Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Acești transgenderi ce ne conduc…

Nu, nu este o revoluție culturală… Ci o involuție… Dar fără definirea ei drept „bătălie”… Pentru că involuția nu are nevoie de o ridicare a spiritelor, o regândire, o altă abordare pentru a se produce… Ea se manifestă pe seama


Ziua lui „Cîțulache”…

Da de ce să nu fie chiar ziua lui aniversar-politică?! Un 26 mai, „liberalosec” (sic!). Ziua în care, nu „Cîțulache” a renăscut, căci nimicul nu poate renaște, ci în care un maimuțoi a fost dospit din resturi de pe eșichierul


Nu încercați a văduvi Biblioteca Națională de cărțile ei, de „templieri” apărători ai diamantelor-slovă ori de cititorii culegând cunoaștere!

Toate sistemele s-au răfuit cu ele… Iar prin ele cu scriitori, cu rândurile și paginile ce nu li se potriveau… Unele s-au războit cu ele pe de-a întregul, violent, altele doar cu acele cărți ce nu se încadrau în ideologiilor


Nu răscoliți pământul Eminului!… Și nu-l căutați pe sub sfânta-i cruce!…

Pământul Ipoteștilor n-ar deveni nicidecum mai sfânt!… Și nici Moldova mai apărată în fața vremurilor de uitare pe care le trăim!… Pentru că nu prezența în neviu a Eminului ne lipsește… Ci a noastră, cei morți în viul nepăsării… Noi,


Vaccinarea de țară în cadență demilitarizată…

Și totuși, ceva lipsește… Vaccinul… Vaccinul românesc… Căci, dacă guvernanții și autoritățile ar fi investit resurse financiare și umane în revitalizarea reală a institutelor noastre, altădată etalon, măcar pe sfert cât au făcut-o în campania de promovare (non)informală, poate am


O poveste cât un izvor talmudic și o fundație de vatră bagatelizată în știri neînsemnate…

Nu lucrăm noi împotriva noastră?… Noi, singuri… Atât de eficient că nici nu mai e nevoie să-și bage alții coada… Avem destule cozi de mătură pe care să ni le punem drept bețe în roate… Avem destui tăietori de frunze


Să ne pomenim înaintașii! Și întru amintirea lui Ion Antonescu și pentru toți ceilalți oșteni, mareșali ai devenirii noastre!

N-aveți loc nu-i așa?… Vă ard mațele pe dinăuntru când simțiți miros de tămâie, nu?… Vi se ridică părul de pe cefele de ignoranți când vă cad sub ochi Sfintele Icoane ale neamului nostru, când Sfânta Cruce îi luminează în


Planul Național de paraîndărăt…

Nu prea seamănă a plan național de dezvoltare… Nici măcar de supraviețuire postpandemică… Ori, mai grav, dar tot mai predictibil, de salvgardare intrapandemică… De la o pandemie la alta… Și  nu din cauza acronimului, deși mai potrivit ar fi fost


Dezmembrați până la ultimă traversă națională, desființați până la ultimul nit din investițiile externe…

Ar mai fi fost doar un pas până în clipa în care să consemnăm mai multe active în afara țării decât în țară… Pe care să mai fim noi cu adevărat stăpâni… Căci, puțin ne mai despărțea de momentul în


Gemând (pre)limba în melisme…

Nu are nimeni nimic cu ei… Treaba e să nu rămână numai ei pe post de „artiști”… Că am mai trăit noi din astea, zise și vânturate ca dovezi dintr-un puț al negândirii, nonrațiunii însămânțată „politically correct” drept mostră a