Mănăstirea Arnota – ctitorie de suflet a domnitorului Matei Basarab

Mănăstirea Arnota este o mănăstire ortodoxă cu obște de maici, situată în comuna Costești, județul Vâlcea. Mănăstirea cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este una dintre mănăstirile mari ale României. Ea este situată într-un colț pitoresc de pe înălțimile Carpaților. Mănăstirea Arnota, considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice și de artă religioasă din țară, este situată la 56 de kilometri de orașul Râmnicu Vâlcea, pe teritoriul comunei Costești. La Arnota se ajunge dinspre Mănăstirea Bistrița, pe un drum de piatră, după o distanță de șase kilometri; mai există și o potecă mai directă la numai trei kilometri, dar foarte greu accesibilă pe ploaie sau pe zăpadă. Străjuind masivul Arnota, din peisajul pitoresc al Munților Căpățânii, la altitudinea de 840 de metri, asemeni unui cuib de vulturi, Mănăstirea Arnota păstrează între zidurile sale mormântul lui Matei Basarab Vodă, evocând trăsăturile parcă întipărite în piatră ale acestui energic ctitor. Prin arhitectura, pictura și sculptura sa, Mănăstirea Arnota poate fi considerată un important monument istoric și de artă religioasă din țară, fapt pentru care, oricine ajunge prin partea locului, vizitând Mănăstirea Hurez sau Mănăstirea Bistrița, este îndemnat să se încumete să urce muntele, pentru a cunoaște și această bijuterie a Ortodoxiei românești.

Comuna Costești, din județul Valcea, este compusă din patru sate: Costești, care este și centrul așezării, Văratici, Bistrița și Pietreni. Comuna este așezată într-o zonă muntoasă, și are o istorie ce se întinde, așa cum arată mărturiile arheologice, pe mai multe milenii – circa 10 milenii. Cu toate acestea, prima atestare documentară a Costeștilor vine de la un hrisov emis de domnitorul Neagoe Basarab la data de 11 octombrie 1512. Comuna Costești atrage nu numai prin frumusețea naturii, ci și prin zestrea culturală, prin monumentele istorice și lăcașurile ei de cult. Pe teritoriul comunei se află o serie de monumente istorice de o importanță deosebită privind cultura și civilizația românească: Mănăstirea Bistrița (1494), Mănăstirea Arnota (1634), Schitul Păpușa (secolul al XVI-lea), Biserica din Peșteră (1633), Biserica Sfinții Îngeri (secolul al XVII-lea), Biserica Peri (1689), Biserica Ciorobești (1750), Biserica Grușețu (1801), Biserica Grămești (1664) și Biserica 44 de izvoare (1701). Prin așezarea sa teritorială, având acces la șoseaua DN 67 (Râmnicu Vâlcea – Costești – Horezu – Târgu Jiu – Motru – Drobeta Turnu-Severin), cu legătură la Râmnicu Vâlcea la șoseaua E 81, oferă un potențial turistic deosebit. Tradiția păstrată până astăzi spune că după o luptă grea cu turcii, pe care nu a putut-o câștiga, fiind urmărit de aceștia, Matei Vodă s-a retras în plaiurile Vâlcei, în Munții Arnotei, refugiindu-se în rogozul unui lac cu răchită. Așa începe aici Matei Vodă zidirea Bisericii de la Arnota, la începutul domniei sale, închinându-o „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, ocrotitorii săi, aducând apoi din Alba Iulia, trupul tatălui său, vornicul Danciu din Brâncoveni, pentru a fi înmormantat aici. Biserica mănăstirii a fost ridicată din temelii, de către domnitorul Matei Basarab, între anii 1633-1636, ani în care Mănăstirea Arnota și apare în documente. Mănăstirea este atestată documentar pentru prima oară la data de 11 iulie 1636, cu ocazia cumpărării unei obcine la Bogdănești Vâlcea, primind apoi la 23 aprilie 1638 – „cinstit și bine închipuit hrisov de danie” de la Matei Basarab, ctitorul său. Imaginea Mănăstirii Arnota apare și în copia din 1830 a unui tablou votiv din secolul al XVI-lea (1520), reprezentând retragerea la Mănăstirea Bistrița a banului Barbu Craiovescu, ctitorul acesteia. Săpăturile arheologice din anul 1974 au certificat existența urmelor unei alte biserici, încă nedatate, la temelia actualei biserici. Matei Basarab a ridicat în jurul bisericii și clădiri pentru călugări, precum și clopotnița la intrarea în incintă, încadrată și ea de alte clădiri. Biserica din vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu „prenoită întru bun gândul Domniei sale”, a păstrat caracterul bisericii, sporindu-i frumusețea prin delicatețea sculpturii ușilor cu rinceau-uri pe margini, încadrând pătratele sculptate. Din donațiile acestuia se mai păstrează la Arnota două clopote (1700), salvate din incendiul de la 1922.

Între anii 1705-1706, Sfântul Constantin Brâncoveanu a renovat biserica și i-a adăugat pridvorul cu turla pe care l-a pictat, dar pictura n-a rezistat în timp. A înlocuit și ușile prin altele, cu altele din lemn de castan, frumos sculptate. De asemenea, a fost înlocuită tâmpla cu alta din lemn sculptat și aurit. Tâmpla brâncovenească se află, în prezent, la Muzeul de Arta din București. Afectat de trecerea timpului și de cutremurul din 1838, întreg ansamblul arhitectonic se afla în ruină. Barbu Știrbei Vodă dispune restaurarea clădirilor și organizarea unui arest politic, pe aripa vestică a mănăstirii. La jumătatea secolului al XIX-lea, cu toate reparațiile care au mai fost făcute în timp, clădirile se aflau în stare critică. Domnitorul Barbu Știrbei (1849-1856) a dărâmat clădirile vechi și a ridicat altele noi în stil neogotic, după planurile arhitectului Ioan Schllater. Arhitecții S. Benis, I. Schlatter și I. Freiwald au restaurat Mănăstirea Arnota în stil neogotic. Chiliile dispuse pe latura sudică, alături de mica poartă de intrare și de clopotniță, comunicau cu exteriorul printr-o galerie din lemn. Lucrările au început în anul 1852 și au fost terminate în anul 1856. Alte reparații au mai fost făcute în anii 1907 și 1935. În anul 1934 s-au mai zidit unele chilii, care există și astăzi, într-una fiind amenajat un mic muzeu unde au fost expuse odoarele mănăstirii. Între anii 1954-1958 a fost consolidat întregul așezământ monahal și s-au introdus instalații de apă și încălzire. Mănăstirea a fost consolidată de către Sfânta Episcopie a Râmnicului și Argeșului. În anul 1979 s-a terminat consolidarea bisericii și s-a înlocuit acoperișul cu tablă de plumb, iar după anul 1999, Mănăstirea Arnota a devenit mănăstire de maici. Biserica Mănăstirii Arnota este mică, clădită din zid, cu temelia din cărămidă presată, construită în plan trilobat. Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid care lasă pentru circulație o deschidere de mărimea unei uși. Zidită în stil bizantin, la vremea când încă se conturau trăsăturile stilului muntenesc, biserica mică, de plan triconc, având 14,10 metri lungime și 3,50 metri lățime în altar, x 5.63 metri în abside, este armonios proporționată. La înălțimea de 5.70 de metri se ridică arcadele pe care se înalță bolțile. Altarul este acoperit cu o boltă absidială. Turla din naos este octogonală, iar pronaosul este acoperit de o calotă sprijinită pe pandantivi. Pridvorul mare brâncovenesc, comparat cu restul bisericii, este deschis, susținut de șase coloane masive din piatră. El are o turlă pe naos și alta, mare și ea, deasupra pridvorului. Ușa de la intrare este din lemn de castan, sculptată, fiind o adevărată operă de artă. Ușa de intrare are pe ea inscripția: „Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel logofat” (deci, înainte de perioada domniei).

Vechea tâmplă din vremea lui Constantin Brâncoveanu, rivaliza cu cea din Mănăstirea Hurezi. Astăzi se păstrează la Muzeul Palatului Mogoșoaia. Un pridvor adăugat în anul 1694, deschis pe coloane de cărămidă și pictat în stil brâncovenesc de Enache și Preda (1705-1706) împodobește vechiul locaș. În exterior, zidul bisericii este înconjurat la mijloc de un brâu de cărămidă în relief. Deasupra brâului sunt ocnițe adâncite, iar registrul inferior are firide superficiale rotunjite. Fațadele bisericii, în același stil bizantin, au fost inițial modelate în cărămidă aparentă, formând asize verticale și orizontale ce alternau cu brâie de tencuială; absidele și naosul prezintă cornișe cu două rânduri de zimți (simbol al dinților de lup, al dublei mușcături cataclismice), două registre de ocnițe separate de un tor încadrat între alte două rânduri de zimți. Dar Matei Vodă, pe lângă frumoasa ctitorie, a mai lăsat în păstrare și alte comori de jertfă pentru Hristos și Evanghelia sa, multe și de mare preț sfinte moaște: mâna  Sfântului Apostol Filip, mâna Sfântului Ierarh Mihail al Snaidei, palma Sfintei Mucenițe Marina, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Atanasie și Chiril al Alexandriei, ale Sfântului Mucenic Teodor Tiron și alte sfinte moaște, fiind probabil că acestea să fie cumpărate de Domnia sa de la călugări din Sfântul Munte. Astăzi aceste sfinte moaște se află la Mănăstirea Hurezi. Pictura Mănăstirii Arnota este păstrată în forma ei originală care aparține lui Stroe ot Târgoviște (anul 1644). În pronaos, cu prilejul renovării din anii 1705-1706, a intervenit asupra picturii zugravul Ioanichie Sin Preda. Fresca, atribuită zugravului Stroe din Târgoviște prezintă trăsăturile caracteristice picturii de la sfârșitul secolului al XVII-lea: expresivitatea chipurilor sobre și concentrate, conturarea siluetelor prin câteva tușe de culoare, medalioane din motive florale. Albastrul cenușiu, alături de roșul grenat, dinamic, vor deveni caracteristice iconografiei din epoca brâncovenească. Repartiția scenelor religioase rămâne cea tradițională. În altar găsim teme mistice: Mielul lui Dumnezeu, Împărtășirea Apostolilor, Maica Domnului, Platitera. Pereții naosului lasă să se întrevadă noul stil, mai narativ și mai decorativ. Printre frumoasele scene creștine distingem Soborul Sfinților Arhangheli, sfinți militari, mucenici și cuvioși, o frumoasă „Înviere” pe peretele nordic, Cina cea de Taină, la vest, „Rugăciunea din grădina Ghetsimani”, Botezul, iar în boltă – Pantocratorul. În pronaos sunt pictați domnitorul Matei Basarab cu soția sa Elena (Elina), ținând în mâini biserica, apoi Danciu vel vornic, tatăl lui Matei Basarab, Preda vel spătar cu soția sa Stanca și fiul lor, Papa, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, Datco Colea, Radu, Barbu și Vâlsan.

Viata spirituală și căutările celor ce au viețuit aici au fost călăuzite de egumeni încercați ca: Ștefan (1712-1715), iscusit cărturar, ziditorul metocului Dobriceni; Ilarion, care la 27 martie 1747, închina Arnotei schitul Pietrari; Paisie (1804), „râvnitor de bine și jertfelnic pentru dumnezeieștile mănăstiri și pentru cele duhovnicești”; Cesarie (1851-1858), care înzestrează Sfântul Lăcaș cu veșminte alese, readucând de la Biserica Domnița Bălașa din București, sfintele moaște ale Arnotei. Tot aici, printre cei pe care i-a atins flacăra Duhului Sfânt, a viețuit un timp Arhimandritul Paulin Lecca (+1998), scriitor deosebit de înzestrat, un om erudit, ales traducător din limbile rusă și franceză, autorul volumelor „De la moarte la viață”, „Rugăciunea vameșului”, „Frumosul divin în opera lui Dostoievski”, etc. și a numeroase traduceri din literatura patristică. Dar mai ales, un om căruia experiența cunoașterii lui Dumnezeu i-a dăruit roadele rugăciuni, curate: „Bucuria, pacea, îndelunga răbdare, roadele dragostei, dar printre altele, roadele rugăciunii lui Iisus sunt și lacrimile. Atunci nu mai ești tu cel care te rogi, Duhul Sfânt este Cel care se roagă în tine”. Matei Basarab nu a fost doar un domn viteaz în războaie, ci și un iubitor de cultură, introducând limba românească în cultul bisericesc, neobosit ziditor, restaurator, împodobind sfintele locașuri, un domn de o rară pietate, evlavios, ctitorind locașuri de închinăciune și dincolo de hotarele țării: la Athos – lucrări de restaurare la Simonos Petras (1633), Xenofont (1640), Paraclisul Sfântului Mihai de la Marea Lavră, iar în Bulgaria, Biserica Sfânta Parascheva (în Vidin) și a Sfinților Apostoli (în Svistov). În pronaosul bisericii se află și două morminte: cel al lui Matei Basarab, care a fost înmormântat mai întâi la Târgoviște și apoi adus în ctitoria sa, și a lui Danciu vel vornic, tatăl lui Matei Basarab, mort în Transilvania în timpul luptelor lui Mihai Viteazul. Înmormântat mai întâi în catedrala din Alba Iulia, rămășițele pământești au fost aduse la Mănăstirea Arnota, în anul 1616. Matei Basarab Vodă a fost înmormantat în Biserica Domnească din Târgoviște, alături de Doamna Elena, soția sa. În împrejurările tulburi de după sfârșitul domniei sale, seimenii din oastea sa, răsculându-se, au profanat mormintele din biserică, scoțând osemintele voievodului, care apoi au fost strămutate cu mare cinste în Biserica Arnota. Piatra de mormânt a lui Matei Basarab este cizelată în marmura albă, fiind opera sculptorului Elias Nicolai (1658-1659), cel mai reprezentativ artist al secolului al XVII-lea din Transilvania, un reper de mare importanță în evoluția sculpturii românești în piatră și singura mărturie asupra echipamentului militar din acest secol. Înscrisul de pe piatra de mormânt a lui Matei Basarab este de o deosebita finețe artistică: „Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu, odinioară stăpân și domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurator și milostiv, înnoitor a multor biserici și mănăstiri, niciodată biruit, ci biruitor și a multor învingeri, învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, pretenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în bună pace a domnit 23 ani, a adormit întru Domnul la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654.” Mănăstirea Arnota din comuna vâlceană Costești este situată în apropierea unei exploatări de calcar. Situație gravă în peisajul monahal vâlcean – o mănăstire veche de aproape patru secole ar putea fi distrusă în totalitate din cauza dinamitării muntelui pe care se află. Practic, întreg muntele Arnota, parte a masivului Buila, este format din calcar, exploatările de aici începând în anii 1960. Deoarece calcarul se extrage prin dinamitarea muntelui, mănăstirea, cu o valoare de patrimoniu extrem de mare, a avut de suferit. Exploziile au dus la fisurarea zidurilor și implicit, la distrugerea frescelor și a picturilor interioare și exterioare. Miniera Râmnicu Vâlcea a început să exploateze calcarul din muntele Arnota în urmă cu mai bine de 50 de ani. Zidurile bătrâne au fost fisurate, frescele vechi de sute de secole au căzut, iar picturile de o valoare inestimabilă s-au degradat iremediabil. Dacă nu se intervine în cel mai scurt timp, acest monument cuprins în lista patrimoniului național, s-ar putea prăbuși. Ceea ce nu au reușit patru secole, s-ar putea întâmpla din cauza inconștienței umane actuale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*