Jetonul de cărucior al unei compensări pe caiet de țară…

Adevărata manipulare a pieței, a prețurilor și tarifelor, a consumurilor și consumatorilor, a raportului cerere/ofertă și stocurilor pleacă de la guvern… Acolo ar trebui să meargă consiliul concurenței să vadă cum stau lucrurile… Ba, și-ar putea deschide chiar un birou de audit… Pentru că de la vârf se împut treburile… Voit ori nu… De la ceea ce îi spun premierului, nu cei „de pe lângă el”, consilierii, ci personajele din spatele lui, „consultanți”… Reprezentanții intereselor străine, mereu atât de vigilenți… Nu rupând ușile birourilor la orele amiezii ori pârtiile și cărările la sfârșit de săptămână…

Existau două variante pentru ajustarea prețurilor la combustibili… Reducerea accizelor, prin notificarea Comisiei Europene, și compensarea de către stat a unei părți din prețul „la pompă”… Erau… Pentru că, în fapt, guvernanții nici nu au îndrăznit să vorbească prea mult despre reducerea accizelor… Și nu pentru că se deranjau birocrații de la Bruxelles de intențiile lor, la nivel de hârțogăraie, cum ne-au mințit feluriți politicieni… Într-adevăr, s-ar fi șifonat rău Europa, dar nu frecându-și singură coatele de marginea birourilor, ci luată de rever de interesele multinaționalelor… Pentru că, evident, reprezentanții acestora nu-și fac veacul doar prin birourile guvernanților noștri, ci și pe la Bruxelles… Doar că acolo sunt poate ceva mai rezervați, dar tot un soi de acoliți, e drept, ai unor lideri UE, nu ai unor simplii guvernanți de țară, „veghea” lor, pe interesele de camătă în cele din urmă, fiind însă la fel de statornică…

În mod firesc, ar fi trebuit „activate” amândouă soluții pentru a ține în frâu prețul combustibililor… Compensarea, fie ea și parțială, pentru a da cel mai important lucru dincolo de suma oricum modică, și anume semnalul că executivul este alături de oameni… Și nu doar pentru acest derapaj de preț al combustibililor, ci și în perspectiva a ceea ce urmează… În plus, reducerea temporară a accizelor, chiar dacă deranja Europa, at fi putut sigura o ajustare semnificativă a prețurilor…

Dar, „atât s-a putut”!… O compensare de 50 de bani, referință, nu pentru încurajarea populației, ci, mai degrabă ca frustrare a prețului următoarei cărți, cu amintirile de doi bani ale președintelui Iohannis, ajustată la moneda de cărucior doar din motive de contabilitate… Și este clar că nu a fost o decizie a guvernanților, nici măcar la stabilirea sumei de compensare… Pentru că, altminteri, am fi vorbit măcar despre unitatea monetară ca referință, nu despre subunitatea în bani… Am fi vorbit despre „1 Leu”, tot simbolic ca valoare intrinsecă, dar care ar fi avut o altă putere „de tranzacționare”, insuflând oamenilor o altă stare… Și nu senzația de batjocorire pe care au primit-o prin referința nevoilor lor la cei câțiva bani… Și care puteau fi oricâți, chiar și 99 de bani, efectul psihologic al menținerii țării, sub valoarea „de tejghea” de măcar un leu, fiind același…

Pe de altă parte, am fi naivi să credem că guvernanții și-au făcut probleme legate de empatia pe o așteptau oamenii de la ei… Pentru că nu le pasă… Ba, pesemne sunt chiar convinși că le-a ieșit „mișcarea”… Au dat țării o compensare în mărunțiș, de care se vor folosi însă și ca stindard electoral, cu sloganul de fițuică „Am compensat prețurile la combustibili”, căci doar cunoaștem agățarea lor limfatică de orice…

Și, aparent, au scăpat și cu șireturile de la sacii bugetari nedezlegați… Doar că, în vreme ce reducerea accizelor i-ar fi pus acum în fața diminuării intrărilor la bugete, dar ar fi putut găsi mecanisme de „acoperire”, inclusiv prin revizuirea profiturilor companiilor, prin  impunerea acelei solidarități, care, în țările de unde vin multinaționalele, nu este nici discutată, nici huiduită, nici pusă între virgulele unor șantaje, actuala compensare, „la pompă”, va izbi bugetele exact când situația va fi mai grea… La toamnă, când, oricum, se numără cea de a doua jupuire anuală pe post de cost de viață a românilor, când, teoretic, guvernanții vor trebui să aloce suma din sacul compensării de trei luni către companii… Da, au poate un avantaj prin faptul că, iarăși doar „teoretic”, vor putea aduna banii de prin alte capitole bugetare, și, de fapt, plătitorul final al compensări va fi, peste cele trei luni, tot contribuabilul român (iar pe asta au mizat și companiile prin agenții lor de supraveghere și influență directă din spatele miniștrilor)… Problema este dacă vor mai fi bani pe acest caiet al datoriilor (de țară) din prăvălia guvernanților sau doar un dosar cu multe file… Când, cu buza umflată ar putea rămâne tocmai companiile… Într-un fel, exact pe măsura „karmei” celor 50 de bani azvârliți acum și ca dispreț al multinaționalelor față de țara în care fac profituri uriașe, față de țara din care extrag până la secătuire fluxurile financiare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*