Și poate peste ceea ce pare un timp suficient, dar de care nici nu ne vom da seama când va fi trecut… Pentru că, din clipa în care începi a sărăci o țară, o economie, un neam, când aduci o Țară pe marginea prăpastiei pentru a te asigura de prăbușirea punctuală a acelor segmente sociale ce te împiedică în proiectele tale (și da, vorbim deja despre oamenii din ceea ce a fost cândva economia României, nu doar despre capitolele industrial-economice distruse), este evidentă intenția de a ruina, nu doar viitorul, ci însuși prezentul pentru segmente tot mai mari ale populației (expuse riscului de pierdere a rostului în propria țară prin sărăcirea lor, prin deprofesionalizarea venită „la pachet” prin desființarea economiei și a industriei unde activau). Disoluția populației autohtone. A națiunii de ieri. A aproape a unei minorități, deja și ea în restrângere într-o mare în expansiune de expați, de refugiați, de străini având drepturi mai numeroase decât ale noastre (apoi, într-un alt capitol de reziliență a altora, doar drepturi – ei, obligații – noi), totul peste ceea ce pare un timp aparent suficient, dar de care nici nu ne vom da seama când va fi trecut… Este ceea ce se urmărește prin sărăcirea economică a unei țări, prin desprinderea ei de valorile tradiționale, istorice, de cutume, prin forțarea unor obligații impuse prin cărți, manuale, politici de corecție civic-istorică, de adaptare la „noul” (scârbavnic-grosolan) impus de venetici, prin continua amenințarea până la transformare a neliniștii într-o înfricoșare cronicizată, și nu la generațiile mai vechi, oricum în drumul lor spre un final (biologic) firesc, ci la acelea noi (și care nu ar fi trebuit să se teamă de nimic dacă noi, generația lui ’89, am putut sta în fața gloanțelor, nu?!), toate acestea înseamnă, dară, nu doar fragilizarea corpusului unei țări, nu doar vulnerabilizarea ei, nu doar lovirea de un inevitabil risc, ci denotă aplicarea, punct cu punct, a unui plan final…
Pentru că, dintâi a fost extincția economică a ceea ce ne asigura suveranitatea și independența economică în decizii, după care a urmat strivirea ultimilor colaci de salvare financiar-economică… Printr-un plan de reziliență în care „redresarea” a vizat, de fapt, dresarea noastră, și nu doar ca drepturi cerute, ci însăși ca formă a așteptării și a felului de a ne mai privi viitorul…
Un plan național (ca desființare) pentru reziliența altora… Pentru că, de acum, lucrurile se derulează în viteză spre colonizarea României. De acum, „pnrr” -ul folosit pentru a ne aduce în sapă de lemn, și a ne face dependenți de alții, chiar prin forță, chiar prin lichidarea fizică a acelora ce au intuit, au înțeles, au văzut cârdășia guvernanților în trădarea viitorului acestei țări, prin uciderea liderilor de sindicat care nu au tăcut, prin transformarea în deținuți politici a acelora care mai agitau (nu plătiți, ci nesupuși!) drapelele Naționale pentru retrezirea conștiinței de neam și Țară, prin condamnarea acelora care mai scriau despre demnitatea unei națiuni-civilizație, ce a acceptat a-i fi impus capătul de drum înainte de a fi spus totul (dar suntem încă aici, mai putem fi din nou, nu doar ceea ce am fost cândva, ci mai mult decât atât, pentru că raportarea la ceea ce am fost, chiar dacă are un romantism naționalist patriotic, nu va mai fi de ajuns!), acel „pnrr” ce ne-a scos din matca istoriei social-economice va fi transformat într-un alt „plan-program” (pogrom), dar ca reziliență a noastră pentru a face loc altei etnii…
Lucrurile sunt tot mai clare… Ba, devin deja fapte!… Pentru că, în clipa în care camarilele de legiferare servind guvernații și clicile lor, fără a avea o anumită ordine, strecoară în parlamentul Național un act de acordare a dreptului de ședere în România pe bani, lucrurile sunt deja evidente… Căci, oare ce altceva ar putea viza, nu-i așa?!, acordarea dreptului de reședință pentru cinci ani pentru străini cu bani… Apoi, poate, și acordarea cetățeniei pentru aducerea acelor bani la bugetele țării…! Un proiect, aparent, doar „pentru străinii din afara UE”… De oriunde din lumea mare, însă… Din afara acelei Europe care, prin statele dezvoltate, și-a înăsprit tocmai condițiile de acordare, nu doar a cetățeniilor specifice, dar și a dreptului de ședere pentru străini… Privind însă suma de cumpărare a șederii prin ceea ce inițiatorii liberali ai proiectului au propus ca un soi de „golden card” de viză (de 400 000 de euro) este evident că nu sunt vizate populațiile ce ne-au „invadat”, temporar, spre drumul lor către Vest, ci semințiile ce își permit asemenea costuri pentru un drept „de ședere”. Și pentru care vor plăti, probabil, chiar propriile guverne, în ceea ce va fi, cu adevărat, „gheșeftul”… secolelor… Și vor plăti, vorba aceea, nu din piatră seacă, nici din nisipul de care s-au săturat (și nici unei umbre a istoriei ce nici măcar nu ne mai bântuie în dezamăgirea ei), ci din fondurile speciale de relocare a populației. De colonizarea a României. Și chiar dacă proiectul de lege ocolește Constituția României, pentru a nu se încadra la articolul ce interzice strămutarea de populații pe teritoriul țării, prin prevederea unui drept de ședere „temporară”, deși, termenul de cinci ani trece dincolo de interpretarea ca ședere temporară, lucrurile sunt clare. Cu direcție. Ei aici pentru a fi noii stăpâni, noi, sărăciți, pentru a le fi slugi…
