În ultimele minute ale mandatului său de adormit, Biden l-a grațiat preventiv pe Anthony Fauci, medicul – fanion al plandemiei, pentru toate infracțiunile federale de care ar fi putut fi acuzat în legătură cu faptele sale din plandemie. Acele fapte au fost multe și grave și au implicat extrem de multe alte persoane. Tocmai de aceea stiloul lui Biden s-a mișcat singur pe hârtie pentru a pune în operă o asemenea aberație juridică… Numai că grațierea preventivă s-a referit la infracțiunile federale, iar nu și la cele reglementate de statele membre ale federației. Procurorul general al Statului Florida, James Uthemaier, tocmai ce a deschis o anchetă penală contra lui Fauci pentru sfidarea congresului SUA. Fauci a fost chemat la audieri într-o comisie specială de anchetă în legătură cu cele consemnate în jurnalul său oficial din timpul plandemiei. Poate că s-a uitat, așa că voi reaminti că în tot acel timp Fauci era regele neîncoronat al main stream și social media, sfântul științei oficiale, izvorul informațiilor sigure și de încredere, reperul fundamental de morală a sectanților științei virusologice, imunologice, genetice și medicale ridicate la rang de religie.
Fauci este cel care a impus masca (precum și „distanțarea socială” de minim doi metri), fără absolut nicio fundamentare științifică și fără efect preventiv, precum și „certitudinea” că virusul este natural, iar nu provenit, accidental sau în urmarea unui demers criminal, din laboratoarele de cercetare și manipulare genetică asupra virusurilor. Fauci este cel care a impus vaccinarea pe repede înainte, precum și limitarea circulației în lipsa „certificatului de vaccinare”. El este cel care a fost la originea tuturor lock down – urilor la nivel global. Tot Fauci poate fi considerat vinovat de toată panica ce a cuprins UE, de exemplu, care a pus la pământ economia celor 27 de state membre pentru a salva omenirea de la o simplă gripă, UE s-împrumutat cu un trilion de euro (inițial, dobândă a fost de 1,5 la sută, actualmente fiind aproape triplată) pe care l-a pus la dispoziția statelor membre pentru a se salva de la falimentul cauzat de … politicile sanitare ale UE din plandemie.
Secretarul de stat pentru sănătate american, Robert Kennedy Jr., a descoperit și dat publicității jurnalul oficial al lui Fauci.
Este absolut uluitor, dar Fauci ținea un jurnal pe computerul oficial al instituției pe care o conducea, unde contrazicea cam tot ceea ce spunea oficial și, culmea cocalarismului, unde se auto-flata că este un fel de șef al lumii, care lume i se pune la picioare, pur și simplu.
Jurnalul confirmă că masca era inutila, că distanțarea socială era o măsură ne-științifică și inutilă, că virusul a scăpat din laboratorul din Wuhan (pe care el însuși îl finanțase în trecut, în secret, din bani publici americani). De asemenea, jurnalul conține informația că, la cinci luni de la administrarea în public, în mod ostentativ, a vaccinului, Fauci însăși a făcut un „infarct pulmonar”, pe care l-a ținut secret, întrucât era un efect advers prezent pe lista producătorilor. În plus, în mod absolut aberant, Fauci consemnează critici și chiar injurii la adresa CDS și FDA (autoritățile americane care au impus „lock down” – ul, masca, distanțarea socială, vaccinul etc. și care aveau unele reticențe față de măsurile aberante și anti-științifice cerute de Fauci) și se laudă ca a fost mai tare decât aceste autorități, impunându-și voința la finalul zilei. Și multe altele – jurnalul are mii de pagini … Ei bine, Fauci a refuzat să confirme sau să infirme în fața congresului american aceste fapte consemnate de el însuși în jurnal. Pentru asta va putea merge curând la pușcărie, în statul american Florida, unde nu mai beneficiază de grațierea preventivă acordată de stiloul dotat cu inteligență artificială al lui Biden.















