Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Când nici privirile nu le vom mai ridica…

Să dormim pe mai departe și o să ne trezim că toate învinuirile „de azi”, vizând negaționismul și neasumarea în masă a unor culpe inventate de alogeni și feluriți venetici, vor fi de departe cel mai mic păcat de care


Ați stat degeaba o pandemie? Mai stați patru ani!…

Mâine-poimâine o să înceapă să jelească… Dar ne-am obișnuit de trei decenii… Pentru că așa fac independenții când, veniți să izbească eșichierele cu piepturile lor de activiști civici, să le sfărâme, să rupă metehnele partidelor și siguranța la alternanță a


Dar tu, Țară, chiar nimic nu mai ai a spune?!…

Te-ai înstrăinat de propriile-ți vorbe de încurajare, de glorioasele tale fapte de arme, de cuvintele înălțătoare ce au zidit atâtea clipe astrale? Sau îți este teamă? Ție frică de avântul fără precedent al acestor noi barbari? Ție teamă de jocurile


Un cal „mort” înainte de a fi fost măcar mârțoagă…

O fi poate o „bombă cu ceas”… Dar pentru care oră a istoriei?… Căci, astăzi, decizia de a trimite dosarul lui „Manole” în instanță nu mai are nici măcar valoarea limbilor mari ale unui orologiu oprit în timp… Iar secundarul


Din țara lui… „o să mai vedem!”

Cei de dinainte erau cu șablonul lui „O să mai vedem, o sa mai analizăm”… Cei de acum, deși pozează în intelectualii clasei politice, rămân la fel de analfabeți… „Avem mai multe măsuri în analiză”. Șabloane ce scot în evidență,


În lanul de neghină al secăturilor nevegheate…

Cultura e oricum tratată astăzi din postura unei disonanțe rușinos-liberale… Ce mai contează dară o cacofonie de limbă necitită și, pară-se, tot mai adânc cufundată în consumatorism? Și de ce să mai investești în cultură când ai atâtea alte locuri


Eroii trăiesc prin noi, prin ceea ce suntem, prin ceea ce înfăptuim, nu prin șapouri de legi populist-electorale…

Zidirea Panteonului Național în chenarul timpului nu se face prin legi!… El există prin eroismul și jertfele celor cuprinși acolo, se întrupează din și prin conștiința națională a celor contemporani lor, de la care ne vin dovezile de fapte, dar


Doar o altă botniță, doar un alt apus…

S-a mai stins o speranță… A mai apus o șansă… Am mai risipit o „deșteptare”… Chiar dacă nu noi am semnat deciziile de „clasare”, nu noi am dat NUP- uri, vina este a noastră… Vina acceptării, vina resemnării, vina nepăsării…


Să nu-i crezi politicianului lacrima de „îngrijorare”…

Și totuși, în aparenta lor lipsă de logică, lucrurile sunt atât de simple… Iar în 30 de ani măcar atât ar fi trebuit să înțelegem… Să nu-l credem nicicând pe politicianul care se dă de ceasul morții din grijă pentru


Noi ne facem că îi votăm, ei că vor fi fost votați…

Adică același scenariu de trei decenii… Aceleași împachetări populist electorale ale ipocriziei, fariseismului, traseismului, minciunii, delăsării, debarasării, trădării și mezării pe punga de plocon cu mită electorală… Și chiar dacă pandemia va începe a ne ucide în cifre cu adevărat