Singurul scenariu care ar permite Europei să „planteze” trupe NATO mai aproape de Rusia, aproape chiar în „coasta” ei, ar fi acela al aducerii de militari în Republica Moldova. Fie și sub acoperirea lor ca „trupe de menținere a păcii” (deși ar fi o denumire caducă, pentru că, în acest caz, nu acolo ar trebui să se găsească, firește!). Doar că, acest lucru nu ar putea fi făcut, „pe repede înainte” – așa cum vrea astăzi Bruxelles -ul, prin finalizarea „din scurt” a procedurilor tehnice și a epuizării calendarelor de aderare a Moldovei la NATO (și UE), pentru că ar fi, chiar și așa, un parcurs mult prea lung pentru interesele deja „de ieri” ale Europei clicii bruxeleze, ci, printr-un artificiu de „scurtcircuitare” a etapelor. Aici se întâlnesc, de altfel, tocmai recentele poziții, dorințe, retorici (de război, și nu vizând pacea) și ale Chișinăului (recte, Bruxelles), și ale Moscovei. Pe de o parte, prin brusca trezire, revelație de-a dreptul!, a Maiei Sandu către dorința de unire cu România, atitudine taxată dur de Moscova, pe de altă parte, prin intermediul oficinelor de presă, prin atenționarea că nu va permite prezența forțelor NATO (fie ele și doar „de pace”) în… Transnistria. Cu avertismentul, apoi, lansat tot prin ofițerii de presă, mai mult sau mai puțin „sub acoperire” ai Kremlinului, plasați, la vedere (ori nu!) prin redacțiile presei ruse (nu întotdeauna, „doar cea moscovită”), a posibilității ca Bucureștiul în sine să fie luat în vizor. Or, legarea eventualei prezențe a trupelor NATO în Transnistria (și, de fapt, oriunde în Republica Moldova) de avertismentul lansării inevitabile a unui atac asupra capitalei României, „ca răspuns”, desface miezul castanei fierbinți a Maiei Sandu vizând dorința ei de unire a Moldovei cu România. Pentru că, este evident, singura cale „rapidă” a Occidentului (azi, războinic) de a ajunge în „coasta” Rusiei, ar fi doar printr-o prezență militară în Republica Moldova, lucru realizabil („imediat”) doar prin unirea noastră, permițând astfel intrarea legitimă a Chișinăului sub umbrela militară a Alianței. Adică, o unire ce nu ar servi unitatea noastră în cuget și simțiri, ci tot războiul și setea de război a altora. A „Occidentului” clicii bruxeleze… Sigur, „prozaic”, este cât se poate de remarcabil faptul că, exact ceea ce a împiedicat reunirea să fie astăzi un liant, rapid… Dar ar fi exact asta: doar o lipire făcută în interesul cancelariilor occidentale. Și care ar dura poate exact cât ar avea nevoie Europa pentru războaiele ei militar-economice. Iar Maia Sandu știe că o unire în acest context s-ar putea face doar prin așternerea unei cortini aproape în flăcări peste podurile de flori de altădată. Sub care, florile vremurilor trecute s-ar transforma doar în jerbe ale morții. Și probabil de aceea a avut și reacția de refuz aproape grosolan a propunerii de nominalizare a ei pentru Premiul Nobel (pentru pace), știind în ce lume (a haosului) ar putea arunca și Moldova, dar și Patria Mamă…
Și chiar dacă scenariul lovirii militare a Bucureștiului de către Moscova, lansat în presa rusă, pare doar o altă vocalizare din prea mult spațiu și timp jurnalistic, „sâmburii” (de adevăr) strecurați nu sunt deloc de neglijat. Și nu atât pentru faptul că jurnaliștii s-au bazat pe declarațiile unor ofițeri ruși (căci, de unde altundeva astfel de informații?!), ci prin precizarea că analizele acelor ofițeri au avut la bază rapoarte de „intelligențe” ale Statelor Unite (prin Grupul Atlantic Council).
Pentru noi, poate fi, dară, nu un duș rece vizavi de dorința de reunire („prin orice mijloace și în orice situații și condiții”) cu frații noștri, pentru că nu au cădere rușii să ne administreze așa ceva, ci doar o mai mare aplecare a vigilenței și față de condiții unei eventuale reuniri. Mai ales dacă aceasta ar veni „cadou” dinspre cancelariile occidentale… Și care ar implica, de fapt, o mai mare atenție vizavi de forma constituțională a unei reuniri. A precizării clare a cadrului legislativ constituțional aplicat Moldovei; ideal, a menținerii pentru Moldova (reunită) a statutului actual de neutralitate militară și a precizării constituționale a refuzului de a accepta în viitor trupe NATO pe teritoriul provinciei. Ceea ce va fi dificil de obținut… Pentru că toate acele cancelarii occidentale care, dintr-o dată, vor fi prins drag de România (nu „dodoloață” pe de-întregul, ci peticită cu teritoriile de care are nevoie Occidentul în folosul lui militar) s-ar opune, pentru că scopul reunirii ar viza, pentru acestea, strict posibilitatea plantării de trupe NATO în Moldova. Pe de altă parte, însă, această șansă de reunire, dată de foamea de război a Occidentului, s-ar putea să nu se mai ivească prea curând… Căci, pentru multe decenii de acum înainte, cortina conflagrațiilor, a tropăitului de bocanci militari, va fi teatrul logistic al deciziilor politice, economice, sociale, medicale, de mediu, ale Bruxelles -ului. Și da, pentru noi, va fi problematic în a ne găsi drumul rațiunii în vremurile ce vin, lipsindu-ne, deja de prea multe decenii, curând un veac pe de-a întregul, liderii cu adevărat de forță. Pentru noi, pentru interesele României, dar și ale Patriei Mamă în vechile hotare…
