„Aleșii” locali străini de acum, deși pot fi numărați pe degete, bifează o nouă etapă… Și un precedent periculos… Acela în care poate fi ales să ne reprezinte și, mai ales, să ne conducă, oricine de oriunde, dar tot mai puțin de la noi și dintre ai noștri. De aici și dintre ai noștri în acel filon real de apartenență la valorile naționale, la ființa noastră neaoșă… Iar ei sunt acum doar un prim val… Dar, peste alți patru ani, am putea consemna creșterea numărului străinilor puși, prin intermediul sistemului nostru, în anumite locuri…
Sigur, este posibil ca ei să aplice un management urban de calitate… Să utilizeze într-un mod eficient bugetele, să pună pe alte temelii cheltuielile… Pentru că rolul lor este acela de a nu dezamăgi, de a nu lăsa nici o fisură prin care aparentul vot al românilor să li se întoarcă împotrivă, să fie înfierați, înjurați… Pentru că fără acești prim primari străini nu va fi posibilă o a doua „descălecare”… Or, până atunci trebuie asanat terenul dreptului nostru de a comenta, de a „judeca”, de a pune anateme. Dreptul nostru de a-l înjura pe politicianul postdecembrist, tagmă din care fac parte de acum și aceștia (ba, unii au deja un mandat în spate, de adaptare a noastră cu prezența lor, dar pe poziții ceva mai modeste, de consilieri, dar în care s-au manifestat, inclusiv pentru a vedea gradul nostru de acceptabilitate, adesea mai vocal decât primarii!).
Și pare că forma de corectare europeană, „politicaly correctness” -ul formelor permise de manifestare a românilor, va fi aplicată indiferent de ce se va întâmpla în următorii patru ani. În acest mandat ce ar putea fi definit pandemic… Căci, aceasta este concluzia când vezi grija Comisiei Europene vizavi de România… Problema discursului rasist, xenofob… De fapt, critic și ironic al omului obișnuit… Nu faptul că economiile se duc de râpă, că bogățiile naționale sunt descărnate prin centrii de putere… Faptul că în România (și Estonia, dar acolo lucrurile sunt mult mai bine fundamentate în apărarea dreptului național de a spune nu, de a nega, de a refuza marotele hlocaustice) nu există suficientă aplecare de tip „politically correctness” de sorginte etnico-„correctness”, europeano-„correctness” etc.
Nouă, tocmai nouă!, nu doar că ni se reproșează, ci suntem de-a dreptul împinși într-un zid al tragerii la răspundere… Suntem avertizați că nu am eliminat discriminarea! Noi?! Aici unde seminariile pe teme holocaustice, insinuările de falsuri grosolane în numele a fel și fel de vinovății reproșate nedrept nouă au fost diseminate nu doar pe verticală societății, ci pe fiecare structură orizontală?…
Europa se grăbește, însă… Pentru că patru ani trec repede… Și vrea pesemne să impună forțarea legiferării unei metodologii de pedepsire a oricărei forme de discriminare. Discriminare însemnând inclusiv simpla părere, nu doar atitudinea. Și ne forțează spre adoptarea unei legislații care să pedepsească discriminarea (în fapt, defăimare, dar este un termen prea moale pentru interesele Europei) la nivel individual, prin introducerea în Codul penal, pentru a taxa, nu înjurarea unui simplu cetățean străin, ci a acelora care ne iau nouă locul în funcțiile publice alese. Acum, în cele „alese”, căci, în cele decise, dictate, impuse de managementul public sunt de mult…
Adică impunerea unei noi forme-formule… Discriminarea pe motiv de refuz de a fi parte a unei colonii…
Lasă un răspuns