Fidelitatea celor de Acasă

Am ajuns Acasă, în comuna mea natală, Silivaşu de Câmpie, în preajma culesului de toamnă. Toată lumea de acolo, din ogradă şi grădină, m-a primit cu bucurie. Şi era multă lume vie şi dragă acolo. Miile, ce zic miile, milioanele, desigur miliardele de frunzuliţe de acăţi (salcâmi), rotunde, ca nişte bănuţi, verzi încă, unele bătând spre auriu, m-au salutat, ca altădată, cu fluturul lor graţios.

Am fost atât de fericit, încât îmi venea să le pup pe toate, pe fiecare în parte, nu conta că-s multe pentru astâmpărul sufletului meu ars. Apoi şi frunzele de meri, de pruni, de vişini, de nuc, de soci, de melini, fiecare fir de iarbă din ogradă, fiecare ştiulete de cucuruzi în parte, până şi pe frunzuliţele mult hulitelor, altădată, buruieni voiam să le pup, pentru că-mi amintesc şi ele de mama. O revelaţie am avut: câtă fidelitate îmi poartă toate de Acasă! Mă aşteaptă întotdeauna cu drag, toate, niciodată nu m-au trădat. Au ţinut mereu să-mi păstreze, pe când vin, amintirea vie a mamei, amintirea îndepărtată a tatălui meu. Acelaşi chip minunat au, de exemplu, ştiuleţii de porumb, deja copţi pentru cules. Acelaşi luciu cald roşietic-fabulos au boabele dragi, înşiruite cuminte, ale ştiuleţilor de pe timpul când tatăl meu îi urca în coştei (pătul) cu cotarca sau cu sacul şi eu îndrăgeam această muncă prin care noi ne asiguram trăirea în prosperitate pe iarnă şi, concomitent, intuiam cu dor durata strămoşilor mei prin această muncă plină de sacrul vieţii. Pentru că tot ce facem bun în viaţă capătă peste timp aura de sacralitate.

Câtă fidelitate au toate de-Acasă pentru mine în a-mi păstra aici, neatinsă, normalitatea vieţii lor de odinioară. care pentru mine este o vindecare sufletească, fie şi temporară, aici. Puteau să mă lovească, exact ca societatea cea rea şi infidelă, cu fel de fel de anormalităţi şi cruzimi. Dar nu, boabele dragi de cucuruzi se înşiră şi acum cuminţi, ca şi altădată, şi au aceleaşi dragi şi plăcute arome, pe care copilăria mi le-a înregistrat în tezaurul ei de frumuseţi şi minuni ale Vieţii. Bunătatea și fidelitatea sunt darurile pe care lumea vie de Acasă ştie să mi le aducă, numai pentru că le-am iubit şi eu, cu toată cuprinderea uriaşă a sufletului meu, cândva, în copilărie. Da, recunosc, aşa a fost, am iubit toată frumusețea lumii cu o măsură primită de la părinţi şi strămoşi, rezonând cu ea la fiecare pas, cu o curiozitate din ce mai nestinsă. De aici a pornit, aşadar, curiozitatea mea, ce la oraş m-a făcut rob al Bibliotecilor şi Arhivelor. Şi această robie îmi convine, este pe sufletul meu. Din păcate, acum, virusul cel nemernic a închis aceste sedii dragi ale robiei mele, aducând pustietate şi transformându-ne aripile în scrum.

Dar nu atât de plină de cruzime este lumea mea de-Acasă, care nu m-a uitat şi îşi duce veacul trăirilor ei pline de bunătate sub soarele cu irizări blânde de toamnă. Aici sunt luminile mele sufleteşti adevărate, unde mi-a surâs de atâtea ori soarele, în dimineţile copilăriei, când frumuseţea lumii mi se părea un dar etern, dat nouă, oamenilor, fără restricţii şi privilegii, din belşug, cu nemărginită generozitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*