Pentru societatea care se clocește în incubatoarele noii ordini mondiale, adevărul este cel mai mare pericol și atunci trebuie eliminat. Este și firesc de altfel – adevărul este valoarea supremă a creștinismului. În anul 2018 am publicat în „Justitiarul” un serial cu 6 episoade sub titlul „Europa, continentul minciunii și făradelegii… legale!“. Cu timpul, prigonirea adevărului a ajuns tot mai accentuată, cele mai recente exemple fiind pandemia covid 19 și războiul din Ucraina. Dar cel mai îngrijorător mi se pare acțiunea insistentă de falsificare a istoriei României.
Citez din ultimul meu mail din 30 dec. 2021 adresat d-lui Ioan Aurel Pop (ultimul, întrucît de atunci nu mi-a mai răspuns): „Oare nu va bate de loc la ochi faptul ca atunci cind este vorba de falsificat istoria, autoritatile numesc in fruntea comisiei sau institutiei fiul unui bolsevic evreu? Procesul comunismului” incredintat lui Vladimir Tismaneanu, fiul lui Leonid Tisminetchi? INSHR-EW incredintat lui Alexandru Florian, fiul lui Radu Florian? Nu de mult, director stiintific la Institutul Revolutiei Romane (cu care nu avea nici o legatura) a fost numit Andrei Ursu, fiul pretinsului dizident Gheorghe Ursu. Am urmarit zilele trecute un interviu al lui si am ramas uimit: nu am ascultat niciodata o jumatate de ora de minciuni, de la cap la coada.”
În acest an 2022 ne confruntăm cu alte două asalturi ale minciunii cu caracter istoric.
Primul este introducerea în școli a Istoriei evreilor – pun pariu că că va fi o istorie elogioasă, laudativă, plină de fapte bune și frumoase, dar fără nici un cuvînt despre răul făcut de atîția evrei României și omenirii. Întreb și eu, de ce să învețe românii istoria evreilor și nu istoria aromânilor? Cineva ar putea să-mi răspundă că nu este nevoie, întrucît aromânii sînt români. Așa este, și atunci istoria lor ar trebui menționată în cadrul istoriei românilor – dar asta nu se face, nu se vorbește despre ei decît din punct de vedere lingvistic, nu și istoric. De ce? Nu cumva pentru faptul că acest neam de luptători, oriunde au trăit (Grecia, Albania, Macedonia, România) au lăsat în urmă cimitire întregi pline de eroi? Nu cumva pentru faptul că românii nu trebuie să știe că în lume au existat și eroi cu singe românesc?
Al doilea este preconizata introducere în școli a Istoriei revoluției. Va fi indiscutabil un lung șir de minciuni. Românii nu trebuie să știe adevărul.
În anul 2016 istoricul Adrian Niculescu a propus o lege prin care negarea revolutiei române să devină infracțiune, ca și negarea holocaustului! De loc surprinzător, promovarea inițiativei a fost făcută de Revista 22. Conform informațiilor mele (precizez că neverificate, întrucît nu am cum să le verific) Adrian Niculescu nu a fost un transfug, ci a fost trimis în occident de DIE iar acolo a trecut în barca DST-ului francez. Nu trebuie să se știe că revoluția română a fost organizată de serviciile străine (inclusiv DST), nu trebuie să se știe că peste 1.000 de români au fost uciși fiindcă așa au vrut americanii (la fel cum au fost uciși ucrainienii din Maidan), nu trebuie să se știe că puterea a fost preluată în România de trădătorii țării.
Am scris nenumărate articole despre revoluție, dar procuratura militară s-a eschivat de fiecare dată să mă audieze (ca și în cazul mineriadei mari). Nemernicii vor să înlocuiască adevărul cu minciuna. Cît mai trăiesc, eu lupt cît pot pentru adevăr – dar nu mai pot decît scriind. După circa 1.000 de articole, am trecut la alt nivel, la scrierea memoriilor. Să mă ajute Dumnezeu să termin și volumul III!
Am încercat să îi conving și pe alți prietenii care știu, fiecare în diferite domenii, cum a fost inițiată distrugerea României. Dar nu am reușit. Mă voi veferi la aceștia citînd din volumul II (“O viață pentru… mai multe idei”):
„Am (avut) patru prieteni care cu amintirile lor atît de neștiute românilor ar fi putut scrie biblioteci întregi: Gigi Mocuța, Dan Antoș, Ion Gîtlan, Nelu Iofciu. I-am bătut la cap să scrie, le-am asigurat apariția în presă, cred chiar că i-am și blestemat dacă nu vor să scrie, dar nici un succes. Care că nu are talent să scrie, care că nu are timp, care că să-l înregistrez pe reportofon și să scriu eu – asta era culmea! eu nu aveam timp pentru memoriile mele și să scriu despre ale lor! Primii doi, nu mai pot să scrie de dincolo. Ultimii doi, chiar dacă le-am reînnoit în aceste zile propunerea, tot nu au de gînd.
Gheorghe (Gigi) Mocuța. Ne-am cunoscut în 1978, cînd intrase în procuratură. Un alt împătimit al adevărului și dreptății. În 1990, promovat la Procuratura Generală, a fost unul dintre cei doi procurori (al doilea a fost Titus Duță) care s-au implicat în mișcarea civilă, a aderat la „Alianța Civică” și la „Societatea pentru Adevăr” unde a fost alături de Radu Filipescu, unul dintre cei doi vicepreședinți ai mei. A fost primul procuror român trimis în Italia să fie pregătit în lupta antimafie. Pregătirea nu i-a folosit la nimic – toate inițiativele lui au fost blocate de procurorul general Nicolae Cochinescu. Sub Constantinescu a ajuns secretar de stat la finanțe (răspundea de vămi), de unde a fost mutat secretar de stat la justiție – dar ministrul mafiot Valeriu Stoica l-a deposedat de toate responsabilitățile importante, pe care i le-a dat slugii lui, Flavius Baias. O amintire de neuitat, de pe timpul lui Constantinescu – Gigi declanșase o campanie de anchetare a adopțiilor ilegale (în numele și interesul căreia lucra o mafie enormă formată din avocați, judecători, polițiști de la evidența populației și funcționari de la autoritatea tutelară). La un moment dat primește un anunț tulburător de la un ofițer SRI care intercepta telefoanele unei avocate implicate plenar în adopțiile ilegale (la ce bun sa-i mai dau numele? o doamnă foarte drăguță și elegantă). Această doamnă îl sunase la Cotroceni pe consilierul prezidențial Sorin Moisescu (fost coleg de facultate cu Emil Constantinescu) să se plîngă că Gigi o hărțuie penal. Sorin o asigură că în scurt timp va fi procuror general și va scăpa de Gigi. Într-adevăr, în perioada 1997-2000 Sorin Moisescu a fost consilier prezidențial, apoi procuror general și apoi președinte al ÎCCR. Un infractor, ca și nevastă-sa Adriana care în 1979 (pe cînd era vicepreședintă la Judecătoria sectorului 5 și amanta procurorului șef adjunct Jan Popescu de la același sector) a scăpat de arestare pentru luare de mită (cum au fost arestați majoritatea judecătorilor de la acea instanță) întrucît era măritată cu nepotul patriarhului Iustin Moisescu. Gigi a declanșat și campania de arestare a bancherilor care își falimentau băncile. În 2007 Gigi a mai fost numit încă o dată secretar de stat la justiție – pentru doar cîteva luni. Încep să cred că era promovat temporar doar pentru a i se lua dosarele în lucru. În primăvară am aflat cu uimire că a murit de covid în lagărul M. Ap. N. din curtea Institutului „Ana Aslan” din Otopeni.
Dan Antoș. Inginer instalator, l-am cunoscut tot prin bridge, la începutul anilor ’80. Cînd după 1990 la ministerul justiției a fost înființat biroul pentru experți tehnici și contabili a fost numit în fruntea acestuia. Mi-a spus lucruri cutremurătoare. A fost nevoit să demisioneze, păstrînd calitatea de expert tehnic. Mi-a povestit cum judecătorii impuneau experților concluziile dorite de părțile care îi mituiau. Dar și-a dat seama că știind prea multe, este vînat. De pildă, a fost contactat din partea avocaților firmei Millenium (care ridicase blocul care a ars în apropierea bisericii armenești, suma de un milion de dolari ca să își însușească concluziile lor). A renunțat și la activitatea de expert, s-a pensionat. A fost consultantul meu în multe probleme de specialitate – escrocheriile promovate de stat în interesul mafioților în domeniul repartitoarelor la calorifere și al senzorilor de gaze, dar și în cazul incendiului de la „Colectiv”. Nu știu dacă a apucat să citească ultimul meu articol, pe această temă – la începutul lui ianuarie 2020 a murit răpus de cancer.
Ion Gîtlan, cel care în 22 dec. 1989 a stat cîteva ore în sediul CC la biroul lui Ceaușescu, fără să știe că în seara precedentă fiul său Mihai fusese ucis la Sala Dalles. Îi spuneam cîteodată în glumă că naivitatea i-a salvat viața – dacă și-ar fi dat seama ce se întîmpla cu adevărat atunci în CC, poate că ar fi fost împușcat ca terorist. Secretar general și apoi președinte al Uniunii Democrat Creștine, s-a zbătut să smulgă partidul din mlaștina în care, fără ca poporul să afle, se transformase CDR…
…Ion Gîtlan – a fost, printre multe altele, vicepreședinte executiv al Alianței Civice. Prea tîrziu și-a dat seama de influența nefastă a cuplului Ana Blandiana – Petre Mihai Băcanu. În timpul președenței lui Emil Constantinescu, fostul prieten al lui Ion Gîtlan, partidul i-a fost evacuat temporar din sediul pe care îl avea în Piața Amzei, în fosta primărie a sectorului 1 în vederea unor lucrări urgente de consolidare a clădirii. Evacuarea temporară a devenit definitivă. Niculae Cerveni, Nicu Stăncescu, Nica Leon, Ion Gîtlan – președinții a patru partide patriote care în mod abuziv au rămas fără sediu.
Dintre cei pe care i-am cunoscut în mileniul trecut, ar mai fi trebuit de pildă să îl menționez și pe Ion (Nelu) Iofciu, membru al asociației 21 „Decembrie”. În noaptea de 21 dec. 1989 a fost la ambele baricade, atît cea celebră de la “Dunărea”, cît și cea mult mai puțin cunoscută, de la „Cocor”. În 1992 a fost șoferul lui Emil Constantinescu prin toată țara, în timpul campaniei electorale. În 1996 a ajuns viceprimar la sectorul 5 iar în 2000 consilier la același sector. În acest an, trecut de 70 de ani, este ales din nou consilier local, tot acolo. Este președintele asociației „Baricada Inter 1989”. Permanent plin de inițiative, dar din păcate și el se poate bizui pe tot mai puțini oameni. Un nebun ca și mine, era normal să ne împrietenim.”
Tot în acest volum am adus omagii (mai mult post-mortem) unor oameni excepționali, alături de care am luptat zeci de ani. I-am preluat pe cei menționați în serialul „Români despre care nu scrie nimeni”, după care am trecut la articolele pe care le scriam comemorînd moartea încă unuia… Este bine ca românii să știe că noi nu am avut eroi doar în trecut, dar mai avem și azi. Este adevărat, tot mai puțini în viață. Și de care nu se recomandă să afle, fiindcă nu este bine.
Lasă un răspuns