Niciodată nu am vorbit despre „adevărul morţii Mântuitorului”… Abordez acum această temă, fiindcă zilele trecute a venit o enoriaşă la mine cu sufletul foarte bulversat şi mi-a relatat o întâmplare, care mi-a dat de gândit. Femeia se întâlnise în Severin cu un individ cu o poziţie socială destul de ridicată. Din respect pentru instituţia şi pentru tagma din care făcea parte acel individ, îi voi păstra anonimatul. Cel puţin deocamdată. Femeia îi spusese, aşa cum spun toţi creştinii când se întâlnesc unii cu alţii: ,,-Hristos a înviat!” Individul a rânjit cu superioritate şi, fără să-i răspundă la salut, a întrebat-o: ,,- Ha, ha, ha, chiar crezi că a înviat?” ,,- Cum să nu cred?” i-a răspuns femeia revoltată. Individul nu s-a oprit. ,,- Ha, ha, ha, dar dacă a fost moarte clinică? Atunci mai putea fi înviere? Ei, ce mai zici acum?”… Dacă şi printre Dvs. sunt unii care pun la fel problema, socotesc că sunt absolut necesare câteva precizări. Moartea clinică de care vorbea individul de mai sus este aşa-numita moarte aparentă. E vorba de un fel de letargie, care se poate produce în anumite situaţii deosebite. Să zicem că cineva este electrocutat sau trăsnit. Aparent, el este mort; în realitate, nu. Este posibil ca, după ce este înmormântat, cantitatea de electricitate ce se depozitase în trupul lui să fie absorbită de pământ şi, la un moment dat, omul să revină la viaţă cu adevărat. De data aceasta însă moare cu adevărat, din cauză că nu are aer. S-au întâmplat cazuri când s-au făcut deshumări şi s-au găsit trupurile în altă poziţie decât în cea în care fuseseră înmormântate, respectiv culcat pe spate. De obicei, în astfel de cazuri, se spune că respectivii ar fi fost moroi sau strigoi, ceea ce nu este adevărat. Omul acela s-a zbătut acolo în sicriu, până a murit. Pot fi şi alte cauze, care duc la o astfel de moarte aparentă sau clinică. Tocmai de aceea legea nu le permite medicilor să elibereze certificatele de constatare a decesului decât după 48 de ore după deces, iar înmormântarea se face abia după trei zile de la deces, pentru că, dacă este vorba de o moarte aparentă, să poată să-şi dea seama cei din jur.
În cazul Mântuitorului nu poate fi vorba de moarte clinică sau aparentă. În cazul Lui a fost o moarte reală, datorată procedurii la care a fost condamnat. I s-au bătut cuie în mâini şi picioare, deci I s-au făcut răni deschise, din care s-a scurs sânge timp de câteva ore. A fost ridicat pe cruce şi s-a zbătut de durere, fapt care a făcut ca rănile să se mărească şi sângele să curgă cu putere. Fiindcă a doua zi era paştele iudeilor, trupurile nu trebuiau să rămână pe cruce. Tocmai de aceea Pilat a trimis garda să verifice dacă cei condamnaţi la moarte muriseră cu adevărat. Cei doi tâlhari încă nu muriseră şi li s-au spart fluierele picioarelor cu ciocanul, pentru ca, datorită durerii îngrozitoare, să moară. Mântuitorul tocmai murise şi nu i-au mai spart fluierele picioarelor, ci doar I-au băgat suliţa sub coasta stângă, înpungându-I inima şi atunci a mai curs restul de sânge care mai rămăsese depozitat acolo. Moartea clinică nu mai poate să se producă în astfel de cazuri, la trupuri din care s-a scurs sângele.
Moartea Mântuitorului a fost reală. Tocmai de aceea şi Învierea Lui a fost reală. Teoria aceasta cu moartea aparentă a mai fost vehiculată şi în vechime, ea constituind chiar miezul unei erezii. Sfântul Apostol Pavel spune că, ,,dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră, zadarnică şi speranţa voastră!” Aşadar, dragii mei, Mântuitorul a murit cu adevărat şi a înviat cu adevărat, dovedind că este Împăratul cerului şi al pământului, creatorul şi conducătorul lumii, mai presus de Viaţă şi de Moarte, mai presus de legile firii. A dovedit cu prisosinţă că este Dumnezeu adevărat. Această credinţă s-o păstraţi cu tărie în sufletul dumneavoastră, fără să vă îndoiţi vreodată. Chiar de ar zice şi papa de la Roma că a fost moarte aparentă să nu-l credeţi. Asemenea afirmaţii şi asemenea glume de prost gust nu pot veni decât de la duşmanii lui Hristos şi de la duşmanii mântuirii noastre. Niciodată să nu fiţi printre aceia!
