Te-ai dus Luceafăr drag!
Te-ai dus Luceafãr drag! Atât de timpuriu și-atâta de departe…!
Deși îți simt prezența de dincolo de moarte…
Pe când se lasă ,,Sara”, ,,Pe-ntinsele ape”…
Prin poezia ta, te simt mereu aproape!
Când vine dimineața, cu razele-i de soare…
Tu știi?!!!… (te regăsesc sub teiul cel ]n floare!
Care adesea trist, cumplit bătut de vânt,
Se clatină nostalgic, se-înclină la pãmânt…
Și îți trimite omagiu, parfum, către mormânt!)
Adevărat Luceafăr, pe bolta înstelată,
Coboară cu blândețe în jos câteodată…!
Azi printre stele scrii cu pana ta maiastră,
Îndrăgostitul veșnic de floarea ta albastră…
Și dac-ai vrea să știi, cam ce mai e pe-acasă,
Am să te intristez, dându-ți o veste proastă:
La noi e tot la fel …o lume neschimbată…
Căci dac-ai învia… ai mai muri o dată..
Rămâi ]n lumea ta… „nemuritor și rece!”
Cu stelele și luna, dansează și petrece!
Acolo nu e nimeni să te dezamăgească…
Poate nici strălucirea, ca să ți-o recunoască…
Dar ai lăsat o urmă adâncă pe pământ:
Prin poezia ta… NU VEI MURI NICICÂND!
Bună dimineața!
Bună dimineața razelor de soare,
Bună dimineața florilor de tei!
Bună dimineața lume trecătoare
Sub fereastra casei, pe sub ochii mei!
Bună dimineața fluture și floare,
Păsări și albine, gâze și furnici,
Fericirea dacă o întâlniți în cale,
Dați vă rog de știre că-s și eu pe-aici!
Bună dimineața ploii care cade
Răcorind pământul cald și însetat,
Bună dimineața sufletelor calde
Care cu iubire m-au înconjurat!
Bună dimineața apă curgătoare,
Bună dimineața vântule rebel,
Bună dimineața prea frumoasă zare
Ce naști curcubeul în culori pastel!
Bună dimineața suflet rătăcit,
Zdrențuit de lacrimi, mângâiat de vis,
Îți deschide poarta noul răsărit.
Frumusețea vieții e de nedescris!
Mulțumesc din suflet Tatălui ceresc
Pentru tot ce-n viață, darnic, mi-a lăsat!
Omule cu suflet, ție-ți mulțumesc!
Drumul vieții fie-ți binecuvântat!
Ca un copil
Ca un copil mă simt sub boarea dimineții,
Un marinar pierdut în valurile vieții.
Ca un copil mă bucur de razele de soare,
De mângâierea dulce a valului din mare.
Cu ochii larg deschiși scrutez întreaga zare.
Precum un marinar pierdut în larg de mare,
Las să mă poarte valul din pragul disperării
Spre insula Speranței, spre insula Salvării!
Ca un copil deschid către lumină ochii,
Precum un marinar de țărm eu mă apropii!
Nu știu să înot și totuși calc valurile vieții
Lăsând tot mai departe corabia tristeții!
Sunt călător pribeag născut pe-această lume,
Iar dincolo de viață nu iau nimic cu mine!
Îmi pun sufletu-n pace! Nu vreau să mă gândesc!
De râd, iubesc sau sufăr, îmi place să trăiesc!
Ca un copil credul aștept o-mbrățișare
A soarelui născut din prea albastră mare.
Îmi regăsesc puterea și nu mă las înfrântă
E complicată viața dar merită trăită!
Căci fiecare clipă de dor sau bucurie
Mi-e dată cu un rost: Să simt că-s încă vie!
Lasă un răspuns