Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Tratatul pandemic paramilitar al Europei… Spre o nouă „cortina de fier” pre mâna moartă (din viitor) a UE…

Dacă rușii vor ajunge cândva la gurile Dunării, noi vom avea graniță cu ei, nu UE… De la acest posibil scenariu de următor prezent ar trebui să plecăm în proiectarea zilei de mâine… De la această posibilă realitate ar trebui


Ca un „butoi cu pulberi”; al Dunării, al Mării Negre, al Europei…

Moldova este pe cale să devină, la propriu chiar, printr-o eventuală supramilitarizare sub bocancul UE, noul butoi cu pulberi al Europei, al unei părți a Dunării și, prin portul ei de la Giurgiulești (de fapt, privatizat prin participarea România) al


„Ialta” economică postdecembristă: regionalizarea prin reziliență (dar și reziliența prin… regionalizare)

Da, de acum se vor putea afișa, ca mod de ființare, nu doar ca nume, drept „regiuni”. Chiar, regiuni economice. Și nu neapărat „de dezvoltare”, ci, de drept spus, „de reziliență”… Aceea reziliență, ca parte din programul general european al


Monstruoasa hidră a complicității…

Deși, pare a consemna realitățile dure de lângă noi pentru memoria faptelor de nerepetat ale zilei de mâine, pentru scrierea lor în Istorie, ca adevăruri, acele Adevăruri Istorice pentru cunoașterea atât de necesară generațiilor ce vor urma, de fapt, ONU


Iadul tăcerii noastre: prea nepăsători, prea obosiți, poate prea bolnavi și îmbătrâniți…

Și poate prea sătuli pentru a mai lupta cu un sistem continuu agresor… Dar iadului nu-i pasă, nu?!… Iar „Raiul” de ieri devine iad, la propriu, și prin tăcerea, nepăsarea și complicitatea noastră… Pentru că este, într-adevăr, un asalt final…


Alaska – acolo unde poate istoria mai „judecă” (pe la colțuri, bârfind), dar tot interesul economic este cel ce dictează…

În Alaska, singurul moment în care istoria a contat, cel puțin ca evenimente recente, imediate, a fost când dizidenții ucrainieni, ajunși nu se știe cum pe acolo, s-au manifestat zgomotos, dar nu pacifist, ci instigând… În rest, Istoria acestor vremuri,


Când ferma animalelor se va dovedi mai liberă decât țarcul oamenilor: competiția „preempțiunii” fiscal-punitive a instituțiilor statului contra cetățeanului…

La prima vedere, despre asta pare a fi vorba în tot acest război al statului Român contra propriilor cetățeni… O competiție între instituțiile publice, probabil și pentru a rămâne pe mai departe, pe măsura degradării stării economice a țării, în


Scoși definitiv din drepturi, din identități, din tipare, din țară, din noi însăși…

Suntem în fața unui proces violent, nu doar de eliminare, ci de disoluție, de desființare a însăși noțiunii de proprietate privată. În care banii, din pensiile private, din casele, mașinile, bunurile vândute între persoane fizice, reprezintă doar subcapitole. Scopul este


Între Talleyrand și Orwell: finanțarea proiectelor clicii bruxeleze prin devalizarea deficitelor naționale ale statelor membre…

Nu, nu actualul deficit al țării reprezenta o problemă stringentă pentru Bruxelles… Nici deficitul nostru, nici al celorlalte state UE trecute în regimul de încorsetare al cheltuielilor publice (dar nu și al investițiilor!) pentru a acoperi deficitele pseudocatastrofale reclamate de


Noul război comercial: petrolul „ușor” versus țițeiul vâscos clasic…

Adică, impunere, lașitate și supunere… Nici măcar șantaj… Nu cât a ține deschisă, „a la long”, amenințarea opțiunilor nucleare de către Statele Unite… De altfel, probabil, că „unchiul Sam” jubilează, căci, speculând și taxând frustrările și obtuzitatea Bruxellesului, a impus