Elisa Leonida și-a dorit pentru sine ceva ce nu mai fusese realizat de nimeni. După terminarea liceului, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (precursoarea Politehnicii din zilele noastre), însă a fost respinsă din start din cauza prejudecăţilor vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. A încercat şi la alte şcoli tehnice din România, însă peste tot a primit acelaşi răspuns, după cum avea să consemnezee Eliza Leonida în jurnalul personal: „Locul femeilor este la cratiţă!”… Nemaiavând alternative, dar ferm convinsă că trebuie să devină inginer, pleacă, în anul 1909, în Germania şi se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin. În fapt, este prima femeie student a acestei universităţi, căci şi în Germania existau prejudecăţi bine înrădăcinate cu privire la rolul femeilor în societate. În 1912 a absolvit cu calificativul „bine”, spre admiraţia decanului, şi a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie. Numele primei femei inginer din lume cu această specializare a făcut înconjurul presei și realizarea ei a fost mediatizată și în presa vremii din România. În 1912, ziarul Minerva îi dedica un articol cu titlul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din țara noastră și din Germania”. „O compatrioată a noastră, domnișoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg. În inginerie viitorul femeilor e mare, domnișoara Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obținând diploma de inginer” (ziarul „Minerva”, 1912). Deşi i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în ţară, aşa cum făceau cei mai mulţi dintre tinerii români care studiau în străinătate pe vremea aceea. A reuşit, cu greu, să obţină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din Bucureşti. După puţin timp, a început Primul Război Mondial. Cu riscul vieţii, merge pe front, unde desfăşoară o intensă activitate în cadrul organizaţiei „Crucea Roşie“, ajutând la diminuarea suferinţelor soldaţilor răniţi. I s-a încredinţat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărăşeşti. Pentru activitatea sanitară, a fost decorată cu ordine şi medalii româneşti şi străine.
Tot pe front l-a întâlnit pe viitorul său soţ, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, la Ghidigeni, în 1918. La nuntă a participat şi Regina Maria, momentul consfinţind faptul că între Familia Regală şi familia Leonida existau deja legături strânse. A devenit mama a două fete, care ulterior au devenit una profesoară şi alta ingineră. După război, şi-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, raţionalizări, a introdus tehnici noi şi a efectuat studii importante, toate având ca scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului ţării noastre. De-a lungul carierei ei profesionale a semnat 85.000 buletine de analize. Rezultatele acestor analize au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic. A scris o serie de monografii precum Contribuțiuni la studiul bauxitelor din România (1931) și Studiul chimic al cromitelor din Munții Orșovei (1939). A fost profesoară de fizică și chimie la Școala de Fete „Pitar Moș” și la Școala de Electricieni și Mecanici. A profesat până la data de 1 mai 1963. La data când a acceptat să iasă la pensie avea 75 de ani. În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare din Londra. Intervenția sa în care a atras atenția asupra pericolului armei atomice a fost comunicată oficial la ONU. Elisa Leonida Zamfirescu a fost prima femeie membră A.G.I.R. (Asociația Generală a Inginerilor din România) și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare. A încetat din viață la 25 noiembrie 1973, la vârsta de 85 de ani.
Numirea primei femei inginer cu specializarea chimie din lume a făcut înconjurul presei și realizarea ei a fost mediatizată și în presa vremii din România. După cum am mai spus în 1912, ziarul Minerva îi dedica un articol cu titlul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din țara noastră și din Germania”. Pentru titlul de prima ingineră din lume avea să apară știrea că Alice Jacqueline Perry (24 octombrie 1885 – 21 aprilie 1969) a fost una dintre primele femei din Europa care a absolvit ingineria (cu specializarea inginerie civilă), în 1906, cu șase ani înainte. Născută în Wellpark, Galway, în 1885, Alice a fost una dintre cele cinci fiice și fiul Marthei Park și James Perry. Tatăl ei a fost topograful județean din Galway West și a co-fondat Compania de Lumină Electrică Galway. Unchiul ei, John Perry, a fost membru al Societății Regale și a inventat giroscopul de navigație. După absolvirea liceului din Galway, a câștigat o bursă pentru a studia la Queen’s College Galway în 1902. Având rezultate excelente la matematică, a trecut de la studiile pentru o diplomă în arte la o diplomă în inginerie. A absolvit cu onoruri de primă clasă în inginerie civilă în 1906. Alice a fost una dintre primele femei din Europa care a absolvit ingineria, urmând-o pe Rita de Morais Sarmento (Inginerie Civilă și Lucrări Publice de la Academia Politécnica de Oporto (Academia Politehnică din Porto) în 1894) și pe Agnes Klingberg, Betzy Meyer și Julie Arenholt, care au absolvit între 1897 și 1901 la Polyteknisk Læreanstalt, cunoscută astăzi sub numele de Danmarks Tekniske Universitet. După absolvirea din 1906, Alice Galway i-a succedat temporar tatălui ei ca topograf județean pentru Consiliul Județean Galway. Rămâne singura femeie care a fost topograf județean (inginer județean) în Irlanda. A devenit interesată de poezie, publicând 7 volume de versuri.
Revenind la Elisa Leonida, în memoriam, la inițiativa Confederației Naționale a Femeilor din România, sub coordonarea doamnei dr. Mioara Mincu, în anul 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“ care se acordă pentru merite în domeniul științei și tehnicii unor personalități feminine. La Muzeul Tehnic din București și la Muzeul Național Geologic, sunt panouri din care vizitatorii pot afla biografia și realizările primei femei inginer. Din 1993 strada din București pe care a locuit îi poartă numele. O stradă cu numele Elisei Leonida Zamfirescu există și la Galați (în apropierea Drumului de Centură). În 2018 a fost omagiată printr-un Google Doodle, pe data de 10 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 131 de ani de la naștere. Putem spune că așa un exemplu de educație și viață poate fi model pentru nouă generație de tineri de astăzi, care ar trebui să își găsească locul și rostul destul de ușor. Elisa Leonida Zamfirescu este un model pentru noi toți, dovedind că dacă îți dorești ceva cu ardoare, nu numai că vei reuși, dar vei avea și succes!
