Despre asta este vorba, de fapt, în tot acest circuit de pachete fiscale asupritoare puse în cârca românilor… Despre enclavizare, autonomizare, federalizare, dezmembrare… Despre desființarea noastră ca Stat Unitar. Ca națiune unită. Ca popor strâns laolaltă pentru a face față vicisitudinilor vremurilor… Despre afișarea unei false probleme și livrarea unor „soluții” fiscal-financiare care să ducă la sărăcirea, pauperizarea, genocidul românilor striviți sub biruri… Totul pentru izgonirea noastră finală… Fie „pe calea ușoară”, prin renunțare, prin vinderea de bună voie a proprietăților, bunurilor și plecarea, acelor care pot, care mai au curajul „să o ia de la început” deja ajunși la o anumită vârstă, stare socială, profesională și educațională, după atâtea decenii al unui „Degeaba” strivind iluminismul eliberării noastre decembriste, plecând oriunde văzând alte posibilități, șanse, putințe în lumea mare, poate în valuri de emigrări mai vitriolante, ca motivații, determinări, dezamăgiri decât toate emigrările noastre post-decembriste (dar, astăzi, nu ale oricăruia voind, ci doar ale acelora care vor putea financiar să-și susțină exilul), fie pe calea mai dură, violentă, numai la început doar fiscal, căci prigoana va căpăta dimensiuni grotești, necrozând tot mai multe axe de destin, de viață, de speranțe, ucigând tot ceea ce va mai fi rămas viu din fibra de ființă românească autentică, „de altădată”, prin desproprietărirea cu forța a acelora care nu au unde să plece, nu vor să plece („să mori ucis din dragoste țară”) sau nu vor putea financiar, asupriți fiind de taxe și impozite imposibil a mai fi plătite, și din cauza valorii lor, dar și pentru că, rând pe rând, afacerile, întreprinderile economice vor colapsa (falimentate, înstrăinate)…
Este un adevăr pe care trebuie să-l spunem acestor tirani și oligofreni ce ne conduc… Pe care îi lăsăm să ne batjocorească drumul nostru de neam și țară… România nu este o țară săracă! Nu este nici în pragul colapsului pentru a fi nevoită să pună biruri uriașe cetățenilor ei… Să-i despoaie, să-i descărneze; de bani, de averi, de muncile lor, de sacrificiile făcute (deja, ca generații post-decembriste) pentru a rechiziționa viul de neam, de trăiri, de zbateri social-economice, de dorințe și realizări ale fiecăruia… Să facă toate acestea, chipurile, pentru a ține țara deasupra abisului… Nu avem o țară săracă!… Nu poate fi așa dacă România poate da milioane de euro unui stat vecin atât de neprieten, care ne răsplătește eforturile îmbrâncindu-ne minoritatea română de acolo (și poate, numai mâine-poimâine, și pe aceea „de pretutindeni”, căci, isteria ucraineană de a batjocori tot ce este românesc poate deveni contagioasă și pentru alte țări cu expați români)… România nu poate fi săracă dacă își permite să plătească pensii speciale uriașe… Nu poate fi la fundul sacului dacă are de unde să țină în picioare vii, mai vii decât noi ca țară, zeci de sinecuri ale sistemului… Și nu, nu avea nevoie de măsuri fiscale atât de violente „pentru a o însănătoși”… Pentru că, nu noi suntem cei bolnavi… Ci aceia care, trădându-ne, ne conduc… Iar în tot acest carusel fiscal de colectare a fiecărui bănuț (căci, ăștia ar fura și cei doi bănuți ai văduvei…), totuși, nu despre bani este vorba… Ci despre un mecanism prin care se creează fisuri între păturile sociale, între zonele regionale (și nu doar la nivel economic), pentru a genera disensiuni, discriminări și segregări de nereparat…
România este un stat unitar! Și inclusiv politicile sale fiscale, economice, sociale, sunt subsumate acestui principiu constituțional fundamental! Și nu pot fi aplicate măsuri diferite pentru zone diferite. De aceea, în momentul în care guvernanții au lăsat o portiță administrațiilor locale pentru a crește impozitele (uneori și exponențial!) peste linia generală stabilită guvernamental, în acel moment abuzul a devenit infracțiune penală. Pentru că s-a generat voit un risc de țară: enclavizarea fiscală a orașelor, satelor, comunelor… Cu primari, consilii locale și județene punând biruri uriașe românilor, dar și cu alte entități administrative ținând pârghia fiscală la minim… Așa am ajuns în situații deloc întâmplătoare: cu primari și consilii locale „din maghiarime” care nu au crescut taxele și impozitele, cu biruri asupritoare în alte părți ale țări… Cu impozite și taxe imense… Inclusiv prin transformarea acceptului și permisivității de decenii de construire în extravilan (sub promisiunea politică a primarilor că se va reglementa „în viitor”, prin trecerea caselor în intravilanul localităților) într-o suprataxare uriașă, prin trecerea imobilelor construite „în extravilan” și considerate prin urmare anexe gospodărești, în registrul fermelor, cu impozite masive, apropiate poate chiar de valoarea inițială de construcție…
Iar portițele lăsată administrației locale, pentru a rupe cercul unitar al unei impozitări generale, la nivel de țară, nu se va opri doar la ținerea impozitelor (în special din maghiarime) la limita de jos, ci, în schema controlată de la Budapesta, se va ajunge și la organizarea de felurite referendumuri locale, „pe fond de nemulțumire”, pentru stabilirea „autonomă”, la nivel local (maghiaro-secuiesc) a politicilor fiscale, apoi, probabil, chiar la eliminarea impozitului pe prima casă (prin invocarea precedentelor din Europa, pentru că Budapesta va trimite în continuare destui bani în acele zone pentru a asigura dezvoltarea din planurile lui Victor Orban). Or, dincolo de banii ce nu vor mai intra la bugete, cu adevărat machiavelic este instrumentul de enclavizarea (la început, doar fiscală) pus în mâna maghiarimii iredentiste: referendumul…
