Abia acum înţeleg ce înseamnă „dor” (lat. dolus) şi de ce el nu poate fi definit. Abia acum înţeleg ce experienţă istorică şi sufletească abisală are poporul român, dacă a generat o asemenea vocabulă, ea însăşi abisală. Sinonime îi sunt, oarecum, portughezul „saudade”, gallegul „morrina” şi „magua”, din graiurile Insulelor Canare. Eu, acum, de fapt, nu înţeleg, ci trăiesc „dorul” – aproximez ce înseamnă „niciodată” sau ce spune Iov: „Mă vei căuta, dar nu mă vei găsi…”. Oricum, oricât, oriunde aş căuta (aş căuta-o), nu o voi găsi. Şi ştiu asta. De aceea mi-e dor…Şi poezia s-a scris singură, folosindu-se de mâna şi de cuvintele mele.
Dorul
Olimpiei – Octavia
Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz…
Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.
Abia acum înţeleg ce înseamnă „dor” (lat. dolus) şi de ce el nu poate fi definit. Abia acum înţeleg ce experienţă istorică şi sufletească abisală are poporul român, dacă a generat o asemenea vocabulă, ea însăşi abisală. Sinonime îi sunt, oarecum, portughezul „saudade”, gallegul „morrina” şi „magua”, din graiurile Insulelor Canare. Eu, acum, de fapt, nu înţeleg, ci trăiesc „dorul” – aproximez ce înseamnă „niciodată” sau ce spune Iov: „Mă vei căuta, dar nu mă vei găsi…”. Oricum, oricât, oriunde aş căuta (aş căuta-o), nu o voi găsi. Şi ştiu asta. De aceea mi-e dor…Şi poezia s-a scris singură, folosindu-se de mâna şi de cuvintele mele.
Excelente, răscolitoare versuri! Da, dorul e — scriam, recent — „dulce-amară divină condamnare” de Pronie dată nouă, românilor. Mai scriam, deunăzi, că dorul-dor este molipsitor, se poate lipi de sufletele alese, acestea de adevărurile noastre contagiindu-se iremediabil. Am apreciat toate tâlcuirile precedente. Felicitări poetului, comentatorilor!
Ar trebui sa-ti arda gura si mana aia cu care scrii ineptii!
Ce ai avut cu copii nostri ?
Cu ce drept i-ai declarat tu satanisti ?
Tu… cine esti tu ??? O Nimeni, o infama !
Scuip pe numele tau, pe sufletul tau !
Cu adevarat, DORUL este un sentiment acut, puternic, extrem de complex, extrem de greu de definit. Oricine ar cuteza sa-l defineasca, bajbaie, rateaza. Totusi, termenul devine accesibil doar prin inspiratie, as preciza, divina. Dorinta puternica, agonizanta, traita la paroxism, creaza cadrul, altitudinea sufletului alpin, privilegiul de a umbla descult si inocent prin acele poeni ale Duhului, unde, precum floarea-de-colt, dorul poate fi constientizat si chiar definit. Insa, temerarul si privilegiatul unui astfel de har nu poate fi altul (nici teologul, nici filosoful), doar profetul, prin revelatie si, mai ales, poetul, prin inspiratie. Acest poem, „DORUL”, sondeaza, atat abisuri, cat si culmi ale sufletului, neexplorate inca, dar care exista in stare latenta. Totul e s-ajungi acolo. Asadar, la intrebarea „Unde voi gasi cuvantul, care spune adevarul?”, raspunsul in parte il da poetul „In pajistea alpina a duhului transfigurat”. Poetul Eugen Dorcescu, in agonia insomniaca a unei singuratati prolifice asumate, confirma cele de mai sus. Foarte frumos, sublim chiar. Felicitari. (Ticu Leontescu, Timisoara)
Pentru noi, actanţii obişnuiţi ai vieţii cotidiene,există tot felul de „doruri” şi „doruleţe”. Aici este însă un dor copleşitor, de dincolo de terestru, în ipostaza cea mai chinuitor de suportat. Doar timpul, tot o transcendenţă, poate va converti dorul în liniştire senină.
E absolut tulburătoare, poezia aceasta curge din rana inimii. Un strigăt pe dinăuntru, mai cu seamă, și cu atât mai devastator. Dar este auzit, ea aude și zborul i se îngreunează și sufletul stă în preajma durerii și sfâșierea e „neterminată”, chinul se prelungește astfel, desprinderea nu-și află odihna, eliberarea smulge „bucăți” de dor, rădăcini care cheamă înapoi sufletul cel ce nu mai poate fi al țărânii. „Duhul viu” se întoarce în locul unde nu-i înserare…
CA TOTDEAUNA, E DORCESCU, E DOCT , PROFUND,SUGES
TIV..VBALAJ
Dorul – blanda maladie a sufletului romanesc. Zodie a firii intr-o astrologie scapatata, intoarcere a finite indesine, efemera reindumnezeire. Eu cred ca doar celor alesi le este dor; ceilati sunt doar fericiti.