Convieţuirea paşnică dintre români, maghiari, secui, saşi din Transilvania istorică

Cum să nu-i fie dragă sufletului meu o carte pe această temă a convieţuirii paşnice, în special a poporului de rând, din Transilvania istorică, pe care am publicat-o în 1996, tradusă şi în maghiară de Fundaţia „Armonia” pentru familiile etnic mixte din România, cu acordul meu, fiind chiar onorat de această iniţiativă. Marele erou naţional Avram Iancu a afirmat cu convingere profundă, cu mare înţelepciune, spre sfârşitul Revoluţiei, în iunie 1849, într-o scrisoare către un reprezentant al revoluţiei maghiare că „’firea ne-a aşezat în una patrie, ca împreună să asudăm cultivând-o şi împreună să gustăm dulceaţa fructelor ei… Convingeţi-vă deplin că între noi şi voi armele niciodată nu pot hotărî”. Aşadar, ne încântă faptul că poporul de rând a menţinut vie în istorie o convieţuire paşnică, o înţelegere a celuilalt, o întrajutorare benefică, o deschidere permanentă spre acceptare şi chiar prietenie.

Ce am publicat în carte pe această temă? În articolul Frumoasa româncă şi basmele ei vrăjite am redat o povestire scrisă de un publicist, istoric şi redactor germano-maghiar (a publicat majoritatea cărţilor sale în germană, dar câteva şi în maghiară) din Pesta, pe nume János Mailáth (1786-1855), conte, care spune că în tinereţea lui îi plăcea să asculte poveşti de la maeştrii povestitori populari, cu intenţia de a prinde arta verbului lor fermecat. Aşa a ajuns o dată la o casă unde locuia o fată româncă, drăguţă, veselă, plină de viaţă şi cu un mare talent de povestitoare. „Să descriu – spune el – portretul ei aşa cum apare acum în sufletul meu?! De statură mijlocie, zveltă şi fină, era distinsă ca o rază însufleţită de lună. Părul de culoare închisă cădea nearanjat, înconjurându-i faţa palidă. Şi cine vrea, vedea în ochii ei de migdale înţelegerea că pot exista şi stele de culoare castanie. Gura ei era un soi de trandafir încă nedescoperit de botanişti. Ca o floare înflorită între boboci de trandafir stătea în mijlocul copiilor frumoşi, în curte, şi povestea despre minunatul rege Decebal, care şi-a îngropat comoara într-un râu, unde, pentru a nu mai putea fi ridicată, e păzită de espadoni” (peşti cu proprietăţi mitologice). I-a mai povestit despre un crin cu ochi aurii, „atât de frumoşi cum nu se mai pot vedea”, de care s-a îndrăgostit un prinţ, crinul fiind de fapt o prinţesă vrajită pe care până la urmă prinţul o eliberează de crunta pedeapsă. I-a mai povestit despre minunata zână Boboc şi despre alte poveşti „miraculoase, fermecătoare şi adevărate”, spune el. Povestirea este publicată în 1842 într-un almanah din Pesta, cu o pictură din 1838 a marelui pictor maghiar Barabás Miklós
(1810-1898), reprezentând o frumoasă fată româncă. Acelaşi pictor a realizat, în perioada 1843-1844, minunatul tablou cu o familie de români din Săliştea Sibiului mergând la târg.

Ce am mai publicat în carte: o istorioară a unei petreceri studenţeşti din Clujul anului 1819, cu studenţi români, maghiari şi germani, după nume, la cârciuma numită Stupul de Albine, zisă şi Cârciuma Iadului (în traducere din maghiară), petrecând, cântând şi dansând, seara, până după ora 23 00, apoi alţii la Bastionul lui Bogdanfi (din colţul actualelor străzi Republicii cu Avram Iancu), unde se distrau studenţii Stoica, Müler, Cserei, Aron, Dindar ş.a. Aici studenţii petreceau, în camera unde era biliardul, cumpărând punci (băutură din amestec de rom, zahăr, suc de lămâie sau de portocale) şi fripturi, „iar cei care nu dansau, dacă nu mâncau şi beau, trăgeau din pipă şi pălăvrăgeau”. Dar a venit pedagogul Liceului piarist – de unde erau ei, doar Ioan Muntean era de la Colegiul Unitarian – să-i caute şi au coborât pe geam cu ajutorul unor cearceafuri înnodate, să nu fie prinşi, cei prinşi fiind duşi la Camera de gardă a soldaţilor. A urmat gălăgie pe strada Cărbunilor Interioară (azi str. Napoca), încăierare a studenţilor cu soldaţii imperiali. Alte momente pitoreşti se mai găsesc în carte, dar şi exemple de înţelegeri interetnice în momente grave ale istoriei: la Răscoala de la Bobâlna, la Răscoala lui Gheorghe Dozsa, la Revoluţia de la 1848-1849 etc. Întrucât am mai găsit şi alte exemple semnificative de convieţuire interetnică de când am publicat cartea, mă gândesc la o nouă ediţie îmbogăţită.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*