Ăsta ar da și un cal mort pentru un „protectorat”… Deocamdată e viu, așa că (se) poate livra drept iapă beteagă pentru propriul „ținut de siguranță”. Eventual să-l mumifice pe piedestalul unui cal troian de umplutură ce și-a ratat cursele. Și e stricat rău de tot de la bot în sus de a ajuns să ceară „protecție internațională”. Că se simte în nesiguranță. De fapt, uitat pentru serviciile pe care (nu) le-a mai adus.
În refularea-i nechezată, și-a schimbat și discursul. Pentru întâia oară a scos Ungaria de pe preșul pe care îl linge în singura poziție pe care a avut-o toată viața. A pus-o mai încolo, că poate o să îi mai curge niscai apă de la Pesta, pe un ștergar mozolit de prea multe bale. Dar nu a dat de o parte „patria lui, Ungaria”, pentru a aprinde candele de iertare Țării care l-a suportat și l-a făcut eroul ei de un început de schimbare. Ci pentru a cerși protecție la nivel de iapă universală.
Se simte dară „amenințat”, după ce i s-a luat steaua-scut, și vrea protecție internațională! Amenințat de cea mai neagră smoală din cazanul iudelor: uitarea. Că nu-l mai bagă nimeni în seamă. Nu se mai uită nimeni la spuma ce-i curge prin zăbala ce i-a strivit fața într-un rictus tâmp. Căci nu mai e de folos nici să-l trimiți cu o centură cu praf autonomist. Așa că e dat de o parte de cei ce l-au tot folosit.
E drept, mai are câteva zvârcoliri. Aidoma celui concediat mai horcăie disperat în a-și arăta utilitatea. Se jură că se mai poate târî până la „înalta poarta” să ne mai reclame o dată. Dar e și umflat de ciudă că, ea, „patria lui” nu-l mai împinge pe tabla de șah ca regele autonomizării. Nici măcar ca pion de sacrificiu, ci îl lasă din ce în ce mai evident pe la colțul mesei, pe post de nebun ieșit din stratagemă.
Și maghiarimea politică de aici l-a cam dat de o parte… Cârlanii de vârstă mijlocie (!) deși au produs șpaltul unei cărții de plângeri cât o viață activă de spion, l-au cam lăsat pe afară pe László-dințosul.
Ba, mai mult, nici în recentul raport delaționist pentru depunere la Bruxelles, zis și opisul celo 16 ani ai corvezii de a fi maghiar în România (dar cine vă pune, iepelor, să vă simțiți unguri în România și nu maghiari, ba, mai frumos, chiar români în România?!), „Raportul paralel al UDMR privind aplicarea Convenţiei Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, perioada 2010 – 2016”, nu se mai regăsesc pomenirile despre serviciile iepei pensionare, nici măcar la nivelul de curier la registratura bruxelleză.
Că maghiarimea are și ea lupii ei tineri. Iar aia rup și carnea de pe crupa iepelor bătrâne dacă e nevoie să-și facă loc în față.
Pare totuși că popa a început să-și adulmece singur putoarea prelinsă de pe steaua-i iredentistă din frunte! Și se cam simte „trădător de țară” și „spion”… A zis-o singur, poate și pentru că, de când i s-a retras nemeritata distincție, nu l-a mai băgat nimeni în seamă. Nici măcar ungurii lui.
Iar iapa senilă (da, și caii îmbătrânesc, uneori destul de urât!) a început să-și pună singură etichete. Pentru că se simte părăsită de „ai lui”… Și de ăia de pe malul Pestei și de politrucii maghiari din „ținutul Secuiesc”. „Ținutul de Siguranță” pe care l-a vrut pentru ăstia care acum îi cam întorc spatele. Că e bătrân, iar neputința a început să i se vadă în felul în care prestează.
E vremea dară să fie schimbat. Și va fi! Căci iapa de la căruța autonomiei a ajuns mârțoagă. Era de mult, dar acum s-au prins și cei ce au tot umflat-o cu fân de pustă.
Lasă un răspuns