Arhiva zilnică: 8 mai 2026

Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării…

Data: 28 mai 2026 by Al. Stănciulescu-Bârda

Mulți au dat cu pietre în Biserică, acuzând-o că este în cârdășie cu puterea politică din toate timpurile și toate locurile. Dovada „zdrobitoare” pe care o aduc aceștia întotdeauna este faptul că în slujbele noastre bisericești există formule în rugăciuni și ectenii, în care ne rugăm pentru conducătorii țării. Mai mult, stimabilii acuză Biserica de oportunism și lașitate, pentru că, indiferent de cine este la cârma țării, împărat, rege, președinte etc., ea tot se roagă pentru ei. Că există astfel de formule și rugăciuni este adevărat, însă aceasta nu este o dovadă că Biserica cochetează cu puterea politică. Din primele veacuri ale istoriei creștinismului Biserica s-a rugat pentru conducătorii lumești și bisericești. Nu a fost o inovație sau o adaptare la contextul politic în care a funcționat, ci o urmare firească a învățăturilor biblice. Mântuitorul ne-a îndemnat: „Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel preciza: „Toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu” și tot el îndemna creștinii să respecte, să cinstească și să se roage pentru conducătorii politici. În cele nouă porunci ale Bisericii suntem îndemnați să ne rugăm pentru conducătorii lumești și bisericești. Mulți înțelegem fără comentarii că e firesc să ne rugăm pentru sănătatea conducătorilor care aduc fericire poporului, dar fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată în viață, de ce trebuie să ne rugăm uneori pentru conducători care au adus nefericire poporului.

Nedumeririle unora și neînțelegerile altora sunt normale, fiindcă oamenii aceia sunt străini de spiritul învățăturii creștine, de fondul ei. Creștinul înțelege statul ca un tot, ca un organism, ca un mecanism unitar, care funcționează după reguli precise, menite să conducă poporul spre împlinirea unor idealuri în istorie. În cadrul acestui organism sau mecanism, fiecare cetățean are o anumită funcție, un anumit rol: unul e volan, altul pedală, altul roată, altul șurub, altul șaibă etc. Cineva trebuie să fie șoferul. Fiecare neam are o menire, un rost în istorie. Fiecare cetățean are o legătură strânsă cu poporul în mijlocul căruia s-a născut, cu țara în care a văzut lumina zilei, în care a copilărit, în care a crescut și s-a realizat mai mult sau mai puțin. Nu-i este indiferent șaibei cine este la volan, nu-i este indiferent cetățeanului cine este la cârma statului, a țării. Dacă la volan este un șofer corect, cunoscător al legii circulației, grijuliu față de mașina pe care o conduce, față de pasagerii pe care-i transportă, mașina are șanse mari să ajungă la destinație. Chiar dacă mașina este mai veche, mai uzată, șoferul bun, de meserie, găsește soluțiile necesare, uneori recurge chiar la improvizații și tot străbate drumul. Dimpotrivă, dacă la volan este un bețivan, un om fără pregătirea necesară, un nebun sau imbecil, chiar dacă mașina ar fi nou – nouță, chiar dacă în mașină ar fi numai copii nevinovați sau academicieni cu multă știință de carte, mașina se va izbi de altă mașină, de un pom, de un stâlp, se va prăbuși în șanț sau în prăpastie după numai câteva sute de metri sau după câțiva kilometri de rulaj. Așa este și în viața unui stat, a unui popor. Biserica se roagă pentru conducători, dar nu pentru conducătorul Popescu, Ionescu, Georgescu, nu pentru împăratul cutare, pentru regele cutare sau pentru președintele cutare. Se roagă pentru cârmaciul țării, indiferent cine este, indiferent din ce partid politic face parte, indiferent ce convingeri politice sau religioase împărtășește. În momentul acela el conduce țara și mie, creștin și preot, nu-mi este indiferent.

Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării, inclusiv pentru ai județelor, comunelor, satelor etc. Rugăciunea pentru conducătorii țării denotă un patriotism profund. Nu-mi este indiferent mie ca preot și Dvs., cetățeni ai țării și credincioși ai Bisericii, dacă la conducerea țării, județului sau comunei este un om înțelept și bun gospodar sau este un imbecil. Mă rog pentru conducătorii țării, ca să le dea Dumnezeu înțelepciune, dragoste de țară, de popor, ajutor pentru a putea să conducă țara cu dibăcie și să nu o distrugă. Când mă rog pentru conducători, mă rog pentru ca neamul românesc să-și poată duce misiunea lui istorică la bun sfârșit, să fie pace în țară și țara să nu fie târâtă în războaie; mă rog pentru belșugul țării și pentru buna chivernisire a bogățiilor țării; mă rog pentru codrii, pentru munții, pentru dealurile și câmpiile țării, pentru apele, aerul și subsolul patriei; mă rog pentru peștii apelor, pentru viețuitoarele uscatului, pentru păsările cerului; mă rog pentru neamul românesc dintotdeauna, pentru cei trecuți, prezenți și viitori. Mă rog pentru buna organizare a societății, pentru ca să fie rânduit omul potrivit la locul potrivit, pentru ca să fie retribuit fiecare după munca ce-o depune, să aibă fiecare un loc de muncă, să aibă o pâine pe masă, să aibă un acoperiș sub soare, să aibă un zâmbet pe buze, să aibă o lege înțeleaptă, pe care s-o respecte cu bucurie. Mă rog ca să nu se risipească idealurile mărețe ale marilor bărbați cu care a fost binecuvântat neamul. Mă rog ca nimănui să nu-i mai fie lehamite de țara lui, ca să nu-i fie rușine să spună din ce popor face parte. Mă rog pentru ca să nu se destrame țara și neamul, pentru ca flacăra conștiinței de neam și de unitate națională să nu se stingă, pentru ca limba română să nu amuțească, pentru ca să se păstreze datinile, credința, portul, cântecul, dansul și însăși ființa românească să poată supraviețui prin veacuri. Mă rog ca țara mea să fie, într-adevăr, „Grădina Maicii Domnului”!

De aceea mă rog pentru conducătorii țării!

Nu am venit pe lume pentru a fi aprobați de cineva…

Data: 28 mai 2026 by Zoe Dantes

Este doar despre unii dintre noi!  Cu siguranță mulți o să vă recunoașteți! Pentru voi! Ploaia e de vină! Există oameni care trăiesc toată viața cu sentimentul că s-au născut într-un loc care nu îi poate înțelege pe deplin. Lângă oameni de care se simt străini, uneori locuind în aceeași casă. Casă, dar nu „acasă”. Nu pentru că ar fi mai buni decât ceilalți. Nu pentru că ar avea nevoie să fie speciali. Pentru că simt lumea altfel, mai adânc, mai dureros, mai viu. Sunt oamenii care văd dincolo de aparențe, care intuiesc adevărul înainte ca el să devină acceptabil, care simt răceala din spatele zâmbetelor și golul din spatele zgomotului. Oameni care pun întrebări incomode într-o lume obișnuită să trăiască din răspunsuri prefabricate. Și poate tocmai de aceea ajung, de multe ori, singuri. Preferă să se izoleze din proprie voință. Pentru că lumea îi iubește pe cei care se potrivesc în ea. Pe ei îi caută, pe ei îi aplaudă. Nu pe cei care o tulbură. Ar fi culmea să o facă, când piatra e mai ușor de aruncat. Iar oamenii care văd mai departe tulbură fără să vrea. Prezența lor devine o oglindă în care ceilalți își văd propriile limite, propriile frici, propriile compromisuri. Și puțini au curajul să suporte o astfel de oglindă. De aceea, sufletele vizionare sunt adesea etichetate drept prea sensibile, prea intense, prea diferite, „prea mult” pentru așa-zisa normalitate. Ca și cum profunzimea ar fi o vină într-o lume care premiază superficialul.

Există o oboseală pe care doar oamenii neînțeleși o cunosc. Oboseala de a explica mereu ce simt. De a fi interpretați greșit. De a fi judecați după aparențe de oameni care nu le-au cunoscut niciodată furtunile interioare. Și, încet, mulți dintre ei învață să tacă. Nu pentru că nu mai au nimic de spus, doar pentru că au obosit să vorbească într-o lume care ascultă doar ceea ce îi confirmă propriul confort. Învață să poarte zâmbete peste răni, ironie peste dezamăgiri și liniște peste o mie de întrebări care îi macină pe dinăuntru. Dar poate că tocmai acești oameni țin lumea vie fără ca ei să știe. Oamenii care simt prea mult, care gândesc prea mult, care visează chiar și după ce viața i-a lovit de nenumărate ori. Oamenii care continuă să creadă în frumusețe într-o lume care le oferă cinism. Care încă aleg adevărul, deși adevărul i-a costat relații, locuri, liniște și uneori chiar propria imagine. Ei sunt cei care construiesc, scriu, creează, schimbă, vindecă, inspiră. Chiar și atunci când nimeni nu îi aplaudă. Chiar și atunci când tot ce primesc în schimb este neînțelegerea.
Și poate că cea mai mare tragedie a acestor suflete este că sunt apreciate abia după ce se retrag. După ce obosesc. După ce lumina din ei începe să pâlpâie de atâta luptă dusă în singurătate. Lumea are talentul crud de a transforma în citate oamenii pe care nu i-a ascultat la timp. Dar adevărul este că unele suflete nu au venit pe lume ca să fie aprobate de mulțime.

Au venit ca să aprindă ceva în ceilalți. Chiar dacă, pentru asta, trebuie să ardă ele primele.

Casa din Rășinari (jud. Sibiu) ce ar putea deveni „Casa Memorială Emil Cioran”…

Data: 28 mai 2026 by George V. Grigore

Memoria este una dintre lăzile de zestre ale neamului românesc ce trebuiesc din când în când reactivate, spre a vedea de unde am plecat și unde am ajuns. Printre locurile de aducere aminte putem menționa și casele memoriale, ce ne readuc în memorie condițiile în care s-au dezvoltat personalitățile ce au urcat pe scara evoluției culturale sau științifice, ajutând astfel la mersul înainte al societății. Un astfel de loc este și „Casa lui Emil Cioran” din Rășinari, locul de naștere al filozofului și scriitorului fiind un loc istoric ce păstrează amintirea unuia dintre cei mai profunzi gânditori români. Născut pe 8 aprilie 1911, Cioran a plecat din țară în 1941, stabilindu-se definitiv la Paris. Casa, situată pe strada ce poartă numele tatălui său, preotul Emilian Cioran, este un simbol al legăturii profunde dintre filozof și rădăcinile sale românești. Deși nu este o casă memorială, locul evocă spiritul și gândirea lui Cioran, oferind vizitatorilor o fereastră spre trecutul cultural al Rășinariului și priveliștea către Coasta Boacii. Aici, unde timpul n-a stat în loc, poți simți, totuși, prezența tăcută a filozofului, care, deși a ales exilul, a rămas mereu legat de meleagurile natale. Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a fost filozof și scriitor român, devenind apatrid s-a stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte, dar fără să ceară cetățenia franceză.

Prima lui carte apărută în 1934 în Romania, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut apoi: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, când autorul însuși a eliminat numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”. Totul a început în 1937, când Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940 – începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran a refuzat toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

„Casa Cioran” din Rășinari aparține în prezent unor privați, care nu păstrează mobilierul existent din perioada în care a trăit Emil Cioran. Însă am înțeles că există tratative și negocieri în vederea cumpărării casei pentru a fi un spațiu dedicat lui Cioran. Clădirea e, ca și cea a consăteanului lui Cioran, Octavian Goga, o casă ardelenească cu ziduri înalte la exterior și o grădină mare în curte. Casa lungă, cu etaj și două rânduri de porți mari arată în primul rând condiția familiei lui Emil Cioran, al cărui tată, preot, era un om important în sat. Construită de Iacob Cioran în anul 1846, clădirea sugerează mândria românului ardelean din clasa de mijloc, fiind un imobil mare, cu multe camere, ferestre pe aproape toate laturile și colonade cu frunze ori alte motive populare românești. Ferestrele sunt și ele interesante, cu obloane de lemn care se deschid spre exterior. Exact în fața casei, în plină stradă, e așezat și un bust ceva mai înalt de un metru, care îl înfățișează pe Emil Cioran, care privește peste străzile copilăriei sale, ale Rășinariului de poveste care a fost paradisul său și inspirația sa memorabilă.

Trăim vrînd-nevrînd într-o societate epsteiniană…

Data: 27 mai 2026 by Diana Maria Brăgaru

Cîteva teme uluitoare animă paginile presei pe mapamond. Scandalul ororilor şi abuzurilor din „insula pedofililor” deţinută de Jeffrey Epstein, revenit masiv în atenţia publică, durează, de fapt, de peste 20 de ani. A explodat la nivel global în urmă cu aproximativ 7 ani (începînd cu 2018-2019), iar astăzi a paralizat practic, televiziunile şi presa scrisă, care scot la ordin, secvenţial, informaţii care îngrozesc omenirea, în funcţie de context, personaje şi interese. Reperele cronologice cheie vorbesc despre anul 2005, cînd a avut loc prima investigaţie oficială în Palm Beach, după ce părinţii unei fete de 14 ani au raportat abuzuri crunte. Atunci Epstein a pledat vinovat pentru acuzaţii de prostituţie la nivel de stat şi a ispăşit doar 13 luni de închisoare, beneficiind de un acord de neurmărire penală federală extrem de controversat. Între anii 2018-2019, scandalul şi cazul au fost redeschise în urma unor investigaţii jurnalistice, în special cea din Miami Herald. Notoriul prădător sexual Jeffrey Epstein a fost arestat din nou în iulie 2019 şi a murit într-o închisoare din Manhattan, o lună mai tîrziu, în mod sigur, nu de moarte bună, pentru că vorbim despre un infractor care a adunat în jurul lui politicieni de talie mondială, miliardari, capete încoronate, universitari, bancheri, oameni care nu au cum să apară în nicio listă, în nicio fotografie dubioasă. Sau, drept răsplată pentru compromiterea unor personaje cheie ale lumii, FBI care l-a folosit în acest scop, l-a extras cu penseta, acum e viu, dar cu alt nume şi altă înfăţişare. Acest infractor putea distruge fotolii înalte şi cariere, reţele şi guverne. Dispariţia lui i-a uşurat pe mai marii lumii care s-au prostituat şi au abuzat copii pe insula plăcerilor.

În perioada 2024-2026, scandalul a intrat într-o fază acută prin publicarea a milioane de pagini de documente sigilate anterior. În ianuarie şi februarie 2026, Departamentul de Justiţie al SUA a început să elibereze peste trei milioane de pagini, mii de înregistrări video şi imagini care îngrozesc la propriu prin practici de o cruzime fără seamăn, oferind noi detalii despre operaţiunile lor şi interacţiunile cu elita globală. Aceste documente includ jurnale, e-mailuri şi note de interviu care confirmă mărturiile victimelor despre modul în care Epstein şi partenera Ghislaine Maxwell normalizau abuzurile. Ororile comise de cei doi arată dispreţul mai marilor lumii faţă de fiinţa umană, faţă de moralitate. Trafic şi prostituţie de minore, chiar acuzaţii de canibalism. Nişte minţi îmbuibate de fantasme au distrus existenţele unor copile manipulate de Jeffrey Epstein şi Ghislaine Maxwell, care, prin diverse fundaţii se ocupa nu de salvarea planetei, ci de plasare unor copii pentru plăcerile greilor plantei, ale destrăbălaţilor milionari şi regali. Este un fapt confirmat şi prezenţa savantului Stephen Hawking pe „insula pedofililor” în 2006, în cadrul unei conferinţe ştiinţifice pe care Epstein a finanţat-o. Există fotografii cu Hawking pe insulă, alături de alţi cercetători. Se vehiculează ideea că i s-ar fi recoltat specimen de procreare pentru a nu i se pierde codul genetic. Numele lui Hawking apare într-un e-mail trimis de Epstein către Ghislaine Maxwell în 2015. În e-mail, Epstein îi cerea lui Maxwell să ofere o recompensă prietenilor sau familiei Virginiei Giuffre dacă aceştia ar fi putut infirma acuzaţiile conform cărora Hawking ar fi participat la o „orgie cu minori” în Insulele Virgine.

Apoi, mai vie decît orice este tema proaspătului Raport SUA. Cu toate că alegerile din România n-au nici cea mai mică importanţă pentru SUA, pentru că SUA are doar mînă de luat din România, nu, de dat, Raportul Comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor despre alegerile din ţara noastră prezintă nişte chestiuni interesante şi arată cu degetul spre UE, implicată pînă la brîu în manevrele de flotant pentru Nicuşor la Cotroceni. Totodată, neagă implicarea ruşilor în alegeri, respingînd acuzaţiile de interferenţă rusă în alegerile din 2024, precizînd că TikTok n-a identificat nicio reţea coordonată de 25.000 de conturi pentru Călin Georgescu. Iată cum, aceste precizări din raport, vor înlocui treptat narativul „vin ruşii”, cu, „vin americanii”. Autorităţile de la Bucureşti n-au venit cu nicio dovadă că Rusia s-a implicat în alegeri, deşi au susţinut public aceasta. Cu toţii l-am văzut pe Macron cu mesaje de susţinere pentru Nicuşor, acum, marioneta sa, nu pe Putin, care n-a susţinut niciun candidat.

Raportul acesta nu face trimitere directă la România, ci, mai degrabă, la ereţii din cuibul UE şi la prăpastia căscată între SUA şi Europa. O altă temă majoră care ar trebui să arate preocupări serioase este problema ONU. Antonio Guterres, secretarul General al organizaţiei s-a plîns că ONU nu mai are bani să funcţioneze din cauza faptului că majoritatea statelor membre nu şi-au plătit cotizaţia. De ştiut că Trump a ridiculizat ONU pe motiv de „vorbe goale” pentru că „nu rezolvă războiul”, afirmînd că doar „Convenţia” sa pentru pace „ar putea” să înlocuiască ONU, motiv pentru care, printr-un decret emis pe 7 ianuarie a anulat la pachet 31 de organizaţii cheie care ţineau de ONU, printre ele şi „Convenţia pentru climă” pe motiv că nu mai servesc intereselor SUA şi a ordonat retragerea SUA din pîrghiile globale care au ţinut lumea la un loc, fără eficienţă. Departamentul de stat al SUA le-a numit „redundante, costisitoare şi ineficiente”. Trump a tăiat finanţarea pentru OMS, UNESCO, şi a dat „Convenţiei pentru Pace” competenţe mult mai largi, considerînd-o unică soluţie la conflictele globale, prin care poate deţine control total, poate decide ce doreşte, iar restul statelor membre vor fi de decor şi donatori de miliarde.

Vă amintiţi cînd a început războiul Rusia-Ucraina, Putin a fost acuzat că a încălcat regulile internaţionale şi a fost aspru sancţionat. Astăzi, SUA, încalcă orice regulă internaţională, cu mîna pe Groenlanda, cu puşca prin Orientul Mijlociu, mototolind harta lumii. Dar nimeni nu se pune cu SUA, nimeni nu obiectează, nimeni nu sancţionează, deşi SUA generează probleme constant, într-o lumea cu deja probleme extrem de grave. SUA vrea să conducă lumea pe principii mafiote, dar cu un aer de legalitate. Iar pe Nicu cel Uşor la minte Trump îl va folosi ca preş, pentru că Trump ştie că Nicuşor a cîstigat alegerile prin fraudă, în urma unei lovituri de stat nete. Iar noi trăim vrînd-nevrînd într-o societate epsteiniană, unde călăul Ilie ucide cu sînge rece prin măsuri criminale.

Politica de proști făcută: păguboasă și hirsută (neîngrijită)…

Data: 27 mai 2026 by George Petrovai

Fiind politica o activitate eminamente umană, Aristotel a fost primul gânditor care a botezat omul homo politikon (animal politic). Astfel animalul social a fost ridicat (sic!) la rangul de animal politic, capabil adică să cârmuiască o cetate, un stat și un popor, ulterior un regat sau un imperiu, iar în vremurile noastre nu numai o națiune, ci chiar un conglomerat de națiuni, precum organizațiile suprastatale Uniunea Europeană (UE) și NATO. Întrucât cârmuitorii tribali și ai uniunilor de triburi aveau drept de viață și de moarte asupra supușilor, lucru care s-a perpetuat până în zilele noastre prin așa numitele amnistii și grațieri (regale, prezidențiale etc.) de pedeapsa rămasă, ba chiar de pedeapsa cu moartea, iată de ce – în urmă cu mii de ani – au fost elaborate coduri de legi, întru reglementarea vieții sociale, limitarea abuzurilor celor puternici și apărarea celor vulnerabili: Codul lui Hammurabi în Babilon (primul de acest gen), Codul lui Manu în India, „Cilindrul” regelui persan Cirus al II-lea (supranumit „cel Mare”) ș.a.m.d. La rândul lor, cetățile-state din Grecia antică (Atena, Sparta etc.) n-au cunoscut numai tirania sau aristocrația ca forme oligarhice și abuzive de guvernământ, ci – îndeosebi Atena – și democrația, prin reformele lui Solon, Clistene și Pericle, ultimul conducând statul atenian în perioada (de aur) 443-429 î.e.n. Cu tot caracterul ei limitat (se baza pe munca sclavilor, care erau excluși din viața politică), democrația ateniană (drepturi egale pentru toți cetățenii, funcții publice retribuite și ocupate prin tragere la sorți) stă la baza celei moderne, o democrație adaptată vremurilor prin parlamentarism, vot universal și principiul lui Montesquieu de separare a celor trei puteri (legislativă, executivă, judecătorească) din stat.

Însă, cum toate formele de guvernământ își au limitele lor și, mai devreme sau mai târziu, generează derapaje, au ajuns nu doar să nemulțumească tot mai mulți oameni, ci chiar să fie aspru criticate de cele mai înaintate conștiințe ale timpului (ex. filosofii), care cereau înlocuirea lor cu altele, considerate mult mai performante. De pildă, marele gânditor Platon, profesorul lui Aristotel, pleda stăruitor pentru conducerea comunităților de către filosofi, proiect pe care neoplatonicul Plotin n-a izbutit să-l concretizeze pe la mijlocul secolului al III-lea e.n. în mult dorita cetate Platonopolis, unde „locuitorii ei urmau să trăiască după legile lui Platon”, deși – ne înștiințează Porphirios în lucrarea Viața lui Plotin (Editura Polirom, Iași, 1998) – celebrul părinte al henologiei (știința Unului) „se bucura de mare trecere pe lângă împăratul Gallienus și soția acestuia, Salonina, care îl prețuiau nespus”. La rândul lui, Epictet (sclavul eliberat) afirmă următoarele despre legi în Manualul său (BPT, Editura Minerva, București, 1977): „După cum medicii sunt izbăvitorii celor bolnavi, tot așa sunt legile pentru cei năpăstuiți”; „Cele mai adevărate legi sunt cele mai drepte”; „Omul înțelept să cedeze întotdeauna în fața legii, a conducătorului, a unuia mai înțelept decât el”; „Cele petrecute în afară de legi sunt ca și cum nu s-ar întâmpla”.

Prin uluitorul sincronism cultural al acelor vremuri, din opusculul lui Max Kaltenmark, intitulat Filozofia chineză (Editura Humanitas, București, 1995), aflăm că gânditorul antic chinez Mo Zi (aprox. 479-381 î.e.n.), întemeietorul moismului și marele rival al confucianismului, era adeptul iubirii universale, susținând că până și iubirea față de semeni va fi condiționată de profitul ce-l poate obține de pe urma ei: „Cel ce-și iubește aproapele va fi neaparat iubit, cel ce face servicii aproapelui va fi neaparat răsplătit, iar cel ce urăște va fi urât și cel ce face rău, de rău va avea parte”. Promovând demofilia (dragostea de popor) ca formă de cârmuire statală și de colaborare între state, Mo Zi face două precizări foarte avansate pentru epoca sa, temă de casă pentru „democrații” zilelor noastre:

1) Condamnă cu hotărâre orice război de agresiune (toate conflictele și războaiele, ne asigură el, la fel ca tensiunile și neînțelegerile dintre indivizi, sunt generate de absența iubirii!), arătând că „pagubele sunt de fiecare dată mult mai mari ca avantajele obținute de pe urma unei victorii militare”;

2) Deoarece podoabele și lucrurile somptuoase duc la scăderea nivelului de trai al celor mulți, după mărirea impozitelor și corvezilor de către stat și aristocrați, marele gânditor daoist susține cu tărie că „iubirea universală trebuie completată cu virtuți”, precum cumpătarea, economia și renunțarea la lux. Dar, exagerând în susținerea acestei idei rezonabile, ne atenționează Max Kaltenmark, Mo Zi „ajunge să condamne toate artele frumoase, îndeosebi muzica cea mult apreciată de confucianiști”…

Și iată recomandarea care-l apropie pe Mo Zi surprinzător de mult de concepția platoniciană: Regele să fie ales dintre cei mai virtuoși cetățeni, apoi să fie ajutat de înțelepți!

Finanțăm armament (pentru alții), nu case (pentru noi)!

Data: 27 mai 2026 by Gheorghe Piperea

Piața imobiliară, la noi, e înghețată. Mai nimeni nu mai cumpără acum case cu bani gheață, iar credite nu se mai iau, întrucât lumea nu mai are curaj să se facă datoare la bănci pe 20-30 de ani. Prețurile sunt de-a dreptul exorbitante, iar statul sau primăriile nu mai construiesc un metru pătrat de locuințe sociale din 2024 încoace (nu că s-ar fi strofocat prea mult cu asta). Stocul de locuințe goale se îngroașă cu casele din care sunt evacuați debitorii supra-îndatorați. Terenul e pregătit pentru rentierii care vor cumpăra zeci de mii de case pentru a fi închiriate: Black Rock, Vanguard, Fidelity, UBS. Peste ocean, încă din toamna lui 2025, se încinge la foc mic, dar constant, piața creditelor ipotecare sub-prime. Asta dovedește că lumea nu învață nimic din istorie – criza financiară globală din 2008 a fost cauzată tot de la acest tip de credite. Interesant este, însă, că o criză și mai mare se acumulează galopant pe o piață la care mai nimeni nu s-ar fi așteptat că poate avea probleme: creditele auto.

Iată ce scrie presa americană: „Aproape 86 de milioane de americani – aproximativ unul din patru adulți – au acum datorii la credite auto sau leasing. Soldul mediu de acordare a unui credit auto a crescut la 33.519 dolari, comparativ cu 24.782 de dolari în 2018, în timp ce plata lunară medie a crescut de la 506 dolari la peste 680 de dolari în aceeași perioadă. Consumatorii sunt din ce în ce mai mult forțați să contracteze credite pe durate mai lungi pur și simplu pentru a-și menține ratele lunare la îndemână, mai mult de unul din cinci cumpărători de mașini noi contractând credite pe șapte ani în 2025”.

O să pară ciudat că nimeni nu a observat asta în piața noastră, dar la noi se cumpăra foarte rar mașini cu bani peșin. Se utilizează, de fapt, leasingul (care e cu două-trei ppt mai scump decât creditul). Pentru asta este nevoie de salarii, venituri din activități independente și firme cu activitate. Or, zeci de mii de job – uri au dispărut în ultimele luni. Activitățile independente se prăbușesc, iar peste 25 de mii de firme au intrat în insolvență în primele luni ale anului. A avut grijă de asta guvernul Bolojan, autorul a trei trimestre consecutive de recesiune „tehnică”. Deci, am putea sta mai rău decât americanii. În privința falimentului consumatorilor, la chestiunea știută (și nerezolvată) de pe vremea lui Biden, a creditelor de studii, care au un stoc de două trilioane, se adaugă una cu totul neașteptată: datoriile la spitale, medicamente și sistemul de sănătate. Costurile în acest domeniu au ajuns atât de incredibil de mari încât până și o banală cezariană poate falimenta o familie. De regulă, în ultimii 18 ani, am imitat ce e mai prost și mai nociv de la americani, deci avem și noi probleme de acest gen. Mai mici, dar similare. Tot ce putem spera acum, când finanțăm războaie, armament, lupta cu clima, inteligența artificială (curând, primirea cu surle și trâmbițe a extratereștrilor) este să nu fim din nou nevoiți, ca și acum 18 ani, să salvăm băncile recidiviste de la faliment cu prețul falimentului nostru, plus, mai nou, firmele de leasing. Nu de alta, dar de data asta ne putem trezi aruncați în timp, înapoi, în peștera preistorică.

Numărul 778

Data: 27 mai 2026 by Administrator

Descarcă PDF

Acel templu tăcut ce poartă numele Istorie…

Data: 26 mai 2026 by Petru Jipa

Am în față o carte deosebit de valoroasă apărută la „Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești”, scrisă de: Col. (rtr). prof.univ.dr.ing. Marian Rizea și domnul Adelin Năftănăilă. Cartea poartă numele „O altă față a lui Mihail Moruzov”. Subtitlul cărții este deosebit de prețios: „Mareșalul Ion Antonescu versus Șeful SSI Mihail Moruzov. Două pietre tari care au marcat istoria unei națiuni greu încercate. Pot spune că această carte plină de documente și scrisori în facsimil, că este cercetare pură. Pe coridoarele întunecate și pline de praf ale aparatului de informații interbelice al României, două figuri nu stau ca niște statui de marmură, ci ca niște umbre blocate într-un duel tăcut, cu mize mari, una manuind bagheta autorității statului, cealaltă bisturiul cunoașterii clandestine. Ion Antonescu, viitorul mareșal și dictator de facto, și Mihail Moruzov, arhitectul primului serviciu secret modern al României, sunt rareori asociate în narațiunile istorice. Când sunt, este de obicei ca notă de subsol între note, Antonescu ca naționalist cu mână de fier, Moruzov ca extravagantul șef al spionajului care a dispărut prea devreme. Totuși, scurta și combustibila lor intersecție, între 1938 și 1940 – constituie nu un episod marginal, ci o linie de falie: unde loialitatea instituțională s-a fracturat, unde informațiile au încetat să mai servească statul și au început să-l „testeze” și unde însăși arhitectura puterii în România autoritară a fost rescrisă în șoapte, mandate și dosare neelucidate.

Moruzov nu a fondat doar ramura de informații a Siguranței, el a „inventat” epistemología acestuia. Pentru el, informația nu erau date de arhivat, ci monedă de tranzacționat, efect de levier de acumulat, adevăr de gestionat. Rețeaua sa cuprindea diplomați, jurnaliști, bancheri și chiar amantele regale; dosarele sale conțineau nu doar afilieri politice, ci și mostre de scris de mână, obiceiuri alimentare și cadența precisă a râsului nervos sub interogatoriu. El opera pe baza convingerii că puterea, asemenea mercurului, nu putea fi înțeleasă, ci doar conținută, redirecționată și, atunci când era necesar, otrăvită la sursă. Antonescu, prin contrast, aborda puterea ca pe un teren de ocupat: liniar, ierarhic, lipsit de ambiguitate.

Ofițer de carieră profund în disciplina prusacă de comandă, el vedea informațiile nu ca pe o dialectică, ci ca pe o problemă logistică, informații de „livrat”, nu interogat. Când a dat peste rapoartele labirintice ale lui Moruzov în 1938, pline de referințe încrucișate, evaluări speculative și avertismente voalate despre canalele regaliste și luptele interne fasciste, nu le-a citit. Le-a „cernut”, aruncând ambiguitatea ca pe pleavă, reținând doar ceea ce confirmă propriul său calcul strategic. Ruptura lor nu a fost ideologică, ci ontologică. Moruzov credea că statul era un vas modelat de curenți ascunși; Antonescu credea că era o fortăreață care trebuia supravegheată. Când regele Carol al II-lea, căutând să neutralizeze atât „Garda de Fier”, și autonomia crescândă a armatei, l-a ridicat pe Antonescu la funcția de șef al Statului Major General în 1939, l-a plasat, fără să vrea, pe mareșal în supravegherea directă a aparatului de informații al lui Moruzov.

Ceea ce a urmat nu a fost colaborare, ci colonizare. Antonescu a cerut control centralizat, formate standardizate de raportare și cel mai grăitor „autoritate retroactivă” pentru operațiunile de supraveghere. Moruzov a refuzat. Nu din sfidare, ci pentru că autorizarea, în viziunea sa asupra lumii, era „urma” intuiției, nu precondiția acesteia. Pentru el, a cere permisiunea de a ști era ca și cum ai cere permisiunea de a respira. În februarie 1940, Antonescu, acum ministru de război, a ordonat demiterea lui Moruzov. Motivul oficial a citat „reorganizarea administrativ…

Sistemele de Inteligență Artificială

Data: 26 mai 2026 by Grigorie N. Lăcrița

Pentru omul obișnuit este greu de crezut că în lume există, în prezent, peste 70.000 de organizații (startup-uri) care proiectează și „antrenează” circa 2.000.000 de modele publice de Sisteme de Inteligență Artificială pe care oricine le poate utiliza. Această diversitate transformă IA dintr-o voce unică într-un ecosistem vast de unelte matematice specializate, accesibile oricui prin modelul „Open Source”. În acest peisaj dominat de giganții din Silicon Valley, China s-a impus ca lider mondial în execuție, gestionând peste 1.500 de modele mari proprii de Sisteme de IA. Prin hub-uri tehnologice precum Zhongguancun, China demonstrează o eficiență remarcabilă, reușind să obțină performanțe de vârf prin optimizarea inteligentă a resurselor. Această competiție globală asigură că inovația nu rămâne închisă în laboratoare private, ci devine un bun comun care accelerează progresul civilizației. Pentru o corectă înțelegere a Sistemelor de Inteligență Artificială și a procesului de lucru al acestora, este necesară clarificarea peisajului tehnologic actual (date valabile pentru începutul anului 2026).

Diversitatea Ecosistemului IA: o lume, nu un singur creier

Pentru a înțelege Inteligența Artificială (IA), trebuie să reținem că ceea ce numim generic „Inteligență Artificială” nu este un „robot universal” care știe totul, ci un ecosistem fragmentat. Acesta seamănă cu o cutie uriașă în care se află mii de unelte diferite, numite Sisteme IA, fiecare fiind proiectat pentru o funcție și o utilitate precisă. Interfața și Realitatea: Când interacționăm cu un chat, avem impresia unei „voci unice” care ne răspunde la orice. În spate însă, procesul este susținut de o multitudine de Sisteme IA; este ca o bibliotecă imensă unde mii de asistenți digitali caută simultan în fișiere diferite pentru a genera un singur răspuns coerent. Amploarea rețelei: Cele peste 70.000 de startup-uri sunt organizații care proiectează și „antrenează” aceste Sisteme IA. Cele 2.000.000 de modele publice de Sisteme IA sunt structuri matematice pe care oricine le poate utiliza. Unele sunt Sisteme IA închise (secrete comerciale), altele sunt Sisteme IA open-source (gratuite și accesibile oricui, asemenea unei biblioteci publice).

Sistemele IA Specializate (Sarcini precise): Aceasta este cea mai importantă distincție. Pe lângă Modelele de Limbaj Mari (LLM) – acele Sisteme IA care scriu și vorbesc ca oamenii – există sute de mii de Sisteme IA dedicate exclusiv unor domenii înguste. Exemple practice: Un Sistem IA de diagnostic medical identifică pe o radiografie detalii invizibile ochiului uman; Un Sistem IA de prognoze financiare analizează milioane de tranzacții pe secundă pentru a detecta riscuri; Un Sistem IA de securitate cibernetică funcționează ca un paznic digital permanent împotriva atacurilor informatice.

Sistemele IA ca structuri matematice: Deși par că „gândesc”, aceste modele sunt în esență fișiere uriașe care conțin miliarde de calcule și probabilități. Ele funcționează ca niște motoare matematice care recunosc obiecte, traduc limbi străine sau compun texte. Accesibilitatea universală și Democratizarea: Faptul că sunt „publice” înseamnă că orice persoană cu cunoștințe de programare le poate descărca și folosi. Aceste 2 milioane de modele de Sisteme IA sunt baza „Open Source”, asigurând că puterea IA devine un bun comun care accelerează inovația în medicină, educație și industrie pretutindeni în lume. Ce trebuie să rețină omul simplu: Inteligența Artificială nu este o „persoană digitală” unică, ci o rețea globală de Sisteme IA extrem de performante, fiecare fiind un expert pe o părticică limitată din cunoașterea umană. Aceste modele sunt cărămizile gratuite cu care se construiește viitorul digital. Ele permit unui student din România sau unui cercetător din Africa să folosească aceleași unelte de vârf ca marii ingineri din Silicon Valley.

Administrare și dezvoltare

Piața globală a Sistemelor de IA este susținută de trei piloni principali: 2.1. Giganții Tehnologici (Big Tech): Reprezintă forța financiară și computațională a domeniului. Entități lider precum Google, Microsoft, OpenAI, Meta, Anthropic, xAI, NVIDIA și Alibaba dezvoltă cele mai puternice Sisteme IA închise, investind miliarde de dolari în centre de date și cercetare de vârf pentru a menține supremația tehnologică globală; 2.2. Instituții și Guverne: Actori statali și infrastructură strategică Guvernele au încetat să fie doar spectatori, devenind finanțatori și dezvoltatori de infrastructură IA la nivel național.

China (Lider mondial în execuție și modele de stat): Gestionează în prezent peste 1.500 de modele mari proprii de Sisteme de IA. Recordul a fost stabilit prin înregistrarea oficială a 183 de modele de mari dimensiuni (LLM) destinate publicului și administrației. Strategia chineză se bazează pe familia de modele Qwen și DeepSeek, care domină ecosistemul global, reprezentând aproape 30 la sută din utilizarea mondială. Puterea de calcul a țării a atins 1.590 EFLOPS, fiind utilizată masiv în sectoare strategice precum telecomunicațiile și administrația publică. Statele Unite (Lider în investiții): Sectorul privat american a atras investiții record de peste 109 miliarde de dolari. Guvernul federal a lansat în 2026 un Plan de Acțiune care include „American AI stack”, un pachet de resurse tehnologice oferit aliaților, și inițiativa „U.S. Tech Prosperity Corps” pentru suport tehnic global. Eficiența și Puterea de calcul: În timp ce modelele din Silicon Valley cheltuiesc sute de miliarde pe investiții colosale în super-calculatoare și putere brută, dezvoltatorii chinezi (precum cei de la DeepSeek sau Alibaba) au reușit să creeze Sisteme IA de o eficiență remarcabilă. Aceștia obțin performanțe tehnologice de vârf utilizând resurse mult mai reduse, demonstrând că inovația nu depinde doar de mărimea bugetului, ci și de optimizarea inteligentă a algoritmilor. Dominanța în Robotică: China este liderul mondial detașat în „corpul” Inteligenței Artificiale. Deține peste două milioane de roboți industriali funcționali, mai mult decât tot restul lumii la un loc, transformând IA într-o forță de producție fizică de neegalat. Viteza de adopție: Modelele chinezești (familia Qwen) au crescut spectaculos, ajungând de la o cotă de piață neglijabilă la peste 30-45 lasută din utilizarea globală pe anumite platforme de dezvoltare în doar un an, datorită costurilor reduse și adaptabilității. Uniunea Europeană (Lider în etică): Prin implementarea completă a EU AI Act, Europa a impus primul cadru juridic global care interzice sistemele cu risc inacceptabil, precum „scorul social” sau manipularea comportamentală, forțând marii dezvoltatori să adapteze algoritmii la valorile democratice; 2.3. Situația în România: Cadrul instituțional și digitalizarea România parcurge o etapă decisivă de aliniere la standardele europene și de construcție a propriei arhitecturi digitale. Implementarea legislativă (Orizont august 2026): România se pregătește pentru aplicarea integrală a Regulamentului European privind IA. În martie 2026, Guvernul a desemnat ANCOM ca punct unic de contact și autoritate principală de supraveghere a pieței. Pentru sectoarele reglementate, supravegherea este asigurată de BNR și ASF. Strategia Națională și Economia: Strategia Națională pentru IA (2024-2027) vizează integrarea acestor tehnologii în economie, punând accent pe drepturile omului. Sectorul IT românesc este sub presiunea adaptării rapide, fiind necesare investiții masive în cercetare și dezvoltare (R&D) pentru a nu rămâne în urmă. Progrese locale: Se observă un avans semnificativ în digitalizarea serviciilor publice și în soluțiile de inteligență artificială aplicate în sănătate, însă deficitul de infrastructură digitală proprie rămâne principala provocare pentru suveranitatea digitală a țării.

Conceptul de „Cutie Neagră” (Black Box)

Multe sisteme moderne sunt caracterizate prin opacitate (lipsă de transparență, de accesibilitate și de inteligibilitate). Deoarece aceste Sisteme IA învață prin algoritmi de „deep learning„ (învățare profundă) folosind volume masive de date, procesul decizional intern este atât de complex încât nici creatorii sistemelor nu pot urmări pas cu pas fiecare conexiune matematică. Rezultatul este vizibil, dar „raționamentul” exact rămâne adesea o enigmă tehnică, similar proceselor neuronale umane. Această caracteristică transformă Sistemele IA într-o „cutie neagră”, unde știm ce intră și ce iese, dar nu putem explica pe deplin ce se întâmplă în interior.

Specificațiile Sistemului IA utilizat în această lucrare

Sistemul IA utilizat este un model de limbaj de mari dimensiuni. Acesta are următoarele caracteristici: Tehnologie: Este bazat pe familia de modele Gemini, creată de Google. Natură: Este un software care folosește probabilități matematice pentru a genera text. Scop: Ajută utilizatorii să găsească informații mai rapid și mai ușor, prin sintetizarea informațiilor din mai multe surse web. Concluzie: Utilizarea acestui Sistem IA presupune o colaborare între expertiza umană și capacitatea de procesare a datelor de către tehnologie. Aceasta asigură o perspectivă amplă și actualizată asupra subiectelor abordate, garantând că inovația rămâne un suport pentru inteligența umană, nu un înlocuitor al acesteia.

„World Fish Migration Day” marcată la Galați printr-o conferință internațională cu participanți din patru țări

Data: 26 mai 2026 by Redacția

Pentru o zi, Galațiul, a fost locul unde cercetători științifici și experți în biodiversitate din România, Austria, Franța și Republica Moldova au prezentat cele mai noi informații privind peștii migratori în cadrul Conferinței Internaționale „World Fish Migration Day – Discover the Wonderful World of Migratory Fish!”, unde o atenție deosebită s-a acordat sturionilor. Evenimentul, organizat în 21 mai 2026, pentru a marca Ziua Mondială a Peștilor Migratori de către WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) în cadrul proiectului LIFEBoat 4 Sturgeons, în parteneriat cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați (ICDEAPA) și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răzvan Angheluță” a fost o reușită. Efortul de conservare a peștilor migratori a fost tema principală abordată în cadrul lucrărilor științifice prezentate. Considerați ca fiind indicatori ai unor ecosisteme marine și fluviale sănătoase și specii emblematice ale Dunării, sturionii, au o importanță culturală, istorică și economică deosebită pentru comunitățile din bazinul Dunării.

Tot cu acest prilej a fost vernisată o expoziție de pictură, în cadrul programului „Călătoria peștilor migratori – între libertate și obstacole”, realizată de copiii de la Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați, coordonați de profesorii Danusia Pavăl și Marcela Anton, ca parte a efortului de implicare a tinerilor în acțiunile de popularizare a protejării biodiversității din Dunăre

„În cadrul conferinței am prezentat activitățile noastre din cadrul proiectului LifeBoat4Sturgeons, cum ar fi populările realizate cu BOKU, MATE AKI HAKI, dar și cu ICDEAPA la Isaccea, în 2024, și pașii făcuți pentru a crea o bază de date genetice în mai multe facilități de reproducere a sturionilor, distribuite în mai multe țări: una în Austria, la Viena, pe un vas care a fost special modificat pentru astfel de activități, una într-o fermă a unui institut de acvacultură din Ungaria și o a treia într-un container în Slovenia, lângă râul Mura. Ne dorim să avem cât mai mulți reproducători și cât mai diverși genetic, din Dunăre, din care să rezulte puii care vor fi redați Dunării”, a subliniat Cristina Munteanu, Coordonator Național Proiecte Sturion, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură). La rândul său, S II conf. univ. dr. Floricel Maricel DIMA, Director General ICDEAPA Galați a completat: „Pentru noi, cei care trăim și lucrăm în bazinul Dunării inferioare, migrația peștilor, de la legendarul sturion la scrumbia de Dunăre, reprezintă barometrul suprem al sănătății ecosistemelor noastre. Legătura ancestrală dintre Marea Neagră și fluviul Dunărea este practic ca un „drum al mătăsii” ecologic, pe care avem datoria să îl păstrăm deschis. Conservarea speciilor migratoare este un efort de solidaritate europeană”.

Țările din regiunea Dunării și Mării Negre au impus treptat limite stricte sau interdicții totale referitoare la pescuitul de sturioni. Până în anii 2020, majoritatea țărilor au introdus interdicții totale, România, Bulgaria, Serbia și Republica Moldova interzicând complet pescuitul comercial de sturioni. Există încă unele excepții – interdicții parțiale sau pescuit limitat – în anumite regiuni din Austria, Republica Cehă, Slovacia și Croația. „În contextul necesității conservării acestor specii care sunt amenințate cu dispariția, considerăm că muzeele, acvariile și grădinile zoologice, pretutindeni în lume, au un rol important în apropierea oamenilor de biodiversitate și în transformarea informației științifice într-o experiență accesibilă și relevantă pentru comunitate. Prin acest parteneriat, ne dorim să contribuim la creșterea gradului de conștientizare privind importanța conectivității ecologice și necesitatea protejării speciilor migratoare din bazinul Dunării și al Mării Negre”, a declarat Cătălin Popa, Manager al Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, Galați.

LIFE-Boat4Sturgeon este coordonat de Universitatea de Resurse Naturale și Științe ale Vieții – BOKU. Valoarea totală a proiectului se ridică la 11,8 milioane de euro, din care 67% este acoperită de programul LIFE al Uniunii Europene. Printre partenerii proiectului se numără Ministerul Federal al Agriculturii și Silviculturii, Climei și Protecției Mediului, Regiunilor și Gospodăririi Apelor din Republica Austria; viadonau; Orașul Viena – Wiener Gewässer; WWF-România; WWF-Ucraina; WWF-Bulgaria; Revivo, MATE AKI HAKI, Oficiul Federal pentru Gestionarea Apelor, IUCN, districtul Bavaria Inferioară și Haus des Meeres. Cofinanțatorii proiectului sunt Ministerul Ungar „Miniszterelnökség”, Ministerul sloven al Resurselor Naturale și Amenajării Teritoriului, Asociația de Stat a Pescuitului din Bavaria, Asociația de Pescuit a Landului Austria Inferioară, Asociația de Pescuit a Landului Austria Superioară, Societatea Austriacă de Pescuit 1880, Asociația Asociațiilor de Pescuit ale Muncitorilor din Austria, Comitetul de Pescuit din Viena, Districtele de Pescuit I și II, Districtul de Pescuit Dunărea C, Parcul Național Luncile Dunării, orașul Drösing și alte organisme de finanțare.

A consemnat Mihai Vintilă