Deschideți Ușa Cerească
Plini de ură, vanitate,
Voi ați întrecut măsura,
Ne-ați lovit grav, pe la spate,
Crezând că ne-nchideți gura.
Ați pus vina pe-astă boală
Și ne-ați lovit în credință,
Spunându-ne că-i legală
Mult prea nedreapta sentință.
Să-nchizi locașul de cult
Când e-atâta-amărăciune,
Când e nevoie mai mult,
Ca oricând, de rugăciune
Mi se pare-o blasfemie,
Un întunecat clișeu,
Cum să scapi de pandemie
Când îl negi pe Dumnezeu?
Întoarceți-vă negreșit,
Din această rătăcire,
Căci Domnul e pregătit
Pentru a doua venire.
Deschideți Ușa Cerească,
Salvați momentu-ăsta trist,
Ca El să nu vă găsească,
Soldați ai lui Anticrist!
Doamne
Azi e zi de liturghie
Și de-al Tău locaș mi-e dor,
Parcă nu-i atât de vie
Slujba la televizor.
Nu pot fi-n casă la Tine,
Mai plătesc nedreptul bir
Și știu că și pentru mine
Te pogori azi în Potir.
Te pogori și pentru cei
Ce ne-au dat astă sentință,
Numai că, din fașă, ei
Sunt de o altă credință.
Si atuncea nu mă mir
Că-acești oameni socotesc,
Că în Sfântul Tău Potir
Ar fi doar ceva lumesc.
Și de-aceea astăzi vin
Să schimbe Legea cea veche,
Socotind c-așa previn
Boala fără de pereche.
Să vin, nu-i treabă curată,
Cu linguriță de-acasă,
Nu-i destul de întinată
Gura mea cea păcătoasă?
Cuvântul lor nu-l cinstesc,
Din el n-am să mă inspir,
Cum, Doamne, să mă-ndoiesc
De ce se află-n Potir?
Și-apoi știu că mă-ntărește
Al Tău Trup și Sânge Sfânt,
Nu ești Tu Cel ce stârpește
Toată boala pe pământ?
Doar prin credință
Pentru că s-au înălțat
Rugăciuni stăruitoare,
Dumnezeu ne-a bucurat
Cu ploi binefăcătoare.
Când credeam că ne-a uitat
Și-a întors fața spre noi
Și ne-a binecuvântat
Cu-aceste bogate ploi.
Tot aceiași rugători
Facem astăzi rugăciuni,
La marii conducători,
Fără să cerem minuni.
Ci doar a ne redeschide,
Acele Uși Sfinte, care,
Pentru niște minți rigide,
Sunt focar de infectare.
Rugăciuni aduse-n van,
Rămase fără răspuns,
Fiindcă la al lor divan
E mult prea greu de ajuns.
Nu înțeleg acești inși
Că suntem altfel de neam,
Suntem ortodocși convinși,
Din al Hristosului ram.
Nu-nțeleg și ne socot
Ne-ntemeiată dorința,
Ei în veci nu vor, nu pot,
Să ne-nțeleagă credința.
Nu știu cât mai așteptăm,
Dar dacă tot nu se poate,
Cred c-o să ne ridicăm
Ca sa ne facem dreptate.
Să nu-nțeleagă stăpânul
Că ce spun sunt niște fleacuri,
Doar prin credină, românul,
A dăinuit peste veacuri!
Lasă un răspuns