Într-un raport recent, din 6 mai 2026, Curtea Europeană de Conturi constată că Uniunea Europeană nu știe cu exactitate cum și de către cine au fost utilizate fondurile din Mecanismul de Redresare și Reziliență, alocați Statelor membre pentru depășirea dificultăților financiare cauzate de politicile publice din perioada pandemiei. Mare parte din fonduri s-au dus către instituții publice dar, după acest pas, se pierde urma banilor. Mai important chiar: nu rezultă dacă banii au fost utilizați în scopul prevăzut și nu s-au stabilit măsuri de antrenare a răspunderii pentru utilizarea necorespunzătoare a banilor. Consecința pentru state ca România (care, oricum, nu a luat toți banii) este că sumele alocate trebuie date înapoi. Plus penalizări. Colac peste pupăză: UE trebuie să ramburseze o parte din banii împrumutați pentru acest program. E vorba de 380 de miliarde, scadente în 2027. Nu sunt bani, așa că fie vor fi ceruți de la statele membre, fie vor fi storși de la noi, din noi taxe și impozite. Până la sfârșitul lunii ianuarie 2026, Comisia Europeană angajase 577 de miliarde de euro (360 mld. granturi + 217 mld. împrumuturi) din totalul maxim de 723,8 mld. euro.
Ce a constatat ECA (pe scurt și exact): (i) Transparență și trasabilitatea sunt insuficiente. Informațiile publice privind destinatarii finali, costurile reale efective ale măsurilor și rezultatele obținute (nu doar jaloanele) sunt insuficiente; (ii) Modelul de finanțare revelat, „financing not linked to costs” (plăți bazate pe îndeplinirea jaloanelor și țintelor, iar nu pe costuri reale) îngreunează urmărirea completă a banilor. Comisia Europeană nu cere sistematic datele de costuri reale pe măsură, deși multe state le au (notă: de aici rezultă clar că scopul PNRR nu a fost redresarea și reziliența, ci agenda ideologică a Comisiei Europene). Asta limitează evaluarea eficienței și crește riscul ca UE să plătească mai mult decât costurile reale. Notă : absolut ciudat este că, în 15 din 19 măsuri finalizate, analizate în detaliu de Curtea Europeană de Conturi, costurile reale au fost mai mici decât estimările…; (iii) Peste 80 la sută din sume merg către instituții publice, iar subcontractanții privați și sumele exacte plătite nu sunt publicate sistematic. În unele țări (ex. Franța, Spania, România) datele sunt incomplete sau întârziate; (iv) Au fost auditate 10 state membre: Austria, Bulgaria, Estonia, Franța, Germania, Letonia, Malta, Olanda, România, Spania. Doar unele colectează datele sistematic; altele (ex. Franța, Germania) doar la cerere, ceea ce duce la întârzieri de luni de zile.
Aceste lacune reduc responsabilitatea (accountability), îngreunează controlul public, evaluarea eficienței și combaterea fraudei, iar cetățenii au mai puțină încredere în gestionarea banilor publici. Raportul Curții Europene de Conturi subliniază că lipsește transparența privind destinatarii fondurilor. Lipsa datelor despre costuri reale subminează capacitatea Comisiei de a evalua dacă statele membre au folosit fondurile eficient. Raportul confirmă îngrijorările legate de lipsa de trasabilitate completă și transparență publică a sutelor de miliarde de euro alocate combaterii efectelor pandemiei. Iar problema este că programul SAFE este conceput în exact același fel „înțelept”. Gestionat la fel de atent, pus din nou la dispoziția entităților de pe lista scurtă de „mari” beneficiari, mereu aceiași (pentru MRR, raportul din 6 mai 2026 indică o sută de astfel de entități), aplicat pe ochi frumoși, programul SAFE va determina aceleași consecințe „mărețe” – acumularea de bogăție și resurse nemeritate de către puternicii neo-feudali ai economiei, în defavoarea iobagilor și a poporului plătitor de taxe și impozite.
