Urmele valahilor din Balcani și a Vechii lor Biserici Valaho – Egiptene au trecut testul timpului și iată că ne apar la lumină, numai bune de vizitat și consemnat. Biserica „Sfânta Maria din Blachernae” (Valaha) este o foarte veche biserică bizantină din Berat, Albania (sec. XIII). A primit denumirea după faimoasa biserică Vlaherna (Vlahernitisa) din Constantinopol (Biserica Valahă). Se consideră că a fost construită pe temelia unei biserici vechi din sec. V. Lăcașul este cel mai important monument istoric și arhitectural din oraș. A fost construită în sec. XIII, conținând impresionante icoane în interior, pictate în sec. XVI de către cunoscutul zograf Nicholas Onufri, fiul faimosului pictor iconar Onufri. Biserica are un nartex dreptunghiular.
Orașul Berat, cunoscut ca Antipatrea, a fost cucerit de Romani în secolul II î.Hr.. Legiunile romane „au omorât toate pesoanele mai mari de 16 ani, au distrus zidurile orașului și i-au dat foc”. Romanii au numit orașul Albanorum Oppidum (Fortăreața Albaneză). În secolul V, în timpul perioadei bizantine, orașul era cunoscut ca Pulcheriopolis (de la Pulheria) după numele surorii Împăratului Bizantin Theodosius care a preluat conducerea orașului. Această denumire „Pulheria”, care înseamnă „oraș frumos, bogat, puternic”, nu a fost dată întâmplător orașului; acesta devenea un centru puternic cu o mare dezvoltare culturală. În secolul VII au început invaziile bulgare, care au durat până în anul 1018, aceștia numind Berat-ul „Belograd” – Orașul Alb. Odată cu căderea Imperiului Bizantin, Berat a devenit unul dintre cele mai importante centre ale autorităților religioase din Epirus. Era reședința lui Mikele Angelo Komneno, conducătorul centrului clerical Epirus. În secolul XIV orașul a fost transformat în capitala unui mare principat, sub domnia unei familii de nobili albanezi, Muzaka. În 1417 Berat a fost sub ocupație turcă. În timpul invaziei otomane, Berat a rămas unul dintre cele mai mari orașe din Albania. Până la începutul secolului XX, orașul a avut o infrastructură solidă și era o punte de legătură între Est și Constantinopol, precum și între Sud și Ioannina din Grecia. Orașul este cunoscut pentru patrimonial său cultural, arhitectura istorică și frumusețea naturală, dar și ca „Orașul celor o mie de ferestre”, datorită caselor vechi prevăzute cu ferestre multe și mari ce domină orașul. Este un oraș pitoresc remarcabil, cu clădiri frumoase ce stârnesc interesul prin arhitectura și istoria lor. Orașul are un relief montan și deluros, cele mai înalte vârfuri muntoase fiind Tomori (2.416m) și Shpiragu (1.218 m) care contrastează cu valea Osumi, creând o priveliște frumoasă în oraș.
Berat este martorul coexistenței a diverse religii și comunități culturale de-a lungul secolelor. Zona istorică a orașului e reprezentată de trei cartiere delimitate de râul Osum: Castelul (Kala), Gorica și Mangalem. Orașul are de asemenea și un Centru Medieval care constă în câteva monumente religioase vechi ale sectei Bektashi și o moschee din secolul al XV-lea. Castelul este cea mai frumoasă atracție a orașului. Acesta a rămas fidel proiectului inițial care datează încă din secolul IV î.Hr.. Din când în când s-au mai făcut câteva modificări în secolele VI, VIII, XV și XIX. Acesta nu reprezintă doar cel mai mare castel locuit, ci și o arhivă în piatră care oferă o varietate de stiluri ce corespund diferitelor epoci: roman – bizantină, albaneză și otomană. Clădirile din interiorul castelului au fost construite ăn secolul XIII și, datorită arhitecturii lor specifice, sunt păstrate ca monumente culturale. Castelul are multe biserici bizantine, precum și moschei construite în timpul erei otomane care a început în 1417. Castelul Gorica este un alt castel din oraș construit în aceeași perioadă (secolul IV î.Hr.), dar situat în partea opusă a dealului. Astăzi se mai găsesc doar ruinele acestui castel. Vechile cartiere Mangalem și Gorica aflate de o parte și de alta a râului și legate între ele de podul Gorica, sunt zone protejate deoarece aici se află clădiri cu arhitectură specifică, cu multe ferestre, încântătoare, alei înguste și diferite obiecte religioase.
Un obiectiv demn de vizitat este „Codicele Purpuriu din Berat“ (numit Beratinus), și care conține fragmente din Biblie, fiind unul dintre cele mai vechi documente din care a fost preluat textul pentru Noul Testament. La vremea la care a fost scris (undeva prin secolul VI), codicele era unul dintre cele 5 existente în lume. The Codex Aureus reprezintă al doilea codice ca importanță în Berat și este un manuscris din secolul al IX-lea. UNESCO a manifestat o foarte mare atenție față de protejarea acestui patrimoniu unic al vechii literaturi liturgice în istoria lumii. Codicele din Berat este înscris în Lista Patrimoniului Mondial Unesco. Alte puncte de atracție sunt muzeele. „Onufri” este Muzeul Național al Icoanelor – și este situat în incinta vechii Catedrale a Adormirii Maicii Domnului (secolul XVIII) care e o biserică în stil bizantin, stil reliefat printr-un minunat iconostas din lemn aurit. Colecția de icoane datează din secolele XIV – XIX și include lucrări importante ale marelui artist Onufri și ale ucenicilor săi. Altul este Muzeul Etnografic – Amplasat într-una din cele mai bine păstrate case tradiționale din Berat, clădire ce datează din secolul al XVIII-lea. În interiorul acesteia se afla un pavilion arheologic, o imitație a bazarului medieval, un pavilion arhitectural și ornamentele tipice pentru o casă din secolul XVIII. Galeria de Arta „Edward Lear” a fost deschisă în 1994, și este una dintre cele mai importante și cele mai bune galerii de artă din țară. Colecția prezintă multe opere de artă contemporană și artă veche ale artiștilor din țară și din străinătate.
În afară de Biserica Sfânta Maria Vlaherna – care este cea mai veche biserică care există în orașul Berat (secolul XIII; această biserică a fost restaurată în secolul XVI și frescele sale au fost pictate de artistul Nicola, fiul lui Onufri), mai pot fi vizitate Biserica Sfântul Nicola (secolul XVI). Săpăturile arheologice efectuate aici au dus la descoperirea faptului că pereții acestei biserici au fost construiți în secolul al XVI-lea. În interiorul bisericii se află un capitel (partea superioară, mai groasă și ornamentă, a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă) folosit pentru ritualuri, acesta fiind un element de arhitectură Paleo-Creștină. Biserica Sfinții Constantin și Elena este o biserică – capelă a cărei construcție s-a terminat în anul 1644. Are un tavan cu elemente decorative și fresce ce prezintă scene ale răstignirii lui Iisus. Biserica Sfânta Trinitate (secolele XIII – XIV) a fost construită în apropierea celui de-al doilea zid ce înconjoară Castelul. Are frumoase picturi murale în stil bizantin și pereții săi au fost construiți cu ajutorul tehnicii „cloisonne”. „Acropolis” este situat în partea mai înaltă a castelului și este înconjurat de al doilea perimetru de ziduri. În interiorul acestuia se află ruinele caselor ce au aparținut garnizoanelor militare turcești, ruinele Moscheei Albe construită în perioada otomană și ceea ce a mai rămas din Camera Feudală. Cisterna de apă (secolele XIII – XIV) era folosită spre sfârșitul Evului Mediu pentru păstrarea apei. În partea de sud a fost construit un tunel de piatră pentru a aduce apa de la râu direct în turn. Moscheea Roșie (ridicată în secolul XV) este una dintre cele mai vechi din Albania. Inițial aceasta a fost folosită de caravanele ce treceau de la est la vest și mai târziu de către garnizoanele turcești. Biserica Sfântul Dumitru a fost reconstruită pe ruinele unei capele mai vechi din secolele XVI – XVII. Conform unei epigrafii, biserica a fost pictată în anul 1607. Biserica Sfântul Theodor (secolul XVI) a fost construită pe la mijlocul secolului XVI și a fost pictată de Onufri. În incinta Bisericii Sf. Theodor a fost găsită o copie a Epitafului de la Gllavenica, o remarcabilă operă de artă din anul 1373. Biserica Sfântul Elijah este situată în afara zidurilor înconjurătoare ale castelului. Scenele biblice din această bisercă sunt scrise în limba albaneză, o mostră foarte rară de obiect religios din Berat. În timpul regimului comunist, această clădire a fost distrusă și reconstruită după 1990. În cartierul Gorica avem Mănăstirea Sf. Spiridon (secolul XVIII). Mănăstirea Sfântul Spiridon se află chiar în centrul cartierului Gorica. Epigrafia de la intrare anunță că această clădire datează din anul 1864. Mănăstirea ca și cladire se dovedește a fi construită după un proiect tipic pentru bisericile din secolul XVIII. Biserica Sfântul Thomas (secolul XVIII) se mai află în cartierul Gorica. Aceasta a fost distrusă în timpul regimului comunist și reconstruită după 1990 prin donațiile făcute de comunitatea creștină a orașului Berat. Castelul Gorica este un alt castel din oraș care a fost construit în aceeași perioadă cu cel ce se află pe dealul opus. Astăzi se mai găsesc doar ruinele acestui castel, din păcate. Podul din lemn din Gorica este un alt obiectiv turistic care a fost construit în anul 1780 de către Ahmet Kurt Pasha. Acesta a fost reconstruit de două ori de-a lungul istoriei sale; în secolul XVIII a fost consolidat cu piatră și ulterior, între anii 1920 – 1930. Bisericile din Gorica sunt deschise în fiecare zi pentru vizitatori, iar intrarea este liberă).
În cartierul Mangalem din Berat avem Moscheea Burlacului, cea care a fost construită în anul 1827, cu scopul de a servi meșteșugarilor burlaci din oraș. Caracteristica acestei moschei este dată de scenele pictate pe fațade, scene ce reprezintă traiul cotidian din oraș. Biserica Sfântul Mihai (secolul XIII) mai este construită în cartierul Mangalem pe o stâncă ascuțită, demonstrând măiestria tehnicii „cloisonne”. Spre deosebire de alte biserici din Berat, în această biserica se regăsește un înalt nivel arhitectonic și o tendință către perfecțiunea formelor. 
În centrul medieval vom găsi Moscheea Regelui (secolul XV). Moscheea Regelui este una dintre cele mai importante moschei din oraș. Face parte din Centrul Islamic și a fost construită la sfârșitul secolului XV de către Sultanul Baiazid al II-lea. Helveti Teqe (secolul XV) a fost construită în secolul XV și reconstruită de către Ahmet Kurt Pasha în 1782. Caracteristica acestei clădiri este dată de tavanul din lemn decorat în stil baroc și adaptat la arta islamică prin picturi descrise ca fiind cele mai frumoase pentru acea vreme. Pentru a vizita aceste obiective, sunteți rugați să solicitați informații în clădirea de lângă Helveti Teqe (Direcția Monumente Culturale). Alte obiective de vizitat ar mai fi: Noua Biserică Ortodoxă (deschisă în fiecare zi pentru vizitatori), Biserica Sfântul Dumitru, construită în 2006 pe locul Vechii Catedrale a orașului și Moscheea de plumb (secolul XVI), cea mai frumoasa moschee construită în timpul dominației Sultanului Suljeman Konunor (1520-1566), o perioadă în care orașul devenise un centru important al Imperiului Otoman. Aceasta este cea mai mare moschee de acest gen din Albania.
Terminând turul de vizitare, puteți reveni la Biserica „Sfânta Maria din Blachernae” (Valahă) aflată la Berat (Albania) – o veche urmă de spiritualitate străbună (sec. XIII), care și-a dorit să ducă pe mai departe „povestea” Bisericii Valahe – Panagia of Blachernae (a două biserică ca importanță în Constantinopol, după Hagia Sofia, ridicată în apropierea țărmului Cornului de Aur), a Palatului Valah și a Zidurilor Valahe (ridicate de împăratul Heraclie). Împărații participau adesea la slujbele ținute în Biserica Vlaherne din Constantinopol (Imperiul Roman de Răsărit, numit și Romania sau Basilea Romaion). Mulți împărați purtau cu ei în campaniile de luptă o replică a icoanei făcătoare de minuni de aici. Blachernitissa a fost considerata icoana protectoare a Constantinopolului si a întregului Imperiu Roman de Răsărit. Sfânta Tradiție spune că icoana era făcută în relief, din ceară combinată cu cenușa Creștinilor martiri, uciși în sec. 6 și așezată în biserica Vlaherne, de lângă palatul imperial. Se spune că această sfântă icoana a salvat orașul de invazia Persană, iar apoi de cea Arabă. S-a crezut că icoana a ars în incendiul de pe 29 februarie 1434, datorită cărui fapt și Constantinopolul a căzut la scurta vreme, în 1453. Ca și multe obiecte sfinte ale tradiției bizantine, Blachernitissa (sau o copie a acesteia) a reapărut pe Muntele Athos la mijlocul secolului al XVII-lea. Nu se știe dacă icoana Hodegetria („Cea care conduce”), apărută la Athos în sec. XVII este cea originală, dar mulți monahi susțin acest lucru. Icoana Fecioarei Maria cu Pruncul Isus, presupusa icoană Blachernitissa / Vlachernítissa (Theotokos), donată de Leon I, care a supraviețuit, în mod misterios, incendiilor, pentru a fi transferată la Muntele Athos, ar fi ajuns la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Kremlinul din Moscova.
Mai trebuie menționat faptul că sultanul Mehmed al II-lea, zis și Cuceritorul, după căderea capitalei Imperiului Bizantin (Romania) la 29 mai 1453, și-a făcut intrarea în marele oraș – capitala Lumii din acea perioadă – pe Poarta Blachernae (Poarta Valahă; Poarta Nemuritorilor). Mai multe amănunte am scris în cartea mea „Zeii geți cu ochi albaștrii”. Ce a mai urmat? Romaioii bizantini au devenit greci (eleni) și au preluat istoria antică a întregii peninsule balcanice, așa cum în prezent bulgarii preiau istoria antică a tracilor. Ce urmează, vom vedea…
Lasă un răspuns