Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Nedistanțarea de propria înstrăinare…

De fapt, nu-i mai putem spune nici măcar „înstrăinare”… Nu într-un sens filosofic, nu în speranța unei înturnări în clipa în care vom realiza ce am risipit… Și nici a o privi ca o îndepărtare de noi înșine nu este


„Pas cu pas” și „fâs cu fâs”!…

Cam așa o să ne primim libertățile înapoi… „Libertățile”-închisoare… „Pas cu pas”, și ăia în ritm de melc sâsâit, și „fâs cu fâs” de dezlegare de la „dispenserul” sanitar național… Iar peste toate, grămezi de cârpe la preț de botnițe


„A marca” nu semnifică, de facto, „a aniversa”; poate defini și o comemorare…

La ce bună o lege „în scopul marcări” unui eveniment istoric dacă, în spatele agitației de populism și inserții de fake -uri, din cărțile de istorie este înlăturată tocmai esența acelui fapt monumental? Acele puncte-reper pe care le lăsăm îndepărtate


Dor de nesupunere…

Să n-ajungem să ne fie dor de nesupunerile de altădată… Să nu ne trezim jinduind ca nimeni alții la nesupunerile, fie ele și mascate, din vremurile de odinioară… Din timpurile în care cenușiul, uniformizarea erau sfruntate măcar printr-un rătăcit semn


„Masca” și vaccinul sifonăriei politice în cadență de marș milităresc…

Când directorul institutului de la Timișoara a anunțat identificarea unei posibile structuri de vaccin anti-Covid, autoritățile noastre nu au mișcat nici măcar o hârtie pentru a asigura eventualele viitoare drepturi de proprietate intelectuală și a rămâne „în alertă” pentru certificarea


Un prea mic bărbat de stat…

Și totuși, prea umil, prea de la țară, prea timorat în fața unui biet omolog… Dacă venea președintele Ungariei, și nu ministrul lor de Externe, îi întindea și un covor roșu?! Îl întâmpina colac peste kurtos kalacs cu pâine, sare


Nu faceți dintr-un țânțar amețit armăsar martir!…

Premierul Moldovei a dat-o destul de rău cu bâta respectului și a mulțumirii frățești în apa de sub podul de flori… A luat-o pesemne pe o juma’ de litră de „săniuță” și a prins curaj de copcă să înțepe cu


Nu întotdeauna „mână întinsă spune o poveste”…

Mai ieri unul se plângea public că o duce greu… Aproape milogind o chetă de „supraviețuire”… Că i se terminau banii, ăia din încasările de la spectacole, și simțea gustul acru al nesiguranței zilei de mâine… Gustul „foamei”, dar nu


„Apartheidul” termoscanerelor…

Și totuși, nu „gadgeturile”, nu aparatele, nu terminalele de felurite tipuri și „rosturi”, nu termoscanerele vor fi de vină pentru tăcerea pe care o vom lăsa în urma noastră… Ci sistemul, prin vasalii lor, ce vor deprinde de grabă noi


Patriarhul „Pontius Pilatus”…

Pentru această nemărturisire de credință, de lipsă de empatie cu noi, poporul, el vrednic nu mai este… Și mai are doar un pas, cât o frângere de plastic a linguriței de neîmpărtășire între degete, mai are doar o irosire de