Cântă zeiță jalea ce s-a scurs

Într-o zi tăcerile se ascundeau într-un gând
Lovite de o cărămidă, lovind al său trup,
Bolta de stele într-un cerc se rotea
Luceafărul încet și discret se stingea.

Un cântec de jale din nori cobora
,,Cântă zeiță” tristețea cânta,
,,Frumusețea copacului în iarnă”
Ablițiunea cernită de vară.

El a fost pur, frumos, chiar adânc
,,Dacia” să se numească, a spus,
Dar printre ramuri trăiau uscături
Pământ acoperit cu lături.

Consolarea nu se mai zărea
A avut prieteni, prieteni avea..?
Dar avea și el o iubită
Ce a făcut dragostea lor infinită.

„Cântă zeiță” jalea unei națiuni
Chiar și astăzi prezentul s-a opus,
Adevărul ne doare, dar prin adevăr
Teiul adoarme pe un câmp de dor.

*
Astăzi, Eminescu…

Mă pregăteam să continui Loreley
Povestea Rinului ce cânta,
Dar am deschis ochii și-n alt plai
Am văzut cum Ura și Poporul se confruntă.
Astăzi când Eminescu a ,,tăcut”
Cultura și Luceafărul luminii,
Văd că trăim într-un război
O lacrimă pe fața lumii.
Nu mai vorbim de libertate
De sănătate, drepturi, adevăr,
Totul este urnit în volbura de ape
Ți este amenințat un viitor.
Acest popor iubit de Eminescu
Ce este obligat la foame și la ger,
Cum peste ani, apare un alt …escu
Și aduce lacrima ca simbol peste cer
Ma întorc și scriu dintr-un Luceafar,
Ce a cântat cu-al României glas.
„Zdrobiți orânduirea crudă și nedreaptă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*