Arhiva zilnică: 1 august 2020

Departe de un altfel de pod de flori…

Data: 19 mai 2025 by Cezar Adonis Mihalache

Deloc cinic, chestiunea care ar trebui sa ne frământe, dacă vom începe a achiziționa puncte, noduri și infrastructuri strategice din Republica Moldova (fără a fi și părți ale unei ReUniri) este dacă acest lucru va fi, într-adevăr, în interesul nostru și al fraților noștri, ori, de fapt, al UE, în speță al unuia dintre șacalii ei care vrea să-și facă un imperiu colonialist-umbrelă peste Moldova și România, sau, în fapt, al Ucrainei… Mai ales că, deși nu este încă membră „cu acte” a Uniunii Europene, pare că în Moldova s-au făcut deja planurile acelor privatizări „imperioase” pentru „aquis” -ul și statutul ei (viitor?), repetându-se, într-o altă configurație desigur, planul de dezindustrializare (mai puțin, pentru că nu prea există), de acaparare a piețelor de desfacere folositoare UE (într-o proporție modică totuși față de nevoile UE-Ucraina) și de prioritizare a distribuției resurselor Moldovei (aici se poate discuta îndelung). Pentru că despre toate acestea va fi vorba în Europa de mâine (de mâine și, mai ales, pentru mâine doar din perspectiva intereselor coloniale). Doar că, față de calapodul în care am fost noi puși și tratați în „pedigree” -ul european trasat, în Republica Moldova nu se va mai uzita de problema degrevării „prin privatizări” a mormanelor de fier care ar apăsa chipurile bugetele statului… A trecut acea perioadă „romantică” a modului de aderare… Acum, pretențiile vor fi fățișe, iar colonizatorul, aflat la butoane pe mandatul lui de rocadă, va fi mai agresiv economic (dar și militar)… Pentru că „jocurile” sunt mai dure, nevoia de resurse, de materii prime și de piețe de desfacere fiind din ce în ce mai acută… De altfel, un mare semn de întrebare este dat chiar de implicarea noastră în această privatizare într-un moment în care administrația fluvială de la noi (care ar urma să devină acționar majoritar al portului din Republica Moldova) a fost „descopertată” de rolul său în interesul economic național, fiind pusă în folosul ucrainean…

Sigur, am putea totuși vorbi și despre un „atu” care s-ar putea contextualiza geostrategic prin implicarea noastră în achiziționarea unor infrastructuri din Republica Moldova. Un atu vizibil cel puțin în cazul infrastructurii portuare de la Giurgiulești, nod logistic de importanță strategică în Republica Moldova, vizat de interesele Europei… Pentru că am putea privi acest pas ca fiind o măsură prin care UE ar securiza un punct strategic în fluxul de transport naval fluvial și maritim (inclusiv militar) de mâine, Giurgiulești fiind nu doar singurul port moldovenesc accesibil navelor maritime, dar și amplasat strategic pe Dunăre, între România și Ucraina. Astfel, privind strict din perspectiva logistică militară, acest pas ar putea fi acea pavăză prin care, dacă rușii vor agresa cândva Republica Moldova, venind spre gurile Dunării (într-un clește pe care îl vor închide după ce Ucraina își va arata din nou partea rusofilă, cel puțin în partea ei de est), s-ar constitui un scut pentru a evita ca portul moldovenesc să aibă soarta Odesei din timpul războiului… Asta pentru că, avându-ne pe noi acționari majoritari, zona ar putea deveni o sferă nu doar sub protecția și interesul UE, ci și sub umbrela de apărare a NATO. Iar rușii nu ar mai putea „împinge” drone pentru atacuri fără a fi, nu doar la limita, ci, prractic, în interiorul justificat al activării de către Alianță (poate la acel moment cu Franța la comandă!) a „articolului 4” din Tratat (ce poate fi invocat ca mijloc de intervenție când „integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”)… Dar asta ar fi o variantă de lucru dacă am avea diplomați și bărbați de stat… Dar nu mai este cazul într-o Europă a politicienilor în colanți…

Oglinda unei națiuni: între măscărici și valori uitate…

Data: 19 mai 2025 by Lucian Ciuchiță

Timp de 35 de ani, România a fost condusă de o pleiadă de personaje caricaturale, indivizi pentru care lipsa de scrupule a devenit singura constantă. Acești actori jalnici ai scenei politice nu doar că și-au însușit puterea, dar au transformat-o într-o afacere de familie, într-un monopol cinic asupra destinului unei națiuni. Le vedem chipurile aproape zilnic, ni se impun pe ecrane, sunt filmați și difuzați pentru orice absurditate pe care o rostesc, căci fiecare gafă devine, paradoxal, capital de imagine. Într-o lume în care notorietatea înlocuiește competența, fiecare inepție le aduce voturi, fiecare bâlbă devine spectacol, fiecare moment de stupiditate – un nou strat de ciment în edificiul lor politic. Afacerea lor? O combinație de inginerii financiare și jaf legalizat. Într-un dans pervers cu statul, primesc pe tavă contracte publice, exploatează resursele, redistribuie sărăcia și își împart prada, lăsând în urmă o țară ruinată. Serviciile le sunt aliat și călău deopotrivă, unelte perfide de șantaj cu dosare pregătite la nevoie, menținând astfel un echilibru toxic al corupției.

Dar ce-i protejează cu adevărat este scutul imunității. Orice abuz se prescrie, orice furt devine anecdotic, orice crimă împotriva interesului național este ascunsă sub preș până la uitare. Între timp, sfidarea devine normă, iar lăcomia – o virtute. Nu există competență, doar setea de bani, ridicată la rang de inteligență, deși adevăratele idei vin din umbră, de la cei care, spre ghinionul lor, chiar au carte, dar sunt condamnați la un rol secundar.

Și pentru că populismul vinde, sunt evlavioși când trebuie, fac pelerinaje televizate, sărută icoane și se închină teatral, știind că imaginea contează mai mult decât credința. Dar dacă cineva îndrăznește să le calce moșia fără „taxă de protecție”, devin brusc intransigenți, neiertători, torționari ai celor care nu se supun regulilor lor de clan. În zonele sărace sunt regi. Acolo unde disperarea naște dependență, ei cultivă supunerea cu promisiuni, ajutoare și pomeni electorale, pentru ca mai apoi să distrugă orice urmă de civilizație. Pentru ei, politica nu este decât un mijloc de a-și satisface interesele personale, o afacere profitabilă sub masca „binelui comun”.

Așadar, eu cu cine mă identific? Cu niciunul dintre ei. Cu niciun produs al acestui sistem stricat, unde singura ideologie este profitul, iar singura loialitate este față de camarila care asigură accesul la resurse. Dar dacă nu mă regăsesc în această faună politică, ce rămâne de făcut? Să continui să sper? Să caut în afara acestui cerc vicios? Sau, poate, să-mi pun întrebarea: România mai are cu cine să se identifice? Dacă ar fi să ne uităm în jur, în afara politicianului corupt care dictează ritmul decăderii naționale, ce ne mai rămâne? O menajerie mediatică de personaje care, în loc să inspire, caricaturizează orice urmă de bun-simț. Avem „vedete” de televiziune care, în loc să fie voci ale culturii și spiritului critic, sunt doar niște marionete gălăgioase, agramate, tunate până la grotesc, produse artificiale ale unui sistem în care forma contează infinit mai mult decât fondul. Guristele noastre fac spectacol din nimic, iar doamnele „en vogue” discută cu o prețiozitate ridicolă despre sex, paranormal și horoscop, ca și cum acestea ar fi temeliile oricărei dezbateri serioase. Apoi, îi avem pe măscăricii cu pretenții de intelectuali, indivizi fără vreo operă reală, fără gânduri proprii, dar cu un ego care ar putea eclipsa orice om de valoare. Ei își construiesc imaginea pe poleiala unei pseudo-profunzimi, pozând în genii neînțelese, deși în realitate nu sunt altceva decât niște epigoni cu pretenții de filosofi.

Cât despre filme, să nu cerem prea mult – generația actuală de regizori pare a fi lipsită de talent, dar compensează prin alinierea la tendințele dictate de cercuri culturale obscure, unde premiile se câștigă mai degrabă prin aliniere ideologică decât prin merit artistic.

Și atunci, în lipsă de altceva, cădem periodic în nostalgia trecutului. O găselniță care revine recurent, ca un refugiu în fața crizei identitare. Dar, când încercăm să ne agățăm de trecut, o facem cu jumătate de măsură: ne mândrim cu Eminescu, Blaga, Enescu, Eliade, Cioran, Ionesco, Palade, Coandă, Brâncuși, Țuțea – adevăratele valori ale culturii și științei românești – dar uităm un detaliu esențial: unii au fost nevoiți să plece din România pentru a putea crea. Strălucirea lor a luminat din alte colțuri ale lumii, iar noi nu am făcut nimic pentru ei, nici atunci, nici acum.

Și atunci, dacă ne revendicăm identitatea prin trecut, ce facem cu valorile contemporane? Așteptăm să vină alții să le recunoască? Le împingem spre exil, ca pe cei de dinainte? Sau, mai grav, le îngropăm în indiferență, în timp ce ne complacem în consumul de nonvalori? Întrebarea nu mai este doar „Eu cu cine mă identific?”, ci „Ce mai reprezintă România astăzi?” Dacă ne uităm în jur, vedem doar spectacolul degradării, dar dacă privim mai atent, poate că undeva, în umbră, există încă speranță. Doar că pentru a o recunoaște, trebuie mai întâi să deschidem ochii.

Eterna sufragerie a sistemului mafiot. România de balamuc…

Data: 19 mai 2025 by Zoe Dantes

Așa a ajuns România azi. O eternă sufragerie în care se fac și se desfac tot felul de ițe ale bordelurilor politice. Gazda rămâne în continuare mizerabila matroană UE. Binecuvântătoarea loviturii de stat în formă continuată. Cocoana, care de frica cătușelor lui Patel, este în stare de orice pentru a ascunde cât mai multă vreme hoția marafeților băgati în buzunarele-i adânci, marafeți livrați de fraierii UE cu ocazia seringilor și slavei. Matroana a dat undă verde prin creearea unui precedent electoral periculos, dictatorial pentru țările în care un potențial candidat la președinție amenință „statul de drepți”. Vezi ce a făcut Erdogan ieri cu primarul Stambulului. Doar că turcii nu sunt imbecili. Au năvălit pe străzi blocând orașul, într-un mare deranj. Mă gândesc totuși, că vor vizita Stambulul și băieții din Van. Și atunci să te ții! În România, eterna sufragerie a sistemului mafiot, încearcă să livreze niște morți, ca fiind vii, reșapați și vopsiți independenți și mai ales suveraniști. Bine că murim! E singura concluzie. Papagalii independenți, cu Hristos în gură și cu steagul albastru galben cu stele, zis și progresist sadea al UE, înfășurat pe dosurile slinoase, bine și pe părul proaspăt tuns și spalat după zece ani al lui Muc ce mic, ne sare în ochi. Ne pleznește de ne vine să strigăm toți Slavă! Doar că slava s-a dat bătută că a venit vremea. Între marele blond și ursul de la Est, slava va fi făcută harcea parcea, bucățită și terfelită după cum merită actorul ratat, șobolanul de la Kiev.

Din eterna sufragerie, singurul care nu a putut să răzbată a fost păpușa lui Teszari, zis și sprâncenatul cu apucături de președinte. Deși nu e nimic. Are ca avangardă pe Muc cel mic, independentul, care oricum toată cariera expirată a fost săgeată a cuiva. Nici nu mai are importanță a cui. Azi, cu voia dvstră, e a lui „să trăiți bine” și ai oamenilor lui. „Cinstiții” care au condus România spre dezastrul în care se află acum. Rămași și conservați și zece ani la dulap. Gașca a fost completă. Ei au condus România 20 de ani.

Restul candidaților „independenți” au în spate toate fantomele trăgătoare de ițe, cu haznalele media aferente, cu lătrăii din dotare și mai ales cu ajutorul „corect politic” al UE. Păcat că am rămas fără tiripliciul de la Ștefan Gheorghiu. Dădea un aer exotic listei. Atât cât poate fi de exotică patologia. Ăsta a rămas să facă contestații doar la ambasada SUA. În rest a făcut peste tot. Grupul de la Cluj ne livrează pe suveranistul de rit nou, cu șapcă și discurs de independent, el având în spate o adevărată armată de șoșonari autentici, școliți pe vremea lui Cozmâncă. Dacă mai știe cineva cine a fost. Acela care a organizat FSN ul pe vremea lui nea Nelu. O armată tăcută care scotea voturile necesare din urne. Azi toată armata asta s-a poziționat în spatele „independentului cu șapcă”, probabil spunându-le peneliștilor, adică celor cu drumul penețecedului în istoria modernă: „Ba pe a mă-tii!”. Așteptând cu mare înfrigurare să-l debarce de la timonă pe pesedistul progresist cu covrigul și pisica din dotare.

Restul listei nu mai merită discutată. Au fost deja aruncați la câini. Figurație și idioți utili în cazul în care e nevoie de anulare a alegerilor. Din nou. Piticul de grădină al lui Basescu, zis și S. Mureșan, uns europarlamentar de pe vremea matelotului, ne-a anunțat că dacă va fi nevoie, adică nu iese Muc cel mic, ne vâră iar boții, trolli și mai știu eu ce bazaconii ca să stăm liniștiți și să nu vrem altceva. Că doar vă conduce micron al Franciei, ce naibii. Faceți o spirală a la Misa Bivolaru cu Cioloș în frunte. Cum se chema partidul ăstuia? Ăla cu 3 membri? Cu individa aia de vă zicea că nu o să mai aveți nimic da’ o să fiți fericiți?! Aha, Reper! Păi da! El e viitorul vostru reper de țară. Băgat acolo să-i înjure pe ăia de dincolo de ocean. Și să-l iubiți pe micron și politica lui. E bine! Să aflați totuși într-un final dacă sunteți femei sau bărbați. Și să schimbați drapelul cu unul curcubeu. Despre Simion și Aur nu mai e nimic de zis. Este singura variantă rămasă bazinului electoral autentic suveranist al lui CG. Să-l întrebăm pe Simion, de guru Becali, zis și Împăratul, trompeta guzganului rozaliu care nu se dezice. Se vrea păpușar în continuare. Dacă Simion nu se dezice de acest individ public, nu-l văd bine. Dacă așteptați ca Georgescu să iasă public și să spună că-l susține pe Simion, înseamnă că nu ați înțeles nimic din ce s-a întâmplat în timpul loviturii de stat în formă continuată. Omul nu are cum să facă asta. Ar fi ca o acceptare a încălcării Constituției prin lovitura de stat dată de instituțiile statului. Nu se poate!

Vouă nu vă rămâne decât protestul! Pe 26 martie 2025. Indiferent dacă în SUA se investighează această lovitură de stat după cum ne spune thediplomaticaffairs.com… În speță, ancheta vizând pe Blinken, O’Brien, Odobescu, Iohannis și Ciolacu. Vom vedea cât e de reală afacerea cu ancheta serviciilor secrete americane. Însă să te bazezi ca nație pe alții nu e sănătos. Așa că nu ne rămâne decât să ne cerem drepturile în stradă, sau să tăcem dracului acceptând eterna sufragerie a statului mafiot. Așa că nu vă mai plângeți! Oportunitatea de a vă lua țara înapoi după 35 de ani stă în mâinile voastre, nu în ale americanilor. Dacă aveți sânge o să o și faceți. Strigând un singur slogan! „TURUL 2, ÎNAPOI!”. E singura variantă! Cu riscul de a fi făcuți din nou proști, nespălați, retrograzi, putiniști, legionari etc., de toate conservele progresiste ale sistemului mafiot. Da! Proști, nespălați, retrograzi, da’ mulți! Și hotărâți să vă recâștigați țara! Și să spulberați sufrageria mafiotă pentru totdeauna. În frunte cu ăla de la Cotroceni. Ăla etern de la SPP. De ce? Pentru că pionii împreună dau puterea regelui! Domnul să vă miluiască!

Cronica unui eșec birocratic anunțat al Comisiei Europene

Data: 19 mai 2025 by Gheorghe Piperea

Astă vară, chiar în plenul de la Strasbourg al Parlamentului European, Ursula von der Leyen a prezentat un program de case la prețuri sau chirii rezonabile, pe care să și le permită orice cetățean european. Adevărul este că situația locuirii în Uniunea Europeană este gravă. În orașele mari, prețurile și chiriile sunt prohibitive pentru oamenii din clasa medie, iar pentru cei 100 de milioane de europeni aflați la pragul sărăciei, sunt imposibile. Oamenii nu își mai întemeiază familii și nu mai fac copii mai ales pentru că nu au siguranța unui cămin, de unde riscul imens de îmbătrânire și reducere demografică. Criza este agravată de două categorii de neo-feudali ai economiei de control și supraveghere în care s-a transformat așa-zisa piață unică europeană: marii proprietari de case și băncile ipotecare. Există giga-fonduri, așa cum este, de exemplu, BlackRock, care dețin sute de mii de apartamente, pe care le cumpără la prețuri astronomice (cu consecința unei continue gonflări a bulei imobiliare) și le închiriază la chirii sufocante. Grupul Signa, originar din Austria, este actualmente într-un faliment foarte fraudulos, generator al unui mare număr de falimente ale filialelor și afiliatelor sale – sunt peste 100 în Germania, cam 30 în Austria și nenumărate altele în Grecia sau chiar în România. De toate aceste companii sunt legați zeci de mii de oameni care încă așteaptă să își primească locuințele scumpe achiziționate pe credit de la Signa, cam ca în cazul românesc Nordis, dar la scară europeană. Există, de asemenea, bănci și instituții financiare non-bancare deținătoare de mari portofolii de credite cu dobânzi mari și penalități ucigătoare, debitorii fiind captivi ai acestor credite și mereu în pragul ruinei. Contribuie la supra-îndatorare și sărăcire și politica Băncii Centrale Europene de suplimentare permanentă a masei monetare, prin quantitative easing (relaxare cantitativă), cu consecința diluării puterii de cumpărare a omului de rând, ale cărui venituri nu țin pasul cu creșterile constante ale ratelor și ale chiriilor. Evident, contribuie la pauperizare și politicile sanitare, climatice și războinice ale Comisiei Europene, precum și toleranța excesivă față de migrația ilegală.

Acestea fiind faptele, am zis atunci, în iulie, că programul Affordable Housing este bun, căci teoretic ar putea atenua gravitatea crizei de locuire (care este și una demografică). Așa că am așteptat să văd acest program explicat, detaliat concret și pus în practică. Am vrut să văd de unde se vor fi luat banii pentru finanțare, cum vor fi sprijiniți beneficiarii pentru a-și procura case la prețuri și chirii decente, cum vor fi susținute autoritățile locale și regionale, cu garanții și co-finanțări, pentru a construi sau achiziționa case pentru a le distribui beneficiarilor și, mai ales, care vor fi fiind criteriile de atribuire. Numai că Affordable Housing nu va fi un program prea repede pus în practică. De fapt, treaba nici măcar nu a început. De-abia în ianuarie 2025, la nivelul Parlamentului European, s-a constituit o comisie specială, transpartinică, dedicată proiectului. Până să fie efectiv, programul trebuie să petreacă ani birocratici … Deci vorbim, de fapt, de un fel de propagandă ieftină sau de un alt eșec al birocrației UE, deja anunțat. Oricum, nu toată lumea vede acest proiect cu aceeași ochi sau măcar cu bunăvoință. Stânga, verzii și Renew vor case sociale, finanțate de UE și, desigur, construite și distribuite de UE, după regulile birocratice și oengiste afectate de bias – urile lor cognitive și ideologice. În concepția lor regresistă, prin eliminare, nu va fi vorba de case pentru studenți, tineri, familii tinere sau oameni normali, cu slujbe rezonabile (dar care nu își mai pot permite case pentru că prețurile au crescut constant în ultimii 15 ani, până la valori intangibile). Va fi vorba, mai degrabă, de case pentru imigranți și refugiați.

Acest tip de presiune ideologică va duce la acutizarea pericolului ghetoizării (deja vizibil în orașe mari, cum ar fi Bruxelles, Paris, Berlin, Madrid sau Barcelona). Enclavizarea și segregarea societății în cetăți medievale și periferii proletare, sărace și izolate, cu propriile culturi și ierarhii sociale, vor veni natural… Or, Uniunea Europeană ar trebui să fie un spațiu al libertății de stabilire și a bunăstării generale, și nu al zidurilor medievale. De altfel, poziția acestor grupuri politice regresiste ignoră o clasă socială mereu opropsită, debitorii supra-îndatorați băncilor. În concepția Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, din care fac parte, proiectul în sine ridică și pericolul încălcării (din nou) a principiului subsidiarității. Casele pe care să și le permită oricine, cartierele de case care să nu divizeze societatea și care să fie eficiente energetic și finanțarea trebuie să fie strict de competența statelor membre, iar nu a UE.

Din acest punct de vedere, se ridică și problema finanțării proiectului. De unde vor proveni banii? Foarte probabil, din fondurile de coeziune. Raffaele Fito, comisar european, a declarat marți, la reuniunea grupului de lucru din cadrul ECR referitor la acestor program, că până la finalul anului vom ști dacă aceste fonduri de coeziune pot fi utilizate de statele membre, de regiuni sau UAT – uri pentru case ieftine. Cu toate acestea, trebuie reamintit că tot Comisia Europeană a propus ca fondurile de coeziune, nu prea utilizate de state ca România, să fie reorientate către tranziția climatică, război și înarmare, lucru pre-aprobat de Parlament cu titlu de linii directoare bugetare pe 2027-2032. Este foarte important de reamintit că există două firave soluții românești la problema locuirii și a supra-îndatorării. Mă refer la implicarea administrațiilor locale sau județene, la creditele ieftine și la închirierile cu drept de preemțiune practicate de Agenția Națională a Locuințelor, precum și la Legea dării în plată, al cărei autor sunt. Interesant este că Planul Simion, care prevede case ieftine pentru românii lipsiți de resurse și garanții pentru credite, precum și dobânzi reduse la credite ipotecare și condiții umane pentru debitorii deja supra-îndatorați la bănci, a fost anunțat cu cel puțin o lună înainte de apariția acestui trend, vizibil și în Marea Britanie și în SUA. Ce au făcut românii „educați” și „pro-europeni”? Meme, glume proaste și hate la adresa populației de rând, ștampilată drept „pleava societății”. Pentru că problema locuirii persistă, soluții de acest gen sunt necesare ca apa, mai ales că pot repune economia pe picioare și pot chiar asana activitatea bancară.

Hai Liberare!

Între mici istorii și o oarece istorie…

Data: 19 mai 2025 by Mihai Ogrinji

Cu câteva zeci de ani în urmă, când găinile îi fătau pui scânteiați, Ion Cristoiu afirma, în deșănțatul jurnal numit „Evenimentul zilei”, că România nu are nevoie de Basarabia, fiindcă s-ar căptuși cu încă o minoritate – cea rusă – mai mare decât cea maghiară și, vezi Doamne, ar fi imposibil de ținut în frâul tricolor. (Se poate verifica această afirmație în colecția gazetei cu pricina). Acest bulibașă de „presă”, care abia începuse să bată drumul spre sălile de lectură ale Bibliotecii Academiei Române spre a se dumiri ce este cu istoria și ce se poate face cu ea, a lăsat urme grețoase și peltice în scriitura multor fătuci și fătălăi care, între timp, au ajuns katzi și cațe pe la diverse televiziuni neobosite în a demoniza România, încă nelgbtzată pe măsură și nici încăpută definitiv în gheare sioniste desăvârșit malefice. Se prea poate să nu fiu crezut – nu contează, să mi se rupă și pixul dacă este cazul – dar deloc nu pierd timpul cu „dezbaterile prezidențiale”, maximă mascaradă întru manipularea proștilor. Încet și sigur, m-am debarasat de violența lingvistică, cel puțin, a unui Ion Stanomir (?!?) – care ne somează că n-ar trebui să mai scoatem nici o vorbuliță în contra partidă cu vinovăția, până în oasele urmașilor-urmașilor noștri în veci, pricinuită de holocaustul atât de comercializat, astăzi, care ni se pune la nesfârșita notă de plată; a unui Ion M. Ioniță, care ne avertizează că n-ar trebui să invocăm drepturile noastre istorice asupra Bucovinei septentrionale, ținutului Herța, sudului Basarabiei și Insulei Șerpilor, fiindcă și ungurii stau la gard gata să ne ceară Ardealul; minte de neisprăvit, eclozat din mantaua infectă a cristoiului de deal și de vale. Nu mai vorbesc de veșnic tânărul și fericele Adrian Cioroianu, care a compromis, prin lipsă de minimă coloană vertebrală, orice funcție, orice demnitate, orice bun simț. Apropo: cei mai toxici adversari ai liberalilor se dovedesc, cu neîntrecută mojicie, tocmai cei care au lins blide liberale. Reveni-vom pe această idee.

Am bătut Basarabia în lung și-n lat. A fost prima „țară” în care am călătorit după 1989. Și ultima, înainte de a da covidul peste noi. Am cununat, la Chișinău, o pereche de tineri care deprindeau tainele jurnalismului la București. Am cunoscut multă lume de dincolo de Prut. Mulți, români pur-sânge, de înaltă ținută: Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ionel Căpiță. Dar și ipochimeni de felul unui Andrei Sangheli, care se jura că nu și-a tras, din ajutoarele primite din România, nici măcar un carandaș. Cu unii am vorbit direct. Pe alții, i-am… ascultat, citindu-le cărțile. Ion Druță rămâne cea mai cumplită dezamăgire. O corcitură cu har, însă josnic de infectă. Model, poate, inegalabil al ticăloșiei…

Înaintea turului din 4 mai – care avea a aduce doar prezident, nu și mălai, chit că nu lipsesc ploile – am văzut întâlnirea electorală a lui Crin cu alegători de la Chișinău. Părea să anunțe o ispravă „prin noi înșine”, cum spuneau liberalii, cândva. N-a fost așa, ci doar prin ei, basarabenii, și N. Dan. Ce să mai zic? Istoricul Gheorghe Brătianu, care a fost pe frontul eliberării Basarabiei, ca apoi să sfârșească tragic la Sighetul Marmației, sau poetul Radu Gyr (doar două exemple) au fost, pesemne, în dibla „sfrijitei Vineri” de dincolo de Prut, niște… soroșiști avant la lettre. Cu alte cuvinte, Maia Sandu – căreia, cândva, eram să-i fiu cât pe ce șofer de ocazie – îmbrățișează românismul precum se îmbrățișează apele Dunării cu cele ale Nistrului în largul Mării Negre.

Mai poți spune ceva? Poate doar că Ion Druță, cel cu limba latină care se trage din limba moldovenească, nu numai că n-a murit de tot, ci mai poartă și fustă… Sigur, Maia Sandu – cel puțin pentru mine – chiar nu-i totuna cu România de dincolo de Prut. Este doar o dizgrațioasă ilustrare a mancurtului idiot, viclean și milog. Un homo sovieticus veritabil. Trist, tare trist, dar adevărat. Numai că acestei Vidre i-a venit vremea să i se taie toate poftele de mărire și înșelăciune… Ca și întregii ei cohorte de șnapani. Moldova și-a dat obolul ei în contul a două mediocrități falimentare. Dacă aș fi fost de dincolo de Prut m-aș fi întrebat, înainte de 4 mai, cu cine ar fi votat, dacă ar fi fost să fie, Alexandru Moșanu, Ion Ungureanu, Ion Vatamanu, ba, cu gândul, m-aș fi dus și mai departe, la A. Mateevici, Pan Halippa, Ion Inculeț, Ștefan Ciobanu. M-aș mai fi gândit, fie și o clipă, și la ostașii români care își dorm somnul de veci la Țiganca, Tighina, Lărguța, Bălți, Chișinău. Alte mii și mii nici nu au cruce la căpătâi… Ce să mai lungim vorba: cu părere de rău, poate a venit vremea să mai fie despovărat și bugetul țării…

Neamț: nouă fortificații vechi de peste 5.000 de ani!

Data: 18 mai 2025 by Redacția

Dacă până acum arheologii trebuiau să apeleze la săpăligă, șpaclu, mistrie și pensulă în situl arheologic spre a aduce la lumină noi descoperiri, spre a nu impedimenta starea generală a depunerilor istorice, acum pot apela la tehnologia care a avansat destul de mult și care poate devoala interiorul unei structuri, păstrând intact totul și fără a „desigila” situl. Astfel, nouă fortificații vechi de mii de ani au fost descoperite în județul Neamț, cu ajutorul unor drone performante care sunt folosite mai nou în arheologie. Este vorba despre tehnologia LiDAR, montată pe drone care pot survola situri arheologice foarte greu accesibile. Vorbim despre singurele descoperiri de gen din județul Neamț și din zona subcarpatică a Moldovei. „În anul 2023 a fost implementat proiectul de cercetare „ForTum – investigaţii geofizice în situri arheologice cu semnificaţii sociale din judeţul Neamţ”, derulat de CMN Neamţ în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, cu scopul de a identifica vestigii arheologice preistorice şi antice în zone împădurite şi mai greu accesibile, dar cu ajutorul tehnologiilor de vârf. Astfel, prin utilizarea dronelor şi a senzorilor LiDAR, în diferite puncte din judeţ au fost scanate situri fortificate, acoperite de vegetaţie forestieră. Doar în acest fel au putut fi obţinute detalii topografice relevante, care îi ajută pe specialişti să înţeleagă modul cum au fost realizate sistemele defensive ale unor vechi aşezări umane”, a transmis cercetătorul Vasile Diaconu, coordonatorul proiectului din partea Complexului Muzeal Naţional (CMN) Neamţ.

Cele mai multe investigații s-au făcut lângă orașul Târgu Neamț, acolo unde au fost cercetate așezări fortificate care au fost datate eneolitic și epoca bronzului. Așadar, cu o vechime de 5.000 de ani. A mai fost scanată și Cetatea Neamț, dar și situl Bâtca Doamnei, acolo unde există un așezământ din vremea dacilor. „Scanările LiDAR au arătat că majoritatea siturilor fortificate se află în zone înalte, care dispuneau de o bună vizibilitate şi au fost întărite prin intermediul unor şanţuri şi chiar valuri de pământ, cu scopul de a le fi sporită capacitatea defensivă. Măsurătorile din teren au indicat că unele dintre aceste şanţuri aveau dimensiuni impresionante (lungimi de câteva sute de metri), care au necesitat un efort uman considerabil”, a explicat profesorul Vasile Diaconu. Tehnologia e foarte importantă pentru a face noi descoperiri arheologice. Arheologii au explicat că fără această tehnologie ar fi nevoie de sute de oameni care să sape luni de zile pentru a face aceste descoperiri.

„Implementarea acestui demers este un real succes pentru comunitatea arheologică din judeţul Neamţ, mai ales că am găsit în colegii de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului parteneri de încredere, cu care desfăşurăm acest proiect pilot. Am reuşit să obţinem informaţii şi imagini cu valoare ştiinţifică deosebită pentru situri arheologice care ar fi rămas mult timp ascunse în pădurile Neamţului. Graţie tehnologiilor folosite, putem estima care a fost importanţa acestor fortificaţii şi ce eforturi umane au fost implicate pentru edificarea lor. Recent, pentru a ne completa baza de date, am primit şi sprijin din mediul privat, iar firma Geocad Services a contribuit la realizarea altor măsurători LiDAR pentru situri arheologice mai puţin cunoscute”, a completat arheologul Vasile Diaconu. Specialiștii cred că tehnologia va fi de folos și în anii următori pentru a face și alte descoperiri spectaculoase. Acum arheologii pot alege locațiile unde vor face sondaje arheologice, acestea fiind destul de vizibile pe hartă. De asemenea pot afla densitatea acestor fortificații antice, rolul lor în epocă și drumurile comerciale care le legau, dezvoltând zona din punct de vedere comercial. (G.V.G.)

Pictorul realist și violoncelistul Ștefan Dimitrescu autor al unor „splendide preludii muzical-cromatice”…

Data: 18 mai 2025 by George V. Grigore

Ștefan Dimitrescu s-a născut în 1886 la Huşi. La 16 ani, pleca la Iaşi pentru a studia violoncelul la Conservator, dar peste numai un an îşi descoperea adevărata pasiune pentru pictură şi se înscria la Şcoala de Arte Frumoase din oraş, unde l-a avut profesor pe Gheorghe Popovici şi unde l-a descoperit pe Tonitza, cu care a continuat o prietenie strânsă. El a fost de asemenea un reputat violoncelist. A studiat în paralel la Școala de arte frumoase din Iași (1903-1908) și la Conservatorul din Iași (1903-1907), apoi și-a continuat specializarea la Paris. Studiile sale artistice au fost completate la Paris, unde a urmat cursuri la Academie de Grande Chaumiere între anii 1911 şi 1913. În 1918 a fost unul din fondatorii asociației Arta română.

Împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han, a întemeiat, în 1926, Grupul celor patru, bazat în principiu pe strânsa unitate de concepţii dintre membrii săi şi pe o dorinţă comună de a inspira un nou suflu picturii, eliberând-o de constrângerea atelierului şi apropiind-o de natură şi de mediul propriu subiectului pictat. Din 1927 a fost profesor la Școala de arte frumoase din Iași, fiind numit directorul acesteia un an mai târziu, poziţie pe care a ocupat-o până în anul morţii – 1933. Opera sa profund umanistă în care interesul pentru studiul diferitelor tipologii este revelat de preponderenţa portretului, este constituită mai ales din compoziții, portrete și peisaje. Ea înfățișează cu o emoție sinceră, uneori cu un dramatism reținut, scene și tipuri autentice, îndeosebi din lumea satelor și a muncitorilor mineri, cuprinzând elemente de critică la adresa societății din vremea sa. În operele lui Ștefan Dumitrescu, factura robustă și sobră echilibrează culoarea și conturul grafic. Lucrări sale reprezentative în această privință sunt: Morții de la Cașin, 1917; Minerii (1921); Cina (1924); Femei țesând la război, „Bucătăreasa” (1926), „Ţărănci din Sălişte”, „Ţigănci din Dobrogea” etc.

Prietenul Nicolae Tonitza aprecia: „Voluptatea lui Ștefan Dimitrescu pentru studiul aprofundat al naturii, varietatea și multitudinea de desene, care erau la el splendide preludii muzical-cromatice și care i-au adus publicul mare și faima unui desenator fără pereche la noi”. La rândul său criticul Tudor Vianu spunea: „Pictorul a reținut un reflex din pictura lui Toulouse-Lautrec, care în anii dinaintea războiului rămăsese încă printre zeii boemei din Montparnasse. …(Tudor Vianu) Se întreba ce vor fi devenit pânzele lui Ștefan Dimitrescu reprezentând săli de teatru sau de cafenea, cu figuri caracteristice, pictate într-o intenție vădit psihologică și care aminteau pânzele fixând forfota pitorească a vestitului cabaret Moulin Rouge, cu care Toulouse-Lautrec interesase atât de puternic pe contemporanii săi?” („Fragmente moderne”. Ed. Meridiane, 1972). Iolanda Malamen a ținut să adauge următoarele: „În scurta sa existență (1886-1933), Ștefan Dimitrescu a lăsat o operă extrem de bine articulată, realizând, mai ales din lumea satului, adevărate capodopere de construcție și de echilibru. Considerat de toți contemporanii un excepțional desenator, în pictură, Ștefan Dimitrescu, are o cromatică stăpânită, cerebrală, puternic narativă”. În anul 1933 pictorul realist și violoncelistul Ștefan Dimitrescu, artistul dăruit celor două muze (picture și muzica), pleacă prea devreme către stele, lăsându-ne opera sa martoră a unei vieți zbuciumate și a unui mesaj realist asupra existenței umane…

Manifestul lui Dan Puric: Fă-ți Crucea sabie, popor român!

Data: 18 mai 2025 by Redacția

La urne, în zilele de azi, nu vă așteaptă o alegere politică, făcută cu un simplu vot, ci HOTĂRÂREA indestructibilă, pornită din tot sufletul spre a vă salva ȚARA! Nu veți merge atât să vă alegeți un viitor președinte, cât veți merge să alegeți să fiți din nou voi înșivă! Adică un neam demn, care a trăit și a murit mereu cu fața spre Dumnezeu! După cumplita prigoană comunistă, ce era să ne scoată din istorie ca popor și țară, și după sinistra ei continuare globalistă, ce a adus în pragul agoniei o planetă întreagă, iată a sosit CEASUL ISTORIC să fii din nou tu însuți, POPOR ROMÂN! Și de aceea te îndemn din toată ființa mea să mergi la urne, popor al meu, cu hotărârea absolută de a-ți vota RĂDĂCINILE neamului tău, CREDINȚA ta strămoșească, sfântul tău trecut MARTIRIC și eroic, DEMNITATEA ta, și mai ales, MENIREA ta ca neam însființit de suferințe în lume. Căci lumea de azi, popor român, dă semne că este sătulă să tot asculte sunetul strident de trâmbiță al atâtor victorii mincinoase și de o clipă, ce o înconjoară. Are nevoie, în sfârșit, să asculte GLASUL unei suferințe izbăvitoare, căci acolo și numai acolo se naște ADEVĂRUL. Iar glasul tău, popor român, este GLASUL unei continue suferințe milenare, al unei nesfârșite crucificări, dar care învinse de credința ta neclintită, n-au putut fi, spre mirarea unei întregi lumi, decât leagănul continuei tale ÎNVIERI.

Mergi la vot, popor român, căci nu vei merge singur, ci dimpreună cu strămoșii tăi, care s-au jertfit ca tu să exiști! Mergi la vot, popor român, căci alături de tine vor fi sufletele curate ale copiilor tăi de azi, ce-și murmură de pe acum dreptul lor legitim la libertate și la bucuria de a se fi născut pe acest sfânt pământ! Și mai ales, mergi la vot, popor român, pentru cei NENĂSCUȚI încă, ca atunci când vor veni pe această lume, să nu-și blesteme ceasul nașterii, ci să fie mândri de voi și să vă pomenească în rugăciuni, ca neamul asta să meargă înainte!

Mergi la vot, popor român, nu ca să faci politica zilei de azi, ci ca să-ți ceri dreptul de a-ți face singur istoria! Nu te lăsa adormit de ispitele OBRAZNICULUI, care vremelnic a preluat puterea lumii acesteia și, vrând s-o câștige în mod viclean, nu a mai luat sabia ca să ucidă, ci s-a deghizat cu toate hainele frumoase și luminoase, furate noaptea din garderoba sfinților, ca să te păcălească, să te ademenească, să te adoarmă, ca în final să te UCIDĂ! Dar tu pe acesta să-l privești cu OCHIUL CREDINȚEI tale și atunci îl vei vedea că este GOL! Vei vedea, popor român, cum în mod ascuns și ucigaș, în fața MILEI tale, a DRAGOSTEI și a CREDINȚEI tale, obraznicul aduce în haine de sărbătoare NEANTUL, ca odată intrat în mrejele lui, să te înece!

Și de aceea, stai TREAZ și VIU, popor român! Căci în spatele „democrației” promise, se ascunde cea mai perversă și de neînfrânt dictatură, ce-și va deschide în curând, pe pieptul tău rănit, cumplita piață a desfrâului ei politic! Stai și privește prin ochiul CREDINȚEI tale strămoșești și ai să vezi că pe taraba ei murdară și plină de „drepturi ale omului” n-ai să găsești nicicând un strop de OMENIE! Căci în spatele „libertății” fluturate dinaintea ochilor tăi se ascunde cel mai cumplit libertinaj, acea poartă către nicăieri, spre care se îmbulzește tineretul de azi, drogat de lumea promisă, neștiind că va fi viitoarea victimă inconștientă a noilor lagăre digitale, cu ziduri invizibile, dar din care nu va mai exista nicio speranță de salvare! Și după ce îi vei arunca voalul de pe fața machiată cu toate fardurile „democrației” libertăților și lumii fără frontiere, ai să-i vezi iadul ascuns în suflet! Ai să vezi cum ți se vinde în piața desfrâului lor, la un preț de nimic, credința, demnitatea, memoria pământului și, în ultimă instanță, dreptul tău la viață! „Popor de nimic și al nimănui” – stă scris în dreptul ființei tale! Privește în lăzile de gunoi ale desfrânatei piețe și ai să vezi cum în tomberoanele lor „civilizate” stau aruncate, printre atâtea alte gunoaie, icoana credinței tale, ai sfinților tăi martiri și eroi, mâzgălite toate, sinistru, cu acel „grafitti” satanic numai de ei știut! Și dacă te întrebi de ce o fac, am să-ți răspund: ca să-ți ucidă MEMORIA, popor român! Căci demult s-au întrebat cum de-ai putut renaște din atâtea crucificări? Și răspunsul a fost, văzând că tu, popor român, mereu în vremurile cumplite ce ți-au viforit ființa, te-ai întors cu spatele la iadul istoriei și te-ai reînrădăcinat în SFÂNTA MEMORIE martirică a neamului tău!

Și apoi, popor român, întoarce-ți privirea către ai tăi, cei de azi, dar nu la cei care te urmează în tăcere, ca într-o sfântă rugăciune, ci la cei care pentru o pungă de bani, te-au părăsit, vânzându-și sufletul! Privește-i, apoi, și pe cei nevinovați, dar amețiți de praful noului drog ideologic, ce le promite încă o dată RAIUL pe pământ! Tu pe toți aceștia, popor român, să-i ierți și să nu-i urăști! Căci scris este „ferește-ne, Doamne, de războiul dintre noi”! Iartă-i, popor român, și mai ales compătimește-i, căci scump se va plăti trădarea de țară și mai ales cea de Dumnezeu!

Fă-ți CRUCEA sabie, popor român, și ridic-o împotriva ciumei cele noi, care a venit deopotrivă asupra lumii și a sfântului tău pământ românesc!

Colț și craniu de mamut de stepă (Mammuthus trogontherii) descoperit la Holboca și expus la Palatul Culturii din Iași

Data: 17 mai 2025 by Redacția

O fosilă valoroasă va fi pregătită pentru expunere publică la Palatul Culturii din capitala Moldovei. Este vorba despre un craniu de mamut de stepă (Mammuthus trogontherii) descoperit încă din anul 1956 în comuna Holboca din judeţul Iaşi -și care va fi restaurant, conservat și expus la Palatul Culturii din capitala Moldovei. Osemintele, care datează de acum 350.000 de ani, reprezintă singura mărturie a existenței acestei specii pe teritoriul țării noastre. Fosilele – craniul și fildeșii acestui exemplar de mamut străvechi au stat împachetate în depozitul Palatului Culturii din Iaşi în ultimii ani, din 2008. Acum, specialiştii au dispus începerea restaurării lor.  Dr. Bogdan Haiduc, cercetător ştiinţific de vertebrate fosile a declarat: „Este singurul craniu ale acestei specii găsit pe teritoriul țării noastre. Era un animal foarte masiv, ajungea la circa nouă-zece tone și avea cam 4,5 metri. Fildeşii sunt distruși, au apărut crăpăturile și pe os și pe partea de mulaj.” Între timp, arheologii încearcă să stabilească exact din ce perioadă datează exemplarul. Dr. Senica Ţurcanu, sef-secţie la Muzeul de Istorie a Moldovei a spus: „E o mare dilemă. Am aflat cu surprindere că ar putea să fie un exemplar unicat, un exemplar care însă nu a fost contemporan cu oamenii, care a trăit acum 350.000 de ani.” Andrei Apreotesei, directorul Palatului Culturii din Iaşi a explicitat motivația acestei acțiuni târzii de recuperare a fosilei de mamut: „Încercăm să scoatem la suprafață comorile din palat și să le facem frumoase și expozabile. Vorbim astăzi despre un element absolut unic în România. O să intre într-un proces de restaurare și-l vom băga în expoziția noastră permanentă, cu ocazia împlinirii celor 100 de ani de la construcția Palatului Culturii din Iași.”

Apărut în Siberia în Pleistocenul inferior, probabil provenit din Mammuthus meridionalis, pe care l-a înlocuit în timpul Pleistocenului mediu (750.000-500.000 de ani), Mammuthus trogontherii este în general considerată cea mai mare specie de mamut. Atingând o înălţime de 4,70 m la umăr, el este printre cei mai mari proboscidieni care au trăit vreodată. Defensele sale în formă de spirală, atingeau câteodată 5,2 m lungime. Craniul de Mammuthus trogontherii este mai scurt decât cel de Mammuthus meridionalis. Fildeşii masculilor sunt puternic spiralaţi, în timp ce ai femelelor sunt numai uşor recurbaţi. Molarii sunt înalţi şi laţi, cu lame înguste, având emailul cu pliuri sinuoase, dar fără sinusuri loxodonte. Un schelet aproape întreg de Mammuthus trogontherii a fost descoperit în 1996 la Kikinda, în Serbia. Un alt exemplar a fost descoperit în West Runton, Norfolk, în Marea Britanie, iar în 2008, în Franţa, Auvergne, a fost descoperit un craniu aflat în prezent la Puy-en-Velay. Pe teritoriul Olteniei este cunoscut un exemplar descoperit în sud-estul satului Batoţi (comuna Deveselu; jud. Mehedinți), într-un ogaş dezvoltat pe fruntea terasei a treia a Dunării (Băileşti, 27-35 m) şi descris de Paveloiu în 1985. Resturile fosile au fost atribuite de T. Jurcsak lui Parelephas trogontherii (Pohlig, 1885). Cercetătorii din Iași estimează că osemintele mamutului vor fi expuse peste aproximativ două luni (aprilie 2025), ca mărturie a unei lumi de mult apuse. Astfel veți putea vedea acest colţ de mamut de stepă, cu tot cu craniu, descoperit pe teritoriul României. (G.V.G.)

Politizarea fiinţei umane…

Data: 17 mai 2025 by Al. Stănciulescu-Bârda

Omul este o fiinţă religioasă. Au spus-o oamenii învăţaţi, cunoscători ai istoriei civilizaţiilor, culturii şi religiilor. În toate timpurile şi în toate locurile, acolo unde au existat oamenii, indiferent de nivelul culturii acestora, a existat şi credinţă în ceva. Fie că au crezut în pământ, în cer, în arbori, animale, fenomene naturale, soare, lună, stele, forţe pe care a ştiut sau n-a ştiut să le numească, fie că a crezut în împăraţi şi regi, în zei sau în Dumnezeu cel adevărat, omul a crezut în ceva. A fost acesta un fel de a fi al său. Stăpânirile politice cu concepţii ateiste au fost conştiente ca daca vor ca să smulgă din conştiinţa supuşilor pe Dumnezeu, trebuie să răspândească în loc altceva. Trebuia un înlocuitor, un surogat, aşa cum cafeaua era înlocuită cu nechezolul, cum carnea din salam cu soia, cum folclorul şi arta populară în general cu falsul, cu kitsch-ul. Trebuia un kitsch şi în mentalitatea oamenilor.

În 1990 am vizitat Basarabia şi Bucovina de nord şi am văzut acolo, aproape în fiecare sat, statuia lui Lenin la răscruci. Ea ţinea loc de biserică, de troiţă, de Dumnezeu. La noi cultul personalităţii luase forme aberante în anii premergători revoluţiei. Ziarele, revistele, cărţile, emisiunile de la radio şi televiziune aveau şanse să treacă de cenzură în măsura în care proslăveau pe cei mai… În instituţii, indiferent de profilul lor şi, în general, în toate formele de activitate, trebuia să fie prezent numele lui, ideile lui, citatele lui, imaginea lui. Ochii şi urechile lui te urmăreau şi noaptea în somn, în vise. La Slatina i se făcuse un portret pe întreaga coastă a dealului din partea vestică a oraşului, aşa încât era imposibil să nu-l vezi, să nu-l simţi prezent. Vorba lui Beniuc „… e-n toate, / E-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare!” (sic!)

Politizarea fiinţei umane începea încă din grădiniţă şi se continua apoi la şcoală, la locul de muncă, pretutindeni. Îmi amintesc de o discuţie cu dl. colonel Marin Turculeanu din Lugoj. Îmi povestea: „– O aveam pe Marinela la grădiniţă. Într-o zi am ieşit cu fetiţa şi soţia în părculeţul din faţa blocului. Fetiţa se juca, noi şedeam pe o bancă şi discutam. La un moment dat, Marinela şi-a amintit de o jucărie şi a plecat în apartament să şi-o ia. A intrat şi a închis uşa. Yala s-a blocat şi fata n-a mai ştiut să deschidă. A încercat uşa, dar, văzând că nu se deschide, a început să ţipe cu disperare. Bătea cu pumnii în uşă şi striga din răsputeri: „Tovarăşe Ceauşescu!” Au auzit vecinii, ne-au sesizat, m-am dus şi i-am deschis uşa. Am întrebat-o de ce striga aşa, de ce nu mă chema pe mine sau pe maică-sa. Putea să se ridice la fereastră, s-o deschidă şi să strige. O auzeam noi sau altcineva. Putea să dea telefon la vecini, fiindcă ştia să le formeze numărul. Mi-a spus că aşa i-a învăţat la grădiniţă. De câte ori se vor afla în primejdie şi-n nevoie, să-l cheme pe… în ajutor. M-am cutremurat în sinea mea şi am tăcut. Nu puteam face mai mult!”… Aşadar, stratagema reuşise deplin acolo. Transplantul se făcuse, pacientul încă mai sufla. „Tovarăşul” era dumnezeul acelui copil, rugăciunea lui îl chema în ajutor. Parcă de la o oarecare distanţă în timp de la cea epocă ne permitem să zâmbim şi totuşi, n-ar trebui.

Foarte adesea întâlnesc atâţia oameni, care strigă mai tare sau mai încet, asemenea fetiţei de mai sus: „Tovarăşe Ceauşescu! Tovarăşe Ceauşescu!”. Încă n-au ieşit din perioada de convalescenţă, încă nu şi-au găsit drumul şi busola în viaţă, încă nu l-au găsit pe Dumnezeu. În sufletul lor a rămas un gol imens după prăbuşirea idolului. Viaţa e grea, fără îndoială, mai cu seamă atunci când eram obişnuiţi să gândească altul pentru noi, mai ales când aveam buzunarele pline de citate şi lozinci, de soluţii şi pilule ideologice bine dozate pentru fiecare împrejurare.

E vremea să ne regăsim pe noi înşine, să-l regăsim pe Dumnezeu şi sensul vieţii. Toate sunt deşertăciune, pulbere şi vânt, doar El rămâne din veac în veac şi cel ce-şi pune nădejdea în El nu va pieri.