Publicam în gazeta „Românul” de la Bucureşti, din aprilie 1997, o propunere privind destinderea relaţiilor româno-maghiare prin recunoaşterea şi acceptarea unor simboluri ale unei intersectări de viaţă comună din istoria celor două popoare. Arătam că mai ales în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), în capitala Ungariei au trăit, au activat şi au locuit o seamă de personalităţi importante ale istoriei românilor şi au fiinţat câteva instituţii care au jucat un rol marcant în viaţa naţională românească.
Tot astfel, şi la Bucureşti, de exemplu, au trăit şi au activat personalităţi culturale maghiare, au existat instituţii maghiare, încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dacă ne amintim, de exemplu, de Koos Ferencz şi de Carol Papp de Szatmári. Aşadar, chipul normalizării şi normalităţii în relaţiile dintre ţările noastre îl vedem şi prin recunoaşterea şi tolerarea reciprocă a urmelor de viaţă istorică naţională românească în Ungaria, la Budapesta, în special, şi urme de viaţă istorică maghiară la Bucureşti. Cine crede că omul este făcut să trăiască doar pe dimensiunea prezentului, zilnic să citească doar superbele şi pline de cultură pliante cu ofertele marilor supermagazine şi mall-uri, pentru ca apoi să cutreiere toată ziua după oferte de doi bani, este demn de compătimit. Se va trezi el doar când va fi prea târziu. Noi trebuie să trăim pe mai multe coordonate, inclusiv de timp. Ce urme importante de viaţă istorică românească sunt la Budapesta? În primul rând, gândul ne duce, fireşte, spre clădirile româneşti ale fostului mare filantrop Emanuil Gojdu, din centrul Budapestei, cuprinse în străzile Király (româneşte Regelui), Dob (româneşte Tobei) și Holló (româneşte Corbului). Pe frontispiciul clădirii principale este pusă inscripția în maghiară „Gozsdu udvar” (româneşte „Curtea Gojdu”), dar nu este nicio inscripţie şi în limba română: “Clădirile Fundaţiei Gojdu”.
Tot în Budapesta, cu sprijinul primăriei acestei metropole, ar trebui să fie marcate, inclusiv în româneşte, şi alte urme istorice ale vieţii naţionale româneşti din acest oraş de până la 1918, şi propun aici următoarele:
– Tipografia Poporul Român, care funcţiona pe str. Vörösmarty nr. 60 (1903-1904), apoi pe str. Amazon nr. 6-8 (1905-1906) si pe Calea István (1907-1909) nr. 11, sectorul VII, respectiv pe str. Ilka nr. 30 (1914-1918);
– Publicaţia „Poporul Român”, care îşi avea redacţia tot pe str. Vörösmarty nr. 60, sectorul VI;
– Ziarul „Lupta”, care îşi avea redacţia pe Calea István nr. 11, sectorul VII;
– Publicaţia „Federaţiunea” (1868-1876), cu redacţia pe Malul inferior al Dunării nr. 19, apoi pe str. Morarilor nr. 13, deosebit de importantă;
– Revista de cultură „Familia”, a lui Iosif Vulcan, înfiinţată în 1865, pe str. Leopold nr. 18, tot deosebit de importantă;
– Revista „Foaia Ilustrată” (Calea István nr. 11);
– Publicaţia „Concordia” (1861-1870), pe str. Pălăriei nr. 9, în 1861, şi pe str. “Sacarului” (Zahărului) nr. 9 (1862). (Observăm că redacţia scria numele străzilor în limba română). Publicaţie foarte importantă, şi aceasta;
– Revista „Albina” (1866-1872), pe Alte Postgasse nr. 1 – casa bisericii greco-catolice;
– Revista „Luceafărul” (înfiinţată în 1903, pe str. Vörösmarty nr. 60 a);
– Revista „Umoristul”, respectiv „Gura Satului”, înfiinţată în 1861 şi altele.
Tot astfel, trebuie marcat şi sediul Societăţii studenţeşti „Petru Maior” din Budapesta, tot pe str. „Saharului” (Zahărului). Poate cel mai drag mi-ar fi să fie marcat sediul Tipografiei Universităţii din Pesta, unde au funcţionat Petru Maior, Gheorghe Şincai şi alţi oameni de cultură români. Foarte importante ar fi şi tăbliţele comemorative pe casele unde au domiciliat alte mari personalităţi româneşti, precum: dr. Gheorghe Bilaşcu (str. Kecskemeti nr. 14, sectorul IV), Vincenţiu Babeş (Calea Vámház nr. 4), dr. Aurel Vlad (Str. Kiraly Pal nr. 20), dr. Vasile Lucaciu (Str. Rottenhiller nr. 10, sectorul VII), Dr. Iuliu Maniu (Calea Jozsef nr. 83), Alexandru Roman (Str. Molnar nr. 13), Coriolan Brediceanu (Str. Tülkör), Vasile Colosi, Mocioneştii, Iosif Vulcan.
La Hotelul (fost) Vadaszkürt, în româneşte „Cornul Vânătorului”, din str. Kishid, locuiau deputaţii români în Parlamentul de la Budapesta dr. Al. Vaida Voevod, dr. Teodor Mihali, dr. Ştefan Cicio-Pop, dr. Ioan Suciu şi Vasile Damian. La Hotelul (fost) Magyar Király (Regele Ungur) din str. Doróttya nr. 4, locuiau deputaţii români Vasile Goldiş, dr. Aurel Novac, dr. Nicolae Oncu şi dr. George Popovici. Fireşte că lista personalităţilor istorice româneşti legate de un timp istoric al lor în capitala Ungariei, bine cunoscut, ar putea continua. Ar fi un pas important în relaţiile româno-maghiare prin această tolerare şi toleranţă în lumea simbolurilor naţionale, de o eficienţă uriaşă, desigur, în accederea – şi din această privinţă – la standardele şi valorile spiritualităţii şi solidarităţii europene.
Lasă un răspuns