Bisericile de cretă de la Basarabi (jud. Constanța) – un monument unic în Europa (1)

În Murfatlar (jud. Constanța) nu avem numai celebra podgorie dobrogeană, ci și un monument, un complex arheologic important, unicat în Europa. Pentru că localitatea a purtat un timp numele de străvechi de „Basarabi” ((între 1924-1965 și 1980-2007), schimbat mai apoi, din nu știm ce motive, în Murfatlar, complexul arheologic a rămas cu numele de „Basarabi”. Aici se află un sit arheologic și un complex rupestru deosebit de important pentru istoria creștinismului de pe teritoriul țării noastre. Se crede că ansamblul rupestru de la Basarabi adăpostește prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri, de pe teritoriul României. Complexul, format din diferite camere și galerii, este săpat într-un deal de cretă din apropierea carierei de extragere a cretei din localitate, în imediata vecinătate a gării. Acesta se afla la o distanta de 15 kilometri de litoralul Mării Negre, pe malul drept al Canalului Dunare – Marea Neagră (Valea Carasu).

Basarab este un cuvânt străvechi format din particula „Ba” (adică categoric „nu”) și „Sharabha”, care face trimitere la Cerbul Sharabha, cel cu opt picioare și Pomul Cosmic al Vieții în coroana coarnelor sale (așa cum apare pe vasele dublutronconice (clepsidră) de argint descoperite în tezaurele funerare ale principilor geți – Agighiol, Porțile de Fier, Vrața). Ca „emblemă” a  acestui concept spiritual străvechi al Bisericii Pământene avem sigiliul orașului Baia pe care apare Cerbul cu capul retezat. Sarabii (Zarabii Terrei) își doreau (acceptau, ca și creștinii) venirea schimbării de lume (cataclismul, metamorfoza, apocalipsa), iar basarabii luptau și încercau să întârzie pe cât posibil acest fenomen distrugător pentru omenire. Cine pune nume tuturor (?) a făcut ca noi să avem localități cu numele de Basarabi astfel: un Basarabi în Dolj, un Basarabi în Suceava și unul în Constanța (acum schimbat?!), ca să nu se piardă taina. De aceea domnitorii Țării Românești au purtat în titulatura lor supranumele de „Basarab”, iar o parte a teritoriului țării străvechi se numește și acum Basarabia. Din dicționar aflu că „basaráb” este o boală a merelor, perelor, pepenilor, castraveților și bobițelor de struguri, care consistă într’o întăritură ca un ciot în carnea poamei (v. „băsărăbesc”). Este ca un drajon (dragon), ca un alt lăstar care apare, ca un „altoi” (altceva) ce la vreme de schimbare a formelor de viață intervine spre distrugerea formelor vechi și apariția formelor noi. De aici apar formele-simboluri fantastice „combinate” din iconografia veche geto-daco-tracă (dragonii, draconarii, zgripțuroii, zmeii, sfincșii, oamenii șerpi, mistrețul cu corp de pește și coadă de pasăre, pasărea cu corn, unicornii, chiar și cerbul Sharabha cu capete de păsări în coarne, etc.). Va fi o lume a regnurilor amestecate, când Marea Zeiță Născătoare va crea noi forme de viață, iar „îngerii” se vor implica și ei în această schimbare.

Revenind la complexul nostru arheologic, descoperirea primei încăperi a complexului de la Basarabi a fost făcută la data de 11 iunie 1957, în urma lucrărilor de extindere a carierei de cretă din apropiere. Bisericile și galeriile săpate în dealul de cretă de la Basarabi-Murfatlar se află pe versantul nord-vestic al dealului Tibișirul, la o distanță de câteva zeci de metri de canalul Dunăre – Marea Neagră și în imediata apropiere a marelui val de piatră. La data de 1 septembrie 1960, șantierul arheologic de la Basarabi a fost preluat de către Direcția Monumentelor Istorice, care a deschis un șantier de restaurare a părții cunoscute la acea dată. Au fost luate măsuri de a izola complexul de restul carierei și de a îndepărta scurgerile de apă. Lucrările de pregătire a condițiilor de conservare și a săpăturilor, organizate în vederea altor descoperiri, au luat sfârșit în data de 15 decembrie 1960. În anul 1961, ansamblul rupestru Basarabi a fost dat în grija Institutului de Arheologie, iar mai apoi, în ultimele cinci luni ale anului, în grija Direcției Monumentelor Istorice.

În următorul an, 1962, au fost scoase la lumină încă alte două bazine ale carierei de cretă, pe ale căror pereți au fost descoperite cruci. În urma săpăturilor arheologice a fost dezvelită o structură compozită de camere, galerii, morminte și locuințe, repartizate haotic în funcție de bazinele de extragere a cretei. Complexul poate fi împărțit în trei mari secțiuni, în funcție de terenul pe care se află: încăperile săpate în abruptul dealului de cretă, masivul peninsulă și restul. Colectivul șantierului a fost alcătuit din Ion Barnea și Virgil Bilciurescu, Petre Diaconu, Adrian Rădulescu și Radu Florescu. Au fost luate releveuri ale inscripțiilor și desenelor găsite până la acea dată, s-a desenat planul general și au fost făcute secțiuni topografice. Ceramica, obiectele de uz casnic, diverse obiecte de cretă cioplită, ba chiar și porțiuni întregi decupate din pereții de cretă au fost transportate la Muzeul Regional Dobrogea și Muzeul de Arheologie București. De asemenea, s-a ridicat un șopron (improvizație) care să protejeze intrarea în biserica „B1”, pe fațada căreia se păstra la acea dată o inscripție. Lucrările de consolidare și conservare au continuat, dar au fost întrerupte într-un final din lipsă de fonduri. Construcția de protecție a ansamblului rupestru de la Basarabi nu a fost încheiată, ea acoperind abia un sfert din complex, și anume partea de sud-vest, nepermițând nici o aerisire necesară. Masivul „peninsula” este un bloc paralelipipedic de cretă, cu fiecare latură de câte 9,50 metri, situat la nord-vest de abruptul dealului de cretă și cuprinzând trei biserici suprapuse (B2, B3, B4). Cele trei biserici comunică prin intermediul unor galerii: biserica B4, situată la cea mai mică altitudine din întregul complex, comunică cu paraclisul 2 al bisericii B3 prin intermediul unei spărturi dreptunghiulare în tavan, despre care nu putem preciza dacă va fi existat în perioada istorică a complexului, sau dacă se datorează unor surpări recente. La fel, paraclisul 2 al bisericii B3 comunică cu nivelul bisericii B2 prin intermediul galeriei H. De asemenea, în cadrul acestor trei niveluri există și un număr mare de încăperi conexe, iar bisericile B3 și B4 au propriile intrări separate, amplasate pe fațada de nord a masivului „peninsula”.

Biserica B1 a complexului are un plan tri-compartimentat (pronaos, naos și altar), având circa șase metri lungime și doi metri lățime. Intrarea este săpată în abruptul peretelui, la o distanță considerabilă de nivelul de călcare al bazinului din fața ei. În urma eliberării stratului de steril, singura posibilitate de a ajunge la ea sunt platformele de scânduri special amenajate în acest scop. Biserica este orientată cu altarul către est, iar intrarea se face prin latura nordică a pronaosului. Nu există ferestre către exterior; singura comunicare se face prin intermediul ușii amintite. Nivelul de călcare al bisericii este săpat mult mai adânc decât cel al pragului, astfel că au fost amenajate trepte intermediare. Inscripționate în pereții de cretă ai complexului avem cruci de diverse mărimi și tipuri (malteze, simple, în altorelief, înscrise în cerc), cea mai mare parte concentrate în pronaos, de ambele părți ale intrării în naos, un desen format din două pătrate, unul inclus în celălalt (posibil simbol al celor două „împărății”, lumea divină și lumea pământeană), cu trei grafite runice în interior. La data de 29 martie 2003 se mai păstra și o inscripție runică, actualmente exfoliată, pe cadrul superior al intrării în naos. La data descoperirii, pe peretele de sud al pronaosului se mai păstrau diverse desene animaliere (cai și iepuri), inscripții chirilice și chirilice amestecate cu grafite runice, toate dispărute în urma exfolierii peretelui. Această secțiune a complexului cuprinde două camere comunicante (C1 și C2). Ele sunt săpate la un nivel inferior celui al bisericii B1, în același abrupt, și dinaintea intrării a fost săpat un alt bazin de extragere.

La fel ca în cazul bisericii B1, de îndată ce a fost eliberat stratul de steril, au fost amenajate platforme de acces. Intrarea este orientată NE-SV. Există și în acest caz un prag, dar nivelul de călcare al camerei C1, prima dintre ele, nu necesită existența unei trepte intermediare. Se mai păstrează cruci (cea mai mare parte de tip maltez), desene animaliere de diverse tipuri și feluri (cai, animale salbatice, doua animale împerecheate – simbol al „listei” adresate divinității de perpetuare a acelor specii, asemănătoare cu picturile din peșterile preistoriei noastre, peștera, grota, fiind considerată matca, matricea, uterul întunecat născător), o cizmă, un chip de om cu trăsături asiatice, desene de dragoni împletiți din spirale, un dragon simplu și diverse inscripții în grafite runice, cea mai mare parte compuse din câteva litere. Deasupra intrării boltite în camera C2 este sculptată în altorelief o cruce malteză, cu o cruce simplă trasată în interiorul ei. Desenele sunt concentrate pe pereții camerei C1. În camera C2 nu există nici-un desen și nici-o inscripție. Doar pe canatul drept al intrării care leagă cele două camere este trasată silueta unui alt dragon împletit (doi dragoni). Biserica B2 este situată la nivelul superior al masivului. Are și ea o structură tricompartimentată: altar, naos și pronaos, cu altarul orientat către sud-sud-est. Are 4 metri în lungime și 2,20 metri în lățime. Se află într-o stare de ruină încă de la momentul descoperirii: se păstrează numai partea inferioară a pereților (nivelul maxim atinge 1,50 m), pragurile și unele urme ale blocurilor de cretă din interiorul altarului și naosului.

Se mai păstrează desene doar pe pereții altarului și naosului; pereții pronaosului nu s-au păstrat. Aceste desene reprezintă cai, cai și călăreți (Cavaleul Zamolxian, Danubian, Trac), toti schițați din linii drepte și fără volume, precum și țintare. Nu există inscripții. La data descoperirii, se mai păstrau pe blocurile de creta și pe resturile de stâlpi descoperite în pronaos câteva cruci și inscripții slave. Biserica 3 – B3 și sistemul ei de galerii și camere comunicante este săpat în același masiv de cretă, denumit „masivul peninsula”, în partea sa mediană. Comunicarea între cele două niveluri (cel al bisericii B2 și cel al bisericii B3) se făcea probabil prin intermediul galeriei H, al cărei capăt superior se deschide în latura de SV a pronaosului bisericii B2. De la acest nivel, galeria coboară până la nivelul de nișă al bisericii B3, terminându-se cu o deschidere în cel de al doilea paraclis alipit bisericii B3. Structura celui de al doilea nivel este compozită. Intrarea principală se deschide în nava bisericii B3 (2,50 m lungime, 2 m lățime și 2,10 m înălțime), cu bolta în semiciclindru. Altarul este și el săpat în forma semicirculară, cu bolta în formă de absidă; în pavimentul acestuia sunt săpate trei scobituri dreptunghiulare, iar în ax se păstrează un postament, probabil Sfânta Masa. Din nava bisericii B3 se formează două deschideri, sub formă de uși, amândouă săpate în peretele de SV. Prima dintre ele permite accesul în primul paraclis, în care este săpat un mormânt, în paralel cu peretele de NE, iar în colțul de V se coboară prin intermediul a două trepte într-o galerie secundară, „galeria melc”. Primul paraclis comunică spre SE cu al doilea paraclis. Cea de a doua deschidere din nava bisericii B3 face trecerea în cel de al doilea paraclis, segmentat în trei compartimente prin intermediul unor praguri și urme de posibili pereți, păstrați doar la nivelul inferior. Tavanul primului compartiment este susținut de o coloană. O altă deschidere, ca o nișă transformată în fereastră, unește altarul bisericii B3 cu cel de al doilea paraclis. În peretele de E al acestui paraclis este săpat un mormânt. În nava bisericii se mai păstrează diverse feluri de cruci (simple, punctate și lobate; precum și o cruce malteză încadrată într-un pătrat), așa-zisa stilizare a unui cap de taur (Apis, tauromahie), un călăreț înarmat cu suliță sau arc și săgeată (Cavalerul), cai și alte animale, motive geometrice diverse (printre care și feluri de svastici, pentagrame), o cizmă sau un picior, o pasăre acvatică stilizată și sculptată în altorelief (Zeița Pasăre din preistorie?), precum și numeroase inscriții în grafite runice (a.s.v. dacii din Danemarca, danii erau daci, etc.), cu lungime variabilă. În altar nu se păstrează decât o cruce, trasată în axul exedrei, flancată de alte cruci mai mici. În primul paraclis se mai păstrează cruci simple, însoțite sau nu de elemente ornamentale, jumătatea superioara a unei cruci cu textul „IC HC” și conturul unui animal (probabil cal), al cărui cap nu se păstrează în întregime. Podeaua navei bisericii B3 era decorată înspre altar cu linii paralele. Tavanul aceleiași nave, tavanul primului paraclis și tavanul celui de al doilea sunt decorate și ele cu linii paralele. În pereții laterali ai navei se păstrează două orificii circulare, despre care se presupune că au fost folosite la susținerea unei vergele pentru catapeteasmă.

Biserica B4 este situată la nivelul inferior al „masivului peninsula”; are lungimea de șapte metri și lățimea de 3,50 metri. Intrarea este săpată în fațada de nord-vest a masivului. Structura acestui ultim nivel se compune din nava bisericii, altarul ei și un mormânt alipit. Biserica este orientată cu altarul spre ESE și culoarul de acces este boltit în semicilindru. Nava este compartimentată prin aglomerări de coloane; unele dintre acestea sunt săpate, altele sunt însă zidite din calupuri de cretă. Se consideră că primele trei coloane și coloana adosată peretelui de SSV separă pronaosul de naos, dat fiind faptul că formeaza trei arcade. Naosul ar fi astfel partea cea mai spațioasă a bisericii, tavanul său sprijinindu-se pe celelalte cinci coloane (a.s.v. cultul Coloanei Cerului încă din preistorie). Se presupune că plafonul naosului ar fi fost săpat din două bolți, fiecare în semicilindru, racordate la coloane; la data descoperirii, cea mai mare parte a lui era prăbușită. Plafonul altarului este și el boltit. Altarul este conceput ca o absidă, la fel ca și altarul bisericilor B1 și B3. Intrarea se face prin trei arcade, care se sprijină la rândul lor pe un prag; o treaptă este alipită pragului în fața arcadei centrale, pentru a ușura accesul. În interiorul altarului sunt 3 blocuri de cretă, alipite peretelui semicircular în părțile sale de NE, E și SE; în N și S altarului sunt săpate două console, în partea superioară a peretelui. De asemenea, existau banchete de-a lungul celor doi pereți laterali ai naosului. În biserica B4 se mai păstrează diverse feluri de cruci. Cele mici sunt trasate pe canatul stâng al intrării în naos și pe latura dreaptă a peretelui de NV al acestuia, cele malteze mari sunt săpate în basorelief pe latura inferioară a coloanelor. De asemenea, se mai păstrează inscripții în grafite runice, inscriții slave și inscriptii slave amestecate cu grafite runice. Arcadele iconostasului sunt marcate, pe pereții dinspre naos, cu două brâuri simetrice de vopsea roșie feruginoasă (culoarea și prețul sângelui). Părți din tavanul naosului sunt decorate cu linii paralele, mai ales la racordul cu peretele. Sistemul de galerii E cuprinde un număr mare de încăperi comunicante. Este situat la aceeași altitudine cu biserica B1, la extremitatea de V a complexului. Intrarea în această parte a complexului se face tot prin abruptul de cretă, în extremitatea sa de SV. Pereții primelor camere și galerii sunt prăbușiți, astfel încât nu se poate ști cu exactitate care era adevărata cale de acces. Structura acestui sistem de galerii este compozită, încăperile sunt de înălțimi diferite, iar plafonul este săpat și el în mod diferit. Au fost săpate o serie de morminte, dispuse și ele în mod aleatoriu, există aceleași blocuri de cretă săpate în colțuri sau de-a lungul pereților, precum și numeroase nișe și praguri. De asemenea, au fost zidite pe alocuri calupuri de cretă, legate cu mortar din același material. Se mai păstrează o singură inscripție runică din cinci grafite și o cruce malteză. Această parte a complexului a fost prima afectată de fenomenul exfolierii și imploziei, astfel încât toți pereții sunt coșcoviți.

La data descoperirii, se mai păstrau un numar impresionant de cruci (printre care și un tip special, punctat cu găuri – „impresionat” de „basarabă”, ca boală cerească, divină, a schimbării), inscripții runice, figuri omenești fără funcție religioasă, figuri de oranti și presupuși „sfinți”, păsări, un pom, dragoni spiralați, etc. În restul complexului au mai fost descoperite urmele unei locuinșe sau biserici, cu tavanul surpat, la NNE de biserica B1, dar, în afara a doi pereți păstrați doar la nivelul inferior, nu au fost găsite alte blocuri de cretă. La E de biserica B1 se păstrează o firidă. O altă locuință, ale cărei urme nu mai pot fi observate astăzi, a fost identificată la SSV de galeriile E. Aceasta din urmă avea pereții zidiți din calupuri de cretă, pardoseala din pământ lipit și prezenta urmele unei vetre. De asemenea, în restul complexului au fost descoperite morminte, repartizate dezordonat sau grupate într-un mic cimitir, astăzi imposibil de identificat, fie din cauza consolidării cu beton, fie din cauza construcției de protectie, care nu permite accesul la toate nivelurile. Se mai păstrează două desene de animale stilizate pe fațada de NV a „masivului peninsula”, la nivelul inferior, pe latura dreaptă. La dreapta lor se observă încă urmele unei inscripții, redactată probabil în caractere slavone amestecate cu grafite runice.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*