Lumea de la ţară este plină de miracole

Acasă, la ţară. Mă uit, din locul meu preferat din copilărie, de din sus de casă, spre sud, peste şura fostă a lui badea Iacob, la spectacolul colorării Parcului Mare din sus. Copacii prind să aibă îndrăgitele culori de toamnă de altădată, lângă turnul bisericii noi, în dreapta, iar în stânga se vede pădurea Macăului. Tot acolo, mai jos de nivelul şurii, este şi şcoala, unde în toate zilele de toamnă respiram minunăţia culorilor înalţilor şi bătrânilor arbori din Parc, de lângă şcoală.

Ograda este acoperită de nori, ca de altfel toată vatra satului. Pe fundalul cerului cu nori albaştri închis, ameninţători de ploaie, din partea spre est a satului, flutură cu o graţie plină de miracol crengile unor acăţi (salcâmi) în gardul cu vecinii dinspre sud. Crengile sunt legănate de pale de vânt furios, fiecare în direcţii diferite, totul este un spectacol minunat, cu verde pe fond albastru. Mai jos, ca înălţime, lateral de salcâmi, un piersic tânăr, îşi scutură azi frunzele pline de culori vii, când roşu aprins, când galben pur, când bordo. Cad, din piersic, spectaculos, din când în când, câteva frunze, alăturându-se celor picate deja, formând pe iarba verde un cerc de culori vii în jurul trunchiului. Acest piersic a fost astă vară cu crengile grele de fructe tot astfel de superb colorate. Totul este pictură în culori, pe care natura o expune cu generozitate.

Dar ce miracol sunt gutuile mari, galbene, cu parfum minunat, din jos de coştei (pătul). Unele sunt ascunse după frunzele de un verde închis.
În colţul grădinii este o tufă de trandafir pitic, ce ne-a bucurat astă vară cu rozele lui roşu aprins. Miracol: mai dăinuie o roză aprinsă, deşi a trecut printr-o dimineaţă cu brumă, în săptămâna trecută. Are alături vreo şapte sau opt fructe ale inflorescenţelor din vară. Alături, la o tufă de trandafir se încăpăţânează să reziste, şi el, un boboc roz. Oare va mai avea timp să se deschidă?

Pe micul răzor de sub gard, se leagănă graţios, în vântul ce hălăduieşte şi pe acolo, o tufă singuratică de lucernă, de un verde deschis, crud, acum, spre sfârşit de toamnă.

Tot satul era sub cerul înnorat. Spre apus, momentan – zic momentan deoarece de la un minut la altul se poate schimba decorul de deasupra satului – se află o deschizătură spre albastru pur al cerului, care lasă în interiorul ei un nor în interior în formă de peşte. Mă simt foarte destins să (re)văd deschiderea aceea de un albastru pur din “acoperişul” cenuşiu al satului.

Spre seară, „acoperişul” se deschide puţin şi spre sud-vest, de unde apare, surprinzător, soarele, jos, chiar deasupra orizontului, luminând în partea opusă vârful dealului cu iarbă uscată dinspre est, dând o culoare galben strălucitoare unei fâşii întinse a coastei de deal. Iarăşi un spectacol minunat, deşi de moment, care nu a ţinut mai mult de un minut, dar contează acea generozitate a soarelui cel bun, revărsată peste sat, înainte de a trece dincolo, după linia orizontului.

Miracol cum au crescut de înalte şi tulpinile de porumb în grădina noastră, în acest an, şi de trei metri şi peste. S-ar minuna să le vadă şi mama.

Astă seară, luna este feerică, rotundă şi mare, în partea spre est a satului. Câteva stele ies dintre norii răspândiţi peste vatra satului, lumina lor sclipitoare şi a lunii vine din Evul Mediu până la noi, ce zic Evul Mediu, vine din Antichitate aici (ne interesează de când este istorie umană aici). Conturul copacilor, pomilor, ierburilor, cu spectacolul lor de peste zi se pierde în înserare.

Miracolul lumii rurale se amână pentru a doua zi.
Dacă am fi nimerit să trăim în altă lume, sensibilă la miracole şi nu pornită pe sfâşieri, cu siguranţă că la primării era un post de „registrator de miracole”, care doar această ocupaţie nobilă să o aibă: aceea de a înregistra frumuseţile lumii, care se desfăşoară în fiecare zi şi în fiecare anotimp în sat. Cu siguranţă că atunci acea lume nu ar mai avut timp de sfâşieri, de războaie, de invenţii de arme atomice, chimice, biologice capabile să distrugă lumea. Eu întâmplător am asistat azi la „expoziţia de pictură” a piersicului, care putea să se desfăşoare în “anonimat” dacă nu eram venit la ţară, Acasă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*