Transilvania, întotdeauna o ţară românească!

Trebuie precizat faptul că sintagma de „ţară românească” dată aici Transilvaniei se referă la aspectul etnico-lingvistic general al ţării: majoritatea locuitorilor au fost întotdeauna românii, majoritatea absolută a toponimelor sunt româneşti, limba română s-a impus ca veritabilă limbă oficială, nerecunoscută, în popor, aşa cum a afirmat pe bună dreptate marele învăţat sas Stephan Ludwig Roth, la 1849. Aceasta nu înseamnă că Transilvania nu era şi nu este şi patria comunităţilor etnice minoritare conlocuitoare. Ungaria avea pe teritoriul ei minorităţi etnice multe în Evul Mediu: jasigi, cumani, paloţi, saşi/germani (Budapesta avea, la 1715, 55,6 la sută germani, 22,8 la sută alte etnii şi abia 19,4 la sută maghiari) etc., dar era ţară ungurească. De aceea nicidecum nu i se poate spune Transilvaniei că a fost „principat unguresc”, doar pentru că limba maghiară s-a folosit ca limbă oficială, în mediile politice maghiare şi în cele culturale – atâtea câte au fost – ale maghiarilor, secuilor şi saşilor minoritari în Transilvania.

O critică necruţătoare a făcut nobilimii maghiare omul de cultură maghiar Apáczai Csere János în prima jumătate a secolului al XVII-lea, pentru că nu s-a ocupat de limba, cultura şi învăţământul în limba maghiară, de cele în limba română nici nu era vorba. Aşadar, statutul de ţară românească al Transilvaniei este deplin justificat, repet: prin răspândirea limbii române inclusiv în mediul comunităţilor etnice minoritare, prin majoritatea absolută a toponimelor, prin numărul românilor, întotdeauna fiind locuitori majoritari în ţară, şi să nu uităm un aspect decisiv: prin toleranţa extraordinară dintotdeauna a românilor faţă de celelalte etnii conlocuitoare.

Urmează cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.

– fasole (Phaseolus vulgaris), cuvânt românesc de origine neogreacă, zice DEX (?!), împrumutat sub formele fuszuj/fuszújka de maghiari/secui din:

a) Transilvania: în sens de fasole boabe: Corneşti, comitatul Târnava Mică, 1729; Archiud, comitatul Cluj, 1732; Jibou, 1835; Cubleşu Someşan, 1843, aici este pomenit toponimul românesc Sărătura; în sens de semănătură de fasole: Paloş, comitatul Târnava Mare, 1715; Sântămăria de Piatră, comitatul Hunedoara, 1723; Şoimuşu Mic, scaunul Odorhei, 1760; Stoiana, comitatul Dăbâca, 1771; Nazna, scaunul Mureş, 1797; Corunca, 1813, etc.; în sens de boabă de fasole: Ceanu Mare, 1727; Târgu Secuiesc, 1737, aici se spune că s-au dat solilor Moldovei, când s-au întors, pâine, vin, mazăre, fasole, linte [mâncare de post]; Band, scaunul Mureş, 1741; Ercea, 1757; Luduş, 1759, este amintit Găbudean Nistor; Mociu, 1774; Dumitreni, scaunul Odorhei, 1774; Râciu, 1779; Târgu Mureş, 1790; Cristeşti, scaunul Mureş, 1798; Treiscaune, 1811; Cămăraşu, 1814; Firtuşu, scaunul Odorhei, 1823; Dumitreni, scaunul Odorhei, 1826; Gheorgheni (HG), Făgăraş, bazinul Târnavei Mici, bazinul Târnavei Mari, bazinul Mureşului Mijlociu, bazinul Arieşului, bazinul Nirajului, bazinul Someşului Mic, bazinul Someşului Mare, Câmpia Transilvaniei, valea Borşei, zona Sălajului, zona Călatei, etc.

b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: Csongrad, comitat din sudul Ungariei, 1838.

– dovleac, cuvânt românesc de origine turcă, zice DEX, împrumutat sub formele döblec/ döblöc, etc. de maghiari/secui din:

a) Transilvania: în sens de dovleac: Trei Scaune, 1897-1901; Odorheiu Secuiesc, 1897-1901; bazinul Mureşului, 1897-1901; bazinul Someşului Mic, 1897-1901; Ocna Mureş, 1897-1901; zona Călatei, 1897-1901; Sălaj, 1897-1901; bazinul Arieşului, Câmpia Transilvaniei, Mădăraş (de Ciuc), bazinul Someşului Mare, Dămăcuşeni, valea Borşei, etc.; în sens de dovleac porcesc: Sântionlunca, Trei Scaune; în sens de corpolent, voluminos: Secuime, 1843; Trei Scaune.

b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: în sens de dovleac: în judeţele Szabolcs (nord-estul Ungariei, la graniţa cu România) şi Hajdú (estul Ungariei, cu capitala la Debrecen), 1897-1901; în sens de corpolent, voluminos: Pocsaj, 1897-1901, la recensământul sin 2011 mai erau 3, 96 % români în Pocsaj.

– fuştel, vergea trecută prin urzeala războiului de ţesut/ vergelele loitrei carului/ vergelele unei scări, cuvânt românesc de origine latină (fusticellus), împrumutat sub forma fustély de maghiari/secui din:

a) Transilvania: în sens de fuştel, ciomag/măciucă: Cluj, 1585; Budila, Treiscaune, 1674; Simeria, Treiscaune, 1703; în sens de spiţele scării: Aghireş (azi în jud. Sălaj), valea Borşei, bazinul Someşului Mic, Fântâniţa (BN); în sens de spetezele carului: Dămăcuşeni, Chinteni, Fodora, Chidea, Şintereag etc.; în sens de par lung folosit vertical la diferite împletituri de nuiele: Dămăcuşeni, Baciu, Chinteni, Chidea, etc.; în sens de vergele la războiul de ţesut: Jeledinţi (HD); în sens de lemnuş la suveică: Budiu de Câmpie, azi Papiu Ilarian; în sens de înjurătură: Treiscaune, 1639; în sens de bubiţă pe limbă: Şintereag, Fântâniţa.

b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: cuvântul fuştel, în forma preluată de maghiari, este folosit de Jókai Mór în romanul Rab Ráby.

– găleată, cuvânt românesc de origine latină (galleta), împrumutat sub forma galáta de maghiari/secui din:

a) Transilvania: în sens de vas de lemn de 10-12 litri folosit la mulsul oilor: Noşlac, comitatul Alba de Jos, 1758; Budiu de Câmpie, azi Papiu Ilarian, comitatul Turda, 1799, aici mai sunt scrise şi cuvintele de origine română ordá – urda, isztina – stâna şi krimta – crinta; Moişa, comitatulTurda, 1816; Icland, comitatul Turda, 1830; Budeşti, comitatul Cluj, 1837; Câmpia Transilvaniai, Decea, Văleni (Cluj); în sens de găleată de lemn: Archiud, comitatul Cluj, 1808, este pomenit Sântmihălean Toma, de 33 de ani, etc.

b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei, Slovaciei şi Serbiei: în sens de putină mică în care se păstrează brânza sau untul: zona paloţilor; Ozora, azi Uzdâni, româneşte Uzdin, localitate cu populație românească (76,42 % români), în districtul Banatul de Sud, Voivodina, Serbia; Cserehát, zonă păduroasă de stejari din nordul Ungariei, spre Slovacia; Bars, comitat, din 1920, teritoriul acestuia se află în sudul și centrul Slovaciei; Nyitragerencsér, azi Nitrianske Hrnčiarovce, comună slovacă, aflată în districtul Nitra din regiunea Nitra, în 2011 avea 1442 locuitori slovaci şi 414 maghiari.

– mut, cuvânt românesc de origine latină (mutus), împrumutat sub formele mutuj de maghiari/secui din:

a) Transilvania: în sens de mut/surdomut: Seuca, 1886; valea Borşei, Vaida-Cămăraş, Cavnic şi jur, Suatu, valea Crişului Negru, Gheorgheni (CJ), etc.; în sens de mutălău, nerod, neîndemânatic, prost, neputincios: Corunca, scaunul Mureş, 1793; Trei Scaune, 1863, 1876; judeţul Satu Mare, 1882; Strâmbu-Băiuţ (MM), 1882; Zalău, 1885; Baia Mare, 1891; Secuime, 1893-1900; zona Călatei, 1899; Secuime, 1903; bazinul Someşului Mic, valea Borşei, Turda, etc.; în sens de idiot: Zalău, 1899; Bogdand; în sens de încăpăţânat: judeţul Odorhei, 1875; ţinutul Baraolt, 1889; Angheluş, Pădurenii, Ghidfalău, 1889; Secuime, 1897-1903; în sens de zgârcit la vorbă: Secuime, 1897 -1901; în sens de perfid, insidios: Odorheiu Secuiesc, 1875; ţinutul Baraolt, 1880; în sens de persoană mascată: Dămăcuşeni; în sens de nume de câine; Praid, etc.

b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în sens de neîndemânatic, prost, neputincios: Jászág (în latină Jasigia), regiune istorică, etnografică și geografică din Ungaria, situată în partea de nord-vest a județului de astăzi Jász-Nagykun-Szolnok, locuită odinioară de iasigi;

– haide, cuvânt românesc de origine bulgară (haide), similare sunt şi cuvintele haydi (turcă) şi Aide (neogreacă), împrumutat sub formele hájde/hájdá, etc. de maghiari/secui din:

a) Transilvania: în sens de haide – îndemn (la o acţiune): Trei Scaune, 1863; Salonta, 1892; Sălaj, 1892; Mădăraş (HG), Adămuş, Chidea, Suceagu, Suatu, Căpuşu Mare, bazinul Someşului Mic, Răscruci, Bonţida, Stana, Sic, Feiurdeni, Floreşti, Cojocna, Dămuş, etc.; în sens de cuvânt cu care se mână oile: Cuzăplac (SJ).

b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: Heves, judeţ din nord-estul Ungariei, 1892.

Foto: Expoziţie de copii români în Transilvania, 1907

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*