Între aceste două capete de pod ar putea fi așezată operațiunea specială „trumpiană” din Iran… Între rolul de facto al acelui „modus operandi” de război și translatarea lui logistică spre zona economică… Spre zona brutală a (re)negocierii și impunerii de noi achiziții militare, practic, de rescriere a acordurilor economice vizând industria militară… Pentru că Trump nu a urmărit, ca scop în sine (mai mult sau mai puțin justificat) războiul ca o „demilitarizare a Iranului”, ci transformarea acestuia într-un instrument de demilitarizare (prin ricoșeu) a Orientului Mijlociu… A convingerii zonei arabe, bogate, de necesitatea imediată a reactualizări înzestrărilor lor militare (în primul rând, cele vizând apărarea proprie), evident, la costurile și în condițiile impuse de Trump… De aceea, nu trebuie să ne mire faptul că președintele american a anunțat, aparent rupt de realitatea din teren, „că războiul din Iran s-a încheiat”… Mai bine spus, a fost încheiat din perspectiva sa… Un anunț ce poate fi pus, desigur, și pe seama limitărilor legislative care impun obținerea acordului Congresului Statelor Unite pentru continuarea războiului peste termenul în care deciziile se găsesc, legal, în sfera de atribuții prezidențiale, acel interval de 60 de zile în care președintele nu avea nevoie de acordul expres al Congresului… În fapt, însă, această limitare pare a fi fost folosită de Trump tot în interesul său, ca justificare a „încheierii războiului”… Pentru că, în mod real (și pragmatic, de altfel, așa cum acționează președintele american, apelând din plin la atuurile lungii sale experiențe sale ca om de afaceri, într-un joc de șah în care piesele sale sunt persuasiunea, amenințarea, șantajul, aparenta batere în retragere, apoi revenirea în forță cu noi intimidări), dacă un război, așadar, poate fi pornit fie și doar printr-o hârtie, o declarație, pacea nu poate fi încheiată (mai ales, dintr-o perspectivă „unilaterală”) doar pe seama colilor și a vorbelor celor ce au declanșat agresiunea inițială… Fie și una motivată, în fața Istoriei de mâine, prin necesitatea impuneri, acolo unde este cazul, chiar și prin forță, a schimbărilor de paradigme în numele resetării felului de a fi, de până mai ieri, a acelui tablou aproape tabu al configurației „in situ” a ordinii mondiale… Dar asta nu îl interesează pe Trump… Din punctul lui de vedere, războiul (mai corect spus, neavând acordul Congresului, „operațiunea” sau chiar „intervenția”) a reușit! Fără a fi declarată nici o „victorie”, nici un „armistițiu”, nici o „retragere” (cu aceeași coadă între picioare). Pe Trump l-a interesat strict ordonarea paradigmelor comerciale de înzestrare și înarmare militară, de rescriere a clauzelor comerciale militare în interesul imediat următor de protejare a zonei arabe (bogate). Pentru că, prin războiul din Iran, sfera militară de apărare a țărilor arabe, atrase în capcana-„berbece” a loviturilor „de pedeapsă” ale Iranului, a fost pusă pe butuci…
Este adevărat, și Statele Unite au pierdut imens… Instalații de apărare, de protecție, radare, avanposturi, dar, mai ales, acea proiecție, falsă, de asigurare a securității zonei… Dar pierderilor se vor compensa prin masivele investiții în noile priorități de apărare ale zonei arabe… Pentru că, industria militara ființează prin războaie (sau „operațiuni militare de sub 60 de zile”!), în mod esențial aflate într-o continuă derulare (și nu „înghețate”), prin care tehnica militară existentă să fie „consumată” pentru a forța reînzestrarea, inclusiv la un nivel militar actualizat și mai scump… Adică, folosirea războiului în scop militar-logistic, căci, dacă războiul lui Trump ar fi vizat într-adevăr demilitarizarea Iranului în interesul păcii mondiale, atunci am fi vorbit poate strict de un război logistic-militar… Sau de o intervenție logistic-militară… Dar Iranul a fost doar un mijloc transformat, prin căderea statelor arabe într-o capcană, în instrument de demilitarizare (și) a capacităților militare de apărare ale acestora. Și, chiar dacă pare că acestea ar putea apela la alți furnizori militari, situația nu este deloc așa… Pentru că Israelul este scos din joc, ca ofertant militar imediat, ba chiar și pe termen mediu, pentru alții (dovadă și incapacitatea de a-și respecta contractele de livrare în derulare, inclusiv cele vizând furnizarea dronelor pentru noi, bunăoară, compania „Elbit Systems” abia acum confirmând, după întârzieri semnificative, livrarea sistemelor tactice de avioane fără pilot), acesta având nevoie de întreaga sa tehnică militară, până mai ieri poate disponibilă pentru export, pentru propriile războaie (teritoriale, spre deosebire de cele comerciale, de reconfigurare a pieței de furnizor militar, ale „unchiului Sam”), iar Ucraina, marea surpriză ca nou furnizor militar pe piața de armament (deja defilând în zona arabă cu oferta sa de producție militară „excedentară”), ar putea fi frânată oricând din extazul ei de exportator militar universal de către Statele Unite.
