Arhiva zilnică: 6 septembrie 2024

„Pași pe caldarâm. Românii sub coroana habsburgică”…

Data: 15 octombrie 2024 by Constantin Moșincat

Dacă americanul Lery Watts, prin lucrarea sa: „Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, repune lucrurile în lumina adevărului fiindcă: „aduce în discuție ceva ce ne-a blocat evoluția organică într-un anumit interval istoric, respectiv lupta pentru prezervarea independenței unei Românii aflate la interfața unor forțe extrem de puternice” și astfel se alătură Luceafărului Eminescu și criticului Pamfil Șeicaru în contra muscalilor-bolșevici, „Pași pe caldarâm. Românii sub coroana habsburgică”, clarifică dintr-o perspectivă interioară, a românului de rând, poziția opresivă a imperiului care a dominat Europa centrală aproape 500 de ani. Românul a fost mereu agresat se datorează rădăcinii sale de băștinaș al acestor locuri împodobite cu aur, sare și minereuri de tot felul, cu verdele crud al pădurilor care purifică aerul pe crestele Carpatine dominate de Sfinx și ocrotite de crucea Eroilor de pe Caraiman. Izvoarele cu apă vie, ce se revarsă în văile pe unde „peștele-i ca vițelul” (Nicolae Olahus) și câmpiile mănoase, formează „granițele acestui neam care încep acolo unde-i prezent cuvântul nostru românesc și se sfârșesc acolo unde se bâlbâie alte graiuri” (Ion Rusu Abrudan, Vasile Stoica, Habsburgii, ungurii și românii, 1915). Pentru că sunt evidente originile glorioase și antice ale strămoșilor „rumânilor, olah, valahi” – care merg până la nevoia de a recunoaște că sunt „mama, tata și moașa” bătrânului continent, căruia i-a dat „limbă, scriere și cifre”, asta i-a făcut pe toți să-i invidieze.

Spiritul românesc ancestral – sacerdotal – s-a format în anii și a ridicat poporul la un alt stadiu de percepție culturală. Luată la analiză serioasă, misiunea istorică – exclusivă a ungurilor – cum pretindeau aceștia, s-a transformat treptat, prin agresivă promovare, într-un „naționalism!” particular împletit cu ură și șovinism, cu destin și viitor dubios, îndoielnic, în ciuda faptului că le-a succes apropierea de Marile Puteri ale vremii – Austria 1867 și Germania și Italia 1940. Ei au adoptat o strategie salvatoare de moment, dar când e vorba despre viitor ungurii privesc îndărăt, pretinzând drepturi istorice, pe care nu le pot nici măcar dovedi. Germanul Herder, scria în secolul al XVIII-lea despre unguri că sunt „cea mai mică parte a locuitorilor Țării”, înconjurați de popoare pe care voiesc să le supună. Ludvig Spohr în cartea sa Temeiurile spirituale ale naționalismului în Ungaria, aducea lămuriri asupra acelora care nu se înrudesc cu „nici o rasă în Europa”, și care se simt amenințați, fără temei însă, fapt pentru care invocau mereu revizuire Tratatelor de pace, în perioada interbelică. Constatând după Trianon că „principiul naționalităților” nu i-a cuprins cu hotare extinse au apelat la această așa-zisă misiune istorică pe care, chipurile, numai ei au împlinit-o în această parte a Europei în lupta contra „păgânătății”.

Pornind de la motivele străbunului Diurpaneu, regele goților, dreptatea cauzei, pentru a cărei reușită trebuie să vă înarmați, este o cauză justă și legitimă. Dacă Patria are întâietatea asupra tuturor lucrurilor din lume, atunci apărătorul e obligat să-și apere casa și avutul. Legile umane și cele divine justifică și califică ca dreaptă o astfel de faptă. Substanța pe care se bazează aceste principii de drept are rădăcini în virtutea strămoșească, care a fortificat brațele, a înflăcărat mințile și oțelit voințele pentru a stăpâni și domina cu glorie peste numeroase provincii ale neamului. Să ne amintim de coaliția regelui Diurpaneu care învingea armatele împăratului Domițian și astfel îl obligă să plătească geților descendenți din Getar (goți – numiți de alții) un considerabil tribut, deși la Roma împăratul se lăuda cu o victorie. Acest război era considerat acoperitor pe o arie mult peste cea a războaielor daco-romane dintre Traian și Decebal.

No, să vă zic că zona geografică de locuire românească este menționată în izvoarele istorice antice, cu precădere cele romane, de către Herodot, numindu-i daci, cu o organizare politico-administrativ-statal-militară remarcabilă! Mai mult la 1556, Nicolo Zeno avea să alcătuiască o istorie universală în care „dacii sunt considerați întemeietorii Europei”, cu oameni „împodobiți cu aur”. Oare de ce istoricii români nu au dat atenție acestor importate izvoare independente?

Aceste adevăruri sunt argumentate și actualizate într-o nouă viziune. Contrară părerilor exprimate până în prezent, „Pași pe caldarâm. Românii sub coroana habsburgică” scot în evidență nedreptățile trecute și primejdiile viitoare care amenință siguranța neamului datorită „bâjbâielilor și șovăielilor” politice ale unor conducători aserviți. Coroana habsburgică și dualistă a considerat „căldarea Carpaților” drept scut ocrotitor contra otomanilor și muscalilor. Concluzia noastră este că acele creste ale Carpaților adună în jurul lor numai ceea ce curge la vale și care este definit prin limbă ca spațiu românesc de „drept istoric” și care corespunde conform cu „principiul naționalităților”, definit de Eminescu, „de la Nistru pân la Tisa”. Priviți harta hidrografică, toate râurile care brăzdează țara românească de la Nord la Sud, de la Est la Vest, se varsă în Dunărea și Marea Neagă. Românii nu datorăm nimănui nimic, căci n-au luat de la nimeni nimic! Iar dacă alții de ne-ar da, românii să nu primească, după cum îndemna Eminescu! Și exemplul acela al „calului Troian” trebuie ținut minte! Cum au fost românii „îmbrățișați” înainte de aderare la U.E. și N.A.T.O. și cum sunt ținuți la ușa „spațiului” european, nu vi se pare că seamănă cu „regimentele de graniță” de pe vremea lui Horea? Dar unde e oare Țepeș?, se întreba în prefață cărții Ion Măldărescu.

Papa Ioan Paul susținea că de la daci s-a învățat și transmis această „limba latină”, care – No, ce să vezi! -, iată că s-a păstrat în mod miraculos în această „mare de slavi”. Este puțin probabilă teoria „romanizării dacilor”, văzându-se, de pildă că, timp de un mileniu ungurii s-au forțat degeaba să „maghiarizeze pe românii din Transilvania”, deși au practicat metode stimulative diverse (acordarea de privilegii și proprietăți, căsătorii regale, diplome și onoruri nobiliare, funcții administrative) precum și constrângeri (politice, sociale, religioase. școlare), și tot nu au reușit. Cum o fi făcut-o oare anterior romanii, de au reușit, fără să prindă de veste ungurii și să le copieze metodele? Răspunsul se găsește în acea expresie: „No, pe dos”!, adică romanii au învățat latina de la daci, primul alfabet al omenirii fiind cel pelasg (cf. Arminian), iar scrierea primordială a omenirii de aici a pornit.

După cum atestă Tăblițele de la Tărtăria și Tăblițele de aur și plumb de la Sinaia, mărturii ale civilizației ante-romane! No, atunci cine pe cine a civilizat? Pentru toate acestea există dovezi arheologice, descoperite, confirmate și atestate de cercetători străini! Ampelum, era centru dacic, menținut și în vremea stăpânirii romane, din care se dirija exploatarea minereului din toată Dacia. Tezaurul dacic este inegalabil! Și încă nu a ieșit la iveală tot, nici cât zace prin muzeele lumii. Dar nimenea, la acea vreme, nu era interesat decât de aurul apusenilor și de argintul și cupru în care se băteau monedele imperiului roman de răsărit. Dacii bateau cosoni – monedele de aur – exemplu împrumutat de romani.

„Pași pe caldarâm. Românii sub coroana habsburgică”, reprezintă o antologie de studii și articole. Firul comun al tuturor o formează: Limba, Legea românească și Moșia strămoșească, ca elemente fundamentale care leagă neamul de rădăcinile sale ancestrale. Ele sunt zestrea de cultură moștenite care au întărit neamul spre a trece peste toate suferințele îndurate de-a lungul vremurilor! Puterea tainică și trainică a acestora merită o aplecare adâncă spre a scoate la lumină adevărul, care ni s-a ascuns în permanentă și care a produs suferință. Aceste elemente de trăinicie și rezistență au fost pilonii care au salvat neamul de la pieire. Românii au fost împilați sub coroana habsburgică (1692-1918), aspecte pe care le-am parcurs cu „pași pe caldarâm” și pe care le desfacem și deschidem ca pe baza unei noi interpretări, prin prisma interesului național al românilor, să se povestească adevărul. Oricând la ceasuri de cumpănă aceste date și informații să fie folosite ca argumente doveditoare.

Pământul pe care trăim ni l-a dăruit Bunul Dumnezeu. Dacă întâmplător cineva face dovada contrară îmi voi schimba teza. Dar, din câte știm, nimeni n-a venit de aiurea cu straița cu pământ ca să și-l cultive în bătătura strămoșilor noștri. Și avem exemple suficiente ca să observăm că deposedarea de pământuri a românilor s-a făcut prin agresiune, prin „inventarea” de legi (cu privilegii de tot felul,), altele decât cele prevăzute în Jus Valachicum, prin înlocuirea forțată a credinței străbune și amestecul vorbelor noi (astăzi romgleză), cu ștergerea din dicționare a cuvintelor de origine autohtonă străvechi. Și toate metodele administrative, care nu au produs totdeauna roadele așteptate, au fost împănate cu legi aspre de schimbarea a religiei, numelui, a stării – de la băștinaș, civitas, sau colonist liber ortodox și băștinaș – la iobagul supus și condamnat la muncă – la „recompense” cu titluri regale de proprietate și nobiliare diplome, ca stare în caz de apărare a „nobilei coroane”.

Volumul „Pași pe caldarâm. Românii sub coroana habsburgică”, încunoștințează cititorul, avertizează cercetătorul și pune în gardă politicienii cu privire la Onoarea și Demnitatea la care are drept Neamul Românesc, neam de nemuritori, prin ceea ce au mai sfânt: limba, credința și moșia. Prestația sonoră a marilor spirite românești (Ștefan cel Mare și Sfânt, Nicolae Olahus, Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu, Eminescu, Ioan Cuza) le-am semnalat în carte ca drept dovadă că n-am fost nici leneși, nici proști și nici molâi, cum sfidează realitatea, cu rea credință, unii defăimători ai neamului. Textele folosite dovedesc contrariul: strămoșii noștri sunt cei care au însămânțat Europa antică, ei sunt cei care au inventat scrierea și socotitul! Înaintea altora strămoșii au turnat podoabe și monede în forme în aur și argint. Ei s-au unit în luptă, având cea mai puternică armată în vechime, au fost oameni de omenie care munceau pământul în devălmășie, iar Regele lor era cel mai „viteaz și priceput”, conducător care se situa voluntar drept „Onoare” în fruntea obștii. Strămoșii noștri nu au fost sclavi și nu au practicat această formă inumană de societate! Dacii ne sunt nemuritori, iar asta au recunoscut-o și dușmanii lor, romanii înălțându-le o Columnă la Roma! Contrar faptului că au fost creatori de cultură și civilizație primordială, băștinașii strămoși – de la început și de la originea Moșilor – n-au părăsit aceste plaiuri, decât temporar însoțindu-și turmele de mioare prin munți, văi și câmpiile lor (precum atestă documentele citate). Suferințele românilor se trag din originea lor eroică și glorioasă, din numele de român, invidiat de veneticii pripășiți ca stăpâni de ocazie! Și toate aceste adevăruri sunt rostite, documentate și argumentate cu motivație de român!

Salvarea sistemului românesc de sănătate stă pe umerii lor!

Data: 15 octombrie 2024 by Ion Măldărescu

Viiturile și inundațiile venite la comandă, în urma cărora românii sinistraţi au fost „cazați” în corturi (nu ca refugiații ucrainenii, în hoteluri sau ca perciunații aduși cu avionul și ghiftuiți la ordinul Ciolacului) au luat o pauză. La fel, mii de soldați-trântori, ocupanți americani ai „No man’s land” România sunt hrăniți pe cheltuiala poporului român, dar când românii au nevoie de ajutor în tragediile şi dramele lor, unde-s ei? Unde-i N.A.T.O.? Li se potrivește ca o mănușă butada despre ministrul cultelor din guvernul Petru Groza (preotul Constantin Burducea): „- Ce mai faci?/- Ce să fac, ca Burducea./ Când cu steaua, când cu crucea”. În mintea mea gânduri de revoltă dau năvală şi n-am decât a-i trimite „olteneşte” la mama lor pe conducătorii tembeli și trădători de țară de după 1989, care au transformat poporul român într-o turmă de oi în drum spre abator. Dacă tot a venit vorba, știți că „și oile se omoară, nu-i așa?”. Unele gazate, altele, îngropate de vii… La fel ca milioanele de păsări pe timpul „aviarei” S.F și a „pestei porcine”, care au fost prezente dar au lipsit cu desăvârșire… și tot așa, ca plandemia criminală Covid promovată și impusă de Organizația Criminală a Ne-Sănătății (O.M.S.). Acum e la modă „pesta oilor”. Au fost ucise peste 230.000 de oi. Sute de ciobani din vestul ţării au ieșit înarmaţi cu ciomege şi pregătiți să-şi apere cu propriile mâini meseria de sute de ani care le pune o pâine pe masă…„Nu putem să le dăm în cap şi să le omorâm, că nu se poate aşa ceva. Dacă vor scandal sau revoluţie cu ciobanii, facem revoluţie!” spunea unul dintre ciobani”.

Lanurile de cereale au pierit mistuite de incendii suspecte, asemenea pădurilor rămase netăiate de austrieci. Urșii au dat năvală printre oameni, căutându-și hrana. Rezervele de stat sunt epuizate, se vrea foamete, se vrea decimarea populației planetei, iar România a fost adusă de dulapul zburător – cel mai imbecil trădător dintre pământeni – și gașca ciolac-ciucă-lacheistă, la statutul de colonie ucraineană. Stăpânii sunt ei, neromânii din afară care nu i-au putut ierta lui Ceaușescu că i-a umilit și a creat o Românie demnă de Ștefan, de Mihai și de alți mari patrioți.

Schimonosirea educației școlare – mai bine spus tembelizarea controlată a tinerei generații -, otrăvirea oamenilor cu „e”-uri, crimele deliberate și comise în spitalele de stat de către medicii-asasini plătiți și alte beneficii ale stafiei „Marii Resetări”, punerea în practică, „pas cu apas”, a decimării populației… sunt realități împosibil de negat ale României postdecembriste. Comparați România de până în 1989 cu cea din octombrie 2024 și veți avea în față dimensiunea dezastrului. Da, între 1944 și 1958, când mult hulitul Gh. Gheorghiu Dej i-a scos din țară, rușii ne-au jefuit, dar au lăsat țara aproape întreagă. Între 1990 și 2024, cu ajutorul cozilor de topor: Iliescu, Constantinescu, Băsescu și în mod catastrofic, trădătorul Iohannis, Occidentul, S.U.A. și Uniunea Europeană au distrus-o aproape integral. Intrarea în U.E și N.A.T.O. a însemnat desființarea României ca stat suveran și transformarea ei în teritoriu sub ocupație militară străină.

Au rămas emblematice cuvintele rostite cu ani în urmă de Anghel Rugină, acel român patriot care, venit în România postdecembristă pentru a sluji interesele Țării a fost alungat ca un câine vagabond de „revoluționarii” instalați în fotolii nemeritate: „Poporul meu trebuie să afle. La nivel global cărțile sunt făcute! Oamenii ăștia sunt prea bogați, prea deștepți și prea puternici. […] Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”.

Frământat de aceste gânduri, într-o zi frumoasă de toamnă, când soarele blând învăluia trecătorii cu pasteluri autumnale străbăteam pe jos străzile orașului. Gândurile nu-mi dădeau pace. M-am oprit pe o bancă într-un parc bine îngrijit și plin cu flori. Pe o bancă alăturată, doi bărbați discutau. Fără intenție, am auzit monogul unuia dintre ei pe care – fie-mi cu iertare – nu mă sfiesc să-l redau, pentru că vorbele spuse adeveresc slovele Luceafărului: „…piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni, Căci toți se nasc spre a muri. Și mor spre a se naște”.

Unul dintre cei doi bărbați, aflat în acea parte a vieții în care procesul degenerativ începe să-și ceară „tributul”, îi relata celuilalt impresiile sale despre medicii de astăzi. Iată, pe scurt, povestea sa:

„…Am avut unele senzații neplăcute cărora, vrând-nevrând am fost obligat să le aflu cauza și să încerc a le stăvili. Conștient de cruda realitate în care trăim și de faptul că majoritatea medicilor din spitalele de stat au devenit asasini plătiți (vezi ce-i peste 4.000 „sponsorizați” pe timpul marii minciuni Covid-19 de Pfizer & Co., de pacienții legați de paturi și arși de vii pe timpul când „Comandantul acțiunii” și Ministrul Sănătății și-au dat în petic, de «cazul spitalului Pantelimon din București», dar nu singurul), unde cei vârstnici ies doar cu picioarele înainte – am jurat să nu calc pe-acolo. Am apelat la diverșe cabinete private. Unul, încă unul, încă unul… Într-o bună zi, norocul mi-a surâs. Am avut surpriza să constat că printre afaceriști și asasini cu titlul de medici se găsesc și Oameni. Am mers la cabinetul dr. Cristina Rădoi – medic cardiolog care m-a analizat minuțios, îndrumându-mă cu înțelepciune, dar și cu jenă (față de confrații ei din sistemul medico-sanitar de stat) către «Spitalul Monza» din București cu o dotare modernă și cu mod de tratare a pacienților așa cum prevăd legile normalității. Am dat curs sfatului și mi-a folosit.

Ulterior, din motive pe care nu le evidențiez, am apelat la doamna dr. Alina Pătru, medic cardiolog de la Centrul BalneoMed Sofianu, un Om excepțional și un medic care-ți alină suferința până și cu vorbele calde rostite către pacient. Între două consultații, acest medic-Om, la strigătul meu de ajutor a venit din concediu să mă consulte… Ați mai auzit de vreo astfel de minune în România postdecembristă? Eu, nu! M-a consultat cu răbdare și mi-a îndreptat pașii – coincidență – către același «Spital Monza», unde am fost consultat „pe față și pe dos” de o altă minune de Om, dr. Irina Macovei-Dorobanțu. Până și vorbele-i blânde erau medicamente de negăsit în farmacii.

Aminteam mai sus de medici și fără a avea pretenția rostirii adevărului absolut, doctorițele menționate aparțin generației tinere. În ele trăiește încă speranța supraviețuirii Neamului Românesc. Generația «bătrână» a medicilor din țară, în special cei aflați încă în sistemul medical de stat – nu toți, desigur, există excepții – este alterată, aceștia au ajuns afaceriști lipsiți de scrupule, ahtiați după banii celor disperați și aflați în suferință, asasini plătiți și/sau, după caz, unelte ale Satanei de la Davos sub coordonarea «Bilderbergilor» planetei. Niște criminali notorii pe lângă care Josef Mengele era doar învățăcel.

Cuvintele celebrului descoperitor al insulinei, dr. Nicolae Paulescu, «om care a trăit cu toată evlavia și frica de Dumnezeu. Un nume mare pentru români, în special pentru tineretul de astăzi, azi când a dispărut noțiunea de neam, de elită a neamului nostru». Deși persecutat până la moarte deși nedreptățit și furându-i-se descoperirea s-a situat totdeauna de partea adevărului fără a face vreun compromis. El se adresa studenților de la Medicină astfel: «Domnilor studenți, când mergeți la bolnavi, să nu-i îngrijiți ca pe niște oameni mizerabili, nenorociți. Să nu-i îngrijiți nici măcar ca pe niște bolnavi. Să îi îngrijiți ca și cum acolo ar fi Hristos, pentru că într-adevăr, în ei suferă Hristos!».

Ei, bine, doctorițele Cristina Rădoi, Elena Alina Pătru și Irina Macovei-Dorobanțu (în ordinea cronologică a abordării) prin management medical și academic atent, îşi dedică întreaga pregătire exclusiv apărării vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a pacientului. Sunt trei din puținele «zâne bune» din sistemul de sănătate românesc, pe care cei aflați în suferință le pot numi ființe umane atinse de har, de pus lângă icoana Maicii Domnului. Ființe demne de încredere, prețuire, respect și recunoștință! Ele practică în viața de zi cu zi «Jurământul lui Hippocrate» din care două fraze grăiesc astfel:

– «Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit și fac cinste așezămintelor sub egida cărora își practică profesia și omenia.

– Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență»”.

Aceasta a fost relatarea unuia dintre cei doi vorbitori din parc, cărora le cer iertare pentru că „am tras cu urechea” și am reprodus comentariul. În vremurile tulburi ale unei Românii zdrețuite și umilite de nemernici, faptele dr. Cristina Rădoi dr. Alina Pătru, și dr. Irina Macovei-Dorobanțu amintesc de „doctorii” fără de de arginți de altădată care-i tratau pe bolnavi ca pe Hristos și confirmă piesa muzicală a lui Jean Moscopol, „Tot ce-i românesc nu piere!”.

Alegeri libere democratice…

Data: 15 octombrie 2024 by Mihai Batog-Bujeniță

Cei doi candidaţi aflaţi în cursa prezidenţială fuseseră vreme îndelungată colegi de partid şi, probabil, posesori de gânduri şi aspiraţii similare pentru binele şi progresul ţării, fiind chiar şi vecini cu locuinţele, aşa că aveau puternice motive să se urască sincer, din toate puterile. Primul dintre ei, să spunem candidatul „A”, era un oportunist perfect, arogant, lacom, dornic de glorie şi bogăţie, însă cult şi plin de importanţă, dar şi de un imens dispreţ faţă de toţi cei care nu făceau parte din ceea ce lui îi plăcea să numească elita socială a lumii, adică cea cu care el ieşea în partide de vânătoare prin pădurile patriei. Era sigur că va câştiga alegerile, prin urmare, aflându-se în ultimii ani la butoanele puterii, a reuşit să mărească perioada unui mandat prezidenţial de la patru la cinci ani. Probabil că, atunci când manevra i-a reuşit, şi-a frecat mâi-nile de bucurie neluând în seamă rânjetul destinului. Al doilea candidat, să-i spunem „B”, era un derbedeu rău de gură, o pocitanie şi un scandalagiu, beţiv şi curvar, format la şcoala vieţii din porturile lumii fiind el de meserie marinar, pestriț la mațe şi rachiunos adică exact profilul ideal pentru o funcţie politică înaltă.

Desigur preşedintele în funcţie încă nu murise, însă nici nu-l mai lua nimeni în seamă. Fusese pus în scaun de Noua Înaltă Poartă (NÎP), cea care-i promova şi pe cei doi de acum şi care, la vremea respectivă storsese de la el tributul de care avea nevoie aşa că acum nu mai era interesant. Interesanţi erau ceilalţi care şi ei promiseseră noi tributuri, mult mai tentante pentru viitor. Preşedintele încă în funcţie fusese pe toată perioada mandatului o marionetă fără valoare chiar dacă încercase el să pară reîncarnarea unui vechi domnitor iubit de popor pentru realizările sale, ori se mai prostise crezându-se și lider regional, adică un fel de factotum în politica Europei de Sud-Est. Acum însă preşedenţia sa intra în uitare precum flacăra unei lumânări care nu mai are aer.

Cei doi candidaţi îşi vedeau de păruielile lor, iar „A” nu prea părea să observe că „B”, scandalagiu de forţă, cam puncta cu bălăcărelile lui în faţa eleganţei prefăcute a lui „A”. Desigur NÎP nu era deloc îngrijorată fiindcă, indiferent cine ieşea la vot, pentru ei partida era deja câştigată.

În ziua alegerilor poporul care se distrase grozav pe timpul confruntărilor şi chiar simpatiza cu „B” deoarece mahalaua produsă de el pe fond bahic era de fapt însăşi temeiul existenţei sale profunde, dădu dovada că îl doare drept în şpiţ de viitorul preşedinte aşa că, aproape de expirarea termenului limită de votare, la urne nu mersese decât aproximativ un sfert din populaţia cu drept de vot, ceea ce a provocat, undeva, o mare îngrijorare, fiindcă nu putea fi validat scrutinul. Câteva telefoane bine ţintite au făcut ca în ultimele două ore de votare să se producă miracolul. Procentul de votanţi crescuse la peste 50 la sută aşa că scrutinul era valabil. Poporul nu s-a mirat deoarece era obişnuit cu miracolele şi privea deja pe alte canale unde nişte bunăciuni îşi arătau competenţele intelectuale perfect corelate cu ale privitorilor. Numai că, exitpolurile, o chestie fără de care nu se mai poate trăi în prezent, erau foarte confuze şi nu prea puteau să vorbească despre un candidat care câştigase detaşat, aşa că o dădeau din oale-n poale, lăsând electoratul să creadă ce o vrea el. Însă nu electoratul era preocupat de problemă, ci doar acei care negociau tributul, aşa că a doua zi când au sosit şi voturile din diaspora, cele despre care nu prea ştia nimeni adevărul, candiatul „B” devenea alesul naţiei cu o majoritate incontestabilă. În context, prostit de spaimă, candidatul „A” rosti o formulă scrâşnită de felicitare la adresa lui „B”, sperând că acesta va uita să se răzbune. Hmm, fraier! Păi, cum să crezi una ca asta şi să ajungi preşedinte?

Unul din primele lucruri pe care le-a rezolvat „B”, imediat după înscăunare a fost să-i facă zile fripte lui „A”. I-a aruncat în spate tot felul de acuze care l-au demolat la proproiu şi la figu-rat făcându-l să regrete că îşi dorise acelaşi scaun cu el. Rău şi ranchiunos, „B” nu s-a lăsat până nu l-a băgat la chiţiboaica, nu mult, ci doar atât cât să-i piară orice dorinţă de a mai candida vreodată chiar şi la vreun post de administrator al unui cămin cultural sătesc. Apoi s-a pus pe treabă cu adevărat! Mai întâi a plătit tributul către NÎP făcându-i cadou cam tot ce aparţinea poporului cum spuneau cei dinaintea lui, nişte comunişti blegi care nu-şi cunoşteau interesele. Apoi, având înalta binecuvântare a Porţii, îşi puse amantele în posturi ministeriale acoperindu-le hoţiile din care avea şi el parte, aruncă serviciile şi justiţia pe capul tuturor adversarilor adevăraţi sau presupuşi, intră în tot felul de afaceri cu interlopii, îşi trase proprietăţi şi beneficii bancare, se şterse pe bocanci cu toţi prim-miniştrii, o trimise pe una din fetele sale, cea care nu prea reuşise să termine liceul, pe post de europarlamentar asigurându-i venituri inclusiv la pensie şi, în general vorbind, s-a purtat mai rău ca un satrap din vechiul Imperiu Persan. După două mandate s-a retras şi el în Parlamentul European pentru a-şi asigura imunitatea şi a râs în nas celor care voiau să-i cam ia pielea, cel puţin în numele flotei maritime pe care o vânduse în prima lună de mandat! Alţi fraieri care nu înţelegeau dimensiunea personajului despre care acum se vorbea în gura mare că fusese de fapt şi un vrednic colaborator al poliţiei politice din vechiul regim, cea pe care el o condamnase deschis într-o uriaşă punere în scenă cu actori delegaţi din partea NÎP.

Doar poporul, atunci când a fost sigur că adoratul său tătuc nu mai putea face nici un rău, a rostit cu acea înţelepciune care îi era atât de caracteristică:

– Bă, ce ne-a tras-o panarama asta! Da’ lasă că data viitoare ştim noi ce avem de făcut! Hehee! Nu vă merge cu noi, bă!

„Brexitul” activelor rusești înghețate…

Data: 14 octombrie 2024 by Cezar Adonis Mihalache

Distanțarea încă nu este vizibilă… Dar se simte… Iar NATO își pregătește, nu doar deschiderea unui al doilea front împotriva Rusiei, ci singurul care ar mai putea conta… Pentru că războiul nu este despre câți oameni ar trebui să mai piară… Nici despre continuarea lui când nu vor mai fi suficienți soldați spre a fi trimiși drept carne de tun… Ci despre momentul în care „unchiul Sam” va considera ca fiind mai profitabil să-și recupereze prada de război via Marea Britanie, lăsând UE să-și ducă mai departe lipsa de unitate… În fond, este vorba despre activele rusești înghețate pe post de pseudo sancțiuni… Iar firul se desface în două de dinaintea izbucnirii războiului… Din momentul în care Marea Britanie și-a asumat un „Brexit” costisitor pentru o răscumpărare prin confiscare în viitor… Iar astăzi este tot mai clară această paradigmă a pre războiului… Pentru că în balanța acestui conflict sunt două talere în care atârnă acei bani, acele active, de la care a plecat poate totul… Nu doar agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, ci și interesul „terților”, la acel moment, astăzi părți clare în război, de a fi transformat un litigiu între două țări ex-sovietice (având multe probleme nerezolvate, e drept) într-un conflict zonal, apoi regional și, curând, poate mondial…

Activele rusești înghețate… Valoarea lor, felul de redistribuire și eventuală utilizare pentru propriile interese și nevoi și, mai ales, șansa reală de a fi confiscate „in integrum” de cei implicați… Pe cele două fronturi, de data aceasta financiar-economice: Uniunea Europeană și Marea Britanie. Fiecare, mai ales după trasarea liniei „Brexitului”, cu partea lui de active rusești la dispoziție. Or, Brexitul a furnizat Londrei cel mai bun model de confiscare „in integrum”. Acela în care preluarea activelor rusești, în valoare poate chiar mai mare decât cele ale întregii Uniuni Europene, să tezaurizeze banii strict în Anglia, Londra nemaiavând, nu-i așa?!, nimic de împărțit cu familia europeană… Poate doar niște despăgubiri către statele UE ale ieșirii sale prin Brexit, dar despre care oricum nu mai vorbește nimeni. Pe când, la nivelul Uniunii Europene, eventuala confiscare a activelor rusești nu ar rezolva de fel problema repartiției juste a acestora către țările membre, rămânând același veșnic măr otrăvit: cine va lua „grosul” și cine va rămâne doar cu plățile și costurile războiului altora pentru alții?!…

Sigur, se naște și o altă întrebare… Dacă la momentul invaziei declanșate de Moscova, Anglia ar fi fost încă în UE, oare cum ar fi decurs procesul de înghețare și recuperare a activelor rusești? Sau, nimeni nu ar mai fi privit și nu ar mai fi investit în acel război mai mult decât fonduri umanitare și pro pace? Sau, și mai pertinent, dacă după încheierea războiului Marea Britanie va reintra în UE, cine va stabili cuantumul datoriilor către Uniunea Europeană dacă activele rusești înghețate vor fi fost fructificate în interesul coroanei?… Evident, nu este încă vremea unui răspuns. Nici măcar a unor aproximații. Dar asta nu înseamnă că „unchiul Sam”, prin NATO, nu-și va face propriul joc. Tot mai clar mergând spre o alianță NATO-UK, poate chiar minimalizând, pe viitor, pe cea NATO-UE. Într-un viitor nu atât de îndepărtat. Nu din momentul în care „unchiul Sam” a deschis nu doar capete de pod și prin UE dar și prin Marea Britanie, ci a făcut niște pași uriași ca viitoare efecte, mișcări nediscutate la nivelul Alianței cu statele membre. Atât prin demararea procesului de dezavuare a „Actul Fondator dintre NATO și Rusia”, semnat în 1997, după prăbușirea Uniunii Sovietice, din cauza căruia alianța trebuie încă să vorbească despre „agresiunea Rusiei la adresa țărilor alianței”, nu la adresa alianței ca un tot, dar și prin trimiterea de semnale consistente către Londra (prin inițierea de discuții cu guvernatorul Băncii Angliei și Trezoreria britanică) pentru reevaluarea statusului NATO-UK. Și, evident, modul de valorificare a activelor rusești înainte de o face guvernul englez strict pe zona sa de interes. Pentru care, vorba aceea, poate a și riscat un „Brexit”, din fericire pentru Londra, nu atât de împovărător financiar, economic, logistic și vamal (nici măcar cât un Schengen eșuat pentru Europa!) cât s-a estimat…

Trăim, chipurile, în democrație…

Data: 14 octombrie 2024 by Diana Maria Brăgaru

Dar una în care tu, cel care citești, eu, noi toți nu avem nimic de spus in privința a ce ajunge pe listele electorale. Cine e pe liste, indiferent pentru ce funcții publice, nu hotărâm noi. Niciodată! Am drept de vot din 1991. Niciodată nu am avut ocazia să votez un candidat despre care să pot spune că mă reprezintă cu adevărat. Nici în acest an nu o voi avea. Mă gândisem să votez un candidat care să nu fi făcut deloc parte până acum din sistem. De niciun fel. Oferta era extrem de redusă din start: Pr. Ciprian Moga sau Dr. Constantinescu. Acum nu mai am pe cine. Ambilor le-a fost respinsă candidatura. În acest moment niciun candidat la prezidențiale nu este nou, toți au legături cu sistemul în spate și nu e nimeni curat, cu o activitate civică recunoscută, care să îl recomande.

Simion – AUR. Pentru mine, AUR a fost, la început, o speranță. Până l-am văzut, destul de repede, pe Simion derapând din ce în ce mai mult, ca într-un moment apoteotic sa îl văz luând-se de gât cu „Fratele Dan Diaconescu”. Cum a intrat AUR în parlament când nu știa aproape nimeni de el, nu e greu de ghicit. Mai rău e ca a atras la început oameni de bună-credință. Mulți dintre ei s-au lămurit între timp. Ciolacu. Desemnat de PSD. Care a lăsat capul în jos în fața șefilor de la Bruxelles și i-a oferit lui Iohannis contracandidatul perfect care sa îl pună a doua oară în scaun la fel de degeaba. Plus toate potlogăriile făcute de la Iliescu încoace. Și cu asta am spus tot. CIUCĂ. Generalul de carton. Din câți Generali adevărați are România, PNL nu l-a găsit disponibil decât pe acesta. Elena Lasconi, USR. Partid croit de către servicii, în special rezultatul muncii DGSE (serviciul de informații externe francez) + altele. Vârful progresiștilor. Candidata având crucea la gât și lejebitichiul în dos. Cristian Diaconescu. Ministru de Justiție în timpul tandemului Iliescu- Năstase, apoi Ministru de Externe pentru Băsescu în guvernul Ponta, consilier al lui Traian Băsescu și multe alte funcții. De la PCR, când Diaconescu era „permanent preocupat de pregătirea politică și profesională, fiind cursant al Universității de Marxism din cadrul Cabinetului Municipal de Partid”, la PSD, UNPR, PMP și pana azi când e „independent”. Cristian Terheș. Rupt din AUR. Pentru mine e de ajuns. Ana Birchall, fostă pesedista deghizata acum în independentă. Ana Birchall a fost Secretar General Adjunct pentru Relații Internaționale al PSD, deși nu vorbește nicio limbă străină. Fosta ministru de justiție în guvernul Vioricai Dancilă. Silviu Predoiu – general cu patru stele al Serviciului de Informații Externe. Nu mă deranjează deloc că e șpion militar, treaba e că nu știu cui ii e de fapt credincios cu adevărat. Ludovic Orban – de el, săracul, îmi e milă. Dar nu într-atât încât sa îl votez. Penelist sadea, fără traseism politic, dar nu îl ajută multe. Plus ce a făcut în „Plan Demonium”. Sebastian-Constantin Popescu. Nu m-a convins cu nimic nici el, nici partidul lui. Călin Georgescu. Fost AUR. Cireașa de pe tort, Clubul de la Roma. Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru. Pe bune?! Femeia pe care nu o recomandă nimic în afară de faptul că e „fata tatălui ei”, costum de camuflaj, teatru ieftin și prost, plus urletele vaccinistein „Plan Demonium”. Mulțumesc, nu servesc. Mircea Geoană. Cel supranumit de către tătucul Iliescu drept „prostănacul”, cunoscut drept „Mihaela, dragostea mea”. Băiat bun, recompensat baban pentru activitatea sa de către americani după ce a fost, printre altele, și ambasador la ei. Asta după ce a ocupat o perioada postul de ministru de externe pentru Năstase. Printre altele.

Nu știu dacă am omis pe cineva important. Ce știu e că iar nu am cu cine vota!

Unde dai și unde crapă…

Data: 14 octombrie 2024 by Petru Jipa

Când eram mic nu puteam să înțeleg cuvântul „crapă” spuneam capră. Deci: unde dai și unde capră. Căci toți am fost aliniați în poziția mai sus „dătătoare”. Am citit un anunț în ziarul „The Telegraph” că este în curs de apariție la editura domniilor lor, o carte cu interviuri care au fost date la acest ziar de doamna Margaret Thatcher și cum a influențat politica domnia sa. Din acele vremuri eu îmi amintesc foarte puțin, sau poate îmi amintesc cum la radio se anunța despre raidurile făcute de englezi pe insulele Falkland, Malvine. Când am văzut unde este Anglia și unde erau aceste insule mă tot întrebam fără să înțeleg: ce căutau acolo? Ce bine e când ești mic, asta pentru că nu înțelegi mare lucru și privești viața doar roz, la maturitate o privești roz bombon și „chiloțiu” și nu este bine. Un filosof danez, Kierkegaard, spunea: „Boala de moarte este disperarea”. Avea dreptate, cu cât suntem mai disperați se înmulțește AVC-ul. Mă gândeam să fac o paralelă între „Doamna de Fier” Margaret Thatcher și „Doamna de Oțel” din America, Hillary Clinton. Cel mai longeviv prim-ministru al secolului al XX-lea – și prima femeie în acest rol – Margaret Thatcher este o figură formidabilă în istoria Marii Britanii. Fiica băcanului din Lincolnshire a susținut libertatea individuală, a privatizat companiile de stat și a restructurat piețele financiare din Marea Britanie. Probabil că singura frază care mi-a plăcut a doamnei sale, a fost: „Unde există discordie, să aducem armonie”. Deși mandatul ei cu greu poate fi descris ca fiind armonios, trei victorii electorale consecutive sugerează că Doamna de Fier a lăsat în urma domniei sale: multe maxime și… o altă viziune despre lume. „Nu există o societate.”- Individul prin aportul său formează societatea „Dacă vrei să fii respectat, trebuie să te respecți pe tine însuți.” „Nu mă plâng, nu mă plâng, mă îndrept spre acțiune.” „Cei care nu își amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete.” – O reflecție asupra importanței istoriei, dar noi trecutul îl tot repetăm. „Ceea ce nu te omoară te face mai puternic.” – Curaj și perseverență în fața dificultăților.

O paralelă între Margaret Thatcher și Hillary Clinton, două figuri emblematice în politica britanică și americană respectiv. Rolul istoric. Margaret Thatcher prima femeie prim-ministru al Regatului Unit (1979-1990), cunoscută pentru politicile sale economice radicale și pentru stilul său autoritar. Hillary Clinton. Prima femeie care a fost nominalizată pentru președinție de un partid major în SUA (Partidul Democrat, 2016). A avut un rol proeminent ca Primă Doamnă, senator și secretar de stat. Thatcher a implementat politici economice liberale, având un accent pe privatizare, reglementare și reducerea rolului statului în economie. Era o susținătoare a valorilor conservatoare. Clinton a promovat politici progresiste, axate pe sănătate, educație și drepturile femeilor. În calitate de secretar de stat, a susținut diplomația și cooperarea internațională. Thatcher a fost o figură polarizantă, admirată de unii pentru curajul și determinarea sa, dar criticată de alții pentru politicile care au dus la creșterea inegalității sociale. Clinton a experimentat o carieră politică controversată, fiind adesea subiect de critici și teorii ale conspirației. Susținătorii ei o văd ca pe o pionieră pentru femei în politică, în timp ce criticii o acuză de lipsă de transparență. Thatcher deși a fost o femeie în vârf, abordarea sa asupra feminismului a fost criticată ca fiind conservatoare, punând accent pe meritocrație în loc de egalitate de gen. Clinton a promovat activ drepturile femeilor și egalitatea de gen, subliniind importanța reprezentării femeilor în politică. Thatcher este văzută ca o reformatoare care a schimbat fața economiei britanice și a influențat politica globală, dar rămâne o figură controversată. Clinton, moștenirea ei este complexă, având un rezultat semnificativ asupra politicii americane și a mișcărilor pentru drepturile femeilor, dar și o carieră marcată de provocări și critici. Concluzie. Deși Thatcher și Clinton au abordări și contexte diferite, ambele au fost figuri de marcă în politica lor, fiecare lăsând o amprentă distinctă asupra societății și a istoriei.

Mă miram cum a apărut „Mee Too”, de-a lungul timpului lumea a avut profesori de elită. Acum să abordăm subiectul despre evoluția gândirii, sau rolul femeilor și despre gen în societate. Știu că s-a parcurs un drum lung de la ideile lui Arthur Schopenhauer până în prezent… Schopenhauer a avut o viziune pesimistă și adesea misogină asupra femeilor, considerându-le inferioare bărbaților din punct de vedere intelectual și moral. El a susținut ideea că rolul femeii este să fie „mamă” și să îndeplinească funcții domestice. De-a lungul secolului XX, mișcările feministe au început să conteste aceste idei, promovând egalitatea de gen și susținând dreptul femeilor la educație, muncă și participare politică. Filozofi precum Simone de Beauvoir și Judith Butler au adus contribuții semnificative la înțelegerea rolului femeilor și a construcției sociale a genului, contestând stereotipurile tradiționale și evidențiind complexitatea identității de gen. În zilele noastre, discuțiile despre gen sunt mai diverse și mai incluzive, abordând nu doar drepturile femeilor, ci și identitățile non-binare și intersex. Mișcările sociale, cum ar fi MeToo, au amplificat vocile femeilor și au adus în prim-plan problemele legate de hărțuirea sexuală și inegalitate. Rețelele sociale și internetul au permis o mobilizare mai rapidă și o conștientizare globală a problemelor de gen, facilitând discuții care nu erau posibile în trecut. De la viziunea restrânsă și pesimistă a lui Schopenhauer, societatea a evoluat către o înțelegere mai complexă și mai nuanțată a genului și a egalității. Această evoluție reflectă nu doar schimbările în gândirea filosofică, ci și progresul social și politic în direcția egalității de gen. Este adevărat că Simone de Beauvoir a fost influențată de diverse personalități, inclusiv de Che Guevara și a avut relații complexe cu bărbații în viața ei. Totuși, contribuția sa la gândirea feministă și la filosofia existențialistă este semnificativă și merită menționată. Relațiile ei cu figuri masculine nu înseamnă că nu a contestat structurile patriarhale sau că nu a promovat emanciparea femeilor. Lucrarea „Se naște o femeie” (1949) este lucrarea sa cea mai cunoscută, în care argumentează că „nu se naște o femeie, ci devine o femeie”, subliniind construcția socială a genului.

De aici și întrebarea mea: Unde dai și unde crapă în această lume complexă…?

Precum niște grăunțe azvârlite de la stăpân…

Data: 14 octombrie 2024 by Gheorghe Piperea

În anul 1997, România a luat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare un împrumut care a fost aprobat prin Ordonanța de Guvern nr. 13/1997. Destinația aparentă a acestui împrumut era „ajustarea sectorului agricol”. Acordul de împrumut a fost semnat la Washington de nimeni altul decât Mircea Geoană, cel care azi se visează din nou președinte al României. Ceea ce conține acest acord de împrumut (mai ales Anexa 3, la acord) este pur și simplu de groază. Pentru acele grăunțe de la stăpân, România condusă minunat de curcanii – șefi a fost determinată să înceapă procesul de efectivă distrugere a agriculturii și a industriei alimentare proprii.

Din perspectiva a aceea ce se întâmplă azi relativ la securitatea alimentară și a viitoarei foamete antrenată de politicile demente de pus în practică în programul Green Deal, acordul este un adevărat atentat la siguranța națională. Ce stabilea Anexa 3? România, în calitate de împrumutat, trebuia să ia următorul set de măsuri: – eliminarea tuturor subvenţiilor pentru îngrăşăminte, reducerea, în 1998, cu cel puţin 25 la sută în termeni nominali, a subvenţiilor pentru seminţe, comparativ cu suma alocată similar din bugetul pe anul 1997; – privatizarea sau lichidarea a două societăţi de seminţe, „Unisem” şi „Semrom”; – plafonarea tarifelor din import de produse agricole și porcine la maxim 22 la sută, respectiv, 45 la sută (așadar, trebuia distrusă producția internă pentru a se favoriza importul); – privatizarea sau lichidarea unui număr minim de întreprinderi publice din domeniul agricol – dintre acestea, cel puțin 48 de societăți„ Comcereal” și cel puțin 1500 de societăți din domeniul prestărilor de servicii agricole (mecanizarea, irigațiile, fertilizarea…); – limitarea rezervei naționale de grâu la 350 mii de tone metrice din 1997 încolo (notă: această rezervă nu a depășit niciodată de atunci cantitatea impusă de bancă…); – fărămițarea, privatizarea sau lichidarea a minim o sută de ferme de stat mari, dintre care cel puțin 50 cu suprafețe de cultură mai mari de 250 de mii de hectare; – privatizarea sau lichidarea tuturor fermelor de porci și de păsări.

De precizat […] că aceleași forțe politice care acum s-au comasat pentru a obține stabilitatea la putere pe încă 10-20 de ani au fost promotoarele și semnatarele acestui acord, pe care l-au respectat cu sfințenie. Nu ar fi rău să sesizați la ce este bună „stabilitatea” – acest acord a fost aplicat la virgulă timp de 20 de ani, ultimele tranșe din împrumut fiind rambursate în 2017. Este evident că, de frica rezilierii contractului și a restituirii înzecite a „grăunțelor” de 200 de milioane de dolari luate în 1997, nimeni nu a avut curajul să NU facă cele promise băncii în 1997 de Geoană & co. Iar opera de distrugere a agriculturii și a industriei alimentare românești a fost sublimă. A fost atât de minunat de eficientă încât România nu numai că acum importă 80 la sută din mâncare, dar nu mai are sisteme de irigații, silozuri, soiuri proprii de plante, fructe și animale și nici reziliența necesară unei pandemii, unui război sau unei perioade de foamete (indusă de birocrații pseudo-științifico-fantastici care au inventat plandemii, politici eco, sanțiuni economice auto-destructive și cultura anulării). Și nici măcar de la zero nu o mai putem lua. Startul e la patru ture de stadion în urma celorlalți competitori. De aceea, a vota CONTRA acestor asasini economici este de o extremă urgență.

Or, având în vedere ceea ce s-a întâmplat recent în zonele devastate de inundații din județele Galați și Vaslui, este clar că nu numai sistemele de irigații au fost destrămate, ci și sistemele de apărare contra catastrofelor. În loc să își pună cenușă în cap, Geoană candidează la prezidențiale. În loc să pună în discuție în CSAT aceste chestiuni de siguranță națională, Iohannis se plimbă la alianțe ale soarelului și la adunări ale preocupaților de schimbările climatice (cu avion de hiper-lux, poluant cât 2000 de mașin la un loc), visând la imunități parlamentare. Dezastrele naturale sunt, la noi, amplificate de dezastruoși politicieni. Nămolul adus de inundație este cauzat de nămolul din politica ultimilor 34 de ani.

Motanul Ciolacu și tigresa Diana…

Data: 14 octombrie 2024 by Cristi Pantelimon

Operațiunea CCR anti-Diana Șoșoacă pare o lucrătură a agenților pro-occidentali, care, preventiv, au pus-o la punct pe filo-rusa și filo-chineza Diana Șoșoacă. Câteva elemente din trecutul recent nu rezonează cu această ipoteză. În primul rând, antisemitismul Dianei Șoșoacă este cu siguranță unul mimat, strategic sau tactic. În România nu mai există antisemiți, poate un antisemitism cultural-istoric, adică o amintire a sfârșitului de secol XIX și mijloc de secol XX, în care figuri importante ale culturii române au avut poziții critice față de minoritatea evreiască. Istorie. În schimb, dacă privim războiul global al momentului și situația Israelului, la el acasă, în Europa și în SUA, lucrurile sunt clare. Israelul e bine înghesuit de situația sa de graniță a SUA/Occidentului în fața unei Asii din ce în ce mai agresive și mai determinate să spună: până aici! Practic, granița imaginară a celor două lumi merge din Baltica până în estul Mediteranei, iar Israelul tinde, din nefericire pentru el, să devină o mică Ucraină, nu așa cum se șoptea, ca Ucraina să devină un mare Israel (ideea aceasta era, posibil, și ea un produs al laboratoarelor care nu sunt de partea Israelului). Rusia și Iranul (plus Turcia, dar și alte state arabe) sunt grănicerii acestei linii de demarcație.

Cum rușii și iranienii se pregătesc să semneze acorduri de construire a unei căi ferate care să lege extremitățile acestei granițe, e clar că axa de transport Nord-Sud, care va lega Baltica de Oceanul Indian, va trebui să fie securizată de partea eurasiatică. Suntem din nou în Marele Joc, deci nu e de glumit. În niciun caz Israelul nu poate fi atât de puternic (de fapt, cei care-l susțin) încât să amenințe această nouă linie de transport.

Dacă la acest aspect se adaugă complicatul și neîndurătorul război al gazului din Mediterana, unde nici măcar SUA nu au interes ca Israelul să fie campion al extragerii, rezultă că situația geopolitică a Israelului e mai mult decât precară. În acest punct, apare conflictul CCR-Diana. Ciolacu, posibil sfătuit de consilieri din Israel (parte a tradiției PSD), nu poate rămâne nepedepsit și alături de el toată aripa din PSD care bate la ușile israeliene. Așa că ACEST PSD încasează toată responsabilitatea pentru blocarea Dianei Șoșoacă, care nu avea absolut nicio șansă să acceadă în turul doi al alegerilor prezidențiale. Interesant este că PNL, partidul UE, se retrage elegant din scenă, lăsând PSD-ul în offside.

Dacă și în alte partide suveraniste (AUR?) se vor observa mișcări de trupe, e clar că cineva dirijează un concert de îndepărtare de partenerul israelian al politici noastre. Deocamdată, partenerul american nu mișcă la noi. Nici nu are cum. Tocmai i s-a pus în spate o motivație a CCR de toată jena, care-l face respnsabil! NATO și UE ar fi, așa-zicând, obligatorii pentru noi în vecii vecilor, ca uniforma la școala comunistă. Or, românii, abili, nu vor să se lege definitiv de niciun imperiu, estic sau vestic, căci știu că toate pier! Mai e ceva: SUA sunt complet blocate militar, deși lucrul e mai greu de observat. Dar, din Marea Roșie până în Ucraina, SUA sunt în recul, încât un guraliv ca Ben Hoges spunea mai alaltăieri că NATO nu e pregătit să lupte cu Rusia… Caz închis.

Un uns printre alți unși…

Data: 13 octombrie 2024 by Redacția

Se întâmpla la Slobozia, în februarie 2022, când liderul de sindicat de la Regulatorul de circulație Fetești, operator (cu o scoală de trei luni, după școala de împiegați de mișcare), se afla la un pahar cu prefectul județului Ialomița. După câteva pahare, liderul de sindicat avea să- spună acestuia și de ce avea nevoie… Voia o promovare în funcție, dar nu în orice funcție, ci pe cea de Director General la Regionala CFR Constanta! Dar pentru că pe funcția respectivă se găsea deja un PSD-ist, i se oferă funcția de Șef Divizie Trafic (funcție aflată pe organigramă imediat sub director), el neîndeplinind însă niciuna dintre condițiile prevăzute pentru această funcție. Mai exact, nu era nici absolvent al facultății de transporturi, tehnologia transportului feroviar, nici inginer de specialitate cu minim opt ani vechime (plus obligația ca toți inginerii să treacă înainte și prin funcția de șef de stație).

Și chiar dacă aceste minime condiții nu erau îndeplinite (sau poate tocmai pentru că nu puteau fi bifate legal în „c.v.” -ul doritorului!), prefectul îl aduce și pe ministrul Transportului în această poveste, adevărată degringoladă de abuzuri. Iar cum ministrul e om politic, și nu are habar „săracul”, nu doar de anumite probleme (logic!), ci de nici una, acesta a dat dispoziție directorului general SNCF CFR – SA, să pună la dosarul solicitantului toate derogările necesare. Și cele substituind lipsa de experiență și de vechime, așa cum s-a mai văzut, dar și una mai specială, cea pentru studii, care nu se dă niciodată.

Dosarul a mers dară spre rezolvare (politică și de… sistem, firește, căci altfel cum în această societate – și nu doar cea s.a., și în aceste timpuri?!), derogările au ținut loc de studii și experiență profesională, iar ușile s-au deschis larg pentru doritorul nostru. Dar, pentru că a fost uns pe o funcție foarte mare fără pregătirea necesară, acesta, în loc să se ocupe de atribuțiile lui de serviciu (pe care, e drept, nici nu le cunoștea, sau dacă le-a răsfoit în fișa postului, nu avea cum să le înțeleagă ca importanță și rost de a fi fost făcute, trăite, îndeplinite „pe viu”, și nu bifate „la ungere”), acesta avea să se ocupe de ceea ce era de așteptat de la un uns printre alți unși… Punerea altora pe posturile dorite, acari, lucru pentru care cerea, ca de la uns la… următorii unși, diferite sume de bani. Pentru care este avea să ajungă și în arest. Pentru 30 de zile.

Acum, cât magiun o să mănânce respectivul în arest, nici nu mai contează. Și nici de va primi vreo condamnare, oricum, previzibil, din aceea cu suspendare. Important e faptul că, la calea ferată nu va mai putea lucra niciodată. Măcar atât, nu?! Așa că aviz celor ce vor să ajungă, să fie puși, și apoi, poate, să numească și ei la rândul lor pe alții, în funcții atât de mari (profesional, nu politic, nu de sistem!) fără să îndeplinească minimele condiții de studii și de experiență.

A consemnat Sagit Mussa

Războinic trac, cu armele, bijuteriile sale de aur și calul său, adus la lumină de arheologii bulgari

Data: 13 octombrie 2024 by George V. Grigore

În această vară surprizele arheologice nu au întârziat să apară. Este adevărat, descoperirea a avut loc undeva la sud de Dunăre, pe teritoriul măreț al tracilor, denumiți și geții sudici. Este vorba despre mormântul unui războinic – călăreț trac cu un inventar funerar conținând numeroase artefacte valoroase. Printre acestea se aflau și obiecte unicat la nivel european, inclusiv frumoase bijuterii din aur. Cum a început aventura? La sfârșitul lunii august, arheologii bulgari coordonați de specialistul Daniela Agre, au reluat săpăturile de la marginea satului Kapitan Petko Voyvoda, din apropierea orașului Topolovograd, aproape de granița cu Turcia. Săpăturile au început încă de anul trecut, într-o zonă dominată de un sit tracic din epoca romană, secolul I d.Hr. După numai două zile de săpături sistematice, specialiștii bulgari au găsit o adevărată comoară, în primul rând arheologică. Este vorba de acest mormânt al unui călăreț trac, de origine nobilă. Pe lângă osemintele războinicului a mai fost descoperit și scheletul unui cal, probabil companionul de luptă al cavalerului. Printre aceste bijuterii de aur splendid lucrate se află un colier, o diademă, un inel și chiar un pumnal cu mânerul decorat cu aur și pietre prețioase. Pe lângă aceste obiecte de podoabă, a fost găsit și echipamentul militar al războinicului. Este vorba despre o platoșă și numeroase arme. Platoșa dar și o parte a bijuteriilor sunt considerate descoperiri unicat, care nu au mai fost întâlnite de arheologi în siturile tracice din Europa, până acum.

„În mormânt se află echipamentul complet al unui războinic. Foarte interesant este modelul platoșei, foarte rar în epoca romană. De asemenea un cuțit de vânătoare neobișnuit, cu un mâner decorat cu pietre prețioase și motive care nu au mai fost întâlnite în Tracia, dar și un colier de aur, descoperire unică în țara noastră până în prezent”, a precizat Daniela Agre pentru arkeonews.net. Scheletul de cal, din mormânt indică faptul că acest războinic trac a fost cavalerist. Cel mai probabil a luptat în armata romană, în trupele auxiliare sau de numeri. Tracii au servit adesea în forțele auxiliare romane, în special în roluri de cavalerie și infanterie ușoară. După încheierea serviciului militar, soldații traci erau stabiliți în coloniile romane, sau primeau pământ integrându-se în societatea romană. Având în vedere inventarul foarte bogat și prețios, specialiștii bulgari cred că acesta provenea dintr-o familie bogată, nobilă. Istoricii spun că tracii erau popoare indo-europene care au ocupat un areal întins în sud-estul Europei, cuprinzând și teritoriul de astăzi al României. Tracii au fost atestați documentar pentru prima dată acum 4000 de ani, fiind menționați în Iliada. Acum 2500 de ani, Herodot scria despre neamurile tracilor afirmând că „neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor”.

Tracii erau împărțiți, se spune, în peste o sută de triburi și erau un popor deosebit de războinic. Unii autori antici spun că disprețuiau munca și că trăiau doar din pradă de război sau din activitatea de mercenari. „În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul este lucrul cel mai de ruşine, iar când trăieşti de pe urma războiului şi a prădăciunilor, spun ei, faci un lucru cât se poate de bun”, scria Herodot. Era de altfel, apreciați ca buni războinici, de popoarele vecine. Elita războinică a tracilor a strâns averi impresionate din mercenariat sau pradă, fiind cunoscuți ca adevărați „prinți ai aurului”.

Mai ales triburile tracilor nordici, geții. Bogăția elitelor tracice este dovedită de impresionantele lor morminte, precum cel de la Sveștari. Tracii au fost puternic influențați, mai ales elitele, de cultura elenistică. Sunt specialiști care spun că de fapt, zeul Dyonisos, al vinului la greci, este de inspirație tracică, având în vedere apetența și cultura acestor războinici pentru vin. Autorii antici spun că-și acopereau corpul cu tatuaje și ardeau soțiile celor morți, pe același rug cu defunctul. „Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar prietenii îşi dau osteneala şi arată o nespusă râvnă să afle pe care dintre neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia socotită să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei. Apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei.”, scria Herodot. Tracii apreciau atât rolul infanteriei ușoare, de hărțuire a inamicului dar și rolul cavaleriei, drept dovadă simbolurile numeroase ale cavalerilor traci. Forța războinică a acestor neamuri a fost apreciată și în armata romană.

Daniela Agre, arheolog, ne mai spune: „În mormânt a fost pus și tot echipamentul de luptă al acestui războinic. Am găsit o cămașă de zale, extrem de rară la începutul erei romane. Am găsit multe sulițe de aruncat, două săbii, dintre care una bogat ornamentată. Din păcate, multele ornamente din argint au fost distruse de focul puternic folosit ceremonial (rugul funerar – n.a.). Am găsit lauri din aur, un inel din aur masiv, o broșă din aur, un colier din aur excepțional, absolut unic în Bulgaria, o superbă brățară din aur.” Lista artefactelor impresionante din mormântul nobilului trac poate continua. Atât de importantă este descoperirea, încât la muzeul din Topolovgrad se pregătește o încăpere întreagă pentru pregătirea, conservarea și ulterior expunerea obiectelor. Obiectele și artefactele recuperate au fost trimise la muzeul din Topolovgrad, pentru conservare și restaurare, unde vor fi ținute sub protecția poliției până la amenajarea unei expuneri permanente de care ne vom bucura cu toții.