„Nu ne-am luptat pentru jucării!”…

Nu, nu ne-am luptat pentru jucării, dar se pare că ne-am luptat degeaba. Am ajuns să trăiesc zilele în care eroii ne sint interziși, sînt demonizați, le este oprită pomenirea tradițională inclusiv în bisericile pe care le-au ctitorit iar trădătorii devin eroi și țara se umple de statui ale dușmanilor românilor. Și toți românii tac. Îmi este greu să înțeleg cum sub ochii mei, parcă orbi, în doar trei decenii un popor care a dat atîtea minți luminate, atiția patrioți, atîția eroi și martiri și-a pierdut conștiința națională, mîndria, s-a transformat într-o populație lașă, supusă, tîrîtoare. Bravul, neînfricatul și eroicul popor român! Nu te poți hrăni cu amintirile glorioase ale faptelor săvîrșite de înaintași.

În materie de trădare, prima pomenită (nu istoric ci biblic) este Rahav din Ierihon, care și-a trădat concitadinii în favoarea evreilor conduși de Iosua. Prima atestare istorică a trădării provine de la Herodot – trădarea lui Efialtes, care în anul 480 î. H. i-a condus pe perși să cadă în spatele grecilor conduși de Leonidas. Și, desigur, întotdeauna, există cineva care stabilește cine sînt eroii – la noi, stabilește INSHR Elie Wiesel. Și tot desigur, unii privesc într-un fel, alții în alt fel.

Patrioții români îi privesc pe legionari ca pe niște eroi, sioniștii și trădătorii îi privesc ca pe niște criminali. Patrioții români îi privesc pe luptătorii din munți ca pe niște eroi, sioniștii și trădătorii îi privesc ca pe niște “bandiți”. Ostașii români căzuți prizonieri la Cotul Donului care au refuzat să se înscrie în diviziile Tudor Vladimirescu și Horia, Cloșca și Crișan, la întoarcerea din Siberia, erau priviți de autoritățile bolșevice de la noi ca „fasciștii lui Antonescu”, în timp ce unii români îi considerau eroi. În acest caz, eu nu pot să mă pronunț întrucît nu am fost în „ituația lor. Unii au refuzat să lupte alături de dușmanul care ne răpise Basarabia și Bucovina, alții au ales să se alăture acestora pentru a elibera Ardealul de nord-vest. Djokar Dudaev este privit de ceceni ca un erou, iar de ruși ca un terorist. Iohannis îi consider eroi pe militarii români care dădeau șpagă să plece în Afganistan și în Irak. Pe aceștia eu îi consider niște mercenari criminali, eroi erau afganii și irakienii care își apărau țara împotriva invadatorilor.

V-am dat aceste exemple ca să vedeți că în problema eroilor, lucrurile nu sînt chiar așa de simple.

Dar cei mai mari dintre eroi eu îi consider pe cei care luptă știind că nu pot învinge. Știu asta, dar ei luptă fiindcă viața este o luptă, fiindcă rostul bărbatului este să lupte. Este cazul lui Leonidas și al celor 300 de spartani (și încă cîteva sute de luptători din alte cetăți grecești) care au încercat să țină piept la Termopile unei armate a perșilor cu efective necunoscute, dar zdrobitor superioare (în antichitate se considera că au fost un milion, azi se consideră că au fost 100-150.000). Sau cazul eroului aromân Pitu Guli și a celor 300 (tot 300!) de crușoveni ai lui care în anul 1903, după ce Crușova s-a declarat republică independentă, au căzut în lupta cu 15.000 de turci de la Dealul ursului (după alții, Piatra ursului).

În principiu, eroii sînt admirați, unii chiar venerați, sînt comemorați, li se compun balade și cîntece, numele lor este dat la străzi, piețe, școli, instituții de cultură, li se ridică statui și busturi. Și la noi este plină de statui și busturi. Nu vă dau acum numele celor care este interzis să se bucure post-mortem de aceste onoruri, dar vă dau numele criminalilor și teroriștilor care au statui în Romînia.

Anul trecut, în articolul „Sfîrșit de iunie – două comemorări”, scriam: „La data de 4 aprilie 1944 aviația americană a bombardat Bucureștiul, atît zona Gării de Nord cît și centrul capitalei (a fost distrus Teatrul Național, a fost avariat Ateneul Român, au fost distruse nenumărate locuințe și au fost uciși 2.942 de civili nevinovați). Aviația și antiaeriana noastre au ripostat astfel încît agresorii au suferit 378 de pierderi. În anul 2002 în parcul Cișmigiu (în inima Bucureștiului) și în anul 2007 în parcul Kisseleff au fost ridicate două monumente ale eroilor americani căzuți în timpul atacului. Eroi care ucid civili nevinovați. Pentru victime nu s-a ridicat nici un monument. Noi omagiem criminali cu sînge rece care au ucis nevinovați de ai noștri, sînge din sîngele nostru. În anul 2011 primarul Neculai Onțanu al sectorului 2 dezvelește la intersecția bd. Pache Protopopescu cu str. Traian statuia fostului prim-ministru grec Elefterios Venizelos. Pentru greci acesta este un erou, dar pentru aromâni este un criminal. Dacă cineva se întreabă de ce amestec în poveste aromânii, le explic: din copilărie am fost învățat că noi, aromânii, suntem români.

Începînd cu anul 1905, sub ochii blajini și îngăduitori ai Europei, bandele de antarți greci (organizați nu de statul grec ci de mitropoliți) au dezlanțuit in Epir și în Tesalia o prigoană cruntă împotriva aromânilor pe care îi ucideau și îi jefuiau. Din fericire aromânii erau un neam curajos, tenace, luptător, deprins cu mînuitul armelor, inventiv astfel că lipsiți de orice sprijin s-au apărat singuri înființînd cetele de armatoli (cu propriul serviciu de informații). Sute de aromâni au fost uciși (erau vînați în special preoții și învățătorii care în biserici și școli cultivau dialectul aromân), și cu timpul mulți supraviețuitori au fost nevoiți să-și abandoneze munții, pămînturile și casele pentru a veni în țara-mamă.

Statul grec nu a pedepsit criminalii, nici nu a despăgubit victimele, nici nu și-a cerut scuze. Nici azi statul grec nu recunoaște minoritatea aromână (intrucît nu recunoaște nici o minoritate) astfel încît tot sub ochii blajini și îngăduitori ai Europei, drepturile minorităților stabilite de UE, lor le sunt refuzate. Unora, UE le permite asimilarea forțată. Statul român tace.

În centrul capitalei este statuia unui criminal, ceea ce Mareșalul Antonescu nu are dreptul.

În ziua de 9 oct. 2018 primărița Capitalei, Gabriela Firea, inaugurează în piața Elie Wiesel bustul lui Elie Wiesel. Elie Wiesel, probabil cel mai mare mincinos cunoscut de istorie, un terorist, un escroc, un dușman al României, care a pretins că jandarmii români l-au trimis la Auschwitz pe cînd nord-vestul Ardealului era sub ocupație horthystă.

Acest individ a primit de la Ion Iliescu „Steaua României” iar Academia Română l-a primit între sînii ei. Cu ultima ocazie, a acuzat poporul român: „Ați ucis! Ați ucis! Ați ucis!”. Iar șeptelul în care s-a transformat aceasta instituție, altă dată onorabilă și meritorie, azi devenită cuib de escroci, în loc să-l întrebe pe cine am omorît noi, l-a aplaudat!”

„Nu ne-am luptat pentru jucării!”… La sfîrșitul lui iunie se comemorează în toată țara pogromul de la Iași din 1941, asupra căruia INSHR minte la fiecare respirație. Dar nimeni nu comemorează pogromul din 1940, cînd evreii din Basarabia și Bucovina au ucis bestial și au batjocorit în stradă sute de militari, funcționari, preoți și studenți români. Văd că tot noi, aromânii (inițial regretatul Paul Goma, apoi gen. Radu Theodoru, și mai apoi eu) trebuie să amintim de acest masacru pentru a nu fi uitat de toți. Este momentul să completez și cu alte statui de dușmani ai românilor găzduite cu generozitate de țara noastră. Contele Vass Albert a fost condamnat la moarte în 1946 pentru crime de război (săvîrșite în 1940, după ocuparea de către Ungaria a Ardealului de nord-vest, cînd a fost implicat în uciderea de români și evrei), dar între timp fugise în Germania și apoi în SUA, unde s-a sinucis în 1998 la 90 de ani. Ungurii îl consideră erou național. După 1990, prin strădaniile UDMR, i s-au ridicat statui în Odorheiu Secuiesc, Reghin, satul Lunca Mureșului și satul Vița. Alexandru Florian nu a protestat oficial, ca în nenumărate alte cazuri.

Pentru cei 13 generali ai armatei revoluționare maghiare de la 1848/1849, înfrînți de austrieci, luați prizonieri, condamnați la moarte și executați în anul 1849 la Arad, în anul 1890 tot la Arad a fost dezvelită Statuia libertății, comemorînd 50 de ani de la execuția acestora. În 1925, după Marea Unire, monumentul a fost demontat întrucît generalii luptaseră împotriva românilor. Dar iată că după 1989 s-a instaurat în țară trădarea la nivel înalt astfel că în 2004 Adrian Năstase a aprobat reinstalarea statuii dușmanilor românilor într-un pretins parc al reconcilierii româno-ungare (reconciliere care nu se vede dinspre partea maghiară – uitați de pildă situația cimitirului de la Valea Uzului). Generalul polonez Jozef Bem, comandantul acestor trupe revoluționare maghiare a executat ordinele lui Lajos Kossuth de decimare a populației românești din Ardeal. La data de 7 sept. 2014, în com. Coltău, Laszlo Tokes a dezvelit un bust al lui Bem. Interesant este și faptul că după înfrîngere, marele general creștin a fugit la turci unde s-a convertit la Islam și a fost numit pașă.

La 11 sept. 2021 Klaus Iohannis personal a dezvelit în Piața Mare din Sibiu statuia (neautorizată) a baronului Samuel von Bruckenthal, cel sub ochii căruia au fost trași pe roată Horia și Cloșca. Același Iohannis care ca primar al Sibiului refuzase amplasarea în Piața Mare a statuii lui Avram Iancu.

Sunt doar cîteva situații, cine vrea le poate completa.

Nu despre asta îmi propusesem să scriu, dar am fost „instigat” de faptul că Radio România Actualități a omagiat un „erou” român, exploratorul Iulius Popper. Popper a fost un aventurier evreu născut în 1857 la București care ajuns în Țara de Foc, pentru a pune mîna pe minele populației Selk’nam, a inițiat genocidul asupra acestora (informația aceasta lipsește din elogioasa pagină wikipedia în limba română, dar există în varianta engleză). Datorită „eroului” evreu, românii apar pe lista autorilor de genociduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*