Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Să tăiem în „carne vie”! Dar nu tot din noi, ci din ceea ce ni se ia pentru a-i îndestula pe alții!…

La cât sunt de corupte puterea și administrația în țara aia, pentru UE era mai ușor să aștepte să „nască” un alt stat decât să încerce să schimbe în bine putregaiul rostogolit de decenii… Căci, altfel ar fi discutat și


Între „turele” monstruoase ale morilor de vânt și acei „nebuni”, deloc frumoși, strivind între dinți codițe de lalele…

Există ceva adevăr în ceea ce spun ei acum… Pentru că, vorba aceea, gura păcătosului, în cele din urmă, „sifonează” tot… Tot ceea ce nu am vrut noi să auzim, să vedem, să conștientizăm… Nici măcar în momentul în care


Foia europeană de parcurs globalo fascist-bruxeleză…

Da, problema de la Lungulețu s-a „rezolvat”!… Fermierii pot iriga în continuare cu apa din Dâmbovița. „Pot”. De fapt, acesta era obiectivul guvernanților puși în slujba globaliștilor. Imersiunea unei condiționări peste cutume, obiceiuri, obișnuințe, drepturi de trăitori pe aceste meleaguri…


Azi, „Apa Nova”, mâine „terra nova”: fără resurse (energie), fără apă, fără pământ (hrană)… Proprietari doar pe „amprentele de carbon” ale sărăciei tot mai apăsate…

Resursele energetice (gaze, petrol) ne-au fost acaparate, furate, apa ni se confiscă de acum direct din albii, curând din fântâni, puțuri și găleți, urmează pământul de sub picioare… Și nu, nu se strânge lațul… Că oricum nu mai are unde…


Jupuiți până la sânge…

În esență, prin reziliența economică diktată de UE, au fost vizate investițiile asupra unor infrastructuri considerate perimate, ce nu ar fi putut înturna imediat, după finalizarea lucrărilor, bani în economie… Pentru că, altminteri, cu un guvern isteț, ar fi fost


Lichidarea companiilor naționale: înfruptarea altora din resursele noastre…

Nu, nu este vorba despre deficitul țării, despre bugetele naționale, cheltuielile „fataliste” și neîncadrările în țintele de alții decise… Sau este vorba și despre acestea, dar nu în termenii în care ne sunt nouă prezentate, ca o continuă învinovățire pentru


Austeritatea ca „ausweis” (doar acum, și doar astăzi, doar pentru noi)…

Ca un „ausweis”al dreptului de a mai fi, de a mai exista, de a mai trudi și, cu anumite dezlegări, de a mai trăi în Europa… Pentru că despre asta este vorba în impunerea austerității de țară… Astăzi, de țară…


Înlocuirea gheșeftului trecutului (deja prea istoric) cu acela al înarmării ucrainean-„europene” a viitorului…

Cu așa gheșeft, nu vor mai avea nevoie nici măcar de victimizările pe seama holocaustului… Ba, chiar le va fi de folos să le înlocuiască între ele… Un instrument uzat (de atâtea falsuri, atâtea minciuni) și tot mai detestat de


Contribuția statului român, nu doar la războiul altora, ci și la acela (și aici aproape fără acei „alții”) împotriva propriilor fii și fiice de pe tărâmurile furate, cedate, înstrăinate…

Nu, nu este un conflict interetnic așa cum prezintă Kievul situația românilor agresați în bisericile românești din Ucraina… Pentru a-l defini drept conflict este nevoie de două părți din care cel puțin una să se manifeste violent… Dar aici nu


Delistarea României din ea însăși: „reforma” de salvare a (ne)deficitului, ca bășcălie față de noi (ca viitor), coafată ca „diversiune” (pentru prezent)…

Nu, nu a fost niciodată vorba despre reziliență, ci despre retezare… Despre ruperea, sfârtecarea, tăierea ultimelor zale care țin marile companii naționale de tivul tot mai deșirat al suveranismului și independenței noastre. Și nu va fi mare mirare ziua în