Deloc cinic, chestiunea care ar trebui sa ne frământe, dacă vom începe a achiziționa puncte, noduri și infrastructuri strategice din Republica Moldova (fără a fi și părți ale unei ReUniri) este dacă acest lucru va fi, într-adevăr, în interesul nostru și al fraților noștri, ori, de fapt, al UE, în speță al unuia dintre șacalii ei care vrea să-și facă un imperiu colonialist-umbrelă peste Moldova și România, sau, în fapt, al Ucrainei… Mai ales că, deși nu este încă membră „cu acte” a Uniunii Europene, pare că în Moldova s-au făcut deja planurile acelor privatizări „imperioase” pentru „aquis” -ul și statutul ei (viitor?), repetându-se, într-o altă configurație desigur, planul de dezindustrializare (mai puțin, pentru că nu prea există), de acaparare a piețelor de desfacere folositoare UE (într-o proporție modică totuși față de nevoile UE-Ucraina) și de prioritizare a distribuției resurselor Moldovei (aici se poate discuta îndelung). Pentru că despre toate acestea va fi vorba în Europa de mâine (de mâine și, mai ales, pentru mâine doar din perspectiva intereselor coloniale). Doar că, față de calapodul în care am fost noi puși și tratați în „pedigree” -ul european trasat, în Republica Moldova nu se va mai uzita de problema degrevării „prin privatizări” a mormanelor de fier care ar apăsa chipurile bugetele statului… A trecut acea perioadă „romantică” a modului de aderare… Acum, pretențiile vor fi fățișe, iar colonizatorul, aflat la butoane pe mandatul lui de rocadă, va fi mai agresiv economic (dar și militar)… Pentru că „jocurile” sunt mai dure, nevoia de resurse, de materii prime și de piețe de desfacere fiind din ce în ce mai acută… De altfel, un mare semn de întrebare este dat chiar de implicarea noastră în această privatizare într-un moment în care administrația fluvială de la noi (care ar urma să devină acționar majoritar al portului din Republica Moldova) a fost „descopertată” de rolul său în interesul economic național, fiind pusă în folosul ucrainean…
Sigur, am putea totuși vorbi și despre un „atu” care s-ar putea contextualiza geostrategic prin implicarea noastră în achiziționarea unor infrastructuri din Republica Moldova. Un atu vizibil cel puțin în cazul infrastructurii portuare de la Giurgiulești, nod logistic de importanță strategică în Republica Moldova, vizat de interesele Europei… Pentru că am putea privi acest pas ca fiind o măsură prin care UE ar securiza un punct strategic în fluxul de transport naval fluvial și maritim (inclusiv militar) de mâine, Giurgiulești fiind nu doar singurul port moldovenesc accesibil navelor maritime, dar și amplasat strategic pe Dunăre, între România și Ucraina. Astfel, privind strict din perspectiva logistică militară, acest pas ar putea fi acea pavăză prin care, dacă rușii vor agresa cândva Republica Moldova, venind spre gurile Dunării (într-un clește pe care îl vor închide după ce Ucraina își va arata din nou partea rusofilă, cel puțin în partea ei de est), s-ar constitui un scut pentru a evita ca portul moldovenesc să aibă soarta Odesei din timpul războiului… Asta pentru că, avându-ne pe noi acționari majoritari, zona ar putea deveni o sferă nu doar sub protecția și interesul UE, ci și sub umbrela de apărare a NATO. Iar rușii nu ar mai putea „împinge” drone pentru atacuri fără a fi, nu doar la limita, ci, prractic, în interiorul justificat al activării de către Alianță (poate la acel moment cu Franța la comandă!) a „articolului 4” din Tratat (ce poate fi invocat ca mijloc de intervenție când „integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”)… Dar asta ar fi o variantă de lucru dacă am avea diplomați și bărbați de stat… Dar nu mai este cazul într-o Europă a politicienilor în colanți…