…Și pentru cei trăitori, tot pe banii noștri, de peste cel mult o graniță, nu-i așa?!… Și nu va fi nevoie de un moment al calculelor economice reale, macroeconomic bugetare – de țară, dar și „de buget” al banilor scoși din țară pentru a fi dați altora, pentru a avea cumva măsura haosului în care vom fi ajuns… Nu va fi nevoie de calcule, statistici și analize răsucind, răsturnând și interpretând „cauzal” fel și fel de procente (și, mai ales, lipsa acestora!) pentru a avea dimensiunea unui dezastru anunțat de la începutul războiului din Ucraina. Un dezastru nedrept pentru noi… Nu va fi nevoie de nici un fel de indicatori pentru a înțelege cât de jos am ajuns… O vom simți, o vom trăi. Din nou ca generație de sacrificiu. Ba, chiar ca generații de sacrificiu, dureros, inclusiv a acelora încă nenăscute… Și totuși, oricât de mare va fi dezastrul, cei vinovați nu-și vor recunoaște vinovățiile…. Și dezastrul, pentru noi, prin ceea ce ni s-a luat pentru a fi dat pentru binele altora. Nu(-și) vor recunoaște nici nivelul de analfabetism funcțional din zona economică și macroeconomică (de înțeles poate pentru posibilitățile lor mentale de înțelegere matematico-economică), nici analfabetismul juridic (de neiertat pentru că fie și minimul bun simț i-ar fi ajutat să vadă catastrofele juridice lăsate în urmă), nici analfabetismul de guvernare și chiar cel politic… Și, oricum și de ar fi să le înțeleagă, nu le va păsa… Pentru că rolul nu a fost nici o clipă să facă un bine națiunii. Ci altora, acelora (adesea, aceiași!) în slujba cărora, din vremuri și de peste vremuri, s-au pus trădătorii de neam și țară, dar și zeciuitori cu apucături de grofi… Și da, dezastrul economic, prin măsurilor de corectare economică a bugetelor prin tăieri, restricții, restricționări, anulări, va avea o dimensiune cu un mare minus. Dar numai pentru noi! Ca țară, ca popor, ca trăitori de drept aici. Nu și pentru ceilalți, cei trăitori aici veniți și aduși de peste mări și țări, dar și pentru cei trăitori, cu banii noștri, de peste mări și țări. Și să nu ne mire dacă, la momentul bilanțului corecției prin austeritate, ei vor prezenta totuși cifre pozitive! Fără a spune însă unde s-au dus acei bani „colectați”, „economisiți”… Și pe cine au ajutat acele fonduri ca reconstrucție, ca dezvoltare, dar și pentru, mai grav, a acumula resursele necesare pentru a se întoarce, mai apoi, împotriva noastră. Căci, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești, nu?!…
Cifrele austerității vor fi marcate în două culori distincte… Cu roșu pentru noi, cu un verde strălucitor pentru aceia pentru care am fost noi „ajustați” prin pachetele de austeritate… Cu mențiunea că toate acele cifre și statistici pozitive nu vor fi explicitate… Nu ni se va spune niciodată câți bani s-au economisit pentru a fi scoși din țară, devalizați de această castă trădătoare. Puși în interesul unor venetici. Al unor străini ce ne-au mai înjunghiat de atâtea ori în Istorie. Iar pentru cifrele roșii, ce se vor vedea în magazinele noastre, în vitrinele tot mai goale, în spațiile comerciale abandonate, în casele noastre, în frigiderele și pe mesele noastre, în minimul nostru confort, vor avea un vinovat deja previzibil. Deja selectat. Căci, vinovatul dezastrului de țară va fi, din nou, acel cap al unui altfel de Moțoc (rusofil!), răspunzător „de facto” pentru tot ce ni s-a întâmplat rău în ultimii ani: Rusia. Și vom avea parte de spectacolele grotești ale oficinelor „mainstream” inducând, fără a mai face nici măcar un aparent exercițiu de demonstrare, vinovăția rușilor pentru sărăcirea noastră. Că dacă nu ar fi fost ei, am fi trăit în lapte și miere!…
Marota va fi dară evidentă: din cauza rușilor, toate eforturile guvernanților s-au dus pe apa sâmbetei… (Și așa va fi, doar că în bazinele de populații, de construcție și dezvoltare ale altora). Iar guvernanții se vor făli nerușinat pe mai departe. Nu vor avea nici o mustrare de conștiință pentru situația în care am fost aduși. Și vor face exact ce știu a face politicienii de la Machiavelli încoace. Se vor lăuda (scârbos spre scârbavnic) cu „realizările” lor… Și nu vor avea nici un regret pentru dezastrul nostru. Pentru că ăsta le-a fost rolul. Rolul lor în scopul altora. Să ne aducă în acea situație de pauperizare în care interesele legitim a fi apărate de alții, pe caste și etnii, minorități, refugiați, să primeze și să le dea dreptul european, în virtutea unor prevederi privind minoritățile, să intervină… În numele unor documente votate inclusiv de europarlamentarii noștri de la timpurile respective… Și care au considerat, pesemne, că nu ni se va întâmpla nimic dacă va fi să apară vreo solicitare dinspre o țară europeană pentru protecția minorităților ei, în numele acestor amendamente generatoare de noi focare cu pulberi în Europa, pentru că noi oricum vom fi ieșit de mult din UE. Pentru că sărăcirea populației României înseamnă și sărăcirea feluritelor minorități. Și nu doar Budapesta va fi aceea care va sări să-și ia partea din căpița cam într-o parte a ceea ce a ajuns România (cuvinte oribile ale grofului Victor Orban, dar nu întâmplătoare dacă ne uităm în istorie cum au descălecat austro-ungurii în Transilvania), cerând în numele unor rezoluții ce acordă statelor dreptul de a interveni pentru protejarea minorităților lor din alte țări, aplicarea unui protectorat de guvernare a Ardealului, dar și alte țări europene prin capetele de pod pe care le-au plantat aici. Economic, politic și în administrații locale, acceptate atât de senin de noi, cu primari (și nu numai) neavând nici măcar cetățenia română. Iar, atunci, dansul grofului dănțuind bezmetic (asemenea, dar și dimpreună cu evrei hasidici) pe cântul lăutarilor maghiari ai acelui „Noi nu plecăm de aici” (o altă ironizare a simbolismului nostru: „Noi suntem aici. În veci stăpâni!”) va avea dimensiunea ceardașului sub care suntem striviți, dați de o parte, măturați și azvârliți de cizmele neo hortyst-fasciste ale unor venetici închipuiți stăpâni…
