O dată cu sfârșitul Războiului Rece, conceptul de putere depășește abordarea vestfaliană în favoarea unei comunități internaționale axată mai mult pe nivelul valorii decât pe cel militar. Fiica acestei tranziții este Uniunea Europeană: absența unui corp militar unificat a făcut inevitabilă introducerea unui nou mod de afirmare, bazat pe capacitatea de a stabili standarde de normalitate în relațiile internaționale. Fundamentele ideologice ale UE ca putere normativă inerentă – instituționalizată prin Tratatul privind Uniunea Europeană din 2007 – sunt cele cinci principii ale păcii, libertății, democrației, statului de drept și drepturilor omului. Definiția naturii organizației în acești termeni se reflectă în politica externă față de state terțe, adesea subordonată aderării lor la principiile Uniunii.
UE și Asia Centrală: beneficii reciproce sau oportunism ascuns?
Când URSS s-a spulberat într-o constelație de noi state independente acum doar treizeci de ani, un regim semnificativ de putere se deschide în regiune din cauza dispariției legăturilor exclusive cu Moscova. Dacă în primul său deceniu de independență zona Asiei Centrale este substanțial ignorată de UE, punctul de cotitură vine cu atacurile din 11 septembrie, care evidențiază importanța sa strategică în lupta împotriva terorismului, îndreptată către vecin. Afganistan. Un alt stimulent este prognoza unei creșteri puternice a nevoilor energetice europene, care necesită o diversificare mai mare a surselor lor de aprovizionare. În acest context, Asia Centrală reprezintă ținta perfectă: „Stans”, de fapt, ocupă o poziție geopolitică favorabilă în „nou joc mare de energie, care deține respectiv 3% și 6% din rezervele dovedite de petrol și gaze naturale din lume. În schimb, regiunea ar beneficia de prezența UE pentru a-și ușura dependența de economia și infrastructura rusă. Deghizând elementul de reglementare ca efect secundar al programelor de ajutor și modernizare, UE poate atinge obiective de reglementare pe termen lungprin acorduri pragmatice pe termen scurt. În măsura în care contaminarea prin reglementare este mascată în spatele unui voal pragmatic, prin urmare, relațiile dintre Europa și Asia Centrală par reciproc benefice. Cu toate acestea, abordarea europeană rămâne pretențioasă, iar aderarea retorică la dispozițiile de reglementare este rareori urmată de implementarea efectivă, percepută ca o impozitare nedorită. Într-adevăr, aceste state utilizează politici multi-vectoriale pentru a se sustrage compromisuluiîntre beneficii economice și alinierea politică, coaliind simultan cu mai multe puteri majore concurente și scăpând de constrângerile unei alianțe exclusive. Prin urmare, republicile din Asia Centrală exploatează UE pentru a obține beneficii economice, dar evită condiționalitatea prin folosirea neexclusivității relațiilor lor.
Universalism sau unilateralism?
Abordarea asimetrică de la Bruxelles se dovedește a fi o contraindicație gravă pentru politica sa externă. De fapt, misiunea de democratizare se referă la întreaga lume non-occidentală ca un bloc omogen, articulându-se într-o perspectivă autoreferențială și neglijând interesele specifice ale potențialilor parteneri. Confruntată cu o categorie nediferențiată de „alții”, presupusa universalitate a principiilor sale legitimează atitudinea mesianică a UE în efortul său de a defini standardele de normalitate pe scena internațională. Cu toate acestea, Europa pare să-și promoveze interesele sub masca valorilor intrinsec legitime, lăudându-l pe celălalt dar uitându-se la sine. Această atitudine – care reflectă o responsabilitate misionară a civilizației – implică o superioritate care ar da Bruxelles-ului undă verde pentru a stabili condiții unilaterale și a forța consensul în numele unui bun „superior”. Această narațiune s-a dovedit eficientă în Europa Centrală și de Est, unde aspirația de a deveni state membre și aderarea a priori la valorile Uniunii ascund condiția „ia-o sau lasă-o” impusă de Bruxelles. Cu toate acestea, în absența acestor condiții, abordarea europeană pare aproape o încercare de a aplica un design analitic unei realități care nu se încadrează în limitele sale și, dimpotrivă, le percepe ca o strângere strânsă. Acest lucru este valabil mai ales pentru regiunea Asiei Centrale, unde UE este foarte solicitantă, fără a oferi stimulente pentru a-și impune condițiile. De fapt, stanii au depășit tranziția post-sovietică păstrându-și propriile elite guvernamentale, care au reușit să stabilizeze regiunea economic fără a-i răsturna structurile socio-politice. În acest sens, efortul de democratizare al UE și însăși prezența sa pe teritoriu sunt percepute ca fiind de prisos și intruzive într-un sistem care funcționează bine, care se simte amenințat de impunerea unor valori străine propriei sale culturi politice.
„Spirit of Shanghai” vs „Acquis communitaire”
Printre diferiții „pretendenți” ai regimurilor din Asia Centrală, China se remarcă ca o alternativă mai compatibilă, subminând politicile europene din regiune printr-o abordare fără condiții de reglementare. Obiectivele chineze sunt pur pragmatice, orientate spre relații comerciale și energetice în conformitate cu o cooperare câștig-câștig. De fapt, în fața cererii sale în creștere de energie, gigantul asiatic a dezvoltat două strategii, numite petrol-pentru-împrumuturi și fără-șiruri atașate. Primul, dezvoltat în timpul crizei economice din 2008, constă în acordarea de împrumuturi de către China în schimbul aprovizionării cu petrol de la guvernele care au nevoie de asistență financiară. Al doilea, pe de altă parte, constă în separarea concesiunilor economice de angajamentele de reglementare. Această politică de non-interferență a favorizat diplomația chineză, care pare să deschidă ușa către o schimbare spre est a politicilor energetice și a relațiilor internaționale în general.
Politica externă chineză este animată de „ Spiritul din Shanghai „, a cărui logică de acțiune promovează cooperarea în ceea ce privește specificitatea și suveranitatea. Cuvântul de ordine este reciprocitatea : nu există actori inerti pe care să-și proiecteze interesele. Acest aspect pare să acționeze ca un punct de legătură între acquis-ul comunitar european, un sistem de legături care stabilește regulile jocului internațional și guanxi-ul chinezesc, în care normele nu sunt condiția prealabilă, ci mai degrabă rezultatul unei interacțiuni bazate pe angajament. reciproc. Propunerea europeană a acquis – ului comunitar ca istoric și universal, prin urmare, s-ar părea să ignore faptul că elementul normativ nu este rezultatul unei externalizări, ci trebuie contextualizat într-un mediu intersubiectiv în continuă schimbare. Respectarea interlocutorilor este condiția ca conducerea să fie câștigată și nu impusă, iar cooperarea să fie o propunere și nu o obligație.
Lasă un răspuns