Arhiva zilnică: 10 august 2013

O pictură semnată de Reginei Elisabeta I a României se află la Muzeul Mănăstirii Pasărea

Data: 18 noiembrie 2025 by Redacția

O știre mai puțin cunoscută poate fi acum scoasă la iveală. Este vorba despre faptul că din patrimoniul cultural al Mănăstirii Pasărea face parte și o pictură mai specială, semnată de Regina Elisabeta I a României. Pentru a identifica preanobila majestate, autoarea picturii și a mesajului scris de aceasta pe spatele tabloului, fotograful Marius Pistrui a folosit o fotografie de înaltă rezoluție. Ca istorie, cel mai probabil această lucrare a fost oferită în dar Mănăstirii Pasărea de către suverană în timpul unei vizite oficiale, alături de Regele Carol I. Pictura redă o scenă biblică dramatic, respectov „Iisus pe o mare învolburată”, într-o atmosferă profund simbolică. Sub compoziție, regina a înscris același mesaj în trei limbi – engleză, franceză și germană: „Lord help us!”, „Leigneur venez à notre aide!”, „Herr hilf!” – urmate de o reflecție emoționantă: „Quam Dieu conduit la main de l’artiste, les hommes adorent en silence” („Când Dumnezeu conduce mâna artistului, oamenii se închină în tăcere”). În partea de jos a lucrării apare și semnătura: „Elisabeta”. Regina Elisabeta, cunoscută și sub pseudonimul literar Carmen Sylva, nu era doar poetă și scriitoare, ci și o pasionată muziciană — interpretă de canto, pian și orgă — precum și o talentată pictoriță. În arta plastică, preferințele sale se îndreptau cu precădere spre temele religioase, pe care le aborda cu o sensibilitate profundă și o trăire interioară autentică

Mănăstirile noastre ilfovene, încă de la întemeierea lor au devenit într-un timp foarte scurt un punct de atracţie pentru vizitatori, atât pentru cei din ţară, cât şi pentru cei de peste hotare. Trăitorii acestor mănăstiri şi-au manifestat intenţia de a aduna icoane, cărţi vechi, veşminte şi diferite obiecte de cult ce prezentau o valoare artistică deosebită şi astfel se forma în mănăstire un muzeu. Un astfel de muzeu se găseşte şi în Mănăstirea Pasărea. Prima organizare a unei colecţii a fost făcută în anul 1967, obiectele religioase fiind adăpostite în vechea trapeză a mănăstirii construită în 1827, precum şi în fosta arhondărie construită în 1839. Obiectele ce s-au expus în colecţie erau selecţionate dintre icoanele ce se păstraseră în biserică, în casa oficială a mănăstirii şi din donaţii de la maici. Un merit deosebit l-a avut Maica Arcadia Rădulescu, care a adunat întreaga sa viaţă piese de artă religioasă, alcătuindu-şi în propria sa casă o colecţie deosebită. Dintre celelalte maici care au donat piese de valoare găsim menţionate pe Maica Pahomia Marinescu şi Maica Mina Stoicescu. Exponatele au fost cercetate şi studiate de profesorul I.D. Ştefănescu, el a apreciat ca deosebit de valoroase din punct de vedere artistic şi istoric o mare parte din ele.

În 1973 au fost aduse în Mănăstire atelierele Patriarhiei şi au fost instalate în vechea trapeză unde era organizată colecţia. Obiectele expuse au fost mutate în vechea Athondărie, la un loc cu celelalte. Spaţiul fiind foarte mic, unele obiecte erau neexpuse. Între anii 1991-1993, cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a reorganizat Muzeul în vechea clădire a trapezei, în două săli. La elaborarea tematicii sălilor trebuie amintit Preot Profesor Florin Şerbănescu din Bucureşti. Prima sală, cu piesele cele mai de seamă este organizată cu vitrine în care sunt expuse, icoane picate pe lemn, pe pânză, pe sticlă, icoane ferecate în argint, obiecte liturgice, cărţi de cult, manuscrise de cântări bisericeşti, tablouri istorice, ceramică, obiecte de artă şi nu în ultimul rând sculpturile lui Gheorghe Anghel, cel găzduit aici pentru o vreme. (G.V.G.)

„Cântecul tău”, chemarea moților…

Data: 18 noiembrie 2025 by Ion Nălbitoru

Scriitoarea Delia Terțan Nandra, de loc din Cluj și stabilită în Oradea, de profesie medic, ne surprinde cu romanul „Cântecul tău”, atât prin autenticitatea evenimentelor care se succed în această carte, structurată în 16 capitole, cât prin analiza psihologică a societății în care trăim. Este vorba despre un tânăr medic Val Demetriade, dăruit trup și suflet profesiei sale, dar care este mai puțin agreat de profesorul Sterian, Cadru academic corupt, care păstorea la catedră examene de promovare gen mascarade… Eu am trăit într-o perioadă când la Facultatea de medicină se pica cu media nouă, iar după ‘89 am trăit vremuri când se intra, și se mai intră la medicină, cu nota cinci, și poate mai rămân și locuri libere! Așa de grav a alunecat „la vale” învățământul românesc… Tânărul doctor Val, al erei noi care crede în valorile democrației, este dezamăgit, căci corupția este în floare, iar cuvântul „democrație” se transformă în utopie, o ipocrizie și o demagogie a celor care flutură în vânt, pe la toate colțurile, așa zisele valori occidentale, în timp ce sectoarele economice și industriale ale patriei se prăbușesc, la fel instituțiile de învățământ și sănătate, care în ciuda „progresului” și evoluției științifice, valorile umane românești sunt călcate în picioare de „satrapii” care se cred dumnezei și manevrează cum vor poporul, cu legi „elaborate” după propriul lor plac și interes, dar și după dictatul marilor puteri.

Autoarea ne amintește de hiperboreeni și agatârși, strămoșii dacilor, de la Roșia Montană.

Urmează descrierea descoperirii, la una din galeriile de la Roșia Montană, a unei lespezi de aur, care a dispărut fără urmă… Făcând aluzie la MCV ni se prezintă un tablou sinistru al societății românești: Adică noi, Cațavencii patrihoți, am îndeplinit angajamentele din Mecanismul de Cooperare și Verificare asumate la aderarea UE, adică am combătut corupția și avem legi ale justiției… procurorii de rang înalt vor fi numiți exclusiv politic, anchetele penale vor fi, deci, subjugate politicului grețos și corupt. Ca să nu mai vorbim de oneroasele protocoale secrete dintre SRI și justiție care întăresc convingerea că Securitatea e tot și în toate. Atunci ne punem întrebarea, după ‘89 societatea românească a evoluat, sau totul este o farsă? Unde nu este evoluție, este involuție! Am evoluat la corupție, droguri, distrugerea valorilor istorice și culturale și am involuat ca națiune, batjocorind strămoșii noștri care și-au pierdut viața pentru apărarea patriei. Mâine-poimâine actualele regimuri pseudodemocratice îi vor cataloga pe acei eroi, patrioții neamului, că au fost niște „naționaliști extremiști”, chiar dacă au murit pentru independența și suveranitatea țării.

Urmează o întreagă istorie despre exploatările de la Roșia Montană, cum canadienii au obținut această exploatare, cum au păcălit pe localnici să-și părăsească locuințele promițându-le adăposturi și un trai mai bun, în apropiere de Alba Iulia… Dar „moții” din zona Arieșului, continuă să-și păstreze obiceiurile și tradițiile: …pe lespezile moțești sunt încrustate veacuri de istorie, fosile de creaturi mitice, care au binecuvântat tărâmul de piatră. Tata spunea că la fiecare îmbucătură, te încarci cu energie aparentă spiritului strămoșilor. Adică întreg universul moțesc este conținut subtil în fiecare cuantă, părticica cea mai mică de energie și fiecare cuantă e o cuprindere de taină a Țării Moților.

Scriitoarea Delia Terțan Nandra, îndrăgostită de aceste locuri minunate din Munții Apuseni, ne prezintă cu nostalgie, viața satului moților: Masa era plină de străchini de ceramică cu linguri de lemn, ulcelele de vin pictate cu motive populare moțești își așteptau sângele voinicului, iar mirosul plăcintelor, proaspăt scoase din cuptor, putea ademeni și îngerii păzitori ai păcătoșilor vremelnici. Autoarea insistă asupra escrocheriilor statului în favoarea unei corporații străine care să exploateze aurul de la Roșia Montană. Dar se pare că era un interes mult mai mare și mai valoros ca aurul:

„Da, auzisem și noi că miza cea mare nu era doar aurul, ci chiar mai mare era cea pe Plutoniu, Titan, Arseniu, Molibden, Vanadiu, Wolfram, Nichel, Cobalt”… Cu lux de amănunte ne este descrisă o așezare țărănească specifică acelor locuri, evidențiind darul și măiestria scriitoarei în narațiune. „Ajunseră în fața unei căsuțe tipic moțești, cu fundație de piatră înaltă, construită din bârne groase cu pridvor de lemn sculptat cu motive florale și geamuri cu ramă albă, alcătuite din pătrățele mici, adăpostite sub un acoperiș înalt de șindrilă. Curtea era străjuită de niște meri imenși, bătrâni, cu licheni invadatori pe scoarță, dar plini încă de poame roșii neculese”.

Pe parcursul lecturii întâlnim și atacuri la adresa rețelelor farmaceutice, cu compromisuri, fraude și eterna „corupție”, noul trend al României”. În România corupția s-a întins mai rău ca râia, acaparând toate sectoarele, începând de la nivelul cel mai înalt al instituțiilor statului și ale politicului, în defavoarea cetățeanului de rând. În era internetului interesul pentru studiu a scăzut. În pasajul următor ni se prezintă cum la cursuri, studenții făceau seminare chiar cu fiica profesorului universitar: Fiica lui era o nulitate de asistentă. Citea și dicta din caietul de lucrări. I-am pus o întrebare legată de depolarizarea membranei celulare și mi-a indicat să citesc de pe internet. Un coleg s-a supărat și a întrebat-o dacă nu era mai indicat să fi citit ea înainte de seminar, din literatura de specialitate, nu Google, Doamne ferește. N-a mai promovat examenul decât în toamnă.

Iată „idiocrația”, cum o numește autoarea, din zilele noastre. Asta se numește evoluție sau involuție? Dar tânărul medic Val părăsește arealul moților și pleacă la perfecționare în Germania. Bineînțeles, ca în orice roman, este și o frumoasă idilă! Dar nu voi dezvălui deznodământul acestei povestiri!

Delia Terțan Nandra este un fin observator al realităților românești după așa zisa „revoluție”, dar în același timp în scrierile sale observăm revolta, protestul tinerilor față de societatea românească cu matrapazlâcurile politicienilor, de unde începe corupția. Conf. Univ. Dr. Ștefan Gencărău, afirmă despre scriitoare și roman: „Scriere originală, un stil aparte, introspectiv și portretistic, dar și de incursiune în societatea contemporană, în aspirațiile noii generații de medici aflați în conflict cu practici ale unei lumi ce trebuie să dispară, dar care nu știm cu ce va fi înlocuită”. Cartea „Cântecul tău” reprezintă un episod din istoria moților, cu obiceiurile și tradițiile lor, cu dragostea pentru pământul strămoșesc, stima și omagiul adus strămoșilor, iubitori înfocați ai acestor locuri pitorești și cu bogății nemărginite ale solului și subsolului! Dar peste toate bogățiile munților se ridică bogăția sufletească a familiilor de moți!

Pe străzile Brașovului: un doctor, doi poieți – și încă ce poeți! -, și două cimitire…

Data: 18 noiembrie 2025 by Mihai Ogrinji

Am încurcat puțin străzile și o pancartă, fixată pe un trunchi de arbore, mă băgă în… derapaj. Mă grăbeam să ajung la Olimpia-Muzeul Sportului și Turismului Montan, însă n-am ezitat să i-au la picior urmele Poetului. După „păcatele”, am rămas un constant consumator al „distilatelor” din metafore. Așadar, după circa un rondel (a se citi pași) am intrat pe str. Dr. Gh. Baiulescu. O străduță…dreaptă, în urcare, cu case ca pentru medici. Este sâmbătă și poate de aceea nu era țipenie de om nici pe stânga, nici pe dreapta. După trei-patru minute, pe partea inimii, dau de o portiță deschisă la trotuar, iar alături, pe unul din stâlpii ei, un „avizier” înștiințează trecătorii cu programul Muzeului/Casei Memoriale Ștefan Baciu. Poetul orașului Brașov. Mă codesc: să intru, să nu intru… Nu era complicat să-mi dau seama că aș fi făcut un simulacru de vizită, iar pe de altă parte aș fi întârziat, ceea ce nu se cădea, la evenimentul spre care mă grăbeam. Am rămas cu ceea ce știam despre absolventul Liceului Andrei Șaguna (se află puțin mai în josul străzii), unde, între alții, l-a avut profesor pe Emil Cioran. Avea să-i urmeze exemplu, părăsind țara pentru totdeauna, cauza bolșevismului, în anul 1945. Lua drumul străinătății, departe de comuniști, tot așa cum procedate mai toată floare intelectualității românești interbelice: Mircea Eliade, Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu, Dan Petrașincu, atâția și atâția, de a rămas patria cam goală în cap. Sunt multe de spus: Ștefan Baciu s-a stabilit în Brazilia, apoi la Honolulu, unde și viitorul mitropolit al Ardealului, Bartolomeu Anania, avea să-și scrie o parte din memorii (care chiar merită citite). A beneficiat de prețuire internațională – a fost cetățean de onoare al metropolei Rio de Janeiro, consul al Boliviei, profesor universitar, multe premii. În țară? Păi dacă Brașovul, orașul său natal a avut nevoie de mai bine de trei decenii de democrație ca să-i deschidă – presupun cu materialul clientului, cum se spune – această Casă memorială, atunci ce să mai spunem de celelalte municipii și orașe ale noastre? Inclusiv de Bucureștiul, unde Ștefan Baciu a fost student la Drept. Chiar așa, dreptu-i să te lauzi că la Brașov este, iată, primul și singurul muzeu dedicat unui „diasporan”?

După alte câteva minute, dar pe dreapta, puțin mai sus, m-am oprit – plin de uimire – în fața gardului unui cimitir. Chiar de pe trotuar am zărit mormântul unuia dintre deșteptătorii românismului: Andreiu Muresianu (noiembrie 1816-octombrie 1863). Cu riscul de a fi etichetat „întârziat” (la eveniment) am rămas mai mult în fața mormântului, a monumentului funerar. Le știam din fotografii. Era sâmbătă după prânz; nu văzut flori sau să ardă vreo lumânare, ca să nu mai spun că este plin de alte nepăsări, de crăpături, de lipsă de respect… Așa suntem noi, românii, îi ocolim, îi neglijăm – spre bucuria alogenilor – pe cei care ne-au vrut și ne vor binele. Mi-l amintesc pe prezidentul de dincolo de Prut, repauzatul Mircea Snegur, care, schimbând Imnul „R. Moldova”, același ca al României, „argumenta”: Ce atâta toată ziua Deșteaptă-te, române? Dar ce, noi numai am dormit până acum?

Biserica de pe strada Dr. Gh. Baiulescu, înconjurată de morminte ce merită o nemărginită pioșenie – aici este un veritabil panteon românesc al Brașovului – are hramul Sfintei Paraschiva. Mă voi întoarce într-o zi aici, pe această străduță… Voi sta fără să fiu cu ochii la ceas în Casa Memorială de la nr. 9, gândindu-mă că, între altele, Stefan Baciu s-a născut prea târziu, ca să poarte numele străzii. La fel cum venerabilul Andrei Mureșanu s-a născut prea devreme… (În fond, o „Casă memorială” este, din unghi spiritual, tot un loc de veci, un pui de cimitir). La timpul potrivit a trăit Dr. Gheorghe Baiulescu – n-a fost medic, ci protopop, cu o însemnată contribuție la edificarea și rosturile acestei biserici și a cimitirului în sine. În drum spre Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, mi-am aruncat ochii, pe partea dreaptă, cu altfel de pietre funerare. În acest cimitir își dorm somnul de veci eroi români și militari adverși – germani și unguri – care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial.

…Într-un târziu, am părăsit Muzeul Olimpia, deschis anul trecut, luând-o „per pedes apostolorum” spre Piața Sfatului. Această parte a Brașovului vuia de o înfricoșătoare „muzică” ungurească de se cutremura Tâmpa și se înnegreau bisericile din preajmă, nu altceva. Cu o seară înainte asistasem la același „spectacol” asurzitor, de credeai că s-a rupt Ardealul. Practic, cât a ținut Festivalul Filmului Alpin – o săptămână – scena din Piața Sfatului doldora de o „…ungurească la podea” de nu se mai înțelegea cerul cu pământul. Și așa a fost toată săptămâna, ba și o zi în plus pentru organizatorii unor concerte maghiare menite să deruteze, cel puțin, turiștii străini, deloc puțini, ai Brașovului. Sigur, nu-i o coincidență o astfel de suprapunere, ci o provocare, o lipsă de minimă educație urbană. De aceea, probabil, îmi tot venea în gând îndemnul lui Andrei Mureșanu… Când s-o întâmpla asta, Dumnezeu cu mila…

Partipriuri de azi pentru mâine: „bârna” lor în ochiul nostru vânăt de trădare…

Data: 17 noiembrie 2025 by Cezar Adonis Mihalache

Nu, nu ne-am fi așteptat să-l vedem pe ambasadorul Statelor Unite convocat oficial pentru a fi întrebat de ce a decis „unchiul Sam”, tocmai acum, abia acum!, să aplice sancțiuni petroliere Rusiei, cu un impact major, și nu doar „prin ricoșeu”, asupra economiei dar și a societății europene? De ce i-au trebuit câțiva ani buni să ajungă la concluzia că Moscova trebuie astfel sancționată pentru invazia sa militară în Ucraina? Și de ce a ales ca moment al acestor sancțiuni tocmai pragul venirii vremii reci? Pentru că, oricât am încerca o analogie cu romantismul unei mișcări de stimulare a recâștigării (fie și, dacă nu parțial, măcar simbolic) a unei resuveranizări energetice (ce nu poate fi totuși echivalată cu independența energetică, dar asta este o altă discuție!), lucrurile nu se leagă… Și orice interpretări am încerca să dăm aplicării de către Statele Unite a acestor sancțiuni majore asupra petrolului rusesc, practic, în pragul iernii (europene), în fapt, singurul mare câștigător, pe propriile cărți și propriile reguli (dar și simple cutume) rămâne același „unchi Sam”… Da, dacă pachetul de sancțiuni ar fi fost însoțit de o garanție a neieșirii la rampă a unor firme americane pentru a achiziționa ceea ce a devenit de neutilizat în mod legitim de către statele având infrastructuri de prelucrare și distribuție a petrolului rusesc (și nu trebuie ignorat nici „amănuntul” existenței inclusiv în SUA a zeci de benzinării ale companiei „Lukoil”!), ar mai fi fost ceva credibil ca gest independent de sancțiune, fie și generată de frustrările lui Trump la adresa lui Putin.

Și mai este o „addenda” la aceste sancțiuni… Lista țările europene direct vizate, prin stoparea activității din și prin infrastructurile rusești… Deloc surprinzător, state partener-est-strategice, sau măcar mânjite cu promisiunea parteneriatului strategic… România, Bulgaria și Republica Moldova… Țări la care „unchiul Sam” s-ar fi așteptat, probabil, la un anumit nivel de servilism, cel puțin cât să-i asigure preluarea prin companiile americane ale structurilor vizate… Doar că, spre deosebire de noi, unde deciziile întârzie cu efecte grave asupra prețului și, curând, a stocurilor de combustibili, Bulgaria și Moldova au ales să-și scrie singure declarația de „dezrobire rusească”…

Astfel, Moldova a identificat o procedură juridică de preluare a activelor „Lukoil” prin semnarea unui „comodat temporar” (atenție, fără bani!) și care permite ca decizia finală să fie lăsată vremurilor ce vor urma… În care, fie statul va achiziționa aceste active, fie, dacă războiul ruso-ucrainean se va încheia, gestiunea se va întoarce pe vechile „baricade”… La rândul ei, Bulgaria a avut o abordare mai abruptă, dar la fel de prestantă, prin numirea unui administrator special a acestor active, rezervându-și însă dreptul de a demara rapid procedurile de vânzare, tocmai prin deciziile ulterioare (de necesitate) ale administratorului special… Și care nu doar că va avea puterea de a vinde activele (cu aprobarea guvernului) dar va fi imun la orice urmărire penală ulterioară. O mișcare ceva mai forțată, la adresa Moscovei, care a reacționat imediat, acuzând acțiuni (și nu doar intenții) de expropriere forțată și abuzivă din partea Sofiei… Și nu întâmplător, în schema acestor partipriuri de azi pentru mâine, a intrat și Marea Britanie, care, parte-parte în pachetul de sancțiuni ale Statele Unite, a decis totuși să acorde Sofiei o exceptare de la sancțiuni a entităților deținute de „Lukoil” în Bulgaria… Pentru a-i permite să continue utilizarea activelor rusești, rafinării și terminale de distribuție, printr-o licență specială ce va permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol „Lukoil”. Făcând astfel și jocul UE, care nu-și permite, totuși, penurii de combustibili în statele membre, dar fără a implica, în mod direct, decizional, Bruxelles -ul…

Acțiuni, jocuri (deloc, „de culise”), partipriuri total ignorate de către guvernanții noștri… Chiar dacă prețurile la combustibili au început să o ia razna… Și care doar mimează acțiuni de recuperare a acestor infrastructuri și active, dar fără a avea o poziție fermă… Pentru că, nu-i așa?!, măcar într-una dintre țările partenere, „unchiul Sam” să-și infiltreze „compania minune” (ce ne va salva pe noi de o rafinărie și de o rețea de benzinării ce ne stau bârnă într-un ochi oricum vânăt de trădare)… Când, pornind tocmai de la derogarea dată Sofiei de către Marea Britanie (și iarăși, nu întâmplător, în pragul trecerii Bulgariei la moneda euro, când, o zdruncinare a pieței de combustibili ar fi afectat stabilitatea în UE), guvernanții noștri ar fi putut invoca licența generală ce permite firmelor şi băncilor bulgare să efectueze tranzacții cu „Lukoil” („EOOD” şi „Neftochim Burgas AD”), activând juridic mențiunea strecurată în această licență de derogare, aceea a acordării acestei permisiuni și „subsidiarele, până în februarie”… Da, poate părea o soluție pe termen scurt, „până în februarie” (când, vorba aceea, iarna nu-i încă dusă), dar, în aceeași derogare a englezilor, mai apare o mențiune, licența emisă de Oficiul pentru implementarea sancțiunilor financiare din Marea Britanie permițând ca plățile și resursele economice să fie efectuate de şi către entitățile bulgare, „conform contractelor existente sau a celor noi”. Adică a oricăror contracte încheiate de acum în viitor, semnate poate juridic strict până în februarie 2026, dar cu efect în viitor… Iar guvernanții noștri (sic!) se puteau pregăti din timp pentru „subscrieri” la derogările date de englezi… Pentru că lucrurile erau previzibile, ca derulare, din clipa în care, imediat după adoptarea pachetului de sancțiuni de către „unchiul Sam” (și Marea Britanie!), Regatul Unit avea să semneze rapid o așa-zisă „licență specială”, permițând companiilor să lucreze cu două subsidiare germane ale „Rosneft” (tot „Lukoil”, dar cu altă denumire pe partea occidentală!). Într-adevăr, UE avea nevoie de acest colac aruncat dinspre Marea Britanie (care s-ar putea dovedi suficient de valoros pentru a o readuce fără nici un cost de postBrexit înapoi în UE), pentru că, dacă s-ar putea lipsi de cele trei rafinării pe care „Lukoil” le are în Europa, totuși, participațiile companiei în zăcămintele din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt și Nigeria sunt în sine o avere colosală pentru Bruxelles și față de care și activele rusești pe care UE crede că le poate converti în folosul Ucrainei (deși nu a reușit nimic) să pălească…

România, un ospiciu…

Data: 17 noiembrie 2025 by Zoe Dantes

Sub guvernarea actuală, țara noastră este văzută în presa străină drept ospiciul Europei. La putere se află montate niște zdrențe, cu pretenții de mari inteligențe. Ei nu sunt decât niște tomberoane de gunoi, pe care nici groapa de la Glina nu le mai poate înghiți. Circul dement care a fost lansat cu surle și trâmbițe din mai, nu se mai termină. Bașca, ne oferă spectacole din ce în ce mai grandioase, în toată splendoarea lor de nebunie. Indivizii care s-au înscăunat la conducere, ziși și Uniunea Sclerozată din România a căpătat cote apocaliptice. În fiecare zi, niște flaușați, despre care nici la ora actuală nu știm dacă sunt femei sau bărbați, sau măcar din ăia fluizi, de azi se cred câini, mâine pisici și poimâine șobolani, sunt orice altceva decât oameni. Bă, da’ ei se închină în Catedrală! Aia de au hulit-o din străfundurile iadului în care se află. Cu retardul în rol de mare Commander and chief, în frunte. Aburiciul lipsit de doi neuroni funcționali ne dovedește în fiecare zi că a scăpat clar dintr-un ospiciu. Sau… i s-au deschis ușile în mod expres, ca să fie lipit ca marca pe scrisoare de o Românie străină nouă tuturor. Doar că în exterior, lumea vede o Românie de ospiciu. Din cauza acestui ins nespălat, needucat, lipsit de orice empatie și comunicare. Cu trei cuvinte în vocabular: hibrid, ukri și moldova. Habar nu are ce dracului caută mula asta bleagă în viața lui. Darămite în a noastră! (…) Mare blestem pentru cineva! Viața ne va dovedi acest lucru. L-ați văzut când vorbește? Îți vine să iei dreaq televizorul și să-l arunci pe geam, să să te duci și să iei niște răngi și să spargi tot ce întâlnești în cale. Pentru ca nu se mai poate! E prea plin orice pahar! Ba, mai nou, ne-au ars pe mațe cu niște genți, cu bani, cu niște mite și alte traficuri de influențe. Clare, vădite, fără nici o tresărire. Da’ jegurile din unele haznale, nu vorbeau de mită și trafic de influență, o ardeau că ăla cu sprâncene, aruncat peste Carpați în curtea noastră de către  Grupul de la Cluj, și Franța lu’ Macronel Flausel, lucrează pentru țară. Țara cui, javrelor?Că a noastră în nici un caz. Au vrut să-l lege pe Georgescu de gențile cu bani, de mită și de traficul de influență și când colo a sărit din ospiciu Bolojan. Curat ghinion, coane!

După care a venit Congresul pesede. Care Congres, coane? Ăla în care se alegea președintele pesedică! Care alegere? Că Sorinel Buze Reci alerga pe turnantă singur. Asta se cheamă alegere? Marș, băi nesimțitilor și voi! Asta înseamnă să pui cu mâna pe unul de slujește pădurilor. Știți voi ce păduri cu animăluțe mici pitici de leuștean neînvelit încă în foaia aia de țigară de le place ăstora. Și nu mă refer la trabuce! Alea sunt pentru bărbați nu pentru lache. L-au livrat împachetat cu miros de groapa de la Glina, pe ăsta de a făcut pesede ul praf și a trădat țara. Dacă vreți adevăratul vinovat pentru dezastrul în care se află România azi, uitați-vă peste gard în Kiseleff. Acolo este marele trădător. Nu poți să ai majoritate în bordelul numit parlament și tu să-i lași pe demenții din Uniunea Sclerozaților din România să pună labele pe țară să o facă praf. Nu-i așa Ciolacule? Acu’ te faci președinte de Consiliu Județean! Asta e răsplata trădării și a loviturii de stat la care ai fost parte?! Ăsta e prețul tau? Ieftin, coane, ieftin! Ești!

S-a umplut paharul tuturor, nebunilor! Opriți-vă din demența în care ați intrat că așa v-a luat Dumnezeu mințile, încât pierzania în care ați intrat, nici Bătrânul de Sus nu mai suportă. Oricât de tolerant a dovedit că Este! S-a terminat dară și cu congresul și (…) a apărut ca un siren care e el, unul Fritz! Care ne explică el cum e cu antisemitismul. Cine, bă,? Da. Fix un neamț, fără cetățenie română, aruncat fin valurile Dunării, să ne povestească el ca și „n&zismul a început prin cuvinte”! Auzi?! Păi ai tăi au fost ăia. Nu noi! Ai tai au făcut nenorocirile toate! Și tu, ai tupeul să vii sa ne ții nouă predici?! Nu are cine sa te umple de vorbe grele? În final, o să înceapă oficial campania electorală a vieții pentru București. O groapă de gunoi marca UScleroRomânia. Dovedită cu acte în regulă! Pute de-ți mută nasul din loc. La fel ca și administrația lui ăla de se vrea prezidente. Dar lasă bă, flaușaților că vine pleava și vă scoate mulele din cap! De data asta împotriva pădurilor! Și a tuturor vorbitorincilor de online! O să vi le astupăm cu sarmalele alea de le-a livrat la Cotroceni primul nespălat al țării! Ca așa e viața! Curvă și deșteaptă! Și mai ales rotundă!

Cel de-al 28 -lea… regim („stat”)…

Data: 17 noiembrie 2025 by Gheorghe Piperea

UE propune crearea rapidă a unui regim juridic aparte, în special din punct de vedere fiscal, care să permită companiilor „inovative”, mai ales cele de tip start-up, să navigheze mai simplu printre cele 27 de sisteme juridice și fiscale diferite ale statelor membre. Propunerea încearcă să concretizeze planurile elaborate de ex – premierii italieni Enrico Letta și Mario Draghi. Al 28 – lea regim pare a fi un al 28 – lea stat membru UE, dar cu existență virtuală, digitală, fiind dedicat competitivității sau inovației. Regimul juridic aparte pe care acest proiect îl propune înseamnă: un proces rapid, simplu, în format digital, de constituire a societăților care au optat pentru regimul 28, precum și aplicabilitatea imediată a unui regim juridic unic, opozabil în toate cele 27 de state membre. Este vorba de o legislație unică în domeniul corporate, în domeniul protecției consumatorilor, al concurenței, al insolvenței, al dreptului muncii, al fiscalității și al pieței de capital. Se presupune că vor fi reduse sau eliminate poverile administrative și legale în cazurile în care societățile care au optat pentru regimul 28 ar avea activități în mai multe jurisdicții naționale în UE. Se presupune, de asemenea, că aceste companii vor putea atrage mai ușor investiții, inclusiv „stock options” pentru salariați.

Este interesant de făcut legătura cu proiectul Comisiei Europene, anunțat recent, de „mobilizare” a economiilor din bănci ale populației europene pentru a fi investite în companii „inovative” și start – up – uri. Este vorba, reamintesc, de peste zece trilioane de euro care stau în depozitele bancare și care ar urma să fie puse la risc în asemenea companii, pentru a fi utilizate la „tranziția climatică”, inteligența artificială, industria pharma și bio-tehnologia, tehnologia militară etc. (să tot investești economiile tale de o viață în asemenea „inovațiio”…)

Riscuri ale acestui proiect, pe scurt:

– dumping social: drepturile salariaților vor fi sub standardele minimale la nivel UE. Pposibil să dispară și sindicatele, pe anti-modelul companiilor „inovatoare” tech din SUA;

– dumping juridic (și forum shoping): societățile care optează pentru regimul 28 vor putea evita ușor constrângerile legale, sarcinile administrative și jurisprudența cărora le sunt supuse societățile rezidente în cele 27 de state membre;

– dumping fiscal: foarte ușor, regimul 28 poate fi transformat în paradis fiscal, menit a evita fiscalitatea statelor membre; un singur set de taxe și impozite, stabil, predictibil, o raportare consolidată, unică, este un deziderat pentru orice companie care are activități în mai mult de două state membre ale UE, dar regimul fiscal este decis de fiecare stat membru, iar o altă soluție ar necesita modificarea tratatelor; schema fiscală unică, pan – europeană, propusă pentru societățile „inovative” și start – up (taxe, impozite, contribuții, facilități, scutiri), cu accent pe cercetare-dezvoltare și inovație, pare ceva benefic, dar ridică riscul unei ghidonări de la centru a domeniului, adică, al unei capturări de către CE a unei comptențe pe care nu o are conform tratatelor;

– accentuarea crizei bugetare a statelor membre, cum ar fi România, prin fuga de fiscalitatea națională, în favoarea fiscalității regimului 28;

– concurența fiscală între statele membre, existentă deja, s-ar putea accentua;

– hipercomplexitatea și paralelismul cu regimul fiscal al statelor membre, în continuare aplicabil.

Cel mai mare risc: întrucât există deja taxe menite a intra direct în bugetul UE, cum ar fi Emissions Trading Systems (ETS – certificatele de CO2) și Carbon Border Adjustemt Mecanism (CBAM – taxa de carbon pe importorile din țările non-UE), este evident că, în scurt timp, taxele și impozitele colectate de la societățile care optează pentru regimul 28 vor fi orientate, în totalitate sau măcar în parte, direct către bugetul UE. Sesizând că nu va fi prea simplu de acceptat de către statele membre, autorii raportului (în special, social – democratul german Rene Repassi) au propus ca reglementarea să fie un regulament, direct aplicabil în dreptul intern al statelor membre, iar nu o Directivă, care ar putea încetini sau bloca procesul de adoptare a regimului 28. Așadar, să ne punem centurile de siguranță, că urmează turbulențe…

PSD – „Partidul fericirii”…

Data: 17 noiembrie 2025 by Viorel Patrichi

Când l-am auzit pe Radu Magdin spunând că „PSD este partidul fericirii”, m-a mușcat șarpele invidiei de inimă: de ce nu mi-a venit mie această imagine fabuloasă? „Partidul fericirii!” Homeric! Nici Pericle, nici Mahatma Gandhi nu au fost asemenea lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, aidoma lui Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu! Și iarăși „m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: Oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”… Noua conducere veche de la PSD nu se dezice de nimic, așa cum nu s-au dezis nici greii care au stat de gardă la sicriul lui Ion Iliescu. Și atunci, a zburat Mikiduță de sub sicriul gânditorului Ion Ilici Iliescu și pochii au început să cânte: „Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndrumările noastre”. Nu se poate! Ascult mai încordat: „Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndrumările noastre”. Unde să fie oare „îndrumările noastre”? În „Anti-Dühring”? În „Manifestul” lui Marx? Sau în opera lui V.I. Lenin, cum ar fi „Ce sînt „prietenii poporului“ și cum luptă ei împotriva social-democraților?”… Când m-am trezit din fumul de tămâie, am ascultat din nou imnele recunoștinței din serviciul divin: „Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndrumările tale”.

Am auzit greșit. Mikiduță era de vină… „Nu retrag nimic! E total greșit să avem voci anti-americane în Guvern … L-am tot văzut agitat în ultima perioadă pe George Simion”, spunea Sorin Grindeanu la marele congres de Ziua Revoluției din Octombrie, hotărât să-și rupă cămeșa de pe dânsul… Chiar eurodeputatul Claudiu Manda, care a devenit vineri, la Congres, al doilea cel mai important om al partidului, a spus în fața celor aproximativ 3.000 de delegați că a intrat în echipa lui Grindeanu ca să ia parte la „reconstrucţia celui mai puternic partid din România”. PSD a fost, într-adevăr, la ultimele alegeri, partidul cu cel mai mare număr de voturi. Dar astăzi sondajele nu mai arată PSD în frunte. AUR trece viforos înainte. Acum, Grindeanu a aruncat o ofrandă suplimentară mulțimii: l-a eliminat pe Soros din partid prin ștergerea cuvântului „progresist” din Statut. „Voi progresul cu orice preț”, spunea Cațavencu, dar PSD a devenit confuz, nu mai vrea progresu, confundă progresu cu Sdrulea… Și a eliminat-o pe Victoria Stoiciu din conducere. PSD încearcă să refacă legătura cu „gulerele albastre”. Atacurile la adresa guvernului curg, nu există lider PSD care să nu simtă gustul plăcerii când mușcă din USR sau din pulpa lui Ilie Bolojan. Deși ei au rămas în Guvern. „Un partid nu poate să fie numai pe platouri înalte, dar trebuie mereu să fie în concordanță cu ce-și dorește societatea. Nu poți să te duci într-un turn de fildeș și să privești de sus ce face românul”, spune Grindi. „Vorbiți cu primarii, sunt la buza DNA. Din cauza lui Bolojan au făcut cheltuieli pentru care pot fi luați. E o nebunie, primarii nu îl mai suportă pe Bolojan”, încearcă un participant la Congres să explice situația. „Noi nu ne dezicem de nimic”, spunea Grindi cu ochii la Adrian Năstsae, care a prins apoi glas. Eu zic să nu vă deziceți de Papașa pentru că goarna partidului sună tot mai ruginit.

SENS, partid promovat de europarlamentarul Nicu Ștefănuță, se află pe locul 2 în preferințele tinerilor cu vârste între 18 și 29 de ani. Este singura categorie unde SENS punctează, el fiind cotat la unu la sutăla grupele 30-44 și 45-59, în timp ce la cei peste 60 de ani are zero procente. La ultimele alegeri parlamentare, din 1 decembrie 2024, SENS a înregistrat aproape trei la sută din voturi, sub pragul parlamentar de cinci procente „Contrastul dintre generația 18–29 (două treimi dintre tineri votează, în această ordine, cu AUR, SENS și USR) și cea 60+ (două treimi din seniori votează cu PSD și AUR, în această ordine) ilustrează două continente politice distincte”, subliniază Remus Ștefureac. PSD, sub zece la sută în preferințele celor sub 45 de ani! Jale! Se-ntoarce ăl bătrân cu tot cu copârșeu și-l vor sparge urmașii cu țăpușa, ca pe moroii din Oltenia… Vă jucați cu moroii? Pe primul loc în intenția de vot a celor peste 60 de ani, PSD are probleme în a atrage electorat mai tânăr, fiind cotat la opt la sută pentru grupa 30-44 de ani și nouă la sută la cei de 18-29 de ani. „Dacă seniorii privilegiază stabilitatea și protecția socială, tinerii manifestă o preferință pentru opțiuni radicale și schimbare netă. Această polarizare reprezintă o provocare majoră pentru coeziunea democratică și pentru capacitatea sistemului politic de a formula politici incluzive”, consideră Ștefureac. Sondajul a fost realizat în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice) pe un eșantion de 3.000 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8 la sută, la un grad de încredere de 95 la sută. „Binecuvântat ești, Doamne, Doamne, învață-ne pre noi îndrumările noastre!” N-ai văzut că râdea când l-au băgat în groapă?! Ăl Bătrân a târâit piciorul și Grndi era de gardă. Grijă mare la copîrșeul istoriei sau la tobogan! Fugiți cât mai puteți! Te ascultă procurorii când vrei să faci un milion de euroi, ca Isăilă sau Țîțîilă. Sau invers. Fugiți în Albania! Să nu ziceți că nu v-am cântat cântecu…

Păzitori sau Trădători? Oficialitățile – robi ai banului în violarea Constituției…

Data: 17 noiembrie 2025 by Petru Jipa

Constituția este actul de naștere al unui stat democratic. Ea este forul suprem, contractul social necodificat care stabilește regulile de conviețuire, separă puterile în stat și, cel mai important, garantează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. În teoria acestui pact solemn, oficialitățile – de la parlamentari și miniștri până la demnitari locali – sunt păzitorii acestui sacru document. În realitatea multor societăți, inclusiv a celei românești, acești păzitori se transformă adesea în trădători, înrobiți de puterea efemeră a banului, transformând Constituția dintr-un scut al cetățeanului într-o barieră de hârtie. În mod paradoxal, tocmai caracterul nobil și general al Constituției o face vulnerabilă. Ea proclamă principii înalte: separarea puterilor, egalitatea în fața legii, bună administrare, transparență. Însă, în mâinile unor oficialități corupte, aceste principii sunt tratate nu ca imperative morale și juridice, ci ca simple obstacole de ocolit. Violarea Constituției nu este întotdeauna un act spectaculos, cum ar fi suspendarea acesteia. Este un proces insidios, un „șoc molecular” continuu, cum l-ar numi un filozof. Legile „găsite pe birou”, adoptarea de legi în derogare de procedurile constituționale, fără dezbatere publică reală, care servesc interesul unui grup restrâns. Atacuri sistematice împotriva sistemului judiciar, controlul numirilor în funcții cheie sau modificări legale care slăbesc independența instanțelor, toate acestea încălcând principiul fundamental al statului de drept. Încălcarea dreptului la proprietate sau la o mediu sănătos. Acordarea de avize și permise în baza „șpăgii” sau a presiunilor politice, care duc la distrugerea mediului sau la exproprieri ilegale. În spatele acestor acțiuni stă, invariabil, idolul banului. Oficialul nu mai este un servitor al publicului, ci un agent economic care își maximizează venitul. Constituția devine, astfel, doar un „cost de reglementare” pe care trebuie să îl evite pentru a-și atinge țelul profitului.

Expresia „robi ai banului” este mai mult decât o metaforă. Ea descrie o condiție psihologică și morală. Aceste oficialități nu mai acționează din convingere civică sau dintr-un simț al datoriei, ci din dependența față de putere, influență și lux pe care banul le asigură. Libertatea lor de a lua decizii este pusă în serviciul unei noi forme de sclavie: sclavia față de avuție.

Atragerea unor personalități slabe moral, acest sistem recompensează pe cei dispuși să-și sacrifice integritatea pentru câștig material. Încălcarea Constituției devine o practică obișnuită, un „fel de a face lucrurile”. Cei care refuză să participe sunt marginalizați. Cetățenii, văzând că legile fundamentale sunt încălcate cu impunitate, își pierd încrederea în stat și în democrație. Aceasta duce la apatie civică, la sentimentul că „toți sunt la fel”, ceea ce, la rândul său, le oferă oficialităților corupte și mai mult spațiu de manevră. Constituția, care ar trebui să fie sursa încrederii, devine prin abuzul acestora, sursa dezinformării și a deznădejdii. Efectele acestei trădări instituționale sunt catastrofale. Pentru cetățean înseamnă drepturi anulate. Înseamnă că dreptul la un proces echitabil este subminat de un sistem judiciar politizat. Înseamnă că banii plătiți din taxe și impozite se evaporă în proiecte inutile sau supraevaluate, iar serviciile publice (sănătate, educație) se degradează. Pentru stat înseamnă slăbirea autorității. Un stat ale cărui oficialități nu respectă legea fundamentală este un stat schizofrenic, care își pierde legitimitatea. Acest lucru descurajează investițiile străine, subminează securitatea națională și perpetuează subdezvoltarea.

Lupta împotriva acestei robii nu este doar una juridică, ci mai ales una culturală și educațională. Este necesară o vigilență constantă din partea societății civile, a presei libere și a unor instituții independente puternice (cum ar fi, în teorie, Curtea Constituțională). Cetățeanul trebuie să ceară transparență și să pedepsească cu votul abaterile. Constituția nu este doar un text între copertele unei cărți. Ea este un organism viu, care trăiește prin spiritul din care este aplicată. Atâta timp cât vom avea oficialități care văd în ea doar un obstacol pentru afacerile lor murdare, vom trăi într-o democrație de formă, dar nu și de substanță. A recâștiga Constituția înseamnă a o aduce din nou în centrul vieții publice, nu ca o simplă invocație, ci ca un ghid de acțiune neîndoielnic. Înseamnă să transformăm oficialitățile din robi ai banului în păzitori credincioși ai voinței populare și ale dreptății. Altfel, riscăm ca cea mai importantă carte a statului să devină doar o colecție de frumoase intenții, scrise pentru o lume în care nimeni nu mai crede. Din punct de vedere psihologic, atunci când ești mințit sau păcălit, se declanșează o serie de reacții emoționale, cognitive și comportamentale care pot afecta profunzimea încrederii, percepția de sine și relațiile interpersonale. Mintea umană este programată să caute coerență și adevăr, iar atunci când este confruntată cu o minciună, în special din partea cuiva în care avea încredere, apare un dezechilibru cognitiv cunoscut sub numele de „disonanță cognitivă” – un sentiment de incomoditate psihică generat de existența unor credințe sau informații contradictorii.

Să fie pace!

Un tezaur neașteptat într-un cavou de 2300 ani deschis de arheologi în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

Data: 16 noiembrie 2025 by George V. Grigore

Despre movilele funerare descoperite pe Valea Regilor Traci din Bulgaria poate ați auzit, sau ați ajuns și le-ați vizitat. De asemenea, de mormintele faraonilor din Valea Regilor ne-a informat Discovery Channel. Dar avem și noi în România câteva descoperiri asemănătoare. Este vorba despre mormintele ce au adăpostit celebrele tezaure princiare ce au conținut și „coifurile cu ochi” (Agighiol, Peretu, Porțile de |Fier, Băiceni – Cucuteni), sau Movila de la Documaci, Mormântul pictat cu hypogeu de la Constanța, Mormântul hypogeum de la Galați, etc. De data aceasta vorbim de o descoperire ce completează această panoplie. Mai multe artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural national la categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, după cum anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României. Printre artefactele descoperite fac parte: podoabe de aur, sticlă şi bronz, din care se remarcă trei cununi funerare cu frunze din bronz aurit ce imită forma celor de mirt şi iederă (simbolul frunzei aparține de Vechea Biserică Valaho – Egipteană a Geților de Aur, acesta fiind sinonimă cu o viață umană. În această religie omul apare ca un mugur pe ram, se dezvoltă ca frunză și ruginește, căzând apoi la pământ. Într-o viață viitoare apare ca frunză pe același ram, dar într-o altă poziție, avansând astfel pe vertical, în Pomul Vieții). Aceasta are montate pe un suport de lemn fructe realizate din ceramică aurită, precum şi două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură (cu ce simbolistică?). Artefactele sunt datate în secolul al III-lea î.Hr., împreună cu numeroase fragmente de lemn antic, unele păstrând încă urmele unor pigmenţi, dar şi oase umane şi ceramic. Toate au fost identificate într-o movilă funerară care a conţinut un cavou din piatră prelucrată acoperit cu boltă semicilindrică. Movila acoperitoare este cea mai mare la ora actuală din sudul Dobrogei, măsurând 12 metri înălţime şi 70 metri diametru, fiind vizibilă de pe mare, ca un reper important în peisaj. Se presupune că monumentul funerar impozant a aparţinut unei familii bogate şi influente de greci (eleni) din Callatis, conectaţi la modele religioase şi politice de influenţă macedoneană.

Cavoul, foarte bine păstrat, opera unui arhitect experimentat care a proiectat totul cu atenţie, într-un fin joc al proporţiilor, se remarcă de asemenea prin dimensiunile sale. Până în prezent, construcţia de piatră a fost identificată pe 18 metri lungime, dar cercetările continuă, mai ales în sectorul coridorului de acces. Deşi cavoul a fost jefuit la scurt timp după realizare, movila a fost imediat reparată, mărită şi reinvestită simbolic, prin realizarea unor ofrande ce au presupus consum de alcool în cantităţi importante. Oasele umane identificate până în prezent aparţin de la cel puţin doi indivizi diferiţi, unul de 16-18 ani şi cel de-al doilea de 8-11 ani, iar conform anumitor artefacte, cel puţin despre unul dintre indivizi se poate presupune că era de sex feminin. Movila funerară cercetată face parte din teritoriul anticului Callatis – oraş fondat de grecii din Heracleea Pontica şi Megara, la începutul secolului al IV-lea î.Hr.. Callatis a fost unul dintre cele mai bogate şi influente oraşe greceşti din Marea Neagră în perioada secolelor IV-III î.Hr. Acest oraș, lider al unei coaliţii regionale de greci, traci şi sciţi, i s-a opus la finalul secolului IV î.Hr., regelui macedonean Lysimachos, cel care moştenise controlul Traciei, după moartea lui Alexandru cel Mare, acelaşi personaj care va influenţa decisiv şi formarea regatului getic atribuit dinastiei lui Dromichaites.

Artefactele recent descoperite, cu caracteristici care vor determina clasarea lor în categoria Tezaur a patrimoniului cultural naţional, şi includerea lor în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, vin exact din această epocă – strălucitoare, violentă şi sofisticată. Studierea lor aprofundată va permite obţinerea de noi cunoştinţe ştiinţifice privind lumea greco-traco-macedoneană a secolelor IV-III î.Hr.. Măsura ambiţiei comunităţii locale callatiene şi a aspiraţiilor sale eroice şi, în mod oarecum atipic pentru tradiţia elenă – aristocratice – o dă cu siguranţă necropola tumulară a acestui oraş antic. Întinsă pe kilometri în jurul vechilor drumuri, aceasta însuma aproape o mie de tumuli (movile funerare), multe dintre acestea de dimensiuni monumentale (înălţimi de 5 m şi mai mult). Marea majoritate a acestui peisaj impresionant a dispărut însă în ultimul secol în care Mangalia „modernă” s-a dezvoltat şi urbanizat. Săpăturile anterioare în unii dintre aceşti tumuli au fost în general expeditive ori realizate în condiţiile unor intervenţii de salvare.

Cercetarea arheologică desfăşurată recent la nord de Mangalia, prezentată aici, este prima cercetare sistematică a unui tumul cu cavou din România după 1989 şi a fost posibilă prin utilizarea iniţială a unor tehnici de investigaţie non-invazivă care au permis localizarea precisă a mormântului. Cavoul a fost descoperit la 9 metri adâncime sub vârful movilei, nivelul lui de amenajare aflându-se la -12 metri. În aceste condiţii dificile cercetarea arheologică a fost o provocare, ducând la limită toate metodele de prospecţie şi documentare. A necesitat timp, bunăvoinţă şi susţinere instituţională, curaj şi, în primul rând, formarea unei echipe pluridisciplinare de specialişti care să identifice, să aducă la lumină în siguranţă şi apoi să fie capabilă să documenteze descoperiri de importanţă excepţională pentru istoria noastră antică. Astfel, „Proiectul Kalla” – așa cum a fost numit de specialiști -, început în 2017 de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti în parteneriat cu Muzeul Callatis din Mangalia a fost dedicat cercetării mormintelor tumulare din teritoriul callatian. Printre monumentele cercetate cu acel prilej s-au numărat cavourile acoperite cu tumuli datând din secolul al III-lea î.Hr. de la Documaci şi Neptun. Din 2023, Muzeul Naţional de Istorie a României a organizat în cadrul sitului „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, în continuarea Proiectului Kalla un sector distinct. Movila cercetată face parte din acest sector, iar descoperirile au fost posibile datorită fondurilor asigurate de MNIR şi de Ministerul Culturii, prin Planul Naţional de Finanţare a Cercetării Arheologice, avizat de Comisia Naţională de Arheologie.

Începând cu anul 2023, cercetările arheologice sistematice din cadrul sitului „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis” sunt realizate de un colectiv interdisciplinar format din specialişti ai următoarelor instituţii: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Muzeul „Callatis” Mangalia, Muzeul Municipiului Bucureşti, Gigapixel S.R.L. şi Metamorfozys S.R.L. Lotul de podoabe antice descoperit – de aur, sticlă şi bronz – a fost adus la Muzeul Naţional de Istorie a României. Cât priveşte cele două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, acestea vor fi prelevate în perioada următoare şi aduse tot aici pentru studiu, conservare şi restaurare. Astfel, aceste bunuri arheologice, deopotrivă cele din metale preţioase şi cele din piatră vor intra în proces de conservare în laboratoarele MNIR, iar o serie de investigaţii preliminare asupra structurii lor şi caracteristicilor fizico-chimice se vor derula în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 200. Documentarea fotogrammetrică şi cu senzor LiDAR a elementelor de arhitectură, stratigrafiei şi geometriei structurilor este realizată de Gigapixel S.R.L. Aceste date sunt esenţiale pentru studiile de arhitectură şi cele dedicate conservării monumentului, reprezentând totodată baza pentru viitoare propuneri de reconstituire virtuală. Recuperarea din subteran a pieselor masive şi totodată fragile ce formează cele două sarcofage afectate de jaful antic, manipularea, transportul şi studiul lor este proiectat de experţi restauratori de la Metamorfozys S.R.L. O primă sinteză asupra rezultatelor preliminare ale cercetărilor arheologice pluridisciplinare dedicate acestui monument funerar antic a fost prezentată în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului (12 – 14 septembrie 2025), prin organizarea unui eveniment cultural la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Surpriza cea mare a venit atunci când Muzeul Național de Istorie a României a anunțat că arheologii au descoperit în situl Callatis (lângă Mangalia) vase din aur și argint de la începutul secolului al III-lea î.Hr.. Muzeul arată că artefactele sunt extrem de rare, fiind similare cu cele descoperite în cele mai fastuoase morminte antice, cum sunt cele de la Vergina (în Grecia de Nord) atribuite familiei lui Alexandru cel Mare, ori cel al regelui trac Seuthes al III-lea („Săuță” din Bulgaria). Noile descoperiri arheologice de la Callatis sunt unicat pentru arheologia din România. Vasele de aur – o sită cu mânere în formă de două lebede și o cupă de data aceasta cu patru lebede, amintind mitul Ledei, dar și de cunoscutul artefact „Carul de la Bujoru” (jud. Teleorman) – descoperit în 1974 carul-votiv-recipient are protome aviforme (păsări acvatice, respective lebede) și o vechime de 3000 de ani – și de situla de bronz de la Remetea Marea (cu lebede poansonate; jud. Timiș; sec. X î.Hr.), dar și de paftaua de aur cu lebădă descoperită în mormântul cavalerului de la Curtea de Argeș (jud. Argeș; sec. XIV) – acestea fiind alăturate altor artefacte din argint, au fost descoperite în cursul cercetărilor arheologice sistematice realizate în cuprinsul sitului „Necropola tumulară a orașului antic Callatis”, în iulie 2025, în cadrul sectorului coordonat de specialiștii Muzeului Național de Istorie a României. Instituția a organizat un eveniment cultural dedicat, la sediul Muzeului Național de Istorie a României, în Holul Central – spațiul expozițional corp strada Franceză, unde a avut loc vernisarea unei micro-expoziții în cadrul căreia vor fi expuse temporar piesele recent descoperite. Accesul publicului este liber. În situl antic cercetările continuă, iar date noi despre cele descoperite – sarcofage, cununi funerare, bijuterii și vase de aur și argint – veți aflat cât mai curând. Sperăm într-o reconstituire a monumentului funerar descoperit și în crearea posibilității de a fi vizitat de doritori, așa cum au făcut vecinii noștri bulgari de la sud de dunăre, în așa zisa Vale a Regilor Traci, sau la Mormântul lui Dromichete de la Sveștari.

Lira și slova de aur a sufletului românesc…

Data: 16 noiembrie 2025 by Gheorghe Constantin Nistoroiu

Cugetul primordial protodac – pelasgo-traco-geto-dacoromân care își are firul-fiorul-izvorul din Creație e eminamente religios, monoteist ce întrupează pe linia lui firească, misiunea religioasă, vocația filosofiei, extazul artei, sublimul muzicii și al poeziei, care unite prin Harul divin dau sensul Ființei-Vieții: cel al MENIRII, DEVENIRII, PRIMENIRII, DĂINUIRII, NEMURIRII! Așadar, Sufletul cult valah-românesc capătă toate dimensiunile harice: de libertate, frumos, bine, adevăr, omenie, înțelepciune, creație, dăruire, jertfă, iubire, liturghie, dragoste, care aduc o pătrundere și o înțelegere muzicală a tuturor lucrurilor prin care se slăvește Atotcreatorul! Prototipul acestor virtuți supreme a fost ȚĂRANUL – PATRIARH aflat permanent în comuniune cu TATĂL ceresc, cu Fiul atotcreatorul a toate, cu Duhul Sfânt sfințitorul Cerului și al Pământului. ȚĂRANUL – PATRIARH valah hărăzit cu firea sa naturală, curat religioasă și-a înfipt prin focul inimii, rădăcinile adânc în Glia străbună, iar prin dogoarea sufletului și-a rezemat menirea – sensul de Cer, întrupând deopotrivă Fiii bravi Patriei sale și Aleși cucernici TATĂLUI ceresc.

În VATRA noastră arhimilenară, încă din Zorii Creației divine, ȚĂRANUL valah – stăpânul Moșiei străbune și tâlcuitorul Tainei și Horoscopului ceresc a împlinit prin rugă, pricepere, semnul crucii și înțelepciune toate cele pe care i le-a îngăduit Bunul Dumnezeu: cântare, poezie, artă, știință, filosofie, cosmogonie, teologie, altfel spus: iubirea de Moșie și dragostea de Cer! Pe lângă aceste virtuți firești s-a încununat însă și cu cele esențiale: răbdarea, bunătatea, curajul, iertarea, lupta pentru demnitate lui Dumnezeu, a Neamului, a Patriei și a sa, iar în mod suprafiresc: mărturisirea, eroismul, martiriul și sfințenia – spiritualitatea traco-geto-daco-română – aristocrația națională – naționalismul ei în esență în care se reflectă armonia cosmică! Pe acest val-vad-izvor-curgere de tradiție aristocrat pelasgă și princiar hristică, s-au sălășluit Mamele-Dascăli, Învățătorii, Geniile, Artiștii, Preoții, Ostași bravi, Profeții, Filosofii, Eroii, Martirii, Sfinții și îndeosebi POEȚII harici, cei cu cunună de Sus, având misiunea de a defini și redefini NAȚIUNEA lor pentru a o așeza în rândul de întâi STĂTĂTOARE a omenirii!

Așa s-a născut sub cromatica miresmei serafice imnul întregii Creștinătăți al Sfântului pelasg valah Niceta de Remesiana, „PE TINE, DOAMNE, TE LĂUDĂM…”, ca o prelungire și o străfulgerare întru sabia Cuvântului divin-Hristic, aflată în mâna Voievodului Oștirilor cerești, Arhistrategul Dreptății – Arhanghelul Mihail, dăruită nemuritorului Mihail Eminescu și miracolului păpădiei – Magdei Isanos, poeta „ce se scaldă în zi ca un copil în rîu”; ca un respiro celest carpatin în amontele Vlahuțean al României pitorești al temerarului basarabean Andrei Ciurunga, precum și în mistica iubirii Monahiei Teodosia – Zorica Lațcu, a sacerdotului Demostene Andronescu ori a marelui versificator al Bibliei, Traian Dorz. În planul divin al spiritualității daco-române LIRA și SLOVA sufletului românesc reapare ca o scânteie aprinsă din cremenea lui Aron Cotruș, a lui Nichifor Crainic, a lui Ionel Zeana, în „Strigătul din urmă” al lui Petru C. Baciu ori în rostuirea vremurilor „Vorbirea Lucrurilor” maiorului Ion Gheorghian Ciubreag, ecouri și vibrații ce tind înspre stârnirea de clopote în rugă de foc prin care pătrund „Zările și Zodiile – Poeziilor din Închisoare ale lui Aurelian Bentoiu. Ecoul dangătelor ce reverberează adânc în frica, frustările și revoltele românilor aflați azi într-o vreme de REDEFINIRE și REIDENTIFICARE a destinului nostru național s-a prelins din lacrima-slovei rapsodului Anatol Covali, ori stigătele răstignite pe Crucea nădejdii mântuitoare a Românilor României Tainice, care țin treaz duhul românesc în istorie, în tradiție, în dreapta religie-credință, țâșnite din marile piepturi lirice ale geniilor de excepție patriotică George Coșbuc, Alexandru Vlahuță, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ieroschimonahul Daniil Tudor, Iulia Hașdeu și mai tânara Eliana Popa…

Cel dintâi cuvânt, expresie, psalm, sonet, rugă, catehism se închină de către poet/poetă Frumuseții și Iubirii întrupate absolut în Mântuitorul Hristos și Maria Mama Lui și Maica noastră. „Te-ai născut din Sfânta Ana și-ai călcat prin glodul humii,/ Dar ca Tine n-a fost alta de la-ntemeierea lumii!/ Mai frumoasă ca frumosul, ce-aș putea spre slavă-ați scrie?/ Când Te laudă toți sfinții, Prea Curată-n veci, Marie!” (Eliana Popa, „Îți închin un imn, Femeie!, vol. Ce-ai iubit în mine, Doamne? Ed. Grafix, Craiova – 2019)

TAINĂ: „În ceasurile lungi de rugăciune,/ Când arde viața mea ca o făclie,/ Când mă topesc în flacăra cea vie,/ Ca să plinesc a dragostei minune.// Stă sufletul tăcut și nu mai știe/ De ce cuvintele îi par nebune;/ Și-n loc de stihuri nu mai poate spune,/ Decât numele tău prea scump, Marie!” (Zorica Lațcu -Maica Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, București-2000)
DECENEU

„Pogoară către vale bătrânul Deceneu;/ Pe umerii lui saltă în mers cojocul greu./ De-un veac își duce traiul pe culme între cetini,/ Îi ling piciorul urșii și vulturii-s prieteni./ Citește-n firul ierbii și-n cerul plin de stele,/ Tot viitorul țării, închis în taine grele.// Coboară către vale încet bătrânul mag,/ Privind în depărtare al stâncilor șirag,/ Cu vârfuri sclipitoare de nea către nămezi,/ Și-n vale-s ninși de floare toți merii din livezi.// Se uită lung bătrânul, prelung, la țara Dacă/ Și genele cărunte pe ochii clari se pleacă…/ Privind la munți, la șesuri, cu vechile poteci,/ Adoarme lin bătrânul în somnul cel de veci…” (Zorica Lațcu Teodosia, Poezii, op. cit.)

DECEBAL CĂTRE POPOR: „Viața asta-i bun pierdut/ Când n-o trăiești cum ai fi vrut!/ Și-acum ar vrea un neam călău/ S-arunce jug în gâtul tău:/ E rău destul că ne-am născut,/ Mai vrem și-al doilea rău?// Din zei de-am fi scoborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori!/ Totuna e dac-ai murit/ Flăcău ori moș îngârbovit;/ Dar nu-i totuna leu să mori/ ori câne-nlănțuit.// Cei ce se luptă murmurând,/ De s-ar lupta și-n primul rând,/ Ei tot atât de buni ne par/ Ca orișicare laș fugar!/ Murmurul, azi și orișicând/ E plânset în zadar!// Iar a tăcea și lașii știu!/ Toți morții tac! Dar cine-i viu/ Să râdă! Bunii râd și cad!/ Să râdem, dar, viteaz răsad,/ Să fie-un hohotit și-un chiu/ Din ceruri până-n iad! //De-ar curge sângele pârău,/ Nebiruit e brațul tău/ Când morții-n față nu tresari!/ Și însuți ție-un zeu îți pari/ Când râzi de ce se tem mai rău/ Dușmanii tăi cei tari.// Ei sunt romani! Și ce mai sunt?/ Nu ei, ci de-ar veni Cel sfânt,/ Zamolxe, c-un întreg popor/ De zei, i-am întreba: ce vor?/ Și nu le-am da nici lor pământ/ Căci ei au cerul lor!// Și-acum, bărbați, un fier și-un scut!/ E rău desul că ne-am născut: Dar cui i-e frică de război/ E liber de-a pleca napoi,/ Iar cine-i vânzător vândut/ Să iasă dintre noi!// Eu nu mai am nimic de spus!/ Voi brațele jurând le-ați pus/ Pe scut! Puterea este-n voi/ Și-n zei! Dar vă gândiți, eroi,/ Că zeii sunt departe, sus,/ Dușmanii lângă noi!” (George Coșbuc, Nunta Zamfirei, Ed. Ion Creangă, București – 1989)

ROMÂNIA: „Tu, Muză care-mprăștii miresme abia simțite,/ Vino, cununi de roze se cade a-ți găti,/ /părul tău negru lasă-l în plete răvășite,/ Căci astăzi împreună un dulce cânt vom fi:/ Cânta-vom amândouă plaiuri din țara mea,/ Cu grânele de aur, de Dunăre stropite,/ Cu dealuri unde vița de struguri este grea.// Doar ce-a surâs Vecia și munții săi îi scoase:/ Bărbați frumoși, în truda câmpiilor mănoase;/ /și mândre, ca seninul, albastrul firmament,/ Femeile torc lâna, cântând, pe la fântână,/ Pe-acest pământ ales din Orient.// Cu aripi de arginturi, Muză a mea stăpână,/ Tu, care-ajungi în locuri-lăcașe pentru zei,/ Aleargă! Zboară iute, și ale tale plete/ Să-nmiresmeze drumul. În ceruri să te vrei,//și-acolo, din văzduhul preablând, ce ți se dete,/ Din multa înălțime, privește-n lung și-n lat.// Jos, pe pământuri care aproape-s asfințite,/ Între un mare fluviu, un fluviu împărat,/ Și piscuri cu păduri de taine năpădite/ Străluminat vedea-vei și-n înflorire plaiul,/ Și dacă-așa văzându-l vei spune: „Este raiul,/ Țara lui Dumnezeu, blagoslovită glia”,/ O, Muză, drept vei spune:/ căci este ROMÂNIA!” (Iulia Hașdeu, Scrieri Alese, Ed. Minerva, București-1988)

RUGĂCIUNE: „Rătăcitor, cu ochii tulburi,/ Cu trupul istovit de cale,/ Eu cad neputincios, stăpâne,/ În fața strălucirii tale./ În drum mi se desfac prăpăstii,/ Și-n negură se-mbracă zarea,/ Eu în genunchi spre tine caut:/ Părinte,-orânduie-mi cărarea!// În pieptul zbuciumat de doruri/ Eu simt ispitele cum sapă,/ Cum vor să-mi tulbure izvorul/ Din care sufletul s-adapă./ Din valul lumii lor mă smulge/ Și cu povața ta-nțeleaptă,/ În veci spre cei rămași în urmă,/ Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.// Dezleagă minții mele taina/ Și legea farmecelor firii,/ Sădește-n brațul meu de-a pururi/ Tăria urii și-a iubirii./ Dă-mi cântecul și dă-mi lumina/ Și zvonul firii-ndrăgostite,/ Dă-i raza soarelui de vară/ Pleoapei mele ostenite.// Alungă patimile mele,/ Pe veci strigarea lor o frânge,/ Și de durerea altor inimi/ Învață-mă pe mine-a plânge. Nu rostul meu, de-a pururi pradă/ Ursitei maștere și rele,/ Ci jalea unei lumi, părinte,/ Să plângă-n lacrimile mele.// Dă-mi tot amarul, toată truda/ Atâtor doruri fără leacuri,/ Dă-mi viforul în care urlă/ Și gem robiile de veacuri./ /De mult gem umiliții-n umbră,/ Cu umeri gârbovi de povară…/ Durerea lor înfricoșată/ În inimă tu mi-o coboară.// În suflet seamănă-mi furtună/ Să-l simt în matca-i cum se zbate,/ /cum tot amarul se revarsă/ Pe strunele înfiorate:/ Și cum sub bolta lui aprinsă,/ În smalț de fulgere albastre,/ Încheagă-și glasul de aramă:/ Cântarea pătimirii noastre.” (Octavian Goga, Poezii, Ed. Tineretului, București-1967)

Poeții/ poetesele sufletului românesc creștin ortodox, adică cei suverani pe pământul Vetrei lor și pe Moșia Străbunilor din cer, sunt hărăziți de Mântuitorul HRISTOS – Poetul absolut al Iubirii, să aibă un destin aparte, ales pentru a înnoi – reînnoi – redefini Destinul neamului lor, purtându-și cu demnitate CRUCEA hărăzită. „Un steag se ridică spre soare,/ mai sus, mai măreț strălucind,/ e CRUCEA în veci salvatoare,/ cerească poruncă vestind.// O goarnă cerească răsună,/ mai larg, mai adânc străbătând,/ în lume-mpărțind Vestea Bună,/ pe toți pentru ea-nflăcărând.// O sabie sfântă străluce/ și-ndeamnă viteaz: îndrăzniți!/ HRISTOS prin credință și CRUCE,/ iubind și slujind biruiți.// Credința străbună v-așteaptă/ uniți să-L slujiți credincios,/ o singură cale: cea dreaptă/ și-o singură țintă: HRISTOS!” (Traian Dorz, Almanah „Iisus Biruitorul” 2001)

Descălecătorii Lirei și Slovei de Aur a Sufletului Românesc își gătesc slăvirile măiastre în fracuri maiestuoase ca pentru o premieră regală, purtând însă pe dedesupt o tunică albă cu fireturi albastru-aurii-biruitoare, de care e prins însă cu finețe hangerul brav de haiduc! „…Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,/ Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?/ Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,/ Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,/ Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?/ Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară,/ Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,/ Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,/ Ca să nu s-arate-odată ce sunteți – niște mișei!/ Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire,/ Virtutea? e-o nerozie; Geniul? O nefericire. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici/ Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici./ Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/ Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!” (Eminescu, Scrisoarea III în Poezii, Editura Pentru Literatură, 1965)

„Măria Ta, când Țara Românească ți-a fost și tron, și crez, și-mpărăție,/ Tu ai grăit cuvânt ca să rămână, și legământ să vii din veșnicie;/ Că ai să-nvii și să mai mori odată, de câte ori valahii te-or chema,/ În al lor sânge, vei fi viu… să știe și să se teamă lifta asta rea!// Sunt fiică de valah și am un crez, că nația română n-o să piară,/ Suntem puțini aceia ce-am rămas, căci cei mai mulți s-au rătăcit de țară./ Și din istorii ni te-au șters vânduții, ți-au inventat legende cu vampiri/ Măria Ta, mai poți veni odată, în țepe, ca pe iepuri, să-i înșiri?” (Eliana Popa, Cântec Luminii, Solie, Măriei Sale, Vlad Voievod!, Ed. Grafix Craiova-2025)

„Măria Ta din cronica bătrână,/ Ce-ți clatini peste veacuri umbra naltă/ Cu sceptrul tău de aur într-o mână/ Și țeapa ca o lance în celaltă,// Tu care ai stropșit năpraznic turcii,/ Boierii răi, tâlharii și vlădicii/ Și stîrvul li l-ai pus în vârful furcii,/ De se zbătea pădurea ca aricii,/ Tu care-ai pus pe tron întâia oară/ Ca să domnească Sfânta Direptate/ Și ai stârpit necruțător din țară,/ Fărădelegi, trădări și strâmbătate, – // Nu vezi cum joacă hoardele barbare/ Pe trupul țării tale răstignite,/ Cum pângăresc străvechile altare/ Și ne sluțesc sălbatic sub copite?// N-auzi în sihăstria criptei tale,/ Din tot amarul gloatelor bătute,/ Și gemete și vaiete de jale/ Și hohotele slugilor vândute?// Măria Ta, îndură-te și scoală,/ De sub povara lespedei bătrâne,/ Dă iar prin veac un iureș, o năvală,/ Ștropșește țeasta hoardelor păgâne.// Și fă să crească rânduind în vârfuri/ Călăii toți trași în frigăi ca mieii,/ Priveliștea pădurilor de stârvuri,/ Să tremure de-a pururi toți mișeii!” (Ionel Zeana, Vlad Țepeș în, Golgota Românească – Poeme, Soc. Culturală Lamura, București – 1995). „Așa, ca să petrecem împreună, / în cinstea dumneavoastră boieri mari,/ am tras în țepi cinci tururi de șalvari/ și-un pașă cu turbanul cât o lună.// Aici scâncește încă un vlădică,/ proptit într-o prăjină de arțar,/ Alături se holbează un tâlhar,/ că vârful țepii i-a trecut prin chică.// Ciorchinii grași de hoți și pierde-vară/ îi sprijin, să nu cadă, în araci,/ și-n lungi frigări cioplite din copaci/ înfig curvari și trădători de țară.// Să-nceapă cina! Toarnă-mi în bărdacă,/ tu, Doamnă, vinul ochilor tăi mari,/ să beau pentru jupânii puși în pari/ și ninși de stele ca de promoroacă.” (Ștefan Demetrescu,Țepeș, Ed. Marineasa, Timișoara-1994)

Toți acești mari POEȚI – LIRĂ și SLOVĂ a SUFLETULUI ROMÂNESC s-au împărțit prin destinul lor cuminecat întru NEMURIRE în două cete: unii au fost purtători ALEȘI ai Crucii lui HRISTOS, alții au fost și încă mai sunt RĂSTIGNITORI ai Crucii întru HRISTOS!