade ale existenței sale postdecembriste. După aproape patru decenii de tranziție, integrare euroatlantică și economie de piață, societatea românească se află într-un paradox greu de ignorat: pe de o parte, dispune de cel


România cu președinte alogen a eșuat

Privesc și eu scena politică. Cea de la noi, în special, dar și la cea externă. Dar altfel decât „alții”, care apreciază sau dezaprobă politica unui partid, funcție de doctrina declarată, expusă eventual, într-un programul de guvernare; cetățeanul studiază dacă


Frate, ai toate drepturile, dar nu le afecta pe ale mele!

Consecinţele actelor teroriste din Franţa pentru europeni nu vor întârzia. Acestea au relevat grave lacune în organizarea activităţii de cunoaştere şi  prevenire a acţiunilor teroriste. Europenii, chiar dacă sunt UE, nu au o strategie comună, un mod de acţiune care