„Circulatorii” cei nemernici. Ciuma din Evul Mediu răspândită în şi din Italia

Dacă ne gândim bine la ce ni s-a-ntâmplat, constatăm că totul ni se trage de la organizarea superioară, la nivel înalt, foarte deficitară, a Umanităţii, prin Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia Mondială a Sănătăţii etc. ONU a elaborat în 1948 bine cunoscutul act fundamental, de respectat pentru toate statele lumii, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Fiecare stat democratic care se respectă se fereşte, „ca ars” – cum se zice în popor, să nu fie acuzat că nu respectă drepturile omului. În declaraţie se prevede ceva, care, respectându-se întocmai în aceste zile de panică, într-o perioadă scurtă, dar decisivă, a fost catastrofală, şi anume dreptul omului la circulaţie liberă, Şi atunci, “circulatorii” cei burduşiţi cu drepturi, cu care se băteau în piept la graniţe şi aiurea, şi-au făcut de cap – au răspândit în mod groaznic pandemia ucigaşă.

„Circulatorii” nemernici, atât cei inconştienţi (nu ai nicio scuză dacă nu ştii legile scrise sau nescrise, nu ştii urmările), dar mai ales cei conştienţi – cei care au riscat cu nemernicie, sunt vinovaţi fiecare în parte şi au pe conştiinţa lor victimele. În Declaraţia sus-amintită se precizează: 1. „Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul graniţelor unui stat. 2. „Orice persoană are dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv a sa, şi de reveni în ţara sa”.

Toate bine şi frumoase, generozitate la maximum, dar aici trebuia adăugat clar şi fără menajamente, la un articol 3: „Aceste drepturi se suspendă imediat şi automat în caz de epidemii/pandemii sau în caz de război”.

Ar fi fost o prevedere neechivocă, adresată imediat, în primul rând conştiinţei omului/individului şi apoi statelor, pentru care Timpul lucrează deja în defavoarea lor şi a societăţii umane, la începerea pandemiei. S-au verificat în aceste timpuri acest adevăr şi faptul că laşitatea şi frica unor şefi de guverne sau de state de a lua măsuri imediate, fără menajamente, şi lungile lor procese de conştiinţă freudiene de a nu se opune unui drept fundamental al omului, au lăsat deja urmări nemaipomenite, catastrofale.

Măsuri contra extinderii epidemiilor şi pandemiilor le-au luat statele din cele mai vechi timpuri. Sunt numeroase documentele din Arhivele clujene prin care Imperiul Austriac, de exemplu, în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea impunea carantină la punctele de trecere pe la trecători spre Ţara Românească (la Turnu Roşu, de exemplu, pe defileul Oltului) şi Moldova, în cazurile în care se semnala ciumă în Imperiul Otoman.

Dar în Evul Mediu, molimele erau aduse, datorită circulaţiei mărfurilor, de negustori. Să ne referim aici doar la marea ciumă (datorată unei bacterii ucigaşe, bolnavul murea în chinuri groaznice) din anul de graţie 1347, din zona Italiei de astăzi. Această molimă îngrozitoare/pandemie a fost adusă de negusori genovezi din Crimeea în portul Messina. De aici s-a răspândit rapid în Catania, Napoli, Siena, Roma, Florenţa, în anul următor, 1348, cu forma de ciumă bubonică în Toscana. Prin Padova şi Veneţia a ajuns în Austria, în zona balcanică, în Elveţia şi Germania. Din Pisa şi Genova a ajuns în Spania şi Franţa (numai la Paris erau duse la cimitir, zilnic, câte 500 de cadavre, din marele spital l`Hotel-Dieu). În anul următor, 1349, ciuma ajunsese până în Anglia şi Ţările scandinave, populaţia Islandei pierise aproape în întregime, apoi ciuma a ajuns în Polonia şi în stepele ruse. Papa Clement al VI-lea a convocat la Roma un pelerinaj, pentru a combate ciuma prin rugăciuni. Au venit din diferite ţări peste un milion de pelerini, din care nici a zecea parte nu s-au mai întors acasă. Se apreciază că au murit de această pandemie, în cei trei ani 1347-1350, circa 43 de milioane de oameni, din care 26 de milioane numai în Occident.

De remarcat măsurile luate de unele oraşe italiene contra extinderii ciumei: în 1348 interzic intrarea bolnavilor pe teritoriul lor. Mai târziu, în 1377, oraşul Raguza a emis o lege care prevedea ţinerea în izolare timp de 30 de zile a celor veniţi din regiuni infectate. Oraşul Marsilia, din Franţa, în 1383 a stabilit termenul de izolare de 40 de zile. În franceză patruzeci este quarante, de aici a venit termenul, folosit şi astăzi, de carantină.

Iată, aşadar, ce grozăvii s-au întâmplat şi se pot întâmpla într-o lume dezorganizată şi nepregătită din timp contra urgiilor de tot felul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*